LATER EDIT: Am făcut un update aici. Cînd vezi cap-coadă, problema se pune altfel.

Tot căutînd o soluţie de a vedea live transmisia BBC2, am pierdut prima parte a emisiunii. BBC, faţă de alte televiziuni, permite vizionarea live stream-ului doar în Marea Britanie, aşa că a trebuit să găsesc un soft care preia semnalul şi îl distribuie. Am pierdut partea în care rămîn blocaţi în trafic. Apoi…

Apoi, am ajuns la concluzia că străinii ne consideră o ţară plină de ţigani şi, culmea, chiar au motive să o facă. E o prejudecată pe cît se poate de răspîndită, pe atît de falsă. Dar cînd oamenii se rătăcesc în drumul spre munte şi nimeresc într-un sat de ţigani, cînd de-a lungul drumului văd doar ţigani pe marginea şoselei sau în căruţe, începi să-i înţelegi.

O remarcă a lui Clarkson mi-a lăsat un gust amar: “This country is full of gypsies” sau ceva similar. Păcat. Şi păcat că se întîmplă constant ca, atunci cînd vin străini în România, fie ei şi turişti, fie sînt furaţi de ţigani, fie dau nas în nas cu ei, fie sar cerşetorii grămadă peste. Şi, vrînd-nevrînd, ajungi să-i înlelegi.

Altfel, rămînem, ca de fiecare dată, să ne mulţumim cu acelaşi puţin: “This is the best road in the world“, conchide Clarkson, care ridică Transfăgărăşanul, o şosea veche de 40 de ani, la rang de capodoperă. “I love Romania. Can I move to Romania? Forever?“. Din păcate, pentru Clarkson, România înseamnă Transfăgărăşanul. Pentru milioanele de telespectatori ai BBC2, România rămîne doar o ţară cu privelişti care-ţi taie respiraţia şi cu o şosea de munte beton. Dar, din păcate, o ţară de ţigani.

42 comentarii

  1. Pai si ce sa faca cu tiganii, sa-i ignore? Ei ies in evidenta, caci sunt o minoritate in-your-face, si sa recunoastem, nimanui nu-i plac tiganii, nici britanicilor, nici romanilor. Dar asta nu inseamna ca strainii nu ii gasesc fascinanti – mai fascinanti chiar decat pe populatia majoritara.

    Nu e o prejudecata, e o stare de fapt ca oriunde te invarti in Romania dai, daca nu de tigani, de tarani (usor asimilabili tiganilor de catre straini – sa ma scuze puritanii, dar nu e mare diferenta intre taranul ‘roman’ si taranul rrom).

    Ca i-a placut Transfagarasanul, nu ma mir. Ca milioane de oameni vor vedea atat frumusetea Romaniei, cat si exotismul ei, asta e un lucru extraordinar pe care toate Udrele din tara n-ar fi putut sa il faca. In definitiv, si noi ne-am duce de curiozitate sa vedem nu’s ce trib primitiv intr-o tara superba. Orasele bine dezvoltate din Brazilia poate ne-ar interesa mai putin.

  2. Cînd a fost azi? Păcat că n-am știut, că am vreo 5 BBC-uri acasă.
    Alex, cunosc senzația, e mult mai puternica pentru românii din România – o aveam și eu. Plus că ne facem noi complexe – foarte multe!
    În realitate, să știi că e foarte posibil să fie doar o simplă curiozitate/constatare, fără nici o tentă negativă.
    Îți spun sigur că în Irlanda, unde cunosc situația atît de bine, treaba cu țiganii români e văzută “așa” de românii din Irlanda, pentru irlandezi nu e nimic special. Pur și simplu ne facem noi foarte multe complexe, treabă care se trage din faptul că ne considerăm inferiori, ca popor, în Europa.
    Fiecare țară are “țiganii” ei.
    Ce vreau să zic, nici o secundă să nu te gîndești că a rămas britanicul după emisiune cu un gust amar sau cu o idee de genul “vai de mama lor de țară, plină de tigani”. Nici vorbă. Marea realitate e ca sîntem de ignorat, ca popor, pentru ei, nu contăm absolut deloc, și aici intră “România”, nu diferitele etnii. Acolo e de treabă, cu împărțirea românilor în diferite etnii, neamuri, specii, etc nu rezolvăm nimic. Pentru cei de afară sîntem toți la fel, asta nu conștientizăm noi bine și ne risipim energiile în loc să fim mai constructivi și să vedem cum devenim, PER ANSAMBLU, o nație mai respectată.

  3. E simplu ii ardem. le bagam o substanta in apa potabila si in 3 zile am terminat toata povestea asta.
    Fondurile Phare s-au terminat demult asa ca noua campanie de nediscriminare a RRomanilor sau romanilor cu apostrof cum isi mai zic (ei nu sunt tigani…sa fie clar, e urat sa le spui asa) e doar o modalitate de spalare a unor bani care au disparuit demult, prin niste spoturi radio-tv. Nimeni nu o crede.

    In existenta mea pe tera nu am intalnit tigan care sa nu fure, sa nu insele sau sa vrea sa faca ceva cu viatza lui si culmea se mandresc cu asta.
    Pe zi ce trece impulsul meu cand vad un tzigan e sa ii dau si eu cu ceva in cap.

    Ne trebuie niste cuptoare mari!

  4. Sau plina de blogari cu pretentii care discrimineaza si scriu negativ despre minoritati. E ilegal mersul pe drum? Nu avem un aparat impresionata de 100 de politii si servicii care sa aiba grija de infractori?
    De ce nu mergi pina la capat cu o solutie finala? Bug? Sapun? Sau altceva mai XXI?

  5. De fapt SUNTEM o tara plina de tigani, si asta nu de ieri de azi: avem cea mai mare comunitate (numeric vorbind) dar si ca procent din totalul populatiei (aici la concurenta cu Slovacia). Trebuie sa admitem asta si atunci sa ne punem pe treaba – SA-I INTEGRAM (adica scoala pentru copii, munca pentru adulti – dupa calificarea lor, intoleranta pentru cersetorie, murdarie si furtisaguri).
    De altfel in Slovacia nu ies asa in evidenta deoarece acolo numarul de tigani cersetori sau murdari sau delincventi este mult mai mic; acolo nivelul de civilizatie al tiganilor este mai aproape de cel al mediei.

  6. Daca vorbim despre aceeasi Slovacie (fosta parte a Cehoslovaciei) atunci tare mi-e teama ca te inseli. Ei au avut alta solutie pentru problema asta si nu cred ca drepturile omului ne mai lasa sa o aplicam

  7. Pentru cei care nu l-au putut vedea pe BBC:

    http://www.mininova.org/tor/3153845

  8. si tiganii sunt tot romani cu buletin sau pasaport. cel ce a scris articolul ar trebui amendat pentru rasism. asfel de oameni ar trebui sa dispara din peisaj.

  9. [...] două păreri: una contra şi una pro. Tags: romania, [...]

  10. O intrebare:
    De ce sunt atat de multi tigani in Romania raportat la numarul populatiei?

    Raspuns:
    Pentru ca aici au gasit cea mai mare toleranta. Chiar si cand erau robi! Si ca sa anticipez reactii contra, mai pun o intrebare: ce diferenta economica era intre tiganii robi si taranii romani? Am o idee: niciuna!

  11. [...] cu vizita celor de la TopGear (pentru necunoscatori este o emisiune auto din Marea Britanie) in tara noastra. Deci mai este oarecum de stat pe aici. Dar ma gandesc serios la copii mei si la faptul ca nu vreau [...]

  12. toate comentariile voastre ,au o nuanta xeno datorita superficialitatii voastre de a privi viata, multumiti-va cu faptul ca ies tiganii in fata si in felul acesta nu se mai observa defectele si aspectele romanilor cu care nu se mandresc .cei care se cred fara pata se raporteaza la tigani datorita imaginii lor terfelite,dar daca ar face o comparatie intre ei ca romani si finlandezi care ar fi rezultatul? sa nu uitam faptul ca tiganii romani au cea mai proasta imagine dar de ce? un raspuns ar fi ca nu s-au nascut si nu au trait in Finlanda ca poate asa eram cel putin la nivelul romanilor …

  13. Sa-i integram ? De acord. Dar cum ? Cand ei au inapetenta genetica fata de educatie, meserie,munca in general si organizata in special,igiena ori respectul fata de celalalt.Cum sa-i integram cand ei resping ab initio civilizatia.Cand li s-au oferit locuri fara examene in licee ori nu s-au prezentat ori le-au vandut romanilor carora le-au procurat adeverinte de rromi prin coducatorii etniei lor. Civilizarea romilor nu se poate face decat prin constangeri, inclusiv penale, dar intr-o atare situatie sigur o sa avem o problema. De discriminare !

  14. Nu a remarcat nimeni, ca “local version of Top Gear” era pe rusa sau bulgara (nu am reusit sa fac diferenta)? E scena cand stateau la o bere in Bucuresti si se uiteau la televizor.

  15. il gasiti pe last torrents , dar bine inteles nu incurajez pirateria , nu-l luati de acolo doar sa aveti in vedere ca il gasiti acolo ;)

  16. [...] care-ţi taie respiraţia şi cu o şosea de munte beton. Dar, din păcate, o ţară de ţigani. (mai mult)Ion Cristoiu crede că Antonescu şi Băsescu s-au ajutat reciproc în dauna lui Geoană:Crin [...]

  17. Toata emisiunea aici: http://www.megavideo.com/?v=XOMSKG9S

  18. Mi se pare trist ca ne batem joc de tara asta – Romania are toate tipurile de peisaje, de la mare pina la munte. Dar in loc sa fim mindri de ele, sa facem drumuri de acces si sa oferim servicii de calitate ca sa vada si turistii ce tara avem.. noi sintem ocupati sa ne furam unii altora caciula. Nu tiganii sint problema (desi m’am simtit eu discriminata ca romanca stiind ca la facultate erau locuri “rezervate” pentru ei – daca vor egalitate, sa concureze cot la cot cu noi!), problema e atitudinea locuitorilor din Romania, de orice etnie ar fi ei.

  19. sal,
    nu am vazut emisiunea, al carei fan sunt – cat ma lasa A3 si Kelneru’ s-o vad dumi seara… dar fata de comentariul tau, zic asa:
    in aceeasi masura in care Romania e plina de tigani, si Anglia e plina de ciuhapi, pakistani, sikh si o multime de alte neamuri de import – apropo de minoritati supraprotejate, stiai ca in Anglia indienii aia sectanti care-si lasa parul sa creasca metri intregi si poarta turbanele alea culeanu au dispensa de la lege sa NU poarte casti cand merg cu motobicla? sa vezi spume pe englezoii cu calvitie :)
    S-a simtit tiganit Clarkson pe TF? Ohoho, ce chestie, sa vezi ce maro e Oxford Street, Soho – acolo poti face intoxicatie de la ceatza – apoi zona care e un pic la nord de Marble Arch si prin suburbiile de la sud de Tamisa.
    Da, da bine la audienta de blonzi din Surrey sa spui ca te-ai dat cu masina printre picpochetzi, dar asta nu trebuie sa te faca sa te plangi ca suntem perceputi ca gipsy country. In fond, cei 3 aftomobilisti nu au mers la teatrul national, ci pe TF, unde stim cu totii cine vinde porumb fiert si suveniruri de prost gust.
    Asa si oricine merge prima data la Londra si brauseaza pe strazi va fi usor stanjenit de numarul mare de ‘colonisti’ din metropola britanica. Pentru engleji adevarati, trebuie accesate pub-urile dupa ora 6 seara … hehe
    hai noroc si spor la scris!

  20. Noi ne-am obisnuit cu tiganii… Pe de alta parte daca te duci in Londra, la fiecare pas te intalnesti cu negri sau indieni. Pe ei nu-i deranjeaza pentru ca s-au obisnuit cu ei. Mi se pare ciudat insa ca ei fac referiri, intr-un fel discriminatorii, la o minoritate si in acelasi timp acuza romanii ca ii discriminam prea tare pe tigani. E ca si cum m-as duce eu in Lindra, Washington DC sau New Orleans si as zice: maaaaama ce de niggari

  21. Tipic. Ne fudulim imediat daca s-a amintit de tigani, dar ne falim peste poate, gadilati de un compliment FOARTE gratuit (sa recunoastem, Transfagarasean-ul nu are nici o treaba cu un drum din Alpi sau Pirinei.. probabil cotrastul dintre tigani, gropi, blocaje – si intr-un final un drum fain a contribuit la supra-evaluarea acestuia).
    E o vorba.. “remember to take all things in moderation, even your life”. Daca am dramatiza mai putin, am fi cu un pas mai sus..

  22. Eu am vazut emisiunea completa, si vreau sa spun ca in afara de mistocareala caracteristica, ne-au facut o reclama extraordinara. Doar noi romanii ne cerem osanda si ne dam singuri cu pumnul in oua.
    Mi s-a parut un episod obiectiv si foarte bine facut. Mai multa lauda, nu am vazut din partea nici unui strain venit in Romania pentru prima oara. Daca o sa comparati cu ce au facut in Vietnam, noi suntem foarte tari. Pe aia i-au cam desfiintat, chiar daca la sfarsit au spus ca e o tara frumoasa.
    Eu as spune ca e cazul sa renuntam sa ne lovim singuri in oua si sa incepem sa ne promovam tara ca fiind ceva cu adevarat frumos. Nu exista padure fara uscaturi, dar daca noi promovam cu gura noastra uscaturile cu o atata seriozitate, cred si eu ca nu o sa ne mai bage nimeni in seama.
    P.S. Suspect e faptul ca dintr-o emisiune in care nu s-a povestit nimic urat despre tara asta, ai ales sa comentezi singura scena indoielnica. Nu puteai sa lauzi si tu pilotul de elicopter…

  23. Si daca se ratacesc si ajung in sate de tigani, strainii astia, ce li se intampla? Ce, sufera ei foarte tare? Nu alegi tu cine te nasti, si lumea iti spune cine sa fii, ce vina au ei atunci, ca exista? Daca nu ii invata nimeni care sunt valorile morale, daca nu ii ajuta nimeni sa se integreze si nu ii sustine? Aaa, ca a incercat un an doi statul roman sau cat o fi incercat si nu a reusit? Normal, lucrurile astea iau ani buni, generatii intregi, dar romanul are numai gandirea de termen scurt activata. Cum sa inveti pe altii ce inseamna sa fii moral, cand tu habar nu ai, si ai idei marete cum sa ucizi tiganii. Singura lor vina e ca exista si ca sunt tratati ca niste nimicuri. E o lege sociala simpla. Pune un un om haituit si tratat ca un un nimic – se va comporta ca adesea, iar un om caruia i se dau sanse, care e tratat ca om, se va comporta ca un om.

    In cele din urma singura problema cu tiganii e ca romanii sunt rasisti si habar nu au ce e aia integrarea minoritatilor. Faptul ca tiganii sunt cum sunt nu inseamna ca restul lumii ne crede o natie de tigani. Bine, asta daca nu cumva, zicand ca suntem o tara de tigani, te referi la toti locuitorii ei, pentru ca si romanul e tigan in felul lui. Dar cum romanul mai bine se spanzura decat sa accepte critici, nu vreau eu sa zic ca am fi o natie de tigani, la figurat, bineinteles, pentru ca romanii sunt cei mai destepti, frumosi si buni oameni din lume, si ura lor pentru tigani nu are la baza un complex de inferioritate profund inradacinat in mentalitatea romaneasca, nici o istorie la care romanul nu a fost eroul principal de-a lungul secolelor, ci doar o deosebita sensibilitate la imaginea pe care lumea o are despre noi si dorinta de a fi cat mai sofisticati, iar tiganii nu sunt ei de nasul nostru, asadar. Sau nu mai sunt, erau buni cat au fost scalvi.

  24. Tara de tigani? Tara plina de tigani? Fraze aruncate la intamplare care nu ajuta la nimic. Este adevarat ca procentul de tigani din Romania este mai ridicat decat in alte tari dar asta nu inseamna ca suntem tara de tigani sau ca tara e plina de tigani. Nici macar daca o spune Clarckson. Intrebarea mea este: cu ce ne ajuta sa ne lamentam ? Cu ce ne ajuta sa ne tavalim pe jos si sa strigam ca suntem tara de tigani? Cand nici macar nu este adevarat. Nici macar pe departe.

  25. [...] gear romania 16 11 2009 Primele impresii se pot vedea in articolul “TopGear, în România: Cel mai bun drum din lume într-o ţară de ţigani“. Iar de descarcat, se poate descarca folosind link-urile de mai jos. [...]

  26. daca noi nu avem ,,skin heads” sa-i mai contracareze o leaca …tu nu vezi ca astia in occident ne strivesc cu drepturile tziganilor !! Ei chiar doresc ca Romania sa fie o tzara de tzigani in care sa fie deportatzi totzi tziganii din Europa …ca sa scape ei occidentalii !!
    Eu cred ca problema tziganilor este ..DE DEPARTE…CEA MAI IMPORTANTA PROBLEMA A ROMANIEI ..ne corcim cu aceasta rasa..in 30 de ani nu mai suntem romani !!! Astia cu alegerile lor prezidentziale habar nu au de asta…nimic nu este mai important ……Antonescu(maresalul nu epigonul de acum) stia asta !!
    Ce putem face este sa cerem ,,sus si tare” aplicarea legii penale privind furturile talhariile etc.. inclusiv in cazul lor ..nu numai al romanilor fara a ne fi frica apoi de protestele ONG -urilor si ale occidentalilor. Povestea cu drepturile omului este o diversiune menita sa-i tzina aici sa nu emigreze la ei in occident !!

  27. e numai vina tarilor civilizate ca sunt asa multi tigani…
    Daca nu intrau in recesiune, sansele ca toti tiganii din Rromania sa emigreze singuri, fara niciun cost sau o implicare a autoritatilor, erau mult mai mari…

  28. Se ratacesc e cam mult spus, asta pentru ca toata emisiunea e regizata si cred ca oricine stie ca exagereaza de dragul spectacolului. Ceea ce e trist e ca Romania a aratat foarte urat in emisiune si ceea ce e si mai trist e ca asta e adevarul.

  29. Hotul din ziar e tigan si reprezinta toti tiganii in schimb Vantu, Catarama, Bivolaru, Micky Spaga, Ridzi, Videanu, Voiculescu si alte cateva sute de romani care au furat de sute de mii de ori mai mult nu reprezinta decat indivizi corupti si niciodata romanii in general
    Furturile de milioane de catre hackeri care au terminat super facultati sunt facute tot de indivizi si sunt mai degraba “cool” decat o rusine pentru romanii care au teminat informatica.
    Suferim de orbeala de fiecare data cand e vorba de lucruri pozitive facute pentru tigani. De fiecare data se trezeste cate unul/una sa tipe despre locurile in facultati pentru romi. Greu de crezut ca oricare dintre acestia ar schimba pozitia pe care o au cu mult ravnita pozitie de tigan pe loc special si aste pentru ca evident rasismul in Romania este acceptat si promovat de mai toata lumea.
    Cum decidem cine e rom si cine nu e ? Seful mai tuciuriu care e de treaba si care tace malc cand e vorba de tigani e rom sau ba ? Doctorul, mama sotiei sau a sotului, fotbalistul de la nationala, profesorul din liceu care sunt mai inchisi la culoare si fara emblema de tigan sunt sau nu romi ?
    Alex, faptul ca blogg-ul tau a stimulat raspunsuri a la Mama Omida si Escu ar trebui sa iti ridice serioase semne de intrebare despre rolul pe care (sper) nevrand il poti juca in promovarea rasismului.
    Holocaustul in Romania a avut ca victime romi si evrei si asta desi greu de acceptat nu s-a intamplat pentru ca Romania a fost cea mai toleranta tara cu tiganii sau evreii. Sclavii romi au avut o situatie mult mai proasta decat taranii romani indiferent de ideile unora sau altora si o minima cercetare ( Kogalniceanu a scris pe tema asta) demostreaza asta.
    Lasitatea celor care nu spun ca sunt romi si celor care se vaita de romi si rad la glume infecte cu tigani ( vezi Catavencu) fara sa faca nimic pentru a se schimba pe ei si pe ceilalti ne duc in situatia in care suntem. Responsabiltatea majora a integrarii sociale sta la majoriate ( eliminarea rasismului si discriminarii sistemului). Sigur ca si noi romii ( daca faptul ca sunt tigan afecteaza felul in care imi cititi argumentele atunci aveti o problema) trebuie sa facem eforturi in aceasi directie.Sprijinul celor care au intradevar puterea de aschimba lucrurile insa este fundamental pentru a avea succes.

  30. In afara faptului ca au promovat o Romanie a tiganilor, toate monumentele si laudele aduse sunt atribuite fostului dictator, ceea ce e foarte grav. Guvernarile ulterioare nu au fost in stare sa faca nimic. Daca nu le aveam nici pe-astea construite de Ceausescu, chiar eram de plans. Macar mai putem tine capul sus pentru ce avem din urma. Poate ar trebui ca cei care cersesc astazi voturi sa urmareasca emisiunea si sa puna osu’ la treaba, sa construiasca, sa lase ceva in urma lor.

  31. [...] azi la 14:02 comenteaza acum 2 vizualizari.Prima oară am citit impresii aici, pe blogul lui Mihăileanu. Apoi am văzut şi emisiunea cu pricina pe Youtube. Şi zău dacă am reţinut că sîntem nu [...]

  32. Am vizionat cu atentie episodul Top Gear despre aventura in Romania.
    Cred ca ar trebui sa le dam baietilor din echipa BBC un premiu !
    Asta e tara cu bune si rele ! Ca ne supara pe noi ca romani citeva aspecte este altceva. Hai sa schimbam ceea ce nu ne convine ! Cere timp dar se poate .
    In ansamblu episodul cred ca este unul dintre cele mai bune iar Clarkson si ai lui ne-a multumit la final !
    NOTA : MULTUMIRI SI DIN PARTEA MEA OPERATORULUI DE CAMERA DE PE ELICOPTER !

  33. Eu am spus-o de multe ori, avem o tara superba… pacat ca-i locuita !

  34. Multumim Cristi Munteanu pentru unul dintre putinele comentarii rezonabile pe care le-am citit! Da e cel mai mare serviciu pe care ni-l puteau face baietii astia – sa prezinte tara asta cu bune si rele, cu umor si fara tragismul si critica specifica, culmea, NOUA, chiar noua – si nu lor. Nu inteleg cum putem sa criticam totul, sa sarim de fund in sus daca auzim ca nu suntem perfecti, etc etc etc. Cat o sa mai continuam asa? Daca noi nu ne toleram pe noi insine cine naiba sa o faca?

  35. Mai ficior. Pana acu ceva vreme ti-as fi aplaudat discursul, dar intre timp mi-am mai dat seama de niste lucruri ref. la tigani. Si ca sa o iau sistematic
    - nu toti fura/inseala/dau in cap; si ca sa-ti dau si un exemplu la indemana: Damian Draghici, Ionica din Clejani – asti is tigani toata ziua si toata lumea asta mare a auzit de ei si culmea ca de bine
    - istoric vorbind tiganii au fost tinuti la coada societatii de cand se stiu. Nimeni nu a incercat sa faca nimic pt. ei si nu ma refer aici la pomana ca din aia daca n-au primit, si-au luat ei. Da sa incerce sa-si civilizeze, sa-i integreze in societate. Antonescu i-a trimis in Siberia, Ceausescu i-a ingradit la marginea oraselor/satelor etc
    - felul in care sunt ei acum, care totusi nu e departe de ce ai descris tu, este rezultatul catorva secole de marginalizare sociala sistematica. E modul in care ei au reusit sa supravietuiasca.

    Sa-i omoram pe toti e ca si cum dupa ce ne-am c…t in propria masina sa o ducem la casat pt. ca pute. Sper ca ai prins idea.

    In fine, nu stiu cum s-ar putea schimba situatia asta acum. Probabil ca noi “cei civilizati” ar trebui sa le intindem o mana. In final sunt unde sunt si din cauza noastra. Si probabil ca lucrurile ar incepe sa se miste incet incet. Chiar nu cred ca tiganii sunt rai “by default”.

    In fine, discutia e mult mai lunga, da’ serios vb. gandeste in ansamblu si poate o sa intelegi la ce ma refer.

    Numai bine
    S.

  36. Asta e o discutie fara sfirsit. Cum ai spus “tigani”, cum ti-ai urcat in cap doua tabere, indiferent de unghiul de abordare. Problema e a dracului de complicata. Nu zice nimeni sa-i omori. Solutia, din punctul meu de vedere, este educatia. Doar ca nu e atit de simplu pe cit pare. Degeaba trimiti puradeii la scoala, daca acasa vor fi invatati sa fure. Daca profesorul le da peste mina, se vor uita colegii urit si, in consecinta, vor fi marginalizati, vor continua sa fie marginalizati, prin urmare se vor indeletnici tot cu ce stiu mai bine de la parinti. Daca incerci sa-i educi pe ai mai batrini, iar e o problema: e extrem de greu sa schimbi mentalitati.
    Conditia elementara pentru integrarea lor in societate si, in consecinta, acceptarea lor de catre toata lumea este o educatie serioasa, atit a lor, cit si a romanilor. Doar ca asta e un soi de misiune imposibila. Integrarea nu se face batind din palme, iar majoritatea ONG-urilor care se ocupa de campanii de genul asta nu fac altceva decit sa-si bata joc de bani. E si motivul pentru care spun ca nu sint toti la fel, dar cei putini sint cei care ies in evidenta. Daca ai avea cum sa ii educi, deja discutam altfel. E o discutie interminabila si in momentul de fata nu ma simt in stare sa o continui.

  37. oriunde ne am duce,suntem considerati niste tigani.de ce?nu se poate opri aceasta discriminare,din cauza lor sa avem de suferit.am un prieten care a plecat in italia si cu greu si a gasit unde sa munceasca pt ca toti ii spuneau ca nu are incredere in romani,pt ca suntem niste hoti (tigani).intr un final si a gasit. sau cheltuit enorm de multi bani pt reabilitarea lor si degeaba, “cioara nu isi va schimba niciodata culoarea”. daca asa sunt obisnuiti.in orice judet te ai duce dai de ei.in zonele pe unde locuiesc acestia,seara iesi cu frica sa nu fii BUZUNARIT. pacat,avem o tara frumoasa dar ne o strica altii,daca ati inteles.

  38. Alex,

    Asta cu educatul tiganilor e o atitudine aroganta si paternalista. Cel mai simplu ar fi mai intai sa vedem ce putem sa facem fiecare dintre noi in a ne educa cat mai bine si apoi sa incearcam sa ii educam si pe cei din jurul nostru. Sunt foarte multi care spun ca ar trebui sa fim omorati ( citeste raspunsurile la blogg-ul tau cu mai multa atentie si apoi de curiozitate cauta pe google moarte tiganilor si vezi ca sunt mii de posting-uri de felul asta). Mentalitatea rasista, xenophoba, violenta, polarizanta a societatii romanesti in mod logic ar trebui sa fie prioritatea in ceea ce priveste educatia si aici ai putea sa ai si tu un rol si sa faci ceva in loc sa te vaiti ca problema este prea complicata.Generalizari de felul ca parintii puradeilor ii invata sa fure e groteasca la fel cum sunt grotesti generalizarile despre orice grup etnic. Parerile tale despre ONG-uri trebuiesc justificate cu cifre nu de alta dar poti fi acuzat de superficialitate. La fel poate cineva sa spuna ca tu iti risipesti timpul scriind tampenii.Discutia pe care ai starnit-o e una buna atata timp cat incerci sa vii cu solutii. Fatalismul, neputinta nu sunt pentru pusti de 25 de ani cum esti tu.

  39. n-ai inteles nimic din emisiune. e nasol ca “se ratacesc” si e nasol ca toata emisiunea cauta tigani pe marginea drumului, insa per total ne-au magulit si ne-au facut un enorm bine.
    “Thank you Romania for having us! And can we stay here?! FOREVER?!!”

  40. Nu mi se pare asa o ciudatenie… Din cate am vazut in emisiune, singura interactiune cu tiganii a fost ca le-au scris prin praful de pe masini si ca au regizat o ciocnire cu o Dacie antica…. In rest, de ce atata indignare? In in ceea ce priveste regizarea cu dormitul la baza barajului Vidraru, a se lasa… Ala are paza militara, nu doarme fitecine pe acolo!

  41. pai din cate stiu madonna zicea ca romanii ii discrimineaza pe tigani….. de ce nu se uita si in ograda ei? vine sa ne dea noua lectii de morala……. salbaticii si ignorantii.

Lasa un comentariu




* = obligatoriu


Do NOT fill this !

Abonare / RSS & Mail

Fii la curent! Aboneaza-te prin RSS Primeste articole noi in fiecare zi. Aboneaza-te pe mail! iPod? MacBook? iPad? Prowdly powered by Webfactor. Quality hosting Conectat prin router de la Oktal. Electronice

Publicitate

Din aceeasi categorie

Sponsori

Ce port azi .ro Curs intensiv de publicitate online USBMania.ro

Comentarii recente

Articole recente