Acum vreo cîteva zile, mă sună taică-meu. Să mă întrebe de una-alta, ce mai facem, cum o mai ducem, dacă sîntem sau nu întregi. Pe la un mijloc de conversaţie, mă întreabă cu cine votez. Că el, la 71 de ani, se gîndeşte să voteze cu Geoană. Că prea s-a săturat de Băsescu şi, îmi zice, uite ce zic ăştia la teve despre el! E scandalagiu, a pus-o pe Udrea ministru, flota… Încerc să-i explic: scandalagiu că s-a luat de Tăriceni şi de Năstaşi? Flota pe care-a vîndut-o Văcăroiu? Bre, mă leşi? El nu şi nu, că uite ce zice la teve.

Taică-meu se numără printre cei care l-au votat pe Vadim în 2000, în primul tur. E un om suficient de raţional încît, în turul al doilea, l-a dat naibii pe Vadim şi a votat pentru Iliescu. E naţionalist în termeni medii şi, funcţie de ce ziare mai citeşte, uneori e uşor extremist. Dar, înainte de a pune ştampila, îşi pune întotdeauna problema cine merită sau care e răul cel mai mic. Şi totuşi… excesul de Antena 3, de la o vîrstă în colo, se vede. “Băsescu e scandalagiu…“.

‘Geaba am încercat să-i explic: bre, Porţile de Fier!, Dracula Park!, Sidex!, fabrica aia de era în primele trei în Europa, din oraş de la tine, unde au dat şpăgi uriaşe la sindicalişti ca să tacă!, mai ţii minte? N-ai cu cine. El nu şi nu, că Băsescu a ţinut-o langa în scandaluri, că “ţigancă împuţită”, că Năstase încă nu e în puşcărie. “Păi, Năstase tocmai ce şi-a amînat procesul, că speră să iasă Geoană şi să-i închidă dosarul!“, îi zic, “Şi s-au mărit lefurile din învăţămînt, nu mai e ca atunci cînd erai tu la catedră, s-au mărit pensiile“. Da, dar Băsescu…

La un final de conversaţie, m-a întrebat un singur lucru: “Pe tine cine te-ar ajuta mai mult să iasă? Băsescu sau Geoană?“. Îi zic “Normal, Băsescu. Sînt cu actele de firmă depuse. Ce-ai văzut tu, de după Revoluţie încoace, c-au făcut pesediştii? Eu n-am văzut decît impozite peste impozite şi taxe peste taxe. Vreau să trăiesc, nu vreau să plătesc la nesfîrşit. De unde crezi că fac ăştia rost de bani? Sau te aştepţi să mai tragă vreo cîteva tunuri cu încă vreo patru-cinci mega-privatizări? Că nu mai au ce să vîndă, le-a mai rămas doar centrala nucleară de la Cernavodă“.

Nu ştiu cu cine o să voteze taică-meu. Sper să voteze pentru mine. Sper să nu ajungem în situaţia în care ies la vot doar pensionarii a căror singură distracţie, după vîrsta de 65 de ani, a rămas circul de la Antena 3. Sper să nu iasă doar pensionarii care încă mai cred în liniştea lui Iliescu şi încă mai speră să se întoarcă comunismul, “care dădea locuri de muncă şi case la toată lumea“, din belşug, chiar dacă românii mîncau salam de soia şi nu puneau dinţii pe-o felie de portocală cu anii.

Şi pentru voi o să voteze tot părinţii şi bunicii? Ei sînt cei care vor vota trecutul lor pentru viitorul vostru? Asta apropo de leapşa primită de la Tiberiu Lovin. Sînt curios ce-o zice Patrick despre asta.

56 comentarii

  1. toata stima d-le Viorel D. ! daca povestea ta este adevarata inseamna ca esti un exemlu de urmat de catre toti Romaniii……….asta inseamna solidaritate si respect si bun simt ,nu ceea ce face crin antonescu . sa ne gandim cati din tara au o pensie de 18 mil,si problema este ca nu se interzice sa lucrezi mai departe in mediu privat ,iar cei competenti o vor putea face …….cei incompetenti si care s-au invatat sa ia de la stat fara sa faca nimic. sa ne mai gandim si la faptul ca unul iesit la pensie si ramas in continuare pe functie ,ia locul de munca unui tanar care trebuie sa stea in somaj si atunci acuzam statul ca nu promoveaza tinerii si ca nu creaza locuri de munca ….toate cele bune si tatalui tau multa sanatate ,iar daca l-ai convins sa voteze cu Basescu va fi mai bine pt. toti

  2. Dan, in ultimii ani la Antena3 si Realitatea s-a influentat in permanenta decizia de vot. Si nu s-a influentat cu argumente rationale si logice ci cu mizerii, calomnii, minciuni prin omisiune, etc. Iti las tie tema de gandire moralitatea acestei situatii.

  3. indiferent pe cine alegem, acesta nu este un vot, ci un compromis. suntem condamnati la compromis. noi nu il votam pe “cutarescu”, ci votam impotriva lui “ixulescu”. din pacate!

  4. Diseara, cind iese si sotia de la munca.

  5. Cam asa e si cu mama, voteaza ca nu-i place fatza lui base, oricum cat o sa mai mearga? 5-10 ani si se duc astia batrani cu idei comuniste.

  6. Din 10 batrani cu varste peste 62 ani, cunoscuti mie, doar doi au votat pro PSD… In plus, ieri, PSD-ul a facut si pomeni -pungi cu pui…Stii ce-au spus, batranii acestia pe care ii bagi in aceeasi oala?-”Da-i incolo…zic ca ei ( “da, mama PSD-UL” ) si fac ca mine :-) ! Si, inca ceva: acesti batrani nu au studii superioare. Jumatate din ei au studii medii si 1/2 opt clase. Mai trist este ca am cunoscuti tineri (cca 30 ani) care sunt convinsi ca PSD-ul va aduce linistea sociala si “bunastarea” promisa! Personal nu cred ca va fi liniste oricare va iesi. Dar sper din suflet sa iasa de pe scena “basca” rosie!

Lasa un comentariu




* = obligatoriu


Do NOT fill this !

Abonare / RSS & Mail

Fii la curent! Aboneaza-te prin RSS Primeste articole noi in fiecare zi. Aboneaza-te pe mail! iPod? MacBook? iPad? Prowdly powered by Webfactor. Quality hosting Conectat prin router de la Oktal. Electronice

Publicitate

Din aceeasi categorie

Sponsori

Ce port azi .ro Curs intensiv de publicitate online USBMania.ro Grandi.ro

Comentarii recente

Articole recente