Motto:
Culmea ironiei e că cine a votat cu Antonescu tot lui Năstase o să-i numere ouăle.
Patrick Andre de Hillerin
În dulcele stil Antena 3, tipic campaniei anti-Băsescu, aseară, unul după altul, s-au încolonat la programul televiziunii din Băneasa nimeni alţii decît proaspeţii doi parteneri, în ordinea intrării în teren, Mircea Geoană, respectiv Crin Antonescu. Desigur, ambii au venit să se spele unul pe altul. Ca-n zicala aia cu “o mînă spală pe alta”. Sau, dacă vreţi un exemplu mai plastic: aţi văzut vreodată două mîţe care tocmai ce-au încheiat ultima repriză de scuipat reciproc? Ei bine, fix la fel.
Revoltat pînă peste basca lui Iliescu, Mircea Geoană, cel care, alături de toată clica pe care o conduce – oficial, desigur, că neoficial… -, a avut grijă să înjure referendumul din momentul în care a fost adusă ideea în discuţie, cinstitul (sper să citiţi corect, că eu eram cît pe-aci să scriu “cistitul“) lider al social-democraţilor a anunţat solemn, în onestitatea-i caracteristică: “Dar cum se poate? Eu să nu fiu de acord? Dar eu am susţinut ideile de uninominal, unicameral şi reducerea numărului de parlamentari încă din 2005! Vă amintiţi?“.
E drept, începutul citatului e voit exagerat şi e mai mult de la mine. Dar partea cu susţinerea însă îi aparţine în totalitate domnului care visează guvern pesedist format din oamenii cei mai oneşti şi cei mai competenţi. Vă închipuiţi, cred, cum trebuie să arate acei competenţi oneşti: precum Năstase, Vanghelie, Hrebenciuc şi alţii care s-au mai ocupat cu tunurile ale căror ecouri încă se mai aud. Vă daţi seama, presupun, că pînă şi sufletele lor miros a onestitate. Eu, unul, sînt convins pînă la Dumnezeu.
“Nu vă speriaţi, lucrurile merg într-o direcţie corectă”, zice Geoană. Nu mai ştiu la ce se referea exact, dar avea legătură cu viitoarea guvernare pesedistă. N-a specificat dumnealui, din păcate, şi pentru cine e direcţia corectă. După toate presupunerile mele, tot pentru cei din partidul la care cu onor prestează. Că doar n-or fi proşti alde Mazăre, Oprişan şi ceilalţi să-i dea mînă liberă unui, mă scuzaţi, “prostănac”.
Şi apropo de asta, culmea e că Mircea Geoană pare c-a ajuns să creadă că porecla dată de tătuca Ilici îl caracterizează. Altfel, nu-mi explic de ce, de fiecare dată cînd e chemat pe sticlă, trebuie să amintească acelaşi lucru: “Băsescu face declaraţii politicianiste şi false, total neadevărate, pe mine nu mă influenţează nimeni! Eu nu sînt marioneta nimănui“; cam ca aseară. De ce spun asta? O vorbă veche din bătrîni zice cam aşa: “Cin’ se scuză, se acuză“. Or, la obsesivitatea cu care repetă domnul cu trei trandafiri pe cravată aceeaşi placă, mie-mi cam miroase a încercare – în zadar, ce-i drept – de a se convinge pe sine că nu-i aşa.
Şi-acum, să trecem la partea serioasă, zic. Acelaşi lider pesedist declară senin la Antena 3 că, în raport cu PSD şi alegerile, “acum cinci ani a fost altceva“. La mine, la taică-meu, la prieteni, la oamenii de la ţară, singurul lucru care s-a schimbat în PSD, comparativ cu 2004, este ocupantul funcţiei de preşedinte al partidului. Altfel, strategia partidului roşu este fix aceeaşi: “Să fim la putere, să mai vindem ceva, să mai băgăm nişte bani la teşcherea“. O confirmă chiar comportamentul din guvernul făcut în 2009 alături de PDL.
Oneşti şi cinstiţi, pesediştii, chiar şi aflaţi la guvernare, şi-au tocat mărunt (n-aş spune lucruri mari dacă aş zice direct că au înjurat) partenerii de coaliţie. Mai pe româneşte, le-au tras-o nu doar pe la spate, ci şi prin faţă. Guvernarea lor, per total, a fost un oximoron complet: au fost prezenţi în guvern cu miniştri şi în opoziţie cu restul parlamentarilor. Ei nu şi-au asumat nimic, niciodată. Au declarat că-şi asumă pachete de legi ca membri ai guvernului, dar au criticat aceleaşi pachete de legi cît de mult au putut. Tipic pesedist, desigur, cu nimic special faţă de perioada 2000-2004. Adică, pe scurt, nu s-a schimbat nimic.
Şi atunci, nu înţeleg de ce, acum, Geoană declară sus şi tare că va face alianţă cu PNL-ul, care ar fi un partener ideal în procesul de blah-blah-blah, ştiţi povestea, nu v-o mai spun, că vă ia somnul. Nu de alta, dar incoerenţa discursului lui Geoană (staţi un pic, ajungem şi la Crin Antonescu imediat, că şi el e un liberal cu suflet de socialist) face posibile declaraţii de genul următor: “Guvernarea de dreapta a adus doar mari deficite“.
Acum, ori Crin Antonescu s-a lovit la cap serios, cu toată turma de penelişti după el, ori e atît de căpos, încît nu pricepe că partidul lui va avea parte de fix acelaşi tratament ca PDL-ul în guvernarea din 2009. După o asemenea replică, domnul Antonescu ar fi trebuit să se prindă imediat că va fi doar o nevastă abuzată în coaliţia asta şi, în consecinţă, să anuleze nunta dîndu-i “mirelui” Geoană un şut fix între ouăle lui Năstase.
“Guvernarea de dreapta“, probabil, e confundată de liderul liberal cu guvernarea Boc, uitînd, probabil, că timp de patru ani, un liberal a condus guvernul. Dacă nu-şi mai aminteşte cum în chema pe primul ministru, îi spun eu: Călin Popescu Tăriceanu. Geoană n-a făcut decît să anunţe, subtil, că are nevoie de PNL doar pînă trece de turul al doilea. După aceea, Antonescu va intra fix în aceeaşi găleată cu Traian Băsescu, responsabil de “mari deficite“, devenind strict femeia de serviciu care i-a măturat covorul roşu la intrarea în Palatul Cotroceni.
Dacă asta nu era o dovadă destulă de parşivitate din partea lui Geoană, vă mai dau o declaraţie, din acelaşi interviu: “Sînt şi eu om şi detest pe destui. Normal că sînt destule persoane pe care le detest“. Desigur, Geoană e doar un om, nu poate fi un zeu al socialismului, asemenea lui Iliescu. Drept dovadă, mai e şi ipocrit pe deasupra. Cinci-zece minute mai tîrziu, acelaşi purtător de cravată roşie se dă sensibil: “Doamnă, eu sînt un om bun, nu ţin la supărare…“. Păi, măi draghe, ori deteşti, ori nu ţii la supărare? O fi de la zodie, că e rac, după cum completează umed Gabriela Vrînceanu Ştirea.
Pe cale de consecinţă, dacă încă nu v-aţi prins care e “consecvenţa” lui Antonescu, poate ar fi bine să daţi atenţie şi detaliilor, nu numai discursurilor prin care vrea să impresioneze pînă la lacrimi babele din Crăcăuanii din Deal. Într-un final, şi Antonescu, şi PNL-ul vor ajunge să se zbată, peste cinci ani, într-o mocirlă de maximum 10 la sută în sondaje. Desigur, cu orice alt candidat la prezidenţiale, în nici un caz Crin, care tocmai şi-a semnat execuţia carierei politice. Păcat, peste cinci ani, cînd PDL-ul nu ar mai fi avut nici un candidat puternic, ar fi ieşit cu siguranţă preşedinte.
vera @ 24.11.2009, 9:24 pm
Tot vorbesti despre Crin. Crin face, drege, face aliante aiurea. Chiar ne crezi prosti sau ce ? chiar tu nu te-ai prins ca PNL inseama Patriciu, care il uraste de moarte pe Basescu ? PNL depinde de banii lui Patriciu. Cu orice pret fie si cu moartea Romaniei, a romanilor, a PNL, Patriciu vrea debarcarea lui Basescu. Asta este ! Restul sunt vorbe in vint. Excrocul asta ordinar care a furat statul si nu ii mai ajunge, nu se va da in laturi de la nimic ca sa-l doboare pe Basescu. Are dosare pe rol, Nastase are dosare, trebuie numita Lidia Barbulescu care nu va fi in veci sefa CSM atit timp cit este Base. Si alte si alte. Crin este doar o fatada, hidoasa intradevar ,dar doar o fatada. Dedesubturile sunt inspaimintatoare !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
florin @ 24.11.2009, 9:50 pm
Lui Geoana i s-ar potrivi versurile:
“Nu sunt prost dar nici destept/Sunt ca orice om” etc.
eliza @ 24.11.2009, 10:01 pm
multumesc. m-ai facut sa zimbesc si chiar eram trista. de fapt inca mai sunt dar am zimbit.
Anonymous @ 24.11.2009, 10:10 pm
Complet de acord cu articolul, foarte bun, bravo. Deja vad cum iese Geoana presedinte (care este acum mai probabil) si revenim la vechii baieti si vechile lor metehne de privatizari, furturi pe fata (dar cu procurorii stransi de oua care nu zic nimic) si liniste, cu scandaluri doar in 1-2 ziare care nu iau publicitate de la stat si nu sunt ale “mogulilor”
Itic @ 24.11.2009, 10:25 pm
Esti prost cumva? Cine a votat cu Antonescu, crezi ca va vota in turul doi cu Geoana?
Esti incredibil!
Cristina @ 24.11.2009, 11:34 pm
Bun articolul doar ca in principiu cred ca multora ne scapa cateva detalii si anume..:
– Psd-ul nu are nevoie de PNL doar pana la turul 2, e clar ca se pot intelege la furat f bine – (vezi perioada 2007-2008), perioada in care nu a dat nimeni cu “fundul” de paman guvernarea Tariceanu 2. Pare-se ca la impartit ciolanul se inteleg cat de cat.
– din pacate, PNL-ul inca mai are resurse sa pacaleasca destui romani (circa 2 mil de oameni) cum ca sunt cu adevarat PNL si nu un fel de PSD vopsit. Eu mpam gandit la chestia asta de prin 2007 de cand cu suspendatul lui Base si cu guvernarea PNL “singura-singurica” timp de 2 ani. Initial am crezut ca electoratul PNL-ului, printre care ma numaram si eu, ii va taxa pentru chestia aia, dar pare-se ca ori lumea nu a vazut adevarata fata a PNL-ului ori au uitat. Mai este un aspect care nu e nici el de neglijat, si in PDL sunt destule figuri “enervante” care atarna greu. Poate fi si asta un motiv pentru care PNL-ul nu a decazut total in dizgratia electoratuui.
– din pacate, oricat de patat ar fi PNL-ul actual, nu o sa ajunga la 20 % prea curand deoarece lumea ori uita, ori nu e atenta la detalii…
Cristina @ 24.11.2009, 11:36 pm
corectie pt ultimul paragraf….
– din pacate, oricat de patat ar fi PNL-ul actual, nu o sa ajunga la 10 % prea curand deoarece lumea ori uita, ori nu e atenta la detalii…
ovidiu @ 24.11.2009, 11:48 pm
Credeam ca oamenii de pe net sunt inteligenti dar foarte multi sunt manipulati foarte usor. Inteleg teoria propagandista PDL care alatura in fiecare iesire mediatica langa PSD pe Hrebenciuc, Vanghelie, Iliescu si Nastase. Inteleg si ca Basescu poate sa vorbeasca despre o guvernare curata avand in propriul partid sugatoare de bani.
Dar nu mai conteaza asta. Daca votati PSD ne vor invada din nou minerii chemati de Iliescu, Romania va deveni provincie ruseasca iar sarea si cu gazele naturale se vor duce la mogulii care il sprijina pe Geoana in campanie.
Asta e o psihoza cretina si nu inteleg cine o alimenteaza.
remus @ 25.11.2009, 12:57 am
http://ultimaemisiune.ro/2009/11/draga-crin/
Cotysoo @ 25.11.2009, 1:34 am
Nucleul dur al viitorului guvern patronat de Geoana : http://i290.photobucket.com/albums/ll279/cotysoo/guvern_psd_pnl.png .
Bolşevicul @ 25.11.2009, 1:45 am
Stimate dle Mihăileanu,
cu acelaşi nume şi email am încercat să fac un comentariu pe HotNews, la o ştire legată de alegeri. Fiindcă am remarcat că postările pro-Băsescu sunt covârşitoare, mi-am exprimat nedumerirea, considerând că, statistic, proporţia de comentarii favorabile unuia sau altuia dintre candidaţi ar trebui să corespundă întrucâtva cu procentele exprimate prin vot, iar faptul că în comentariile de pe HotNews o majoritate atât de zdrobitoare îl susţine pe Băsescu dă de bănuit. Am presupus că multe comentarii sunt ale “postacilor” sau că -incredibil -se practică cenzura. Comentariul nu mi-a fost validat de editor şi nu a apărut. Precizez că am folosit acelaşi ton pe care îl folosesc şi acum. Nu mi se pare că sunt vulgar sau obscen. Am zis că o fi o problemă tehnică. Dar un drăcuşor nu mi-a dat pace şi am mai pus un comentariu, de data aceasta laudativ la adresa lui Băsescu. Ei bine, acesta a apărut imediat! Nedumerit, am mai făcut un comentariu -interpelare, pe acelaşi ton absolut civilizat. Urmarea ştiţi care a fost? Mi-a fost blocat IP-ul. Tare, nu?
Cine intră de bună credinţă pe site şi citeşte comentariile, rămâne cu impresia falsă că toată “lumea bună” îl susţine pe Băsescu. Este o manipulare, care decredibilizează HotNews şi mă face să mă întreb cu ce le sunt superiori Antenelor sau Realităţii.
O să vă întrebaţi de ce scriu lucrurile acestea aici. Vin la dvs cu “jalba în proţap” pentru că nu găsesc pe moment o altă modalitate de a intra în legătură cu editorul HotNews, ca să mă lămurească şi pe mine de ce şi-a permis să-mi ia dreptul la opinie. Dacă mă puteţi ajuta, v-aş fi recunoscător. Precizez că, spre ruşinea mea, am votat cu Crin şi în turul II voi vota cu Geoană (aşa cum în 2000 am votat cu Iliescu, pentru a-l opri pe Vadim). Recunosc, cu asemenea opinii pe acest blog par a avea IQ-ul sub 80, dar mi le asum.
Nu am pretenţia ca aceste rînduri să fia afişate, vă rog doar să îmi indicaţi cum pot lua legătura cu editorul respectiv, să mă lămurească şi pe mine dacă, după 20 de ani, a reapărut delictul de opinie. Dacă aveţi nevoie de numele meu real sau de telefon, vi le dau cu plăcere, pe email.
Vă mulţumesc.
joju @ 25.11.2009, 3:34 am
Credeti ca un FISC puternic ar impinge specificul nostru latin catre cel germanic?
Din punctul de vedere al clasei politice situatia este echilibrata.
Sebi @ 25.11.2009, 4:33 am
Si tot nu stiu cum sa cataloghez psihoze gen: “mai bine era pe vremea lui Ceausescu. Iar cand din nefericire, esti pus sa alegi intre o perioada tulbure si zbuciumata, la care s-a ajuns fugind de niste mizerii si caractere infecte, si intoarcerea la aceleasi mizerii si infecti, e bine sa nu vorbim de psihoze cretine pentru ca … semnalizam
sophia @ 25.11.2009, 3:29 pm
“cistitul” :)))
am vazut o harta cu judetele si cu clasamentele de la alegeri. Estul , SE, Sudul cu Geoana adica “inteligentii” tarii. si centrul vestul nordul cu Basescu..adica oamenii cu bun simt care au ceva in cap
dar e clar..estul, rusii cu d-nul psd-ist comunist si vestul tarii, occidentalii cu base
e clar treaba nu??? si un copil de clasa 1 daca ii pui sondajul ala in fata isi da seama
cat despre aliantele intre partide…….no comment!!!!
petrutm @ 25.11.2009, 5:19 pm
cred ca exagerezi, pe hotnews sunt o gramada de opinii contra-Basescu si daca te uiti la notele date comentariilor si faci calculul, o sa vezi ca au si minusuri si plusuri
deci nu se filtreaza nimic (cu exceptia limbajului foarte desantat)
oricum, e posibil sa fi omis vreun comentariu caci am observat ca au aparut cu sutele in ultima vreme si or fi si ei oameni
da o cautare in pagina dupa nickul tau cel mai bine, s-ar putea sa ti-l gasesti astfel
daca vrei sa nu-ti vezi comentariile, pune niste intrebari de bun simt pe blogul lui Iliescu (de gen: cine e vinovat de mortii din decembrie 1989) sau ale lui Crin (orice legat de curvasaria politica)
numai bine!
Mircea Gherghina @ 25.11.2009, 6:50 pm
Hmmm…ar trebui toti sa fim cu Basescu? E decat o intrebare? Chiar nu are nimeni voie sa aiba o parere impotriva lui Basescu ca e considerat comunist? Ah…asa va invata partidul. Inteleg. Numai basescu ar trebui sa fie contracandidatul tuturor, iar toti sa fie sclavii lui. Asta-mi suna a dicatatura… Eu nu tin cu nimeni, insa ma frapeaza prostia unor oameni de a crede ca Basescu e altfel sau prostia unor oameni de a nu intelege ca legile concurentei si competitiei sunt bine stabilite si daca vrei sa castigi nu poti sa le incalci.
gerula cel hatru @ 25.11.2009, 9:10 pm
Purtînd şapca şi burca lui CEAPAEV, Iliescu a pus şaua pe mârţoaga liberală
MOTTO :
„Brătienii au fost bagaţi în mormânt de comuniştii lui Iliescu. Ăia cu şapcă“-Internaut
Cei mai în vârstă poate îşi mai amintesc de euforia începutului de an 1990 când sub presiunea străzii ,scrăşnind din dinţi ,Iliescu KGB a acceptat revenirea României la pluripartidism .Au apărut în cadrul puzderiei de partide PNŢ şi PNL , partide care se revendicau continuatoare ale partidelor istorice interbelice .Târziu, mult prea târziu s-a aflat că Iliescu şi stăpînii lui din umbră au dat ordin de infiltrare a noilor partide de către securişti şi activişti comunişti sau faptul că PNL a fost creionat de către securistul-spion Caraman .În fine, spionul securist Radu Câmpeanu a devenit vedeta liberalismului ,calitate în care a sabotat toate încercările regretaţilor Coposu şi Raţiu de a înscrie România pe traseul democraţiei autentice.În aceste zile cu sprijinul lui Crin Antonescu purtînd şapca şi burca lui CEAPAEV, Iliescu a pus şaua pe mârţoaga liberală .Anterior acelaşi malefic Iliescu reuşise lichidarea de facto a PNŢCD. Mereu tânăr şi neliniştit ,Iliciosaurus fosilis reuşeşte imposibilul : aducerea în aceiaşi barcă a lui Vanghelie şi a venerabilului Neagu Djuvara .
http://anonymusgerula.wordpress.com/2009/11/25/purtind-sapca-si-burca-lui-ceapaev-iliescu-a-pus-saua-pe-martoaga-liberala/
Sophia @ 26.11.2009, 12:55 am
asa poate te invata pe tine partidul, am trait prea putin pe timpul partidului
daca era dictatura nu mai avea procente la vot…pun pariu , voturile de la pnl tot la el se vor duce…ca nu au innebunit profesorii, doctorii, oamenii cu cap din segmentul pnl-it sa voteze cu Geoana.de ce e basescu dictator? ca a refuzat sa-i pupe in.. pe restul?.o sa vedem care castiga….oare vrei sa traiesti in comunism inca 10 ani de acum? atunci voteaza-l pe Geoana , iti respect dorinta
Bolşevicul @ 26.11.2009, 1:17 am
Îţi mulţumesc că te-ai ostenit să-mi răspunzi.
Nu vreau să devin agasant, dar simt nevoia să repet: am pus un comentariu în care mă miram că este suspect de mare numărul celor pro-Băsescu. Nu a apărut. Mânat de o bănuială, am pus, la vrăjeală, şi eu un comentariu pro. A apărut imediat. Normal că am trimis încă un comentariu în care întrebam ce se întâmplă. Totul, civilizat. Urmarea -pur şi simplu mi-au blocat IP-ul. Acum nu mai pot să comentez nici măcar despre meciul Unirii Urziceni, darmite politică. Pur şi simplu, pentru HotNews, sunt persona non grata.
Pe blogurile celor pomeniţi de tine nu intru, pentru că nu mă interesează. Dar, faţă de un blog, care este oarecum un spaţiu privat, al cărui proprietar te poate accepta sau nu, HotNews îl consider ca fiind spaţiu public. Nimeni nu te poate fugări din piaţa publică, atât timp cât respecţi regulile de bună cuviinţă, nu? Sentimentul meu este că am fost dat afară de pe stadion pentru că tipului de la intrare nu i-a plăcut culoarea cravatei mele. Nu contează că ceilalţi sunt în şlapi, scuipă seminţe şi îl huiduie pe arbitru, hiba este culoarea cravatei mele.
Problema nu o reprezintă măruntele mele frustrări, care nu interesează pe nimeni. Grav este că asemenea metode de sorginte bolşevică sunt aplicate pe un site cu reputaţie de imparţialitate, iar cei care nu ştiu că HotNews practică cenzura (crede-mă, mi s-a întâmplat mie, dar încă nu îmi vine a crede că e adevărat!) sunt manipulaţi.
Dacă aceste rânduri vor apărea, îi mulţumesc dlui Mihăileanu pentru găzduire şi, pe perioada “exilului”, sper că nu va considera un abuz dacă “neuronul stingher” mă va împinge să mai comentez câte ceva.
amanda13 @ 26.11.2009, 1:57 am
stimabile “bolsevic” (desi pentru mine a te autocataloga in felul acesta este mult prea putin stimabil) te plangi de cenzura in patria cenzorilor. eu una ma simt ca un soi de dizident de tip nou cand vaz ca atunci cand imi apare vreun comentariu pe vreun site rosu, sar 10 persoane sa ma injure si sa ma scuipe. asa ca mai usor cu “jalba” pe scari. si mie mi se intampla sa nu-mi apara mesaje pro-Basescu pe Hotnews, insa mai incerc o data si de obicei imi reuseste. mai sunt si asa numitele “glitch-uri” informatice pe lume, prin urmare nu strig din prima “tradare”. chiar si la mogul tv ma abtin sa insult pentru ca este sub inteligenta mea si, dupa ce ma chinui de cateva ori fara rezultat, postez mesaje la ore din noapte la care ochiul cenzorului doarme in papuci. sunt multe variante si nu cred ca IP-ul ti-a fost blocat, desi banuiesc e o adevarata consolare sa crezi asa ceva. numai bine.
si da, ai dreptate, exista “lume buna” si in luntrea lui crin-geoana. de pilda bloggerita roxania, campioana limbajului civilizat si a bunului simt :D
amanda13 @ 26.11.2009, 2:08 am
pe mine limbajul lui Geoana ma sperie ingrozitor! niciodata nu am reusit sa simt nimic uman in spatele vorbelor lui… la o simpla privire aruncata pe filmuletele de pe blogul rosu iti vine sa fugi si sa te ascunzi pana dispare si el de pe scena politica. mi se pare nu doar un tip manipulabil in spatele fantosei de promisiuni penibile si constructii de o demagogie imposibil de digerat de catre un om cu mintea limpede, ci si un personaj extrem de frustrat, obsedat de propria persoana. in fine… tocmai am scris si eu o postare despre cum imi imaginez un viitor cu geoana si multele motive care ma determina sa nu-l votez.
http://alexaionescu.wordpress.com/2009/11/25/exercitiu-de-masochism/
mai grava decat orice mi se pare atitudinea liberalilor cei care au ajuns sa ciuguleasca din mana urmasilor celor care i-au prigonit vreme de zeci de ani. lui crin antonescu i-as da numai un exemplu… Bratianu, nu cel care a contribuit la nasterea Romaniei Mari, ci acel Bratianu mort la Sighet. pe amintirea lui se joaca acum tontoroiul intereselor lui patriciu&co.
De prin bloguri @ 26.11.2009, 12:02 pm
[...] Mihăileanu ne propune un scurt îndrumar de numărat ouăle. Îi admir rezistenţa şi nervul necesar pentru a urmări emisiunile Antena 3. Eu nu pot. Aceeaşi [...]
Bolşevicul @ 26.11.2009, 2:58 pm
Stimabilă amanda13,
Sesizez în răspunsul tău o oarecare condescendenţă; nu-i nimic, nu mă deranjează. Vreau totuşi să precizez următoarele:
1. Tu te simţi ca un dizident când, la comentariile tale de pe site-urile roşii, îţi sar 10 în cap; totuşi comentariile tale APAR. Eu cum să mă simt când comentariile mele, de pe un site pe care îl credeam ne-”colorat”, nici măcar nu apar?
2. Eu nu intru nici pe bloguri, nici pe site-uri despre care ştiu că sunt “colorate”. Nu mă interesează părerile despre care ştiu din start că sunt părtinitoare. Aşadar, existenţa bloggeriţei roxania îmi este total străină. Pe mine mă interesează doar schimbul de idei între oameni dezinteresaţi şi neînregimentaţi.
3. Nu sunt masochist. Nu este nicio consolare pentru mine să CRED că IP-ul mi-a fost blocat. Chiar aşa mi s-a întâmplat. Contactează-mă, tu sau oricare din cei care nu cred asta, pe sv04eoy@yahoo.com. O să-ţi trimit captura de ecran cu mesajul pe care îl primesc când încerc să postez ceva: “Acest IP (xxxxxxx) a fost blocat.” Scurt. Numitul Bolşevic, plătitor de taxe şi impozite, nu are drept la opinie în ţara românească.
ovidiu @ 26.11.2009, 10:54 pm
Faza din aceasta seara,trucata sa nu, cu Basescu lovind un copil l-a descalificat si l-a umilit. Cred ca in aceasta seara s-a decis soarta presedintelui.
joju @ 26.11.2009, 11:10 pm
Eu un mucos, copil al strazii care il sfideaza/provoaca de Basescu strigand repetat “Traiasca Iliescu”
Basescu il atinge cu dosul degetelor, cand se ridica are mana destinsa, palma desfacuta.
A facut un gest sa-l sperie nu sa-l loveasca propriu-zis. Copilul clar nu a simtit durere ci doar sperietura.
Irelevant.
(Scuze de off-topic.)
petrutm @ 27.11.2009, 10:16 am
daca e trucata, tot il descalifica pe Basescu? nu inteleg logica ta… n-ar trebui sa ii descalifice pe cei anti-Basescu, care ar fi trucat-o? (ca doar nu s-a apuca tanti Florea de la Cucuietii din Vale sa umble in Photoshop)
in alta ordine de idei, e trucata intr-adevar…
http://voxpublica.realitatea.net/media/inca-o-analiza-a-facaturii-cu-copilasul-17341.html