Trista mea constatare din ultimele zile este că România vrea să fie, în acelaşi timp, o ţară capitalistă, dar şi o ţară comunistă. Nu sînt un individ care să – scuzaţi expresia – pună botul la manipulări, dar duminică, în timp ce ascultam ce discutau la Realitatea TV, mai că m-am speriat. Se dezbate intens, pe televiziunile de ştiri, pe un ton cît se poate de panicard, despre cît de nenorocit e statul român, despre cît de imbecili sînt guvernanţii şi despre cît de morţi de foame şi despre cît de rupţi în fund o să fim.

Sînt de acord cu un lucru: avem guvernanţi imbecili. Dar asta nu înseamnă că mulţi români sînt cu mult peste guvernanţi, dimpotrivă. Avem şase milioane de asistaţi social într-o ţară de 21 de milioane de locuitori. Înseamnă aproape o treime din populaţie, indivizi care stau de pomană pe banii celor care-şi rup spatele muncind. Avem subvenţii peste subvenţii şi lefuri mari în structurile de stat, iar angajaţii stau de pomană, plictisiţi şi mai că nu te-njură că îndrăzneşti să-i deranjezi.

Proaspetele mămici au indemnizaţii de 85% din media lefei pe ultimul an, bani plătiţi din buzunarele celor care muncesc. Nu vreau să aud de comparaţii cu Franţa, care e o ţară socialistă prin definiţie. Dar, la noi, se profită de stat din plin, că tătucul stat are de unde să plătească. Într-o ţară normală, indemnizaţia pentru creşterea copilului ar trebui să fie simbolică. În momentul în care faci un copil, se presupune că ţi-ai făcut nişte economii, că ai din ce să-l creşti, că te gîndeşti la viitorul lui. Nu, la noi nu e aşa. La noi, toarnă copilul şi, după aia, Dumnezeu cu mila, dracii cu popii. Las’ că-mi dă statul bani să-l cresc! Ce contează că peste doi ani n-o să mai am cu ce să-l hrănesc? Cu ce e vinovat copilul ăla că are nişte părinţi idioţi? Cu ce-a greşit?

Ceferiştii lucrează într-o companie de stat aflată la un pas de faliment, dar vor să iasă în stradă. Lasă, nene, nu contează că nu oferim condiţii, nu contează că nu avem încasări, doar de aia sîntem companie de stat! Să plătească statul, că are de unde! N-are? Să tipărească bani! Şi ies în stradă fără a se pune în locul celor care muncesc în mediul privat pe mult mai puţini bani. Sînt oameni care nu fac altceva decît să-şi rupă mijlocul cărînd saci de ciment pe 700 de lei pe lună, iar dacă deschid gura, sînt concediaţi. Sînt oameni care pricep că angajatorul n-are de unde să-i dea mai mult, că altfel o să dea faliment şi n-o să mai primească nimic.

Dar nu, angajaţii la stat sînt cu gura mare! Unul singur nu-şi pune problema că mărirea lefurilor înseamnă insolvenţă. Ne-am obişnuit să ne dea tătucul stat, ca pe vremea comunismului, mură-n gură. Am mai scris asta, marea vină a comunismului este că a învăţat poporul să fie leneş. I-a dat casă, i-a dat loc de muncă, i-a dat leafă şi cartelă de pîine şi salam. Ţăranii români, în loc să muncească pămîntul, beau în cîrciumi, după care urlă că statul nu-i ajută. Am exemple gîrlă. S-au obişnuit să fie duşi cu forţa la CAP, iar după ce-au băut tot, s-au obişnuit să dea o sticlă de rachiu paznicului de la CAP contra unui sac de mălai.

Pensionarii ies în stradă şi se plîng că sînt bruscaţi de autorităţi. La mine s-a văzut altceva. La mine s-au văzut doi pensionari îmbulzindu-se peste un gard, s-au împiedicat, iar prin “spărtură” au mai intrat 15, care au căzut peste primii. La noi nu se înţelege termenul de “protest paşnic”, noi trebuie să ridicăm pumnul, să le arătăm noi lor! Da, ai muncit o viaţă, dar ai muncit de pomană, n-ai pus nimic deoparte, ai trăit cu gîndul că o să fie comunism pînă mori şi că nea Nicu o să-ţi dea mură-n gură. Ei, bine, nu-ţi dă. Şi din cauza asta, revoltată, mamaia iese în stradă şi urlă, la 40 de grade, după care leşină. Cine-a pus-o să iasă? Moartea? Ştii că nu eşti în stare, că ai probleme cu inima, stai acasă. Lasă pe altul să protesteze.

Avem o energie teribilă cînd vine vorba să cerem. Da, e nasol, înţeleg asta. N-ai bani de medicamente, pot să pricep. Dar cu ce te ajută că te agiţi inutil şi eşti la un pas de stop-cardiac? Vrei să devii martir pe cîmpul de luptă împotriva unor guvernanţi imbecili? Ai rezolvat ceva? Da, e dreptul tău, da’ foloseşte-l inteligent. Sau te ajută mai mult să mori în mijlocul drumului?

După ce că ne-am dori să ne dea statul tot, ne plîngem că există taxe şi impozite. Iar aici deschidem celălalt subiect: guvernanţii care asta aşteaptă. Care gîndesc la fel. Statul are bani, recte e necesar să-l sugem cît de mult putem. Nu contează că vom fi un stat falimentar, noi nu mărim taxele şi impozitele care trebuie, ci le lăsăm aşa, că se supără electoratul pe noi şi nu ne mai votează. E fix la fel ca în anii ’90, se pune un accent ascuţit, se pune unul grav şi se mai pune unul circumflex pe populismul ieftin. Ciolanul să-l împărţim, să avem de unde suge!

Se vorbea – tot la Realitatea TV – de impozitarea celei de-a doua case, impozite pe produse de lux, iar vreo doi din studio se plîngeau că ba-i corect, ba nu-i corect. Un al treilea spune că e o măsură care trebuia luată acum zece ani. Corect. Dar cui i-a păsat? Presimt că se vor mări TVA-ul şi cota unică, mai ales că ne plîngem că românul întreprinzător nu le plăteşte la timp. Acum, să-mi fie iertat, da’ bugetarul ăla de la ANAF, care ar trebui să strîngă banii, ce păzeşte? Ah, joacă Solitaire în cubiculul lui. Mda. Noi nu sîntem în stare să strîngem banii pe care ni-i datorează alţii, dar cui îi pasă?, las’ că Isărescu poate să tipărească bani, iar Boc se poate împrumuta de la FMI.

Să nu fiu înţeles greşit, nu iau apărarea nimănui. Dar mi s-a făcut greaţă de populismul guvernanţilor şi de ipocrizia noastră, a votanţilor. Vrem şi cu buzunarele unse socialist, şi cu capitalismu-n pod. Or, asta nu se poate, trebuie să alegi. Dar ne e lene să muncim, ne e lene să acceptăm că ne poate fi mai bine în viitor. Noi vrem totul acum, vrem să batem din palme şi să apară miliardul pe masa din bucătărie, că doar statul are de unde.

Zău, nu mai sîntem în perioada în care tătuca Stalin dădea la toată lumea. Şi nu vrem să muncim, iar asta se vede cel mai bine la instituţiile bugetare. Am mai dat exemplul: zece ghişee, angajaţi la şapte dintre ele, deschis e doar unul, că o tanti tre’ să-şi facă unghiile, alta tre’ să bea un pahar de apă, alta vrea să fumeze o ţigară, iar ceilalţi plimbă nişte hîrtii şi stau la o bîrfă mică. Nu se-ntreabă nimeni de ce se plîng angajaţii la stat de bîrfa dintre colegi? Din cauză că au prea mult timp liber, de aia.

Noi nu ştim să vorbim de performanţă, nu ştim ce sînt ăia indicatori, noi ştim că statul trebuie să ne plătească. Nu reuşeşti să pricepi că instituţia la care lucrezi e la un pas de faliment şi faci grevă? Eşti concediat! Facem economii. Dar nu, asta nu se practică la noi, că bugetarul ăla care bîrfeşte toată ziua trebuie să mă voteze peste trei ani.

Mi-e greaţă. Şi nu mi-e greaţă de oameni, nu mi-e greaţă de guvernanţi, mi-e greaţă de pseudocapitalismul în care trăim. Noi încă n-am ieşit din comunism. Noi încă nu pricepem că dacă încasările s-au micşorat, nu mai sînt bani de lefuri. Alea-s pentru proştii care lucrează la privat, noi lucrăm la stat, avem venituri garantate, frate! Hai să urlăm, că de aia trăim în România!

Munca e pentru proşti, bă!
_____________
Foto: Adevărul.

Tags: bugetari, economie, faliment, munca, nesimtire, not-funny, politica, romania