Poate că ţara în care trăim ar trebui să se cheme Republica Mioritică România

Pe plaiurile bucovinene, zice-se, an de an se organizează nu-ştiu-ce eveniment, horă, în fine. Chiar nu ştiu şi se întîmplă ca azi să n-am nici timp să caut. Ideea e că lui Gheorghe Flutur, fost şi actual ministru al Agriculturii, i s-a aprins frumuseţe de bec galben deasupra capului. Prin urmare, s-a pus lumea să investească vrei treo poli ca să-i facă pe plac demnitarului. Au cumpărat nişte bîrne, le-au bătut în pămînt şi-au făcut opt ţarcuri sub formă de litere. Le-au umplut cu oi (pe ţarcuri, nu pe litere), cît să se vadă din elicopter că scrie Bucovina.

Toate bune şi frumoase, doar că ne cam pute a comunism, spun analiştii de la teve, vrednici apărători ai pseudo-democraţiei mioritice. Aşa ceva se făcea doar pe vremea Răposatului, fie-i numele uitat! şi să dea naiba peste el, că numa’ rău ne-a adus!, uite ce mentalităţi cretine avem!, nu-i aşa? Numa’ pentru el se făceau manifestări din astea, de efect, şi numai el cobora cu elicopterul şi-i pălmuia pe ţărani prin lanurile de porumb!

Alo, domnu’ analist, în provincie nu-i ca-n Bucureşti!

Bucureştiul, “baştina” tuturor analiştilor de la TV, geme de un cosmopolitism de duzină. Spun “baştina” pentru că e locul de născare pentru gîndirile postrevoluţionare de mare angajament, unde tot ce contează este cercul de amici din aceeaşi categorie socială, singura la care te mai poţi raporta în comparaţie cu ceilalţi. Doar că Bucureştiul e ceva aparte. În provincie, lucrurile diferă fundamental. Iar gîndirile de tip “las’ că ştim noi mai bine, că doar stăm în capitală şi aici se întîmplă totul“, sînt cît se poate de deplasate, iar părerile sînt cît se poate de “pe lîngă”.

Timp de doi ani, pînă să-mi mut cuibul în Bucureşti, ca jurnalist de provincie, am asistat la tot soiul de manifestări cu un puternic iz comunist, fie că a fost vorba de inaugurarea nu-ştiu-cărui monument din comuna Crăcăuanii din Deal, fie că a fost vorba de inaugurarea unui nou corp de spital cu patru etaje sau de tăierea panglicii unui centru pentru copii vai de fundul lor. În toate cazurile, asemănările cu surlele şi trîmbiţele comuniste au fost izbitoare. N-aveai cum să ratezi un sentiment de deja-vu, provocat cel mai probabil de vreun film românesc despre perioada pre-’89.

Metenele, pupături şi o şiră a spinării arcuită

De regulă, în provincie, mai ales în oraşele cu mai puţin de 200.000 de locuitori, la orice eveniment organizat de vreo instituţie publică, obligatoriu trebuie să fie chemat şi şeful Consiliului Judeţean sau prefectul. Mari personalităţi ale judeţului, toată lumea face sluj cînd trec mai-marii, toată lumea aleargă care-ncotro, doar-doar să nu-i lipsească nimic domnului invitat, toată lumea zîmbeşte şi, bineînţeles, e prietenă cu toată lumea, chiar dacă în restul timpului se spurcă. Pe scurt, mai toţi directoraşii devin un soi de chelneri ai bravilor conducători.

Vă sună cunoscut? Nu cumva parcă se întîmpla la fel şi acum 20 de ani? Ah, cum adică, aşa se întîmplă şi acum? Dar, vai!, de unde atîta mirare? Ei bine, domnii consilieri judeţeni, prefecţi, preşedinţi de cejeuri, nu pot să nu plece fără măcar un ditai friptanu’ la pachet şi vreo trei-patru peturi de vin. Şi, desigur, ce rămîne se păstrează pentru relaxare, pentru băuta de după, din biroul directorului, unde se pune-o de-o bîrfă ca la mama acasă. În fond, de aia e protocol, nu? Să fie respectat, să bem şi noi pe banii instituţiei din cînd în cînd! Mai vorbim şi de domnii senatori? Sau de miniştrii ajunşi din întîmplare prin provincie?

“…ca-n Bucureşti, în toată lumea nu găseşti”

Aceiaşi bravi conducători de provincie, ajunşi în Bucureşti, sînt trataţi la fel ca orice alt funcţionar public, care ia o leafă din banul contribuabilului. Dar acolo, la ei, sînt şefi pe moşie. Ierarhia, în mintea oamenilor, e simplă: ei sînt cei de jos, care au un loc călduţ, apoi sînt cei mari. Deasupra lor, de obicei, sînt ăi mai bătrîni, care au prins protocoale comuniste, care s-au obişnuit cu sistemul micilor atenţii plasate la cel de deasupra, care-i învaţă şi pe ceilalţi să aibă aceleaşi obiceiuri.

Cum ar trebui tratat un senator, din punctul meu de vedere? Ca şi cum ar fi cel mai josnic funcţionar public, cel care te scuipă cînd îi ceri o informaţie! Şi aş putea da cel puţin trei exemple de senatori care n-au făcut nimic, dar au dormit pe banii contribuabilului în fotoliile Parlamentului. De ce ar merita “mici atenţii”, metenele şi pupături în lăţimea-i dorsală? Doar că are o funcţie? Dar asta se întîmplă în provincie, oricîtă greaţă ţi-ar provoca. N-ai cum să schimbi o mentalitate bătînd din palme.

Să nu uităm de Mioriţa!

Revenind la oile lui Flutur, omul a avut o idee. Bună, proastă, cheltuiala n-a fost mare. A ieşit “Bucovina” scris “cu oi”. Analiştii i-au sărit în cap cît de repede au putut. Adică cum? Pute a comunism, bă! Ce nu pricep domnii specialişti în orice, de la teve, este că indiferent dacă ar fi avut sau nu Gheorghe Flutur ideea asta, cineva tot ar fi pus în practică una şi mai măreaţă. Dar, din lipsă de ştiri, din lene de a umbla după ce ne doare, umplem grilele TV cu talk-show-uri în care se întîlnesc tot soiul de habarnişti, specialişti în orice, de la genomul uman şi pînă la fizică cuantică, găuri de vierme şi călătorii în timp.

Ce ne facem dacă cineva de la Realitatea TV s-ar fi dat cu elicopterul pe acolo şi, după ceva documentare, ar fi ieşit un material preluat de CNN? Ce ne facem dacă ideea li s-ar fi părut străinilor atît de mişto, încît s-ar fi deschis robinetul cu turişti? În fond, scuza oficială a lui Flutur a fost promovarea turistică. Ce-ar mai fi zis domnii analişti în cazul ăsta?

Nu iau apărarea nimănui, cu atît mai puţin lui Gheorghe Flutur, unul dintre miniştrii Agriculturii care n-au făcut nimic de-a lungul mandatelor. Dar nimic! Nu iau apărarea nici partidului în care Flutur cu onor prestează. Dar nu pot să nu mă întreb cîţi bani pompează PSD-ul în Antenele lui Voiculescu pentru a umple de rahat tot ce ţine de Traian Băsescu şi partidul pe care îl conduce din umbră. Cu cît plăteşte pentru a-l pupa în fund, cu atîta patos, pe Mircea Geoană?

Vrem presă de calitate? Hai să ne documentăm, să producem ştiri, nu vorbe goale şi tocşouri de doi lei, pline de importanţi cu veleităţi de experţi în orice, care nu spun nimic. În caz contrar, hai să redenumim ţara în Republica Mioritică România!

Tags: gheorghe-flutur, jurnalism, Media, not-funny, politica, romania, televiziune