Cumperi un produs din afara Comunităţii Europene în valoare de 117 dolari (după o reducere de vreo 300 de dolari, că tot nu-l găseşti în România). Transportul, prin curier (în cazul de faţă, TNT), costă 230 de dolari. Sari peste aspectul ăsta, coletul e trimis, ajunge în vama românească. Valoare trecută pe colet pentru taxe mai mici la export: 34 de dolari.

Pentru că n-a venit prin poştă, probabil, ci prin curier, ce se gîndesc vameşii români? Dacă prostul îşi permite să plătească TNT, să plătească şi nişte taxe la noi, că nu ne-am făcut norma luna asta. Aşa că pentru 117 dolari, taxele plătite de român se percep 1. pentru colet, 2. pentru transport. Adică aproximativ 125 de dolari. Altfel spus, 355 de dolari pentru un produs de 117. Nu-i aşa că trăim într-o ţară superbă?

Culmea e că, acum vreo trei săptămîni, a venit un colet din afara Comunităţii Europene, de 15 kile, în valoare de vreo 250 de dolari, dar trimis prin poştă. Nu a întrebat nici naiba de sănătate, nu a cerut nimeni nici măcar un leu taxe vamale. Venit, primit, luat, cărat. Acum, stau şi mă întreb: sînt românii chiar atît de proşti sau vameşii percep taxe vamale doar acolo unde văd că boul de român îşi permite să plătească transportul prin curier? Apropo de asta, prin poştă a costat mai mult decît prin curier.

Eu ce ar trebui să fac? Să plătesc doar taxe suplimentare (am inclus şi transportul) de trei ori jumate cît face coletul? De ce insistăm să ne batem joc unii de alţii, între noi, românii?

38 comentarii

  1. Mie mi-au luat TVA pentru colet primit prin posta. Pentru un telefon luat de pe ebay din SUA. Desigur ca au aplicat TVA-ul la pretul telefonului + pretul de transport. Vamesul era un nene in varsta care mirosea a tutun si alcool fin. Mi-a facut semnul de bani si m-a intrebat daca am cas sa platesc TVA-ul. Pentru colete din UE n-am platiti nimic in plus.

  2. eu cred ca nu te-ai documentat indeajuns pentru a posta acest articol…..e trist ca nu esti singurul care vorbeste in prea putina cunostinta de cauza…..

  3. Pai, explica-mi, daca tot stii mai bine. Ca pentru mine e simplu: ce sens are sa platesc 125 de dolari pentru un produs de 117 dolari? Unde e logica?

  4. Dar oare pentru carti de pe Amazon vor vama ?
    De asta am si ezitat sa comand carti tiparite, pana acum m-am multumit doar cu versiunea electronica. Urasc sa stau la coada la posta, dar daca se adauga si vama.. mai bine ma tai cu lama.. ;)

  5. Taxele vamale si TVA-ul se aplica intotdeauna la valoarea produsului PLUS transportul. Asa mi le-au calculat mie de fiecare data cand am primit ceva din SUA, prin posta sau curier. Probabil asta-i legea, n-ai ce-i face.

    PS: O singura data am scapat fara nicio taxa, primisem ceva (la posta) in valoare de $350 si am ramas uimit ca nu mi-au cerut nimic TVA sau taxe.

  6. De-asta ma feresc sa cumpar de pe ebay…. ma rup astia la vama

  7. Este normal să plătești TVA atât la produs cât și la transport, pentru că imporți atât produsul fizic cât și serviciul (beneficiezi de serviciul prestat de o entitate non-România în România, deci import). Despre taxele vamale nu știu, probabil depinde de produs și țară, eu pentru import de electronice din SUA nu am plătit nimic.

  8. @Jean Valjean

    Am luat o gramada de carti de pe Amazon, livrate la posta. Nu am platit niciun leu taxe in Romania.

  9. chiar nu se gasea in toata uniunea europeana acest mirabolant produs in valoare de 117 dolari ca sa nu mai platesti vama?

  10. Taxa se aplica la valoare totala (produs + transport). Asa ca nu sunt idioti vamesii in cazul tau, au aplicat legea (ca sunt spagari uneori e alta faza…)

  11. Poti sa il rogi pe expeditor sa bifeze pe colet ca e cadou (gift) si astfel esti scutit de TVA. Am cumparat multe produse de pe ebay din afara UE si multi vanzatori au bifat optiunea asta fara sa ii rog eu, si niciodata nu am platit alte taxe in afara celor de inmagazinare, in jur de 1 leu.

  12. Incorectitudine sau nu, atata vreme cat recunosti ca nu ai fost corect si valoarea produsului a fost declarata la aproape o treime tocmai ca sa eviti taxe vamale mai mari, FOARTE BINE AI PRIMIT! Asta faci, asta meriti. Bataia de joc e din partea oamenilor care incalca sau evita legea. Mai faci si pe victima atata, cum era vorba aia, hotul striga hotii. Nu zic ca exista ingeri pe lumea asta, dar nu e prea corect sa strigi ca esti furat cand si tu faci la fel. E o problema generala a romanilor de altfel, nu avem spirit civic si nu suntem organizati, astfel incat daca nu ne palce ceva sa luptam sa schimbam…preferam tot timpul varianta usoara, smecheriile si apoi ne plangem cand luam tepe tepuind, ca nu ne-a mers smecheria.

    Acuma poate am fost prea critic la adresata, dacae asa, imi cer scuze, nu esti tu tapul ispasitor pentru o societate intreaga, nu vreau sa sune asa, esti doar un individ al societatii, un exemplu bun care arata cum am ajuns.

  13. logic ar fi fost sa vezi ce zice legea, apoi sa scrii articolu, daca ar mai fi fost cazu. nu sa dai cu mucii-n fasole p-aci ca ti se pare tie corect sa fie cum vrea muschiu tau.

  14. @ghitza nu, nu se gasea :)

  15. @Razvan: aici te inseli, valoarea nu am declarat-o eu, a declarat-o magazinul care a trimis coletul in momentul in care l-a trimis, eu n-am nici o vina dp asta dv. N-am probleme cu taxele logice, doar ca aici nu exista logica. In fond, eu am platit vinzatorului taxele postale, pe care el le-a platit, ulterior, curierului. Nu e treaba mea sa platesc taxe vamale pentru un transport pe care practic nu l-am platit eu (ci doar teoretic), daca e s-o luam asa.
    Plus, absurditati de genul asta, in care taxele vamale sint mai scumpe decit produsul, te fac sa nu mai vrei sa faci afaceri de nici un fel in Romania si te fac sa te indrepti, incet-incet, catre evaziune fiscala (munca la negru, daca vrei altfel)

    @Iulian: atunci, te rog, explica-mi si mie de ce n-am platit taxe data trecuta cind am primit un colet din aceeasi tara. Multumesc.

  16. Amazon.de, amazon.au si posibil si altele … sunt din tari ce fac parte din UE… probabil de aia nu ai platit nimic…

  17. Uh despre ce vorbim? Daca socotesti la taxe si transportul e problema ta. Chestia ca magazinul l-a platit, deci tu nu esti raspunzator ar trebui sa te duca logic ca transportul trebuie adaugat la pretul produsului. La care se aplica TVA. + taxele vamale daca e cazul. Grila de taxare e aceeasi ca peste tot in Uniune. La electronice, laptopuri, carti etc. taxele vamale sint 0. La celelalte produse e ditai baza de date – gasesti cautind in codul taric (mult succes la navigarea pe site-ul ue). Chestia asta se intimpla la fel in UK, Franta, Germania la care se aplica TVA-ul de rigoare (uneori mai mare decit cel din Romania). So, nu vad unde e bataia de joc. Next time cumpara din Uniune, ca de aia exista taxe vamale :)

  18. Tu stii finalul din filmul ala al lui Daneliuc… nu mai stiu cum naiba ii zicea… “nici musca nu iese nefutata de aici!” ?

    Ai intrat in vama, joaca dupa cum iti canta ei. Du-te cu legea, or sa-ti arate ca e de partea lor. Du-te fara lege, or sa-ti arate ei legea.

  19. @M: extensia .au este in Australia. Poate ai vrut sa spui amazon.at (Austria) dar si ala face redirect pe amazon.de
    Si acuma on-topic: mie taxa la transport mi se pare o timpenie. Da ma rog, legea e lege. Nu o data am platit taxe tembele (de exemplu am cumparat o geanta din aluminiu pentru scule foto, care a costat 20$, am platit transport vreo 70$ la care am mai platit taxe circa 30-40 nu mai tin minte exact, nu eram in UE la momentul ala). De ce nu am cumparat din UE: pentru ca nu am gasit.
    Eu in general evit curieratul rapid pentru ca se loveste de idiotenia vamesilor de la Baneasa.

  20. ti-am raspuns pe hotnews. ce pot sa iti zic ca ai luat tzeapa, partea buna e ca poti sa contesti taxele si ti se returneze. pe taxa de transport nu poti sa fii impozitat/vamuit/taxat din moment ce aceasta este achitata in tara expeditorului cu toate taxele aferente.
    nu e problema ta ce este declarat pe colet, e problema vamesului, daca are vreo nelamurire oricand exista un catalog de produse in care are valori nominale si iti poate calcula taxele dupa valoarea de catalog. daca produsul e sh, nu vine de la persoana juridica , e obligat sa ia valoarea de catalog. daca produsul e nou , are factura e obligat sa ia valoarea de pe factura fara taxe de transport. orice document care poate arata valoarea produsului respectiv sunt obligati sa o ia in seama. si cum ziceam taxele de transport nu au cum sa ti le taxeze ei

  21. Ok, daca nu a fost declararea valorii o chestie de comun acord, sa zicem ca nu ai o vina morala. In privinta legii si a taxelor nu ma pot pronunta pentru ca nu cunosc legea, nu am obiceiul sa cumpar in acest fel.

  22. ar fi bine ca inainte de a posta sa te interesezi daca ai dreptate pentru ca de data asta te-ai repezit cam repede inainte sa stii despre ce-i vorba.

    taxele vamale si TVA-ul se calculeaza la valoarea totala a produsului (include transport, asigurari, alte costuri). tu recunosti ca ai platit transportul, chiar daca nu direct, iar neevindentierea unor costuri in valoarea declarata in vama se numeste evaziune.

    cadourile (daca nu ma insel si pachetele cu o valoare sub un anumit nivel) sunt exceptate de la plata taxelor vamale si a TVA-ului, de aceea nu ai fost taxat prima data

  23. Domnule vames, haideti sa va explic o chestie: transportul nu s-a platit in Romania, deci nu e firesc sa fiu taxat pentru el, mai ales ca eu n-am chitanta si nici factura pe transport. Am platit indirect, deci, practic, nu a fost platit de mine. Problema rezolvata, deci nu eu trebuie sa fiu taxat pentru transport. Corect? Corect.
    Legat de primul transport, cel exceptat de la plata taxelor vamale, va garantez ca a venit la fel ca si asta, cu factura pe el, iar suma era mai mare. Si nu mi-a cerut nimeni nimic. Prin urmare, am o intrebare: scutirea de la plata taxelor vamale se face preferential, in functie de firma de curierat?

  24. pentru acest colet ai platit un transport si chiar daca nu vrei sa recunosti asta, este un cost asociat acestui colet. in orice tara din lume (inclusiv UE) valoarea in vama cuprinde toate costurile (absolut toate costurile) pentru marfa respectiva. la aceasta se calculeaza taxe vamale, TVA (aceleasi pe tot cuprinsul UE) si eventual alte taxe specifice (accize, taxe lux, etc) in functie de tara.

    daca prima oara nu ai platit taxe, desi conditiile au fost aceleasi, ar fi mai bine sa nu mai spui :)

  25. Hai sa ne-ntelegem: cita vreme costurile astea nu sint platite in Romania (si pun pariu ca daca o sa caut legea, am dreptate), nu cred ca trebuie sa platesc taxe vamale pentru ce am platit, ci pentru valoarea declarata de expeditor. Altfel, vreau sa-mi spuneti si mie o chestie: TNT e cumva obligat sa va prezinte copie dupa factura sau dupa chitanta taiata celui care a platit, ca sa va spuna exact pe ce-mi aplicati taxa vamala? N-as crede. Deci? Pe ce ma taxati? Pe un printscreen care nu se considera document oficial? Multumesc.

  26. da. orice declarant vamal este obligat sa prezinte in vama toate documentele necesare pentru stabilirea valorii in vama.

    sa-ti explic pentru cazul tau:
    furnizorul emite o factura cu pretul produsului. pe aceasta sau pe alt document este specificata o conditie de livrare, care spune ce este inclus in acel pret (doar pretul produsului, pretul produsului + transport, pretul produsului + transport + alte costuri, pretul produsului + transport + taxe vamale etc). in functie de aceasta se calculeaza o valoare in vama si se stabileste cine plateste taxele vamale.
    daca pe factura nu apare o conditie de livrare care sa includa si transportul pana la destinatie trebuie prezentata in vama si o factura de transport care se va lua in calcul la stabilirea valorii taxabile. in lipsa acesteia sau a altor documente necesare pentru declaratia vamala, coletul nu se elibereaza.

    nedeclararea tuturor costurilor reale, pentru sustragerea de la plata taxelor vamale sau diminuarea lor, se incadreaza ca infractiune sau contraventie (in functie de cuantumul diferentelor), iar amenda minima este de 5.000 lei

    in mod normal si bancile ar trebui sa raporteze toate platile externe si cel putin in cazul achizitiilor de produse, sa se regaseasca in declaratia vamala. de aceea iti spuneam, ce-ti spuneam mai devreme. la anumite valori ale platilor externe (nu stiu exact care sunt acestea, pentru ca tin de regulamentul bancii nationale), banca ta are obligatia sa-ti ceara documente justificative.

  27. Pai, mie nu prea are de ce sa-mi ceara banca documente justificative, eu n-am platit magazinului, am platit catre PayPal, care e o entitate din Europa. De acolo, magazinul isi trage banii cind are chef. Cam asa functioneaza in cazul de fata. Coletul care a venit a fost platit la mama lui, in afara CE. Deci, e ca si cum ar fi un cadou, nu? Mie-mi suna logic.

  28. Nu e logic, pentru ca folosesti acel bun in cadrul entitatii vamale Romania. Daca, de exemplu, “primeai cadou” o masina pe care o aduceai in tara, ai fi platit taxe vamale la valoarea masinii.

  29. @Mirtchone: Altfel spus, daca fratele tau ar fi in Maroc, de exemplu, si-ti trimite cadou de ziua ta o punga de nisip, tre’ sa platesti taxe vamale?

  30. Exact! Si daca iti da un sac de cartofi, la fel…

    Taxele vamale se calculeaza in functie de valoarea bunului introdus in spatiul relevant, deci probabil taxa pe nisip e destul de mica. In plus, unele bunuri sunt exceptate de la plata taxelor vamale

  31. nu conteaza unde faci plata ci conteaza tara de origine a produsului; daca el ar fi fost indigenat in UE (importat mai intai intr-unul dintre statele membre iar taxele ar fi fost platite in acel stat de catre importator) atunci in Romania nu ai mai fi platit aceste taxe vamale, in virtutea prevederilor acordului de asociere si a normelor europene care spun ca taxele vamale se platesc o singura data atunci cand un produs intra pentru prima data pe teritoriul comun…

    asta este regula in comertul international, vamesii nostri nu au inventat nimic nou ci aplica normele, asa cum sunt ele definite prin acorduri comerciale internationale…

    in ceea ce priveste exceptiile aparute la Posta Romana: problema nu este a vamesilor ci a centrului de cartare si sortare care functioneaza cu o marja de eroare uriasa; coletele internationale ar trebui, in functie de origine si valoarea inscrisa pe documentele de transport, sa fie distribuite catre oficiile postale care au lucratori vamali asignati… din (ne)fericire ochiurile plasei sunt atat de mari incat multe dintre aceste colete eligibile ajung in oficiile postale terminale fara sa fie “vamuite”

  32. Alex, nu te-ai prins ca trebuia sa-i dai spaga la nenea vamesul.
    Am patit-o si eu cu niste colete din afara UE – exista ditamai tabelele cu valori “de catalog” pentru tot felul de marfuri. Unele chestii sunt chiar hilare.
    Insa partea trista e ca noi nu realizam stupiditatea legilor si regulamentelor vamale. Noi “netizenii” avem impresia ca traim intr-o lume faina, comanzi online, platesti online, marfa vine acasa, pac-pac. Insa eu mi-am dat cu capul de comunismul si spagarismul sistemului vamal, si nu-mi doresc sa mai am de-a face cu el.
    Doua intrebari filozofice:
    - de ce credeti ca postul de vames este printre cele mai dorite, si se cotizeaza zeci de mii de euro pentru a ajunge vames?
    - de ce credeti ca in toate pietele mai mari gasiti tone de tigari de contrabanda ? Oare pentru ca vamesii isi fac treaba cu eficienta ?
    “It’s easy. follow the money.”

  33. si inca ceva: pentru bunurile uzuale importate de persoanele fizice exista un catalog emis de MF care stabileste valoarea in vama a produsului indiferent de valoarea declarata pe documentele de transport;

    in mod normal, daca nu ai alte documente justificative (factura originala, documente de plata etc.), taxele vamale se calculeaza conform valorii stabilite in catalog la care se adauga taxele de transport, accize si la suma acestora se aplica TVA-ul… (stai linistit, preturile din catalog sunt ridicol de mici)…

  34. Flo:
    postul de vames nu mai este de mult nici foarte dorit si nici nu se mai cotizeaza pentru el din doua motive: importurile sub control vamal s-au redus enorm incepand din 2007 si controlul intern este draconic in ultima vreme (pe ici pe colo mai sunt si scapari dar sunt exceptii)

    contrabanda nu are de a face prea mult cu vama ci mai mult cu politia de frontiera…

  35. Intrebarea de final mi se pare dincolo de amuzant, dat fiind ca singur spui cum ti-ai scris 34 de euro valoare pe-un ceva de 117, “ca sa platesti mai putin in vama”.

    Deci, da, cand vom incepe sa sfarsim de-a incerca sa ne batem joc unii de altii, noi, romanii ? Sau macar sa nu ne plangem cand ne-o dau peste bot aia mai puternici, daca tot ne tinem de smenuri ?

  36. @Mircea Popescu: reciteste, te rog. De doua, trei, patru ori, pina pricepi. NU EU am trecut valoarea pe colet, ci magazinul de la care am cumparat. Si nu neaparat ca sa platesc eu mai putin, ci ca sa plateasca ei mai putin taxele de EXPORT (adica taxa pe care o percepe guvernul tarii din care trimite celui care vinde catre un client din alta tara). Hai, inapoi la recitit :))

  37. Adica, eu daca am comandat o pereche de Converse de 55 dolari plus 35 dolari shipping din SUA, trebuie sa platesc taxe vamale conform TARIC de 16.9 % +TVA din valoarea a coletului+shipping?
    E total anormal sa platesc taxa vamala la transport!
    Unde se poate documenta mai bine?

  38. buna ziua,as dori sa export timplarie pvc in maroc,m-ar interesa sa stiu ce taxe vamale sunt? sau daca nu le duc ca produs finit adica gemul separat,zetul separat si tocul separat si le asamblez acolo se platesc taxe?

Lasa un comentariu




* = obligatoriu


Do NOT fill this !

Abonare / RSS & Mail

Fii la curent! Aboneaza-te prin RSS Primeste articole noi in fiecare zi. Aboneaza-te pe mail! iPod? MacBook? iPad? Prowdly powered by Webfactor. Quality hosting Conectat prin router de la Oktal. Electronice

Publicitate

Din aceeasi categorie

Sponsori

Ce port azi .ro Curs intensiv de publicitate online USBMania.ro Grandi.ro

Comentarii recente

Articole recente