Oricît avantaj tactic ai avea într-un meci, oricît de bine pregătit ai fi, se întîmplă uneori ca jucătorii echipei adverse să dea dovadă de sclipiri de geniu şi să ţi-o tragă. Trag la poarta ta şi, culmea, mai şi nimeresc. Asta n-ar fi nimic, dar se întîmplă să-ţi iei trei boabe şi să nu marchezi niciunul.

Primul gol mi l-am luat săptămîna trecută. Fix ca-n fotbal, cînd te aştepţi mai puţin. Atît de frumos golul, încît te demoralizează şi, timp de cîteva ore, nu mai eşti bun de nimic. Problema e că încă nu reuşesc să îmi dau seama dacă am primit un gol din cauza nepregătirii mele în apărare, respectiv pe prostia proprie (spre exemplu, cum face Steaua), pentru că nu mă aşteptam să mi-o iau, sau dacă am primit un gol dintr-un offside nesemnalizat.

Concret, am fost anunţat că trebuie să îmi găsesc altă garsonieră. Asta în condiţiile în care discutasem de un long-term agreement. Şi ca să fie situaţia cît mai frumoasă cu putinţă, asta se întîmplă la aproape trei luni de cînd m-am mutat. Încerc să găsesc românismul: să fie la mine, să fie la viaţă… Încă îl mai caut. Şi nu garantez că o să-l găsesc. Totuşi, există şi o morală în toată povestea asta, anume că, de acum înainte, o să ştiu una şi bună: contract de închiriere pe perioadă determinată, minimum un an de zile, cu posibilitate de reziliere doar de comun acord.

Golul cu numărul doi a fost o alergie stupidă la ceva material sintetic, păţită duminică seara şi care mi-a trecut marţi dimineaţă. Adică un soi de gol stupid, primit din 30 de metri, cu o minge înceată, dar care a reuşit să treacă printre apărătorii care se uitau la pereţi. Mă rog, la tribune. Şi care, fireşte, mi-a dat peste cap una bucată plan pe ziua de luni.

Pentru că dubla nu era de ajuns, mi-am luat-o din nou miercuri. Planuri de plecat joi în Vama Veche. De văzut marea pe timp de iarnă, poze şi altele personale, mai mult sau mai puţin note. Gol dintr-un şut puternic, din şase metri, portar rămas cu gura căscată. La propriu, pentru că ieri am rămas cu gura căscată sub becul pe care mi l-a aprins dentistul deasupra capului. O infecţie la o măsea oarecare. Rezultate: regrupare cu amoxicilină, metronidazol şi ketorol, cîte una la opt ore. La care se adaugă ceva cheltuială pe radiografia dentară, un drenaj şi ceva pansament pentru durere, plus durere care persistă alte trei ore, pînă să apuc să mai torn pe gît un pahar de apă cu un paracetamol, plus o fiolă de algocalmin.

Patru pastile de amoxicilină înghiţite, alte şase pe ţeavă. Plus programare la dentist pe cînd o urma să îmi intre următorii bani (undeva între mîine şi luni).

Concluzia generală ar fi că urmează cearta dintre patron şi antrenor, ceartă pe care n-o s-o cîştige nimeni, avînd în vedere investiţiile care urmează făcute în echipă: un minimum de 700 de euro pentru avans la noua garsonieră, cel puţin încă 100 de euro pentru primele tratamente la dentist (investiţie care, probabil, va fi negociată la sînge – sper că doar la figurat, nu şi la propriu).

Morala ar fi că oricît de mult ai cîştiga în unele planuri, nu poti să cîştigi la infinit. Uneori, trebuie să mai şi pierzi. Că deh, ne-am plictisi de prea mult bine. Cu toate astea, nu pot să nu mă oftic de ratarea unei plecări în Vama Veche la început de decembrie. Şi nu atît pentru mine… Să mai spună cineva că viaţa nu e frumoasă!

Tags: imobiliare, personal, vama-veche