Din ciclul obligaţii de serviciu care nu sînt obligaţii, astăzi petrecerea de lansare a ziarului la care cu onor prestez, cu drag şi, mai ales, cu spor, întru al firmei viitor, Business Standard, în care zi de zi o să îmi toc nervii împărţind două pagini cu o colegă (deşi ar mai trebui un om, deci postul e liber şi aşteaptă concurenţi), două pagini în care o să bat cîmpii cu graţie pentru că nu sînt taman domeniile pe care mi-ar fi plăcut să scriu, respectiv două pagini pe care a trebuit să le fac eu săptămîna asta, colega mea fiind proaspăt măritată şi plecată în călătorie de nuntă prin ţări mai răcoroase sau mai calde, după preferinţă, şi pe care, s-ar putea, tot eu să trebuiască să le predau pînă duminică la ora 11 (ora la care trebuie să intre în DTP) dacă nu vine colega mîine la muncă. Hiuuu…
Fir-ar, cre’ că aia a fost cea mai lungă frază pe care am scris-o în toată viaţa mea năpăstuită de soartă. Da’ nu-i nimic, continuăm.

Se dă următoarea situaţiune, aviz colegilor de redacţie care stau la mama dracului: MoneyFest, respectiv şi inclusiv petrecerea de lansare a Business Standard, începe la ora şapte jumate, iar programul pe ziua de azi s-a cam terminat pe la ora şase pentru majoritatea colegilor, iar pentru alţii pe la şase jumate. Lăsînd la o parte căldura de afară, scoţind din ecuaţie posesiunea unei maşinii proprii, personale şi individuale şi, în cel mai rău caz, dînd dracu’ existenţa unei staţii de metrou prin preajma locuinţei, dar adăugînd căldurile şi transpiraţiile din redacţie, care redacţie suportă cu stoicism vreo nouăzeci şi ceva de calculatoare şi cam tot atîţia oameni (în condiţiile în care aerul condiţionat funcţionează şi nu prea), au dat de dracu’. Nu de alta, da’ măcar din principiu tre’ să ajungă pe-acasă, să facă un duş scurt, să schimbe o cămaşă sau o şosetă şi să-şi ia tălpăşiţa către locul de desfăşurăire al mîndrei petreceri pline, în cel mai probabil mod, de oameni îmbrăcaţi în burlane negre, cu sfori la gît şi cu gulere de tablă.

O să, probabil, zică fo’ careva că există taxiuri. Da’ io îs mai cu moţ şi-o să-i spun că există şi un trafic de tot rahatul la orele de pomină cu numărul 18, respectiv 19, iar dacă mai ai privilegiul de a locui taman la capătul lumii, prin Drumul Taberei, Vitan, Berceni sau capăt de Militari, ajungi fix poimîine unde trebuie.

Concluzie: norocul meu că stau mai aproape, ghinionul meu că tre’ să circul cu RATB-ul, că pînă la salariu nu-mi permit taxiul. Altfel spus, noroc de fumători, că se mai pot plia pe zicerea din poporiu “Răbdare şi tiutiun”. Altfel spus, “Dumnezău cu mila, dracii cu popii!”.

Tags: business-standard, Media, Subiectiv