Nu e vorba strict de impozitare, dar aş fi lungit titlul inutil. Vorbim de contribuţiile obligatorii, aşa că să pornim de la citatul următor, din ministrul Finanţelor:

Dacă încasaţi 100.000 de lei, să spunem, într-un an, ceea ce înseamnă circa 8.000 de lei pe lună, se scad 20.000 de lei (conform noii deduceri de numai 20%), deci rămân 80.000 de lei, la 80.000 de lei se aplică 16%, deci asta înseamnă, dacă nu greşesc 12.800, după care salariul mediu să spunem că este 1.000, ca să facem un calcul simplu, la 10 salarii medii înseamnă 10.000, la 10.000 de lei se aplică 5,5%, pensia care cred că este 10% şi 0,25% şomajul, deci cam 15-16%, deci mai plătiţi încă 1.600. În total, la un venit de 100.000 se plătesc sub 15.000 de lei
Sebastian Vlădescu, într-un articol din ZF

Asta spune domnia lui, care nu prea ştie procentajele la contribuţii (asigurări de sănătate – 5,5% din venit, fondul de pensii -10,5% din venit, fondul de şomaj – 0,5% din venit). Ce-mi scapă mie este următoarea chestiune: cîte din cele trei contribuţii de mai sus sînt obligatorii? Şi eu, ca om care-şi încasează toate veniturile exclusiv pe drepturi de autor, cum şi cît plătesc?

Cîteva calcule

Din punctul meu de vedere, chestiunea e foarte simplă, doar că guvernanţii noştri o complică inutil. Dacă e cum spune Vlădescu în citatul de mai sus, dacă eu iau 1.000 de lei pe lună în mînă, pînă acum, contractul meu era de 1.111 lei, din care 111 lei (adică 10%), reprezentînd cota unică de impozitare de 16% aplicată pe 60% din venit (că 40% sînt cheltuieli forfetare), erau banii care se duceau la stat, acum trebuie să refac contractul, astfel încît, în condiţiile în care se modifică doar procentajul de cheltuieli forfetare (20% în loc de 40%), voi avea un venit brut de aproximativ 1.200 de lei, la care se aplică cota unică, adică 12,8%, ca să ies tot acolo.

Una că ne încurcăm. Dar asta nu-i capăt de ţară, că impozitul mi-l plăteşte “angajatorul”, că de aia şi-a angajat un contabil care face drumuri periodice la Finanţele Publice, iar diferenţa nu-i vreo apocalipsă pentru nimeni. Ba aş spune că e chiar mai bine cu 20% în loc de 40% cheltuieli forfetare, mai ales dacă vorbim de oameni care vor să-şi ia un credit. Şi să dau gloriosul exemplu al meu, vara trecută, cînd mi-am luat apartament şi am făcut credit la BCR: băncile iau în considerare doar 75% din veniturile nete din drepturi de autor.

Din cauza legislaţiei scrise cu picioarele, pentru bănci, “venit net” înseamnă “venit net impozabil”. Adică 75% din leafa ta de 1.000 de lei plătită pe drepturi de autor reprezintă pentru bancă fix 450 de lei, căci se consideră procentajul din venitul net impozabil, adică se taie forfetarul şi se calculează la ce rămîne: 75% din… ei, bine, 60% din venitul tău. Dar să trecem peste asta.

De ce nu sînt nişte măsuri corecte

Vlădescu spune cu mîna pe inimă că se aplică acele contribuţii sociale la drepturi de autor de parcă ar fi ceva normal şi firesc. Nu e. Pentru că eu, un individ oarecare din România, nu vreau să plătesc nici la pensii, nici la şomaj. De ce? În primul rînd, nu vreau pensie de la statul român, motiv pentru care prefer să plătesc pentru pensii private. Pentru vreo 800 de lei cît ia mama, după 40 de ani de muncă în învăţămînt, prefer să nu “abuzez” de stat.

În acelaşi timp, nu mă interesează să îmi plătesc contribuţiile la fondul de şomaj dintr-un motiv cît se poate de simplu: am avut ocazia, din 2007 şi pînă în prezent, să iau timp de şase luni banii statului şi să încasez şi drepturi de autor pe deasupra şi n-am făcut-o. Nu văd de ce aş face-o vreodată. Nu vreau pomana de 500 de lei pe care mi-o oferă un stat care nu e în stare să redacteze nişte legi într-un mod corespunzător, astfel încît să priceapă ce scrie acolo şi un necunoscător ca mine în ale economiei.

Plus de asta, dacă, prin absurd, aş cîştiga din drepturi de autor 10.000 de lei pe lună, nu văd de ce aş plăti statului 0,5% din venitul meu pentru şomaj. Ca să ţin în spate cîteva milioane de asistaţi social, dintre care cei mai mulţi n-au chef de muncă? Ar însemna să îmi bat singur joc de mine şi prefer să n-o fac. În acelaşi timp, la un venit de 10.000 de lei pe lună, la 5,5% contribuţie la asigurările medicale ar însemna că plătesc de vreo 15 ori mai mult decît un angajat obişnuit cu minimul pe economie.

Ce oferă statul de banii ăştia?

Or, pentru 550 de lei pe lună, statul nu-mi oferă fix nici o facilitate în plus faţă de ce-i oferă unuia care plăteşte în jur de 4 lei pe lună. Ce-mi iese mie din toată afacerea asta? Fix nimic. Tot eu îmi voi cumpăra seringi şi pansamente dacă e să ajung în spital. Aşa că nu mai bine îmi plătesc singur spitalizarea (nu mai ştiu cît e acum, cred că vreo 130 de lei pe zi) şi consultaţiile, dacă ne gîndim că singura boală de care sufăr este cîte o răceală care trece cu paracetamol, la fiecare şase luni?

Ca să fie tacîmul complet şi să arătăm că Vlădescu nu prea ştie despre ce vorbeşte, hai să ne uităm la modificările aduse Codului Fiscal:

Baza de calcul a acestor contribuţii este limitată la 5 salarii medii pe economie, aşa cum este stabilit în bugetul de asigurări sociale. (Salariul mediu, stabilit de Legea Bugetului pe 2010, este de 1.836 lei). Baza de calcul în acest moment este deci 9.180 de lei (5×1836 lei).

Care va să zică, indiferent de venit, plătesc contribuţiile calculînd la baza de 9.180 de lei. 16,5% din 9.180 de lei pe an, adică 1.514 lei. Dacă banii ăştia nu sînt plătiţi de angajator – şi nu sînt, că nu e treaba lui s-o facă -, la fiecare început de an ar trebui să scoţi din buzunar 1.514 lei, dacă am priceput eu bine. Că e fix ca reglementarea cu TVA-ul pînă de curînd, de trebuia să plăteşti anticipat. Dar dacă eu am venit net de 1.000 de lei pe lună? Ce fac? Nu mănînc nimic în ianuarie şi jumătate din februarie ca să-mi plătesc dările la stat? Că-mi scapă logica. Iar dacă am mai mult? Păi, mi se returnează la sfîrşitul anului, nu-i aşa? Sau cum?

Înţeleg, la finalul anului primesc, cel puţin teoretic, nişte bani înapoi, că se face recalcularea. Asta este o altă prostie imensă: în loc să calculezi cînd te duci cu contractul la Finanţele Publice, îţi calculează cînd au ei chef. Şi ne mai mirăm că ANAF merge cum merge, că le crapă conexiunile cu bazele de date cîte trei zile la fiecare sfîrşit de lună şi tot aşa.

Şi bătaia de joc obligatorie

Chestiunea e aşa: în condiţiile în care contribuţiile la şomaj şi la pensii devin obligatorii, eu prefer să emigrez. Pricep asigurarea de sănătate, ba chiar sînt interesat de ea, dar numai în condiţiile în care se impune şi o bază de servicii direct proporţională cu banii pe care-i virez lunar sau anual către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Mă lasă rece “echitatea socială” cînd vine vorba de nişte bani pentru care muncesc de-mi sar ochii din cap şi nu consider că sînt dator să car în spate cîteva milioane de leneşi.

Poate că Vlădescu ar trebui, înainte de a învăţa care sînt exact procentajele la contribuţii sociale (că pe el oricum îl doare la mustaţă, că tot statul i le plăteşte), să ia în calcul şi aceste aspecte. Dacă pe el nu-l doare, la mine se simte bătaia de joc.
___________
Sursă foto: Săptămîna Financiară.

Tags: ministerul finantelor publice, nesimtire, romania, sebastian vladescu