Vlad Mixich a dat pe Twitter, acum vreo doua zile, un link către un articol din The Atlantic, despre intrarea Bibliei în Top 10 cărţi pentru iPad vîndute în ultima vreme. Vlad se întreabă dacă începe creştinarea generaţiei Y. Eu cred că problema e pusă greşit. Nu e vorba de creştinare, ci e vorba de un anumit stadiu psihologic la care ajunge un individ ca urmare a factorilor care i-au influenţat viaţa în trecutul recent. Spre exemplu, criza economică este una dintre cele mai importante cauze. Dacă iei la puricat oamenii din jurul tău, vei observa că în ciuda atitudinii – de cele mai multe ori – pozitiviste, ascund nişte caracteristici ale disperării.

Se aplică tuturor, indiferent de cît de mare este venitul, de cît de bine îi merge afacerea sau de cît de bună e atmosfera în familie. Mulţi nu realizează că, deşi nu sînt direct afectaţi de criza economică, de exemplu, au de suferit. De regulă, apropierea faţă de religie nu e altceva decît un semn al dorinţei de a se rezolva cît mai repede problemele. Nu mori de foame, îţi plăteşti ratele la timp, te duci constant în hypermarket, dar asta nu înseamnă că nu eşti afectat. Vrînd, nevrînd, te afectează imaginea celor din jur, care o duc mai prost decît tine, şi începi să te gîndeşti la ce “şanse” ai să ajungi la fel. Instabilitatea economică este un motiv suficient de puternic pentru a provoca nişte dezechilibre fie ele emoţionale, fie psihice (deşi la un nivel mic).

Or, în condiţiile date, pune-te în locul celui care se gîndeşte că trăieşte de pe-o zi pe alta, că nu şi-a plătit ratele la timp, că firma pentru care lucrează e cu un picior în groapă şi e posibil să dea oameni afară, că nu există foarte multe locuri de muncă, iar pentru majoritatea celor disponibile nu are pregătire, că are copii şi aşa mai departe. Apoi, pune-te în locul unei familii în care munceşte doar o singură persoană pe un salariu de mizerie, că sînt mai multe guri de hrănit, că inclusiv cel sau cea care duce casa în spate riscă să fie dat afară. Se creează un cerc vicios la nivel mental, iar instabilitatea economică se traduce în instabilitate emoţională sau psihică.

Practic, se creează şi se menţine, dacă nu chiar măreşte, un sentiment de panică, indiferent cît de bună este situaţia financiară. Ştii cum a fost ieri, cum e azi, dar nu ştii cum o să fie mîine. Corelează asta cu măsurile proaste luate de guvernanţi şi e normal să devii tot mai panicat. Revenind la iPad, cine şi-a permis să-şi cumpere unul este în aceeaşi situaţie. Are bani astăzi, dar asta nu înseamnă că nu se întreabă de unde va avea mîine ca să trăiască. Or, sînt puţine, probabil, ţările în care nu există probleme economice, fie la nivel micro ori macro. Iar cînd nu se întrevede o rază de soare în economie, la modul general, e normal să apară o stare de disperare. Panica şi incertitudinea te fac să stai pe loc, nu să progresezi, pierzi mai mult timp încercînd să găseşti soluţii de atenuare a crizei la nivel micro (în jurul tău) şi de menţinere la un nivel similar, în loc să cauţi soluţii pentru a creşte.

Cînd atingi un anumit nivel al disperării, ai trei soluţii: fie să te sinucizi, fie să dai din coate şi să speri că se rezolvă totul prin muncă şi prin găsit soluţii constructive, fie să te blazezi şi să speri că citind sau recitind Biblia, se va găsi un dumnezeu care să te ajute să nu te duci în groapă. Ca să te sinucizi, nu trebuie să-ţi fie frică de moarte, iar cei care se tem de moarte sînt… cei mai mulţi. Ca să munceşti, cînd eşti cu moralul la pămînt, e mai complicat, ar trebui să dai nişte bani la psiholog, bani pe care nu-i ai. Plus de asta, iertată-mi fie generalizarea, în ceea ce ne priveşte, românului nu-i place munca, aşteaptă să-i pice de la un stat falimentar. Ce rămîne? Biblia. Nu e vreo creştinare, ci e băgarea capului în pămînt, precum struţul. Altfel spus, e o metodă nepractică de complacere într-o situaţie nefavorabilă, sperînd într-o minune, în locul găsirii unor soluţii constructive.

Cauzele exasperării sînt multe. În ceea ce mă priveşte, pe mine mă exasperează guvernanţii, care nu sînt în stare să ia nişte măsuri logice care să ajute creşterea economică. Pe de altă parte, orice criză economică sau financiară este un bun prilej pentru alţii de a mai face nişte bani. Recesiunea este şi va fi cel mai bun moment pentru şpăgi. Singura soluţie constructivă la care mă pot gîndi, pentru mine, este să emigrez într-o ţară în care statul ia măsuri logice, concrete, nu doar inventează poveşti de adormit copiii. Anul trecut a fost parfum pe lîngă anul acesta. Am scris chiar la începutul lunii ianuarie un text în care ziceam că va fi mult mai rău. E şi firesc. Cine nu s-a trezit la timp în 2009, suferă în 2010. Asta se întîmplă în orice an electoral. Şi nu contează cine vine la putere, primii ani după alegeri sînt pentru plata sponsorilor. E oarecum firesc, se practică peste tot, nimeni nu sponsorizează pentru idei.

Din păcate, în ceea ce ne priveşte, oricît de rea ar fi recesiunea, se doreşte îngroşarea glumei. Altfel n-ai cum să-ţi explici de ce se iau măsuri din ce în ce mai proaste, deşi alternative şi exemple pozitive, demne de urmat, există. Şi-atunci, cum să nu fii disperat, cîtă vreme nu ştii dacă mîine o să mai ai cu ce să-ţi hrăneşti copiii?

Sursă foto: gapingvoid.com.

Tags: criza, disperare, economie, not-funny, romania