În aprilie 2007, Raluca Stroescu. În martie 2010, Carmen Ramona Cîciu. Muncă, muncă, muncă, iar finalul: am aflat cum s-a sfîrşit. Ce înţelegem din toată povestea asta? Că munca în exces dăunează grav, punct. Că ar trebui pornită o dezbatere serioasă, nu o campanie de presă pentru creşterea audienţelor gazetelor sau televiziunilor. Că ar trebui schimbate nişte mentalităţi, atît a celor care muncesc, dar mai ales a celor care angajează.
Am trecut prin mai multe locuri de muncă, am avut şefi care m-au enervat şi şefi care au priceput nişte lucruri esenţiale. Ne plîngem că e criză, că dacă vrem locuri de muncă, asta-i treaba, să prestăm!, se dau oameni afară şi se cere mai mult de la cei care rămîn. Puţini însă sînt cei care-şi pun problema că omul nu e o maşină, vreun robot care pică abia cînd i se termină bateriile ori cînd cade curentul. Cum văd eu lucrurile?
Norma contractuală
Cînd te duci să te angajezi, de regulă, îţi negociezi nişte condiţii de muncă. Din principiu, primul e programul: opt ore. În ceea ce mă priveşte, prefer ca atunci cînd am terminat programul să plec acasă, nu să mai pierd vremea la birou nefăcînd nimic. Şi nu, nu-mi pasă de ce spune şeful. Dacă nu-i convine, n-are decît să-şi găsească pe altul. Asta se întîmplă, de regulă, în presă: “Pînă nu pleacă tot ziarul în tipografie, nu pleacă nimeni acasă!“. O logică stupidă, cîtă vreme pagina ta, de exemplu, e tipărită de la patru după-amiază, iar acum e deja ora şapte şi prima pagină va pleca în tipar la opt.
Norma negociată
Există diferite tipuri de joburi şi diferite tipuri de oameni: unii sînt, pur şi simplu, mai buni şi mai eficienţi decît alţii. În momentul în care eu am de făcut patru texte pe zi, conform contractului, şi în loc să le fac în opt ore, le fac în trei ore, e treaba mea ce fac în celelalte cinci. Stau la birou pentru că aşa-i contractul, dar fac ce am eu chef, nu mă apuc să scriu texte şi pentru colegi decît dacă mă plăteşti. Ştiu, nu e deloc colegial, dar nu mi se pare normal să muncesc în plus şi să nu fiu plătit pentru asta doar din cauză că ameţitul de lîngă mine n-are inspiraţie sau nu poate să scrie la o viteză mai mare de cinci cuvinte pe minut.
Orele suplimentare
De departe, cel mai dureros aspect este legat de orele pierdute peste program şi, în acelaşi timp, neplătite. Se întîmplă în tot soiul de domenii – în presă e altă poveste, totuşi – şi consecinţele sînt fix aceleaşi. În momentul în care te-ai apucat să ţii omul peste program şi nici nu-l plăteşti pentru asta, primul său gînd va fi să-şi caute alt job.
Lipsa de productivitate
Ce nu pricep mulţi angajatori este că pe angajat nu îl doare nici în cot de firmă, dacă el nu mai are viaţă. Cînd un angajat are normă de opt ore şi, în loc să plece la şase seara acasă, pleacă la zece-unşpe noaptea, a doua zi va veni la muncă obosit şi va pleca şi mai obosit. A treia zi, după plecat două consecutive la unşpe noaptea, va cădea cu capul pe birou de oboseală, iar munca pe care, în mod normal, o prestează în două ore, o va face în şase.
Programul fix este un beneficiu pentru orice angajat. Spre exemplu, ştiu o companie care are ca regulă internă ca nimeni să nu mai stea în birou după ora 18.30, iar cine rămîne, nu mai poate pleca pînă dimineaţă, din cauză că se blochează toate căile de acces. Regula a fost impusă după ce unul dintre patroni a ajuns la divorţ din cauză că nu mai avea viaţă personală. Nimănui nu-i convine să aibă probleme acasă, cu atît mai puţin unui angajator care aşteaptă productivitate. Or, ce productivitate mai are un angajat care s-a certat cu partenerul de viaţă pînă la două noaptea din cauză că, seară de seară, ajunge acasă cu o oră înaine de miezul nopţii?
People management defectuos
Într-o companie, dacă nu ştii să-ţi gestionezi oamenii, eşti pierdut. Dacă nu ştii să fii un şef care să impună anumite coordonate de productivitate, vei pierde constant. Da, sînt sute cu CV-urile în dinţi la uşă, dar ce imagine va avea compania după doi ani în care pleacă trei-patru oameni în fiecare lună? Asta se întîmplă atunci cînd nu ştii să impui nişte reguli interne şi se creează haos, cînd nu ştii să explici sau nu eşti dispus să ajuţi, ca şef, acolo unde angajatul nu pricepe. În general, se numeşte feedback, iar dacă nu eşti în stare să-l oferi, degeaba eşti şef.
Viaţa după muncă
Pe scurt, ideea (pur ipotetic) e aşa: sînt angajat la compania X, trebuie să scriu opt texte pe zi, conform contractului, cam unul pe oră, doar că eu le fac în patru ore şi le fac bine. Şefului nu-i convine că sînt prea productiv, aşa că decide să-mi dea de muncă suplimentar şi strînge deadline-urile doar pentru că poate. În loc de opt texte, trebuie să scriu 24. Devin mai productiv, gîndindu-mă că asta se întîmplă acum, că există o situaţie mai specială. Şeful continuă şi profită de productivitatea mea.
Ajung, într-o săptămînă, să scriu 24 de texte în opt ore, că vreau să mai ajung şi acasă. Şeful se gîndeşte că dacă tot pot, să îmi mai dea, aşa că îmi dă 32 de texte pe zi. Stau o săptămînă peste program, că deh!, astea-s deadline-urile, şi în loc să plec la şase seara, plec la zece. După două săptămîni, în loc să scriu 32 de texte într-o zi, scriu două. Intervine oboseala psihică, intervin nervii şi intervine nemulţumirea. Cer o mărire de salariu, conform volumului prestat contra celor scrise în contract. Şeful refuză. Am de ales: ori îmi dau demisia, ori mor cu capul pe tastatură.
Se întîmplă în companii, indiferent că-s mici sau că-s mari. Şi se întîmplă ca, văzîndu-mă pe mine şi pe încă doi productivi, şeful să dea afară şapte inşi din departament, ştiind că poate să-şi facă treaba doar cu noi. Doar că noi nu mai putem, nu doar din cauză că nu sîntem motivaţi să muncim mai mult (nu tu ore suplimentare plătite, nu tu mărire de salariu, nu tu viaţă personală), dar mai ales din cauză că avem creierii varză şi în cameră deja pute a prăjeală.
Considerînd că rămîn angajat, productivitatea scade la jumătate din cît scrie în contract, deci patru texte în opt ore, cinci texte în 12 ore (la sfîrşitul programului, deja nu mai eşti în stare să bagi). Şeful se întreabă de ce, aşa că se gîndeşte să “motiveze” angajaţii şi anunţă penalizări de 30% din leafă. El nu pricepe că volumul mai mare de muncă, fără o motivaţie serioasă, nu aduce productivitate decît pe termen foarte scurt, iar pe termen lung nu face decît să îşi buşească singur afacerea.
Ce nu pricep mulţi patroni, şefi de departamente, directori, este că, în momentul în care angajaţii nu se simt motivaţi, afacerea lui este cea care va suferi cel mai mult. Lăcomia, profitarea de slăbiciunile omeneşti (“eh, stau azi peste program, dau o mînă de ajutor, mîine plec devreme acasă“) nu aduce nimic bun. Organismul se reface după opt-zece ore de somn, dar creierului îi trebuie o pauză de cel puţin o lună de relaxare ca să-şi revină cu 80% din cît a pierdut.
E motivul pentru care se vorbeşte pompos despre “career achievments” şi alte prostii similare, despre bonusuri de performanţă. Doar că un bonus de performanţă s-ar putea să nu fie destul, iar sfîrşitul să fie mai degrabă tragic. De asta un şef nu trebuie să fie şef 24 de ore din 24, ci trebuie în primul rînd să fie om şi, din cînd în cînd, să încerce să se pună în locul sclavului pe care-l plăteşte cu aceeaşi leafă pentru volum de muncă triplu şi ore suplimentare din greu. Pentru un articol mai inspirat, citeşte-l pe ăsta.
sile @ 14.3.2010, 3:38 pm
Alex solutia e simpla si la mintea cocosului.
Daca nu-ti convine locul de munca n-ai decat sa te duci la alta companie sau sa te recalifici sau sa pleci in strainatate poate ai mai multe sanse.
Romanii si-au castigat dreptul la libera optiune si libera circulatie dar nu stiu sa le foloseasca.
Vor ,in continuare,ca cineva sa le poarte de grija iar ei sa doarma linistiti asa cum se intampla pe vremea comunismului.
In alta ordine de idei,eficienta muncii in Romania este una din cele mai scazute din Europa si e bine de avut in vedere lucrul asta.
mamaika @ 14.3.2010, 5:00 pm
Alex, ori esti iresponsabil ori esti inconstient…daca sefii, patronii si ceilalti ar gandi precum ineptiile pe care le debitezi, s-ar alege prafu’. Parerea mea…
zeltera @ 14.3.2010, 5:06 pm
Eficienta e mica tocmai din cauza stresului la care sunt supusi oamenii.
Daca tu scrii 8 articole in 5 ore, inseamna ca esti eficient. Daca trebuie sa scrii 10 articole, si nu primesti bani suplimentari la salariu inseamna ca esti eficient + fraier. Daca randamentul iti scade in 2 luni din cauza oboselii si nu mai poti scrie cele 2 articole suplimentare zilnic devii ineficient.
Daca primesti salariu suplimentar pentru munca suplimentara ai urmatoarele avantaje: iti poti permite sa te relaxezi mai bine – iti poti permite o menajera, masa la restaurant, SPA etc, ceea ce te poate tine in forma mult timp. Daca muncesti, ca fraierul. fara a primi salariu (de ce ar face cineva asa ceva?) + treburile casnice + gatit + mers cu autobuzul + certuri cu nevasta/sotul in scurt timp ajungi sa nu mai fii deloc eficient.
EPISTOLEpentruZEUS @ 14.3.2010, 7:13 pm
concluzia: oricat de eficient esti sau ai putea fi, seful nu trebuie niciodata sa afle? ca poate ii vin idei si cere mai mult de la tine?
n-am avut destul parte de “ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”?
nu am crezut niciodata in angajatul model, dar nici in sefii posesori de sclavi.
intotdeauna exista, poate nu o cale de mijloc, dar sigur libertatea de a alege.
parvan @ 14.3.2010, 9:06 pm
Alex, ce omiti tu in ambele cazuri e ca nu vorbesti de juniori jemanfishisti in cautarea unor finantari pentru clubul din weekend sau pentru gadgetul dorit.
Si pentru Ramona, va si pentru Raluca, povestea asta cu angajatorul si angajatul e doar un schematism de presa rezultat din motive de cautat vinovati si disculpari tembele ale “oragnelor de control”.
Stii si tu foarte bine ca in viata reala nu “statul” iti asigura “conditiile de munca”., cel putin nu in businessul real. Povestea asta a razboiului intre angajat si angajator in care angajatul e naiv si ajunge sa fie victima e doar o speculatie convenabila care alaturi de “erorile” victimei asigura protectia fata de eventualele disonante cognitive pe care le-ar putea genera interiorizarea problemei UMANE a celor doua “cazuri”.
E comod sa privim cele doua cazuri ca pe ciudatenii si sa le consideram “exceptii”. E convenabil sa ni le imaginam niste juniori naivi fara maturitate” care n-au stiut sa zica NU MAI POT dar un minim de obiectivitate o sa te faca sa constati ca nu-i nici pe departe vorba de juniori si ca povestile astea cu “productivitatea” si “eficienta” sunt baliverne departe de realitate.
Ambele erau specialisti in nise productive, cu piata mai ales externa, servicii specializate, cu cerere mare si piete profesionale. Ambele erau sefe de proiecte si responsabile pentru businessul pe care-l faceau. Una s-a incarcat din cauza ca nu gasea oameni sa angajeze cealalta din pricina ca fluxul obisnuit al juniorilor si middel-ilor a defectat iar responsabilul (avea totusi o groaza de ani vechime pe job) s-a incarcat cu sarcinile nefacute de subordonatii submotivati.
Sper sa nu-ti aduce aminte de postul asta (si de cazurile astea) din postura de sef cu responsabilitati fata de angajati si cu responsabilitati acasa. Expedierea pe care o faci tu aici e aproape imposibil de facut in cazuri concrete.
PS: eterna intrebare si-a primit de mult raspunsul: muncim ca sa traim. Dar modul in care traim depinde mult de modul in care muncim iar asta face loc unor posibilitati infinite care uneori te pun in fata unor alegeri riscante.
Gheorghita Teodoru @ 14.3.2010, 9:16 pm
Verisoara mea lucreaza in comert (vanzatoare). Este o fire placuta. Cu mai mult timp in urma, sefii au remarcat-o si i-au propus sa-si asume niste responsabilitati noi. A fost de acord, pentru ca erau (hai sa zicem) o provocare noua.
Dupa un timp, cand a povestit intamplarea unei prietene, a fost intrebata:
- “iei ceva in plus?”
- “nu”
- “fraiera esti”
Vara-mea a inghitit in sec si a luat aminte.
Cam acum 2 ani, patronii i-au propus o noua “provocare” – sa desfasoare o activitate noua (pentru ea) pe un post ramas vacant. Invatata, vara-mea a intrebat:
- “primesc bani in plus?”
- “nu”
- “atunci nu ma bag”
Nu s-a suparat nimeni. Nu i-au facut mizerii. In prezent postul respectiv este in continuare neocupat.
PS Cele de mai sus sunt se intampla in Franta.
AndreiaM @ 14.3.2010, 9:40 pm
Eu cred ca discutiile acestea despre munca in exces au inceput cam repede in Romania. Si noi, ca si angajati, functionam pe o piata a resurselor umane in dezechilibru profund unde sunt angajati cu serviciu mai mult decat lejer si altii care muncesc in exces. Si nu ma feresc sa spun ca daca eu lucrez mult si foarte mult, lucrez si pentru ca altii nu-si fac treaba acolo unde sunt, fara sa ma refer neaparat la colegii mei, ci si la angajati din alte institutii cu care inter-relationam.
Pe de alta parte, un angajat este angajat, dupa cate stiu eu, pentru a presta o munca de 8 ore pe zi, deci timp de 8 ore acel angajat este la dispozitia organizatiei – daca este eficient si face munca in 4 ore, bravo lui. Il premiez si ii acopar norma de 8 ore/zi cu activitati suplimentare, dar nu peste.
In ceea ce ma priveste, eu lucrez intr-o organizatie neguvernamentala si stiu de ce fac ore suplimentare: 1) nu avem suficienti bani pentru posturi de specialitate de sine statatoare si atunci angajam sau chiar noi devenim ceea ce numim “oaia cu 5 picioare”, 2) pe langa activitatea curenta care deja e o bucata consistenta, mai derulam si proiecte, ceea ce incarca activitatea si mai mult.
Acum punandu-ma din nou in papuci de angajator. Avem prevederi clare privind orele suplimentare, se fac sau la cererea expresa sau cu aprobarea sefului ierarhic. In momentul in care el cere sau aproba, implicit aproba si plata lor. Apoi, da, avem zile aglomerate si foarte – cand organizezi un seminar international, spre exemplu, nu poti pleca la 16! Dar, apoi se dau zile libere proportional cu orele lucrate in plus. Urmarim prin programul de acces control media orelor state in organizatie, cand in mod constant media este sub 8 ore sau peste, deja este de intrat in detalii – Are norma de lucru prea lejera sau prea incarcata? Trage chiulul? … etc. Si nu in ultimul rand, una e sa stai la serviciu si alta e sa muncesti si ajungem la productivitatea muncii. Cel mai scandalos caz am avut cu 2 angajati consecutivi carora le trebuiau ore suplimentare constant ca sa-si termine treaba ca al treilea sa isi termine treaba cu norma partiala. Asa ca ne-am invatat minte si la angajare mentionam care sunt sarcinile si intrebam in cate ore poate acoperi sarcinile mentionate. Bun, toate astea trebuie sa le faca, urmareasca omul de la resurse umane si nu seful/patronul care bineinteles ca este interesat ca angajatul sa munceasca cat mai mult si care nu trebuie sa fie decat o parte din ecuatie.
AndreiaM @ 14.3.2010, 9:54 pm
Am uitat sa mentionez…. ambele cazuri sunt femei! Femei intr-o societate in care statusul lor este in schimbare si unde uitandu-se la viitor – femei de cariera, pricepute in meseria lor, ambitioase, aproape ca nici nu baga de seama ca trebuie sa acopere si trecutul – femeia care are grija aproape integrala a casei si a cresterii si educatiei copiilor. Generatia noastra (de femei) este supusa unei duble presiuni si nu toate putem face fata – unele renunta la cariera, altele la familie, iar altele platesc cu viata. In ceea ce ma priveste pe mine spre exemplu, doar mi-am amanat planurile pana cresc copii, fiind pozitionata intr-o pozitie din care pot sari usor acolo unde vreau sa ajung.
camil @ 14.3.2010, 9:57 pm
cred că întreaga situație poate fi rezumată simplu la liberul arbitru și priorităție fiecăruia. era vorba aceea veche și înțeleaptă, „cum își așterni așa dormi”…
dacă nu înveți să spui nu când e cazul, riști să ajungi să fie prea târziu pentru tot. muncim ca să trăim, evident.
Misu @ 14.3.2010, 10:03 pm
oare lipsa de productivitate nu poate fi imputata si managementului? tot aud treaba asta cu lipsa de productivitate scazuta in ro, dar managerii sunt ok, nu?
Mircea Popescu @ 15.3.2010, 1:18 am
Nu urma sa zic nimic, da’ ma simt moraliceste obligat sa-l aplaud pe Parvan.
Bravo ma, hear, hear.
the majesticreature @ 15.3.2010, 1:55 am
in Romania mai exista indoieli cu privie la raspunsul intrebarii din titlu? Ha-ha! evident ca muncim ca sa traim, mai mult: ne prostituam in fiecare zi la locurile de munca pe care le mai avem, mancam de pe jos si inghitim mizerii de la superiorii ignoranti, ca daca ar fi altfel nu am avea rani pe la sfinctere…iar poporul nostru este fara doar si poate dependent de tiranie, un popor de sclavi si martiri, niciodata de eroi in adevaratul sens al cuvantului.
Stefan @ 16.3.2010, 11:35 am
In primul rand, lipsa de productivitate se datoreaza mamagementului. Manageri care nu au o lista de prioritati. Te pun sa faci pe moment ceva fara sa analizeze daca chiar este prioritar. Cand ajungi pe la jumatea taskului, revin cu alta sarcina. Dupa ce analizezi ce ai de facut in noua sarcina, vine si-ti zice: Trebuie sa facem chestia aia.. la care lucrai prima data…
si uite-asa trece ziua fara sa faci nimic. Dar l-ai ascultat pe sefu
Cristi B. @ 16.3.2010, 2:32 pm
In Japonia se Karoshi – moartea din exces de munca. Cu tot respectul, in Romania nu se (prea) munceste. Sau se munceste prost. Cine a trait in alte tari o vreme poate spune diferenta. Cazurile acestor 2 femei sint mai degraba exceptia decit regula. Cit despre invinovatirea sefilor sau companiei, e total inutil. In State munceam cel putin 60 de ore pe saptamina, impreuna cu toti colegii mei din IT (vreo suta la numar). Nu eram platiti overtime. Concediu era de 10 zile lucratoare. Dupa 5 ani la aceasi companie, iti mai dadeau inca 5. Daca incepeai la o alta companiei, o luai de la capat cu 10 zile lucratoare. Europa este socialista, cu o gramada de privilegii si drepturi. Eu zic ca e normal, pe la inceputul carierei, sa muncesti din greu. Stringi niste bani sa fii comfortabile si inveti meserie, pe urma poti sa alegi ce vrei sa faci si unde. Nu ii inteleg pe oamenii care se pling de o situatie, dar nu fac nimic sa o schimbe. Exista alegeri, totdeauna. Doar ca oamenii sint prea fricosi/lenesi sa treaca la actiune.
silvy @ 16.3.2010, 6:49 pm
Mare parte din vina o purtam noi, in calitate de angajati. Realizeaza un mic sondaj sa vezi cam cat la suta isi cunosc drepturile, sau au citit macar o singura data in viata lor Codul Muncii?
Daca ar avea cunostinta macar de aceste drepturi de baza, lucrurile s-ar petrece putin altfel. Putin mai mult.
Altfel ar merge lucrurile cand angajatorul ar sta cu morcovu`n fund ca-l da in judecata salariatul pentru nerespectarea unor termeni contractuali.
Si inca o problema, in privinta managementului. In Romania, nu avem manageri. Cel putin,nu in adevaratul sens al cuvantului. Studiez acest domeniu si iti spun cu siguranta ca, in medie, cam 15% din toti cei care se dau manageri, stiu ce inseamna acest lucru in adevaratul sens al cuvantului, au idee de strategii manageriale,eficienta samd.
silvy @ 16.3.2010, 6:51 pm
Scuze de repetitii, intamplator imi sufla`n ceafa un mic deadline. Dar nu m-am putut abtine sa nu las un comment. :)
ioanabis @ 16.3.2010, 6:59 pm
Eu cred ca problema e undeva la mijloc, intre angajat si angajator. Primul vrea sa exploateze la maximum resursa umana, iar al doilea nu stie cand sa se opreasca, din varii motive.
Eu n-am stiut sa ma opresc pentru ca imi placea ceea ce faceam. Altii, pentru ca vor sa demonstreze ceva, fiind la inceput de drum…
Si mai cred ca ar trebui sa invatam sa ne pese de noi, pentru ca viata nu-i o ciorna din care selectezi ce vrei sa transpui “pe curat”.
Offtopic: Cum las trackback? Mi-a mai spus cineva ca blogspot nu stie/nu vrea trackback, dar cred ca sunt eu atehnica…
Alex Mihăileanu @ 16.3.2010, 7:00 pm
@ioanabis: apropo de offtopic, pur si simplu pui link catre acest articol in cel pe care il scrii pe blogul tau. atit :)
ioanabis @ 16.3.2010, 10:20 pm
@alex mihaileanu: am pus catre amandoua (adica inclusiv cel de la sfarsit) dar credeam ca mai trebuie sa mai pun ceva. multumesc :)
d. @ 30.3.2010, 8:27 am
@CristiB
mai lipseste sa vina unu sa se laude cum a lucrat el in cine stie ce tara din africa, 90 de ore pe saptamana si cum avea concediu o jumatate de zi pe an.
mie mi-e ‘mila’ atat de tine, cat si de colegii mei de lucru din state. chiar am intrebat-o intr-o zi pe o tipa cum se face o chestie, in eventualitatea ca va intra in concediu si sa preiau eu minunea. dar nu s-a sinchisit, a zis ca pana mai lipseste o zi pt analize la spital, pana se mai intampla o inundatie in casa, deja isi risipeste zilele de concediu. ce minunat! si tu se pare ca esti de acord cu asta! ba chiar ti se pare ca aia care lucreaza la program NORMAL sunt… socialisti, auzi, ca si cum ar fi indraciti.
tinand cont ca suntem in 2010, m-as fi asteptat ca ziua de lucru sa fie de 4 ore, asa… cat sa nu ne plictisim acasa. nu sa ajungem sa-i imitam pe sclavi, dar sub o umbrela mai colorata si sa ne mai si falim cu asta. vuai, tu ai bagat 12 ore si suplimentare neplatite, esti f tare!
o fi normal pentru tine ca la inceputul carierei sa dormi la birou, pentru aia care nu-s siguri ca mor abia dupa 70 de ani, nu e tot asa. ei mai vor si sa traiasca, ca nu-ti garanteaza nimeni cat dureaza viata.
Alex, scuza-mi te rog comentariul prea lung, dar cand ii aud pe unii cum vin cu exemplul americanilor, mi se face rau!
si tie ce-ti trebuie X5, a? :P sa stii ca nu suna altfel pink floyd in masina aia, am testat eu. dar succes, eu oricum te admir ca ai ajuns aici.
radu @ 25.10.2010, 8:23 pm
da dar criza si legea sant frati an realizari omu de rand este sclavul lor iar conducerea beneficiaza de tot ce misca ce sa mai spunem DACA MAI ANTALNIM OAMENI GREU DE SPUS