Pornim de la acest articol, din Capital, unde se spune că bugetarii vor “toca” 400 de milioane de euro, în 2009, pe prime şi vacanţe. S-au cerut explicaţii la Ministerul Finaţelor Publice, dar n-au mai fost aşteptate. Aşadar, să dăm cu parul. Şi să vorbim despre ce n-a priceput redactorul: există o diferenţă cît China între sporuri şi prime, însă redactorul nu vrea s-o priceapă. Asta e, se mai întîmplă.
Cum stă treaba cu sporurile
Părinţii mei au lucrat cîte 40 de ani în învăţămînt. Au muncit, aşa cum s-ar spune acum, “pe capace de bere”. Au predat, ani de zile, la ţară, la cîteva zeci de kilometri de oraş, şi-au tocit pingelele pe drumuri neasfaltate, prin praf, pe salariul minim pe economie şi încă ceva, spor de vechime, de definitivat, de grad. Iar cînd s-au pensionat, au primit, după 40 de ani de muncă, fix alte capace de bere.
Ne tot plîngem de sistemul românesc de educaţie, că sînt prea mulţi suplinitori, că la ţară nu se face performanţă, că “hai să dăm lefurile, în învăţămînt, pe performanţe”. Pînă prin 2002, la o leafă de 5 milioane pe lună, 500.000 se duceau pe navetă. Cînd 10% din leafă ţi se duce pe transport, e deja o problemă. Cei mai mulţi au tăcut şi au înghiţit, că asta-i treaba, cine te mai angajează la 60 de ani? S-a băgat spor de navetă, plătit de primăriile locale, iar de la “centru”, adică din presa de Bucureşti, s-au auzit zgomotele de furci şi securi: “Dar, vai!, iar îi plătim pe bugetari!“.
Cadrele didactice, în iulie şi în august, nu au activitate şi, cu toate astea, sînt plătite, iau lefuri din banul public. Corect? Corect. Adică tot un soi de spor de vacanţă. Conform articolului din Capital, probabil că profesorii n-ar trebui să mai ia nici un sfanţ pe timpul verii, că ş-aşa primesc cîteva sute de milioane pe lună de la stat, pe care-i toacă în Caraibe. De aia n-am călcat eu la mare pînă la 23 de ani, că m-au dus ai mei în fiecare vacanţă în Acapulco.
Zău, pe timpul verii, leafa e fix aceeaşi şi mai e plătită şi cu întîrziere. Ce s-ar întîmpla dacă ai tăia leafa profesorilor pe timp de vară, ca să faci economie la buget? Ai rămîne fără profesori, cîtă vreme cei pînă-n 40 de ani şi-ar căuta altceva.
Cum stă treaba cu şpăgile
Acum vreo două două-trei săptămîni, un taximetrist îmi explica, plîngîndu-le de milă poliţiştilor, dar mai ales lui, că acel concediu forţat de zece zile, taman în decembrie, i-a pus pe poliţişti pe ieşit pe stradă şi oprit maşini, de la un capăt la altul. Îmi zicea omul că, în loc să plătească 5 milioane la stat, a dat un milion poliţistului. A rămas fără bani de benzină pe ziua respectivă, dar a scăpat fără puncte.
Cînd din aproximativ 40 de milioane, leafă de poliţist, tu tai 13 milioane taman în luna decembrie, de sărbători, să nu te aştepţi ca poliţiştii să-ţi producă în următoarele două luni bani din amenzi.
Măsura guvernului, cu concediul forţat, a fost bună, dar aplicată prost. La ce a dus? La creşterea micii corupţii în rîndul poliţiştilor.
În fond, ca tot omul, au şi ei datorii şi necesităţi. Asta în caz că se mira cineva de ce erau, în ianuarie, prea mulţi poliţişti pe şosele, la pîndă. De unde li s-a tăiat? Din sporurile încasate, nu din altă parte. Nu din prime, nu din vacanţe.
Cum stă treaba cu birocraţii
Dacă tot vrei să faci economii la stat, dacă tot te lauzi că vrei să scapi de corupţi, nu te apuci şi tai din lefurile poliţiştilor şi, cu atît mai puţin, de la bugetari “mărunţi” precum cei din învăţămînt, pe care oricum îi plăteşti cu coji de seminţe. Te apuci şi tai de unde nu există performanţă.
În primăvară, înainte de a ne cumpăra apartamentul, BCR mi-a cerut tot soiul de adeverinţe de la Finanţele Publice. În sectorul 2, AFP este împărţit în trei: la Gara de Est, la Piaţa Iancului şi pe Maria Rosetti. Am făcut ture de mi-a venit rău. E absolut superb să stai două ore la coadă la AFP-ul de la Iancului, să aştepţi ca prostul pînă îşi revine conexiunea la baza de date centrală. Şi e absolut superb să stai la coadă alte două ore aşteptînd un singur om care lucrează la ghişeu, în timp ce alţi cinci joacă Solitaire şi fac miştouri între ei.
Şi e absolut superb să stai două ore la coadă la etajul I, la AFP-ul din Rosetti, unde sînt în jur de nouă ghişee, dintre care şapte sînt închise, la iar la unul dintre ele ţi se răspunde cu “Nu noi de ocupăm de asta, vedeţi alături, că tre’ să vină doamna“. Iar cînd “vine doamna“, după o oră, îţi explică cu greaţă că tre’ să mai completezi două căsuţe, dar să foloseşti altă foaie, că trebuie să vadă ea cum scrii, deci du-te la centrul de copiere de alături şi cumpără altă foaie.
Nu ar fi mai simplu dacă, în loc să plăteşti angajaţii de la şapte din nouă ghişee închise, dar unde oamenii pe care îi plăteşti din banul meu joacă Solitaire, să cumperi un software de gestionare a finanţelor mai performant şi care să facă munca mai uşoară angajaţilor? Şi în loc să aştepţi zece minute pînă caută tastele şi alte zece minute pînă pictează o semnătură pe o chitanţă, să dureze fix un minut şi-o ştampilă?
Nu, nu e mai simplu, trebuie să suportăm o bază de date în FoxPro (da, da, FoxPro!, am zis bine!), care nu se mai foloseşte de zece ani în nici o instituţie normală din lume, care se blochează cîte trei-patru zile la sfîrşit de lună, cînd se trimit rapoartele “la centru”.
În loc de concluzii
Cînd vine vorba de bugetari, discuţiile întîlnesc o serie de aspecte foarte sensibile. Problema însă apare cînd geme ţara de specialişti. Eu, de exemplu, aş renunţa la o mare parte dintre birocraţi, dintre ăia care stau de pomană toată ziua şi nu produc nimic. Dintre cei de mai sus, care joacă Solitaire şi te lasă pe tine să aştepţi ca prostul în faţa ghişeului.
Nu ai însă cum să tai sporurile poliţiştilor sau pe cele ale magistraţilor dacă vrei să micşorezi gradul de corupţie. E la mintea cocoşului şi orice altă discuţie pe tema asta nu poate fi decît absurdă. Iar poveşti din astea, “geniale”, mega-subiecte de presă precum “bugetarii care toacă 400 de milioane de euro din banii statului”, sînt nişte aberaţii crunte cîtă vreme nu sînt documentate corespunzător. Să zicem mersi că redactorul de la Capital nu lucrează la stat.
raluca barbuneanu @ 31.1.2010, 4:03 pm
Daca tot sti care-s diferentele dintre prime si sporuri… bani in plus la salariu ca esti ‘de importanta nationala‘. Pe langa sporuri de ecran, de limbi straine, de radiatii, de lucru cu publicul? Asa ar trebui sa fie prima sau spor? Si da, exista…e trecut in lege. Pariu pe o bere ca nu ghicesti institutia…
Si ai cum sa tai sporurile politistilor si magistratilor. Le treci in salariu. Oamenii isi iau aceiasi bani. Iar data viitoare nu-i mai lasi sa inventeze spor de munca impotriva flacarii violet sau mai stiu eu ce…
marran @ 31.1.2010, 7:27 pm
E un lucru interesant sa vad ca mai sunt ziaristi care-i mai corecteaza si pe colegii lor, deci cumva mai e o speranta. Salut demersul dvs. de a exprima o opinie subiectiva, dupa cum trag eu concluzia. De la inceput vreau sa va spun ca sunt un tanar politist cu circa 10 ani de activ la judiciar si cred ca ma apropii de varsta dvs. M-a deranjat un lucru la cele expuse in articol, si anume continuarea acelei perceptii ca noi politistii suntem bine platiti si ceva corupti. Nu am intalnit frecvent salarii de 40 de milioane, eu am 28 de milioane la gradul de capitan. De ce ii victimizati pe profesori , mi-ati oferit raspunsul spunand ca parintii dvs. au fost profesori. Nu cred ca nu v-au ajuns la urechi zvonuri despre banii de pregatire pe care ii iau profesorii de la copii ca sa obtii note mai bune in catalog pentru o medie mai buna, deci as putea sa o aseman cu spaga celor de la rutiera. Rar am observat pe cineva din breasla dvs. sa ne apere pe noi politistii si cred castiu de ce, pentru ca facem rating, pentru ca trebuie cumva sa va amintiti ca sunteti mai buni decat o alta breasla, sa va aratati ca sunteti o adevarata casta, da, voi sunteti ZIARISTII. Nu cred ca ati scapat inca de complexul formatorilor de opinie care prezinta faptele prostilor, incultilor sau ale neneducatilor, avand impresia ca in politie toti suntem croiti la scolile de salturi si culcaturi. Imi pare rau ca un ziarist tanar nu vede si altfel societatea si nu se documenteaza indeajuns cat sa prezinte o opinie obiectiva si corecta. Dar totusi am speranta ca pe viitor veti tine cont si de cele aratate de mine , iar articolul dvs. sa nu fie doar o reglare de conturi cu colegii care v-au ranit mandria de fiu de profesori. Va multumesc!
exoteric @ 31.1.2010, 9:32 pm
Pe subiectiv.ro nu poti sa fii decat subiectiv. Intamplarea face ca inainte de a fi secretarul unei comune sa fi lucrat un numar de ani (nu mic) in presa. Pot spune ca atunci cand esti in afara fenomenului vezi lucrurile distorsionat, si autorul acestui articol nu face exceptie. Cat priveste functionarii publici, infierati cu manie proletara, ar fi bine sa facem cateva precizari:
1. este adevarat ca in sistem sunt foarte multi oameni ce nu au nici o legatura cu meseria fiind adusi cu sprijin politic de fiecare echipa care s-a succedat la conducerea diferitelor institutii;
2. da, este nevoie, mai ales in domeniul colectarii taxelor si impozitelor si al eliberarii de documente de informatizarea domeniului dar si aici sunt probleme legate de costul softului si al echipamentelor dar si de costul instruirii personalului (cel putin in ultimii ani instruirea a ramas doar pe hartie)
3. faptul ca esti sau nu gretos cu contribuabilul tine de educatia ta si nu de cat de mare sau mic ai salariul (daca spuneti ca ati fost tratat gresit la administratia finaciara va recomand sa mergeti prin cateva spitale din Bucuresti, experienta face toti banii)
4.am participat recent la o ”instruire” privind aplicarea noii legi a salarizarii unitare si, vorba unui primar, am plecat cu certitudinea ca stiam mai multe cand am intrat in sala decat cand am iesit. Asta pentru a demonstra calitatea sefuletilor pusi pe functie de cei de la PDL (nu ca mi-ar fi rusine si cu fostii sefi pusi de PSD).
5. dl. prim ministru Boc (parca asa il cheama) a dezvoltat o obsesie din a iesi la tv pt. a spune ca veniturile vor ramane la fel ca in luna decembrie 2009 plus 15,5 % scaderea rezultata din concediul fortat. Binenteles, minte cu nerusinare. Va dau exemplul meu: in luna decembrie luam 1700 lei, in luna ianuarie iau doar 1400. Si, atentie, salariul meu, pentru ca sunt functionar public de conducere, este cel mai mare din primarie. Restul colegilor nu sar de 800 lei. Ni s-au luat toate primele si sporurile printr-o jmecherie contabila. De contractele colective de munca nici nu mai poate fi vorba.
6. Stiu, exista argumentul suprem: daca nu va convine de ce nu plecati in privat? Atunci vin si eu si spun: ok, ma duc in privat, unde oricum am lucrat pana sa obtin in urma unui concurs destul de dur ( 8 insi pe post) postul de secretar de comuna, dar ce las in urma? Las o meserie care imi place si de care nu inteleg sa-mi bat joc, las o echipa pe care am construit-o practic de la zero, si, nu in ultimul rand, renunt la speranta ca macar noi, astia care inca mai suntem tineri, putem schimba cate ceva din perceptia asta nenorocita pe care administratia publica o are in randul cetatenilor.
irongates @ 31.1.2010, 9:42 pm
Un singur detaliu, se discută până la saturaţie despre problemele bugetarilor. Bun, nu vor mai primi spor de durere de măsele, nici pe ăla de performanţă la Solitaire. Buuun aşa.
Ori sunt eu surdă, ori n-am auzit pe nimeni oftând măcar de mila celor din sectorul privat. Care au dus greul datului afară în 2009 fără compensări financiare şi care nu au avut niciodată nici măcar sporul pe nesimţire, foarte prezent la bugetari.
George Hari Popescu @ 31.1.2010, 11:03 pm
Eu sunt de acord să nu fiu plătit în iulie şi august. Sunt un prof mizerabil, un parazit al societăţii. Îmi scot milioane pe lună din şpăgi, vînd diplome şi n-am nimic în cap. Aş fi bucuros să ajut astfel la însănătoşirea economiei ţării mele.
Mekone @ 1.2.2010, 11:44 am
Ce n-am înțeles eu din articolul citat e cui folosește să se creeze o ură între privat și bugetar, ca aia cu intelectualii și restul. Din articolul dumneaei rezultă că bugetarii sug sângele poporului, cum se spunea în anii 50 și cei de la privat sunt îngerașii. Măi, să fie! Am lucrat într-un minister și după, într-o multinațională și ambele sisteme au avantaje și dezavantaje. Dar, ca să lucrezi pentru unii și să dai vina doar pe ceilalți fără să te documentezi, doar să frunzărești …. nu e deloc profesional, mai ales când te dai jurnalist.
Dacă e-așa de bine ca bugetar, de ce-ar mai lucra cineva la privat?
ipo @ 1.2.2010, 12:13 pm
Parintii tai nu dadeau meditatii?
Alex Mihăileanu @ 1.2.2010, 12:17 pm
Nu. Cui sa dea? Unor copii de la tara, care ar fi trebuit sa faca naveta la oras pentru meditatii?
camil @ 1.2.2010, 2:16 pm
curios, chiar mă gândeam la subiectul „bugetari – noii dușmani ai poporului” zilele astea. eu propun să se desființeze cu totul sectorul de stat, să se privatizeze total învățământul, sănătatea și justiția. la fel și poliția. fiecare pentru el. și să ne întoarcem în junglă, eventual
despre bugetari si etichetele de rigoare « Camil Stoenescu @ 1.2.2010, 2:18 pm
[...] Articole pertinente pe această temă puteți citi aici și aici. Categories: Romania, my opinions Etichete:corruption, incompetence, politics, Romania, [...]
stefan @ 2.2.2010, 12:34 am
Nu inteleg de ce exista politisti care au spor de radiatii la calculator iar profii de info nu au acest spor. Nu intele de ce in armata unii au spor de limba straina iar profii de limbi straine nu au un asemenea spor. pentru ca sunt tot bugetari, nu?
camil @ 2.2.2010, 10:59 am
@ Ștefan – foarte bună observație. există discrepanțe mari în sistem, s-a încercat să se schimbe ceva prin grila de salarizare unitară, dar ai văzut care au fost reacțiile stârnite…
Stefan @ 4.2.2010, 12:11 am
@CAMIL –
Am vazut reactiile. De vina sunt sefii de la sindicatele din invatamant, profesorii pentru ca nu sunt uniti(am lucrat in invatamant 5 ani si stiu despre ce vorbesc). De vina suntem si noi, restul, pentru ca tacem ori de cate ori se creaza discrepante.
alexnicolae @ 5.2.2010, 9:50 am
hai sa o luam ca o firma, aparatul de stat cu tot ce include e o firma, care presteaza servicii pentru clienti. daca clientii nu mai vor sau nu mai dau bani (tva, impozite) o firma poate sa creasca pretul -impozitele, care desigur duce de regula la o scadere si mai accentuata a interesului clientului de a cumpara, SAU sa isi reduca costurile. Si exact ca la o firma, costurile salariale sunt cel mai usor si mai simplu de vizualizat, si in general e cel mai legat cu cererea. Pe scurt eu, client nu imi place serviciul oferit de MF, M invatamantului, etc. Si vreau sa fie dati afara cca 50% din ei.Tin cu profesorii dar in acelasi timp cred ca sunt comozi si indolenti. Nu e posibil ca un elev sa aiba 19 materii intr-un an ! 19 profesori! Aceasi materie, cu exact acelasi continut l-am avut in 3 ani diferiti ! 1 an in liceu, facultate, masterat! EXACT aceasi materie! Nu cred ca ar fi fost o problema, strict in acest caz sa fie dati afara 2 din 3. Auzeam Si unu din parintii mei a predat , si am predat si eu o vreme scurta! Si am refuzat sa predau materia din programa, pentru ca era absolut stupida. Si nu ma lua ca nu profesorii trebuie sa stabileasca programa! daca ar refuza 80% din ei sa bage in seama indicatiile pretioase de la centru, s-ar trezi si neuronii profesorilor. Din pacate, foarte foarte putini profesori sunt cu adevarat profesori. Eu cred ca un profesor scrie materia, nu o citeste ! Cei mai multi sunt gardieni pusi sa pazeasca o grupa de copii, in timp ce citesc dintr-o carte scrisa de altcineva, iar copii scriu dupa dictare. Apoi profesorul isi da un pic cu parerea, copii recita lectia, iau nota. WTF ? Cum poti sa zici ca profesorii nu pot sa isi puna ce salariu vor ? Gandeste-te ca ei pur si simplu petrec mai mult decat parintii cu copii! Si cum raman in amintirea viitorilor votanti ? Ca inutili, plictisitori, comunisti! Cum sa voteze apoi votantii peste 10 ani ? Normal, pentru reducerea lor. Si la fel in orice Minister. Eu daca ma lovesc de o problema, si cred ca nu sunt servit cum trebuie, normal ca vreau sa dau mai putini bani decat in prezent ! Sa iti zic cum se fac cresterile de salarii in firma in care lucrez(o firma germana). Sunt 5 persoane intr-un departament. In 2 ani se considera ca au evoluat si sunt mai productivi. Se da afara 1 persoana si salariul ei se imparte la ceilalti 4. Si tot asa!!!
florin @ 5.2.2010, 5:57 pm
Solutia pe care eu o vad, cel putin pentru invatamint, este urmatoarea: incurajarea scolilor private.
Concret:
- da-mi posibilitatea de a dirija o parte din impozitul lunar pe care il platesc, catre un fond personal de invatamant
- in momentul in care copilul meu ajunge la scoala, da-mi posibilitatea sa optez:
a) il dau la scoala de stat, cu 0 cheltuieli pentru mine, si mi se iau din acel fond banii aferenti cheltuielilor de scolarizare lunare
b) il dau la o scoala privata, iar acei bani de la punctul a) se duc automat in contul scolii private, iar eu achit doar diferenta
- cind mi se termina banii din fond (ca am lucrat la negru, de ex, sau am avut salariu mic), scoala de stat ramane gratuita, iar cea privata o platesc integral (adica ca acuma)
- acesta e singurul mod in care pot controla eu banii din fondul de invatamant (daca nu am copii sau dau coltul, banii intra in bugetul de stat)
Avantaje:
- se stimuleaza initiativa privata
- profii din invatamantul de stat vor fi stimulati sa performeze, in speranta ca vor ajunge in privat (acum unii nu au nici o alternativa)
- oamenii vor fi (mai) interesati sa munceasca pe CM si nu cu banii in plic
- directorii de scoli publice vor deveni interesati de calitatea actului de invatamant din institutia pe care o conduc – mai putini elevi inseamna mai putini bani
- mai putine scoli publice inseamna automat cheltuieli mai mici pentru stat (salarii + investitii)
Dezavantaje:
- pentru a nu avea un “Spiru Haret” generalizat, ar trebui o acreditare foarte serioasa. Aceasta insa cine o face? O alta institutie a statului? :(
- efectele se vor vedea pe termen mediu
- este o reglementare care ii favorizeaza pe cei cu (ceva) bani – votantului de rand nu ii “iese” mare lucru
- statul pierde controlul asupra unor sume mari de bani
PS: si daca aplicam un sistem asemanator si in zona medicala? Ca au inceput sa apara si ceva spitale private
Dojo @ 14.2.2010, 11:48 pm
Mekone, mai usor cu “sangele poporului” si faze proletare. Ca iti atasez rapid niste documente contabile prin care reiese CAT MI-A LASAT statul in 2009 (an de nasoala recesiune si pentru afacerea mea) dupa ce mi-a indesat pe gat de toate de platit. Sa nu mai vorbim ca am ramas pe drumuri tot din sectorul privat, cand s-a inchis statia la care prestam. Si am platit impozite si ca angajat si ca “patron”. Si platesc in continuare sute de lei din care nu vad inapoi NIMIC.
Am platit servicii medicale sau spaga direct, sunt tratata prost de madamele de la ghisee, mi-e groaza cand ma gandesc ca odata voi avea un copil si legea nu imi da voie sa il “scolesc” acasa, pentru ca Romania nu accepta nimic de genul asta.
Si, daca vrei sa o luam pe nasoale, EU VA PLATESC SALARIILE! Afacerea mea traieste PENTRU CA EU MUNCESC, incerc sa si traiesc pe langa si sa platesc 200-300 de dolari cel putin pe luna ca si “business”. Unii nu au salariu, cat platesc eu. Si primesc suturi in fund si trairi de la “bugetari”, ca vezi doamne suntem rai si ii “uram”. Nu ii uraste nici naiba, sa isi vada de treaba lor si sa lase proletariatul si apasarile de genul asta, ca suntem satui .
Da, sa se trimita la plimbare cat de multi se poate din “aparatul financiar”. Sa se implementeze sisteme similare cu internet-bankingul de care deja ne bucuram de ceva timp, sa se “automatizeze” cat mai mult. MI se pare penibila “spaima” primariilor de pilda de a pune la punct un sistem online de plata, pentru un rahat de impozit pe casa de 40 de euro. Cand eu fac plati pe net de cel putin 300 de euro PE LUNA. Si, daca nu mi-a picat nasul din cauza sistemelor in cauza, probabil ca functioneaza.
Dar statul n-a fost niciodata exemplu de corectitudine sau eficienta. Asa ca o mai lungim, mai tragem un imprumut pana ne ia naiba cu toti de gat. Si, dupa ce vor fi plecat toti investitorii din tara si firmele se vor fi mutat pe alte plaiuri, vor putea sa traiasca fericiti in comunismul de care le este atat de dor. Unde nu te durea ca are vecinul firma si isi permite vacante, iar tu esti bugetar pe 200 de euro pe luna. Va fi bine.