Deunăzi, pe stradă, îmi sare în ochi un banner electoral. Cristian Diaconescu, respectiv “habemus primar hîhîhî”-ul lui Mircea Geoană. Imaginea candidatului PSD m-a lovit. Mi-am dat seama că îmi pare foarte cunoscut şi nu ştiam de unde să-l iau. Apoi mi-a picat fisa: acum, mai mult ca niciodată, Cristian Diaconescu seamănă din plin cu Mircea Geoană. Dar de ce? Singura explicaţie pe care am putut-o deduce este că, provenind din fostul PCR, PSD-ul continuă, voit sau fără să-şi dea seama, să cultive “cultul personalităţii” în rîndul membrilor săi.

De la stînga la dreapta, aliniînd conducătorii marelui partid, nu poţi să nu le remarci expresiile feţei, privirea întotdeauna aceeaşi, poziţia aproape la fel, iar într-un final, pînă şi frezele aproape identice. Strămoşul PSD-ului, nimeni altul decît întîiul, unicul, marele şi inegalabilul secretar general al PCR şi preşedinte al Republicii Socialiste România, respectiv Nicolae Ceauşescu, este privit ca model suprem în marele, unicul şi inegalabilul Partid Social Democrat.
Nu e o noutate pentru nimeni că, pentru sistemul comunist, o mare importanţă a avut-o cunoaşterea psihologiei maselor. Modelul conducătorului suprem din era comunistă a fost preluat, fără doar şi poate, de Ion Iliescu. Titanul comunist dinainte de ’89 şi proaspătul titan anticomunist de după ’89 n-a ezitat nici o secundă să se folosească de toate cunoştinţele de psihologie învăţate în şcolile comuniste de la Bucureşti şi de la Moscova.
Nu ştiu cine a remarcat, dar Iliescu priveşte întotdeauna, atunci cînd este pozat, în centrul obiectivului. Oricît de fals ar fi sentimentul transmis, omul reţine determinarea şi încrederea în sine. Un exerciţiu foarte interesant de manipulare a maselor. Nici nu e de mirare că are în continuare succes la români.
Nici cu Adrian Năstase nu ne e ruşine. Dacă ne uităm la pozele din campania electorală de acum patru ani, politicianul transformat peste noapte în blogger are o uitătură identică. Năstase, în schimb, probabil că n-a ţinut seamă de sfaturile lui Iliescu, mai ales în perioadele în care a fost nu în centru, ci chiar centrul scandalurilor. În loc să meargă pe strategia lui Iliescu, de a rămîne cu capul sus şi cu privirea înainte în orice condiţii, pe Năstase l-am văzut de multe ori cu capul plecat şi cu o mimică de plîngăcios, iar imaginea de determinare s-a pierdut pe drum.
Tentaţia de a-şi cultiva propria persoană s-a moştenit şi la personajele care au ieşit în faţă ulterior, drept reprezentanţi marcanţi ai partidului. Totuşi, orgoliul individual şi-a spus cuvîntul. “Eu ştiu mai bine” a însemnat mai mult decît învăţătura bătrînească a “tătucăi Ilici”, iar imaginea a continuat să se diminueze. Mircea Geoană, de exemplu, a fost omorît de orgoliu. A încercat să arate că e mai bun, însă nu s-a bazat pe o strategie durabilă.
Problema pesediştilor, cu care se confruntă, de altfel, şi Cristian Diaconescu, este că nu sînt în stare să se hotărască ce strategie să adopte. Încercarea a combina îndîrjirea conservator-comunistă a lui Ion Iliescu, pe de o parte, cu ideea de nou şi proaspăt şi îndreptat către tineret, pe de altă parte, nu fac decît să transforme mult-doritul cocktail într-o poşircă ordinară.
Cristian Diaconescu, oricît s-ar strădui să afişeze un aer modern, nu reuşeşte decît să-mi pară o copie nesigură a lui Geoană. Nu e nici sigur pe el, aşa cum e Iliescu (probabil ăsta e şi motivul pentru care “tătucul” a rămas, în ciuda tuturor controverselor, politicianul PSD cu cea mai bună imagine), nici parşiv precum Năstase şi n-are nici aerul plîngăcios – de om de rînd, să zicem, care suferă alături de ceilalţi – afişat de Geoană.
Probabil că cea mai mare greşeală pe care o fac pesediştii este cultivarea propriei personalităţi pe baza unui model pe care nu reuşesc să-l copieze punct cu punct. Încearcă să ia din toţi cîte ceva, cînd cel mai simplu ar fi să fie ei înşişi. Oricît ar încerca să mă mintă pe mine, un elector oarecare, nu fac altceva decît să se mintă pe ei înşişi. Iar asta e dureros. Pentru ei.
m @ 26.5.2008, 2:27 pm
mama, iar scrii mult si esti plictisitor
pana unde am ajuns eu, pari ca nu prea stii ce inseamna cultul personalitatii
da’ in fine, la multi ani pt ieri
Alex Mihăileanu @ 26.5.2008, 2:32 pm
formularea “cultul personalitatii” este mai degraba la misto. uite, ca sa te simti mai bine, am pus ghilimele. oricum, daca nu te intereseaza, cin’ te pune sa citesti?
mersi de urare, oricum.
m @ 26.5.2008, 2:54 pm
pai cred ca din inertie, intru pe net, deschid mailul, blogul sabinei (s-a despartit de v sau era metaforic?) apoi pe al tau, apoi pe ale oamenilor plictisitori care comenteaza la tine etc etc parca ce poti sa fac pe internet
Lilick @ 26.5.2008, 3:17 pm
Cei 5 de sus au ceva comun: urechea STANGA aplecata spre mase si privirea indreptata putin spre “pericolul” din dreapta, totul condimentat cu un soi de duiosie si intelegere. Hahaha!
Martalogu_Digital @ 27.5.2008, 10:10 pm
Foarte tare fotografiile.
Ideea e ca pe langa evolutie, acestea reprezinta si o rafinare. De la cel mai grosier la cel mai diplomat.
Dada @ 29.5.2008, 5:52 pm
mie personal imi place afisul: tanarul comunist sustinut de manifestarea spontana de simpatie a muncitorilor de la X. anii ’70-’80 de insipatie sovietica fara dubiu. :)
Arturo @ 31.5.2008, 12:44 pm
Stimate domnule, eu inca vin si sustin elocinta demonstratiunii dvs cu o asociatiune nemerita de imagini!
cu consideratiune,
Arturo