Atentat la siguranţa Parcurilor Naţionale

Lăcomia unora nu mai are margini. După ce au decimat animalele din fondurile de vânătoare, vânătorii poftesc acum la sălbăticiunile din Parcurile Naţionale. Un proiect de lege care stă pe ţeavă în Parlament (sunt zeci de deputaţi şi senatori care vânează) propune ca trăgătorii şi hăitaşii să poată da iama şi printre caprele negre din Retezat sau printre cerbii din Călimani.

Una dintre certitudinile timpului nostru este aceea că s-au înmulţit vânătorii. Noii îmbogăţiţi s-au repezit să intre în asociaţiile cinegetice, aşa cum s-au înghesuit în lojile masonice, fiindcă şi asta le confirmă ascensiunea socială.

Mulţi nu se sfiesc să braconeze. Nu puţini dintre ei sunt nişte ageamii care s-au dotat cu armă şi costum de camuflaj ca să-şi facă relaţii lângă hoitul însângerat al mistreţului. Partidele de vânătoare favorizează sau consolidează prieteşuguri în lumea politicii şi afacerilor, în administraţie, justiţie şi poliţie. Pe plan psihologic, umflă imaginea de sine. În lumea mondenă, femeile pot fi chiar impresionate. Carabina şi trofeele sunt luate cu uşurinţă drept accesorii ale bărbăţiei. Nu-i de mirare că şi interlopii s-au dedat la plăcerile cinegetice. Potrivit unor înregistrări telefonice postate pe internet, Cămătarii mergeau la vânătoare, iar unul dintre locotenenţii lor îi aşteaptă cu nerăbdare să găurească iarăşi pielea vieţuitoarelor din codru.

Toată această lume pestriţă – din punct de vedere sociologic – e pregătită să dea buzna în Parcurile Naţionale, veritabile paradisuri ale unei Românii suferinde la capitolul ecologie. Pe hârtie, situaţia e minunată, realitatea însă nu e demnă de o ţară europeană. Administraţiile sunt încă dependente financiar de ierarhii silvice; angajaţii sunt puţini şi nu toţi suficient pregătiţi; pădurarii care umblă toată ziua pe teren au lefuri atât de motivante, încât cu prima ocazie o taie spre alte joburi sau direct în Italia; absolvenţii de biologie, dornici să cerceteze ecosistemele, activează ca voluntari, fiindcă schema de personal nu permite angajări.

O mână de oameni prost plătiţi şi slab dotaţi logistic se chinuie să apere mediul de oricum numeroase agresiuni. Să enumerăm: utilajele exploatează roca muntelui pentru firmele de construcţii, potentaţii locali, aşi în mişmaşuri, îşi toarnă vilele unde place ochiului lor, posesorii de puşcă braconează fără jenă, ba mai mult, dacă sunt prinşi ripostează cu violenţă. Să nu-i uităm nici pe contrabandiştii de animale ocrotite de lege (vipera cu corn, broasca ţestoasă a lui Herman) şi pe deversorii de otrăvuri în râurile cu păstrăvi.

Acum, un proiect de lege trimite în Parcurile Naţionale şi comandourile de vânători. Chipurile, datorită ocrotirii s-ar fi ajuns la o aglomerare de animale, mai mult decât ar putea mediul suporta, şi în consecinţă ar fi necesară o reducere a efectivelor faunistice. Poate o fi adevărat, dar numai administraţiile parcurilor şi oamenii de ştiinţă să aibă dreptul să decidă intervenţiile asupra vieţuitoarelor, nu să li se dea mână liberă vânătorilor să ia cu asalt versanţii unde sălbăticiunile se bucură încă de protecţia legii.

Pe potecile marcate pentru turişti vor călca şi cizmele amatorilor de distracţii sângeroase. Turiştii străini nu se mai tem de România, ca în anii 90. Nu puţini, documentaţi de pe internet, urcă în Carpaţi, mai ales în Parcurile Naţionale, fascinaţi de biodiversitate şi de peisaje. Fac mii de fotografii postate ulterior pe site-uri, promovând România mai eficient decât campaniile de milioane de euro plătite de la bugetul de stat. Bubuiturile carabinelor printre stâncăriile Retezatului vor descuraja orice turist să se mai aventureze spre celebrele vârfuri.

“Vânătoarea aduce bani!”, sar partizanii dezmăţului vânătoresc. Desigur, dar nu fără să desfiinţeze cu primul glonţ legal Parcurile Naţionale: cele mai protejate ecosisteme se vor transforma în hipermarketuri la înălţime pentru clienţi care nu văd dincolo de poftele lor grobiene.