Aldo Moro a fost un prim ministru italian, asasinat în 1978, în care au tras zece gloanţe. Adrian Solomon, deputat PSD, îl “asigură” pe Mihai Răzvan Ungureanu de soarta lui Aldo Moro, atunci cînd va mai pune piciorul în Bîrlad. Motivul? A auzit că MRU ar avea în plan o vizită la fabrica de rulmenţi din localitate, la 1 mai, şi n-ar fi anunţat autorităţile. N-are sens să comentez mai mult pe subiectul ăsta dintr-o oarecare jenă. Individul ăsta mi-a fost profesor de istorie în liceu, mi-e ruşine de lipsa lui de ruşine. Dar o să dau un copy/paste la declaraţia sa:
Se-aude că domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai la IRB. Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea, că tupeu are cît cuprinde, să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro. Şi asta nu-i o ameninţare, e o asigurare, domnul prim-ministru. Să vii tu în Bârlad şi să nu te opreşti pe la primărie, să n-ai bunul simţ să suni la primărie înainte să vii.
Trist. Ce ne facem cu astfel de politicieni? Pentru referinţe suplimentare:
- Brigăzile roşii ale PSD
- Idiotul (de unde şi poza)
Sînt curios ce au de comentat cei de la Antena 3. Că are dreptate şi că MRU trebuie asasinat pe baza unei supoziţii, nu? Sau, pentru prima oară, îi vor cere demisia lui Solomon?

Cerem demisia din Parlament a deputatului Adrian Solomon | Madame Blogary @ 24.4.2012, 1:32 pm
[...] Subiectiv: VIDEO: Adrian Solomon, deputat PSD, îl ameninţă cu moartea pe MRU [...]
VASILIU MIRCEA PAUL @ 24.4.2012, 2:22 pm
Asta chiar stie cine a fost Aldo Moro si Brigazile Rosii ? Sau vorbeste ca sa se auda singur ? Sa mai spuna cineva ca sistemul de invatamint din vremea lui Ceasca era bun (daca a produs astfel de imbecili). De fapt a fabricat “comunistii de azi, politicienii de maine” (ma refer la TOATE partidele). “Rezerva de cadre” a PCR.
Alex Mihăileanu @ 24.4.2012, 2:25 pm
@Vasiliu Mircea Paul: e profesor de istorie. Ştie.
Mircea Radu Ungheanu @ 24.4.2012, 3:03 pm
Nu ar fi primul sef de guvern roman asasinat: Barbu Catargiu, I.G.Duca, Armand Calinescu. Face parte din cultura politica romaneasca.
Alex Mihăileanu @ 24.4.2012, 3:05 pm
@Mircea Radu Ungheanu: şi ţi se pare normal să se întîmple aşa?
Ronnie @ 24.4.2012, 4:23 pm
din cate citesc amenintarea s-ar pune in practica daca o conditie nu e indeplinita: MRU sa nu vorbeasca cu primarul orasului, in speta el :D se simte omul nebagat in seama de cei de la centru si a ridicat si el ciocul ca tot e an electoral si toata lumea se intrece in declaratii care mai de care sa fie luati in seama de votanti. capata atentie si o sa fie invitat si la televiziuni sa se explice etc si uite asa omul capata vizibilitate
p.s. prof de istorie o fi dar figura lui aduce cu ACMinune ;)
Alex Mihăileanu @ 24.4.2012, 4:41 pm
@Ronnie: omul a fost viceprimar, acum e deputat. Nu e primar :)
Ronnie @ 24.4.2012, 5:03 pm
:P mea culpa – i-o fi fost rusine primarului sa zica ceva si s-a sesizat el
Petru Răboj @ 24.4.2012, 8:54 pm
eu zic ca seamana mai degraba cu nicolae iorga. istoric, premier, savant, arogant…poate sfarsi la fel.
Adrian @ 25.4.2012, 2:15 am
Si mie mi-a fost profesor si aveam o oarecare admiratie pentru el. Cu atat mai mult cred acum ca poti citi cartile de pe lume si vorbi fluent 10 limbi ca tot prost mori.