Circula o poveste despre modelul spaniol de recuperare a creditelor bancare. Probabil o ştiţi. În loc să te streseze cu telefoane, ei au găsit o metodă mult mai bună. Propun şi eu o soluţie similară. Revenind la spanioli, din cauză că oamenilor le păsa prea puţin de datorii, soluţia a fost să le calce pe orgoliu. Cel mai cunoscut serviciu de recuperări credite este “El Cobrador En Frac”. Adică “Recuperatorul în Frac”.

Un tip, îmbrăcat la patru ace, se plimbă cu limuzina în spatele tău. Se ţine după tine, cît să te facă de rîs în faţa prietenilor, vecinilor, pînă te gîndeşti să-ţi plăteşti datoriile. S-au văzut şi cazuri extreme în care, în loc de limuzină, după datornic umbla un tip îmbrăcat în Pantera Roz, strigîndu-i să-şi achite restanţele. Dar astea sînt istorii, iar modelul nu prea se aplică în România. S-ar aplica altceva.

OK. Şi care-i şpilu’?

Ne plîngem că românii nu-şi plătesc amenzile, contribuţiile, impozitele. Modelul american – nu neapărat aplicabil în acest sens – cu munca în folosul comunităţii ar funcţiona de minune. E drept, ce scriu aici e o utopie într-o ţară în care nesimţirea conduce naţiunea (şi mă refer la cei care dorm în parlament şi nu numai – ştiu, e clip de promovare a referendumului, dar sînt adevăruri) însă ar fi interesant de luat în calcul.

În prezent, mare parte dintre amenzi ajung să se prescrie după o perioadă. Cum ştim că românul învaţă mai greu de vorbă bună, educaţia ar trebui făcută, măcar din cînd în cînd, şi cu forţa. Ne plîngem că nu sînt plătite impozitele. Hai să producem un sistem de compensare. Vedem ce e de făcut în oraş, vedem care-s cei cu restanţe de minimum şase luni, le trimitem “invitaţii” la muncă. Nu cred că e foarte plăcut să scoţi un om din casă şi să îl trimiţi la colectat gunoaiele de pe străzi. Nu pentru respectivul, desigur.

Desigur, o să existe riscul să nu se prezinte la data “convocării”. Pentru asta avem poliţişti comunitari. Mulţi dintre ei oricum nu fac altceva decît să piardă vremea plimbîndu-se pe străzi. Se prezintă dimineaţa, la opt, îl ridică pe datornic şi îl duce la locul stabilit. În cazul în care nici la a treia somaţie nu se prezintă, i se întocmeşte dosar penal. Care dosar penal îi îngrădeşte destul de mult drepturile. Apoi i se anulează permisul de conducere şi tot aşa.

Care ar fi efectul?

În primul rînd, niciunui român nu i-ar plăcea să-l vadă vecinii şi prietenii culegînd gunoaiele, cu poliţiştii comunitari în spatele lor. Pentru Bucureşti, ar fi interesant să-i plasezi direct pe maşinile Supercomului, Rosalului etc. Pentru o zi sau două, funcţie de cît de mare e datoria, ar fi gunoieri. Sau orice e nevoie pentru ca oraşul să arate mai bine.

Dacă s-ar face şi o campanie serioasă şi s-ar implica şi cîteva televiziuni, cu atît mai mare ar fi jena celor pe care prietenii îi vor vedea la TV. Pe de altă parte, cel mai mult i-ar ajuta pe şomeri. Pe scara în care locuiesc, de exemplu, există o familie cu datorii de vreo 5.000 de lei la întreţinere. Ar trebui să se găsească şi o soluţie pentru astfel de cazuri. Ştim, lenea e mare, inclusiv căutarea unui loc de muncă. Supercom face angajări, de exemplu, dar 95% dintre şomeri – să-i luăm ca exemplu pe cei din Rahova, care locuiesc în ghetouri – nu consideră că ăla e nivelul lor.

Munca nu e ruşinoasă

Ce fac unele ONG-uri, adică adunarea a zeci de voluntari, e un model bun. Dar voluntarii respectivi sînt tot cei care îşi plătesc datoriile la timp. Voluntarii ăia – în cazul Bucureştiului – sînt, uneori, corporatişti pe care îi vezi la costum, dar care în weekend ies la strîns gunoaie. Munca nu e ruşinoasă. De ce alţii au o problemă cu asta?

Cîtă vreme ţi se taie datoriile pentru cîteva zile de muncă, de ce n-ai face-o? De ce n-ai contribui la transformarea oraşului tău într-o localitate în care să-ţi fie drag să locuieşti? Mai ales dacă nu trebuie să mai plăteşti nişte dări la stat. Pentru că, trăgînd linie, ar fi poate mai ieftin pentru administraţia publică.

Un soi de concluzie

Pe scurt, este o situaţie de tip win-win. Ambele părţi cîştigă. Dacă nu vrei să munceşti în plus, îţi plăteşti dările la stat şi aduci bani la buget. Dacă n-ai bani, ieşi la muncă şi contribui la înfrumuseţarea oraşului. În caz contrar, statul are dreptul să-ţi pună piedici. Îţi face dosar penal, nu-ţi eliberează actele de care ai nevoie… Şi exemplele pot continua.

E doar o idee. Dar dacă la alţii merge – şi mă refer la americani -, de ce nu ar funcţiona şi la noi? Într-un fel sau altul, trebuie luate nişte măsuri. De ce să nu fim practici?

Tags: not-funny, romania, spania