In ultima saptamina am inceput sa merg din nou cu metroul, ba chiar mai des ca niciodata. Cu ce ma incalzeste asta? In mare, cu nimic. Nu de alta, dar stau si astept sa schimb legaturile mai mult decit fac pe drum. Si totusi, ocazional, ai parte de momente pe care nu stii daca sa le incluzi in categoria penibil sau in categoria amuzant. Cel mult, undeva intr-o categorie numita fragmente de viata.

In dimineata asta, se urca un nene pe la vreo 45-50 de ani, mult imbatrinit la fata, neras de cel putin o luna, cu un palton ponosit si ros si cu o cusma pe cap. Rupt de beat.
- Asta merge la Victoriei?
- Da.
- La Victoriei? Tinere, la Victoriei?
- DA!, nene.

Se urca in tren si se aseaza pe o banca, in fata mea. Miriie pe sub mustati ceva si abia se aude. Incearca sa vorbeasca cu mine, dar de fapt isi da seama ca vorbeste mai mult pentru el.
- Fir-ar ea a dracu’ de curva! Pentru jigodia asta am ajuns eu aici… Idioata naibii! Tirfa ordinara! Uite pentru ce am ajuns eu aici. Uita-te le mine cum am ajuns… Curva dracului! Pentru ea am venit eu aici…
Pleaca capul in pamint si isi pierde in gol privirea. Se lasa pe spate si isi apleaca capul spre dreapta. Isi atinteste ochii intr-un colt de linga usa.

In 30 de secunde adoarme.
Nu stiu ce s-a intimplat cu el. Eu am coborit la Victoriei.