Prima oară cînd m-a trăznit gîndul că e cazul să-mi fac un SRL, am zis că nu poate fi chiar atît de greu. E drept, a mai durat aproximativ un an şi jumătate pînă am făcut ceva cu adevărat practic. Ştiam care ar trebui să fie numele firmei, aveam o vagă bănuială cam cum decurg lucrurile. Prin toamna anului trecut, îmi iau inima-n dinţi şi mă duc la Registrul Comerţului. Întreb în stînga şi-n dreapta, mi se spune în mare cam ce-i de făcut, mă pun pe treabă.

Ajung la ReCom, fac rezervarea de nume – curios, chiar a durat foarte puţin -, pregătesc actul constitutiv după un model primit de la un prieten, iau hîrtiuţa pe care trebuie să-mi semneze vecinii, caut administratorul. Bună treabă, îmi zic, totul e aproape gata. Ţi-ai găsit! Administratorul ştie mai bine ca mine ce fel de firmă vreau să-mi fac. Căpuşă! Firmă-căpuşă, las’ că ştie el mai bine ca mine! O să fac o firmă căpuşă şi voi aduce numai nenorociri asupra asociaţiei de apropitari!

Sînt o persoană non-violentă, dar primul gînd a fost să-i sparg capul. Ca-n filmele alea în care vezi cum un om nervos, eventual îl taie pe celălalt cu drujba, iar în scena următoare îţi dai seama că era doar în imaginaţia lui. Am renunţat pentru o perioadă la gîndul înfiinţării SRL-ului. În vara asta, încerc din nou marea cu degetul. Fac din nou rezervarea numelui de firmă, refac actul constitutiv, printez din nou formularul pentru vecini, iau semnăturile de la vecini, merg din nou la administrator.

După jumătate de oră de parlamentări şi lamentări, după ce a trebuit să-i aduc copie după actul de proprietate asupra apartamentului (pe care nu i-o dusesem), îmi dă ştampila şi semnătura. Colac peste pupăză, programul de lăuze de la Finanţele Publice Sector 2, biroul de la Gara de Est – vinerea, pînă la ora 14 -, mi-a pus capac. Cu noile reglementări, trebuie nu ştiu cîte aprobări şi declaraţii ca să-ţi faci sediu social SRL în propria casă.

M-am pus pe căutat spaţiu. Am ajuns să găsesc un cabinet de avocatură care oferă sprijin celor care-şi deschid SRL-uri. Şi, uite-aşa, SRL-ul meu va avea sediu social în altă parte, urmînd să fie găzduit de un cabinet de avocatură. Toată povestea nu m-a costat extrem de mult, ba dimpotrivă, mi se pare un preţ decent, iar partea şi mai bună din toată povestea asta e că am dat peste doi avocaţi foarte buni, de la care am beneficiat de consultanţă pentru cîteva probleme care mă rodeau rău acum vreo lună şi jumătate.

Eu am lucrat direct cu Andreea Croitoru, cu care m-am înţeles foarte bine de-a lungul întregii perioade de “dezbateri”. Avut nelămurire, pus mîna pe telefon, sunat, întrebat, primit răspuns. M-a ajutat destul de mult, mai ales că ambii avocaţi au pus ceva mai mult accent pe sprijinirea business-urilor de online, domeniu mai degrabă necunoscut pentru extrem de mulţi.

Eu nu reuşesc să pricep nimic din limbajul de lemn, recte legislaţia românească, şi cel mai rău e că nici n-am răbdare să citesc. Mai rău mă enervez şi prefer să nu mai fac nimic decît să mă stresez cu interpretatul virgulelor din fiecare act normativ autohton. De unde şi ajutorul venit de la avocat, care mi-a explicat ca pentru proşti cu ce se mănîncă noile modificări legislative şi cam ce limitări serioase aduc, în general, oricărui om care vrea să facă o afacere responsabilă. Mai pe româneşte, mai bine să fii pregătit decît să te trezeşti în faţa faptului împlinit şi să nu ştii de unde să apuci problema.

O să revin cu nişte completări legate de epopeea deschiderii unui SRL în România. E… foarte amuzant.

Foto: Mediafax.

Tags: avocati, birocratie, gazduire firme, not-funny, romania