Dor de ducă

feetfirst Dor de ducă

În prima zi a lui 2011, în timp ce zăceam în pat, uitîndu-mă la concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, m-a trăznit un dor de ducă, ceva de speriat. Mi-am dat seama că mi-ar plăcea să mă urc în maşină şi să conduc pînă în Ungaria, unde să găsesc pe cineva care să ne cazeze vreo două săptămîni, timp în care să explorăm oraşul în care nimerim. Apoi, încă două săptămîni pe la Viena, alte vreo două săptămîni prin Praga, încă vreo două pe la Nuremberg, vreo două prin Zurich, alte vreo două prin Liege, două prin Amsterdam, alte două prin Copenhaga, două prin Oslo, alte două prin Stockholm, şi-ncă două prin Sankt Petersburg, două prin Riga, două prin Varşovia, una prin Brno, una prin Veneţia, două prin Marsilia, trei prin Barcelona, două prin Cadiz, două prin Lisabona şi-ncă două prin Porto.

După care mi-am dat seama că, deşi, poate, aş găsi gazde care să nu-mi ceară bani pe cazare, sigur mi-ar trebui o groază de bani de cheltuială, pe care nu-i am. Şi m-am liniştit. Dar dorul de ducă a rămas, ba chiar a crescut cînd am văzut clipurile de pe blogul lui Cetin, apoi s-a dublat după ce-am văzut proiectul lui Tom Robinson, un fotograf din Marea Britanie, care-a reuşit să vadă o bună bucată de Asie şi o şi mai mare bucată de Americă de Sud. De ce? Pentru că Tom are o secţiune, pe site-ul său, numită “Feet First” – de unde şi poza de mai sus – în care a postat poze cu locuri “pe unde i-au umblat picioarele”. Deh, omul şi-a luat prietena de mînă şi aparatul foto de gît şi dus este prin lume.

Mă gîndesc serios să-mi caut sponsori.

Tags: , , , , ,

11 comentarii

  1. Mr. Cabo @ 6.1.2012, 12:32 pm

    Ungaria nu e oras :)

  2. Alex Mihăileanu @ 6.1.2012, 12:33 pm

    @Mr. Cabo: stiu, problema e ca nu-s convins ca ar trebui in Budapesta sau in alta parte. Ar trebui sa caut sugestii :P

  3. Cat @ 6.1.2012, 12:46 pm

    Hmmm, pisi, ai uitat ceva: tu n-ai carnet de sofer, mwhahaha!

  4. Anca @ 6.1.2012, 12:57 pm

    Haida la Copenhaga. Nu va taxez daca sunteti ok cu pisici si canapele :P

  5. dojo @ 6.1.2012, 12:57 pm

    Alex, incepe sa pui bani deoparte si va descurcati voi. Noi umblam lela de vreo 2 ani si nu e chiar atat de costisitor. Bun, am gasit unde sa stam, dar oricum sunt alte costuri.

    Si ceva imi spune ca teoretic castigi sensibil mai mult decat mine. Incepe sa economisesti cate o suma pentru din astea, cauta locatii ieftine in care sa stati si incearca macar cate o saptamana intr-un oras, nu cateva luni dintr-o data pe drumuri. mai renunti la alte chestii care consuma bani multi si redirectionezi cate o suma pentru din astea.

    Noi am cam redus o groaza de chestii care altora li se par necesare, cheltuim bani pe mancare si utilitati, unul este ‘debt free’, eu mai am 3 rate si am terminat, nu fumeaza niciunul (el s-a lasat acum 3 ani, eu oricum nu am fumat), nu avem telefoane ‘destepte’, deci platim 15-30 de lei abonamentul pe luna, nu mancam in oras (oricum mancarea de acasa e mai buna), haine cumparam destul de rar (avem o groaza de chestii luate la preturi foarte mici de prin State, el are haine cu eticheta inca.

    Prin micile economii ne-am permis sa mai si circulam, mai ales ca doar eu mai lucrez in momentul asta si lucrez chiar si de ‘pe drum’. Cand stai cate 6 luni undeva sau (acum in Spania) aproape 2 luni, nu prea poti sta doar de pe economii. Dar, ca web designer, ai clar o alta mobilitate si ma folosesc de ea cat pot.

    Nu e deci imposibil :)

    Daca nu mai plecam cu lunile, intentionam sa facem cate o saptamana din cand in cand in vreun oras misto. Budapesta, Praga, Barcelona, mai vedem noi …

  6. Arhi @ 6.1.2012, 1:00 pm

    dupa care te-ai trezit si ai realizat ca nu ai permis:))))))))

  7. giolly @ 6.1.2012, 1:12 pm

    Daca ti-au placut clipurile alea uita-te si la Into The wild.

  8. giolly @ 6.1.2012, 1:12 pm

    Daca ti-au placut clipurile alea uita-te si la Into The wild.

  9. db @ 6.1.2012, 1:45 pm

    Asta e si proiectul meu personal de acum cativa ani. Sper ca anul asta sa continui sa-l pun in practica: sa locuiesc in jur de o luna prin orase frumoase / interesante din lume, nu neaparat capitale. Mie personal imi vine cel mai bine sa stiu pe cineva in zona respectiva, ca sa absorb ceva mai mult din spiritul zonei, sa nu fiu chiar ca un turist, ci mai degraba ca un om al locului. Am la activ deocamdata o luna de China – Ningbo si o luna de Canada – Toronto, stabilit acolo si mici excursii in alte orase. Ma intereseaza ce experiente au altii in acest sens. Anul asta vreau sa ma axez pe Europa si voi incepe f. probabil cu o luna de Italia – Bergamo, dupa care sper sa fac o luna de Germania – ? (aici nu m-am orientat inca). A, si da, Budapesta este si ea pe lista mea, de fapt, mi-e un dor de Budapesta de mor (stiu niste restaurante pe acolo, to die for!)

  10. Alex Mihăileanu @ 6.1.2012, 4:00 pm

    @Arhi: permisul sa fie singura problema :))

  11. nedormitul @ 7.1.2012, 11:48 pm

    io m-am dus la carrefour, foarte mișto o fost, plin de turiști.

Lasa un comentariu

* obligatoriu. Adresa de mail nu va fi facuta publica.

ATENTIE

Nu sint tolerate injuraturile, cuvintele si expresiile obscene sau comentariile neargumentate. Chestie de igiena a conversatiei. Mai multe detalii, aici.