O întrebare am: care e pedeapsa pentru trădare şi de ce încă nu s-a sesizat nimeni? Lăsaţi, nu mi-o serviţi pe aia cu “imunitatea” – din punctul meu de vedere, aia ar trebui să dispară.
Într-o tentativă fără precedent de delegitimare a actualei puteri, Victor Ponta şi Crin Antonescu au încercat să determine Parlamentul European să adopte o rezoluţie care să condamne „regimul‘‘ de la Bucureşti şi care să ducă în cele din urmă la adoptarea de sancţiuni împotriva României. În acest scop, Ponta a prezentat informaţii false socialiştilor şi liberalilor europeni care ar demonstra că România alunecă spre dictatură la fel ca Ungaria lui Viktor Orban. Victor Ponta este protagonistul unui demers de politică externă fără precedent prin gravitate, care se învecinează cu trădarea intereselor naţionale.
Zău, cam cît de mult trebuie să-ţi urăşti ţara, poporul, ca să cerşeşti sancţiuni?
E ca şi cînd te-ai duce la Zoo, ai intra în cuşca leului şi te-ai tăia singur, în faţa lui, să-i miroase a sînge, apoi te-ai aşeza în genunchi şi ai cerşi să fii mîncat. Serios, cît de idiot să fii? Ah, şi bonus, de la proaspătul membru USL Sorin Roşca-Stănescu, ca să înţelegeţi că era cu premeditare…
O bloggeriţă atentă a observat că pe site-ul de stiri DC News, patronat de Sorin Roşca Stănescu, fost informator al Securităţii şi proaspăt membru USL, a apărut o ştire potrivit căreia “Parlamentul European sancţionează România la pachet cu Ungaria”. După eşecul de miercuri, “ştirea” a fost scoasă de pe site-ul DC News.
Asta aşa, ca să ştiţi cine-i va lua locul lui Băsescu.

claudiu @ 20.1.2012, 1:13 am
nu pot zice altceva decat ce au zis ei de la sibiu:
“pdl si usl, aceeasi mizerie”
Huitzilopochtli @ 20.1.2012, 1:41 am
Pedeapsa e aceeasi pe care o primira cei ce hotarasera intr-o seara tarziu retragerea trupelor din Irak. Aaaa…niciuna!
NetuLiber @ 20.1.2012, 9:10 am
Cine sa mai spuna si asta si unde? Ca peste tot la tv nu vezi decat batai, oameni veniti sa dea bine sau cu cereri extrem de personale. Ma intreb, oare chiar nu s-a mai intamplat nimic in tara asta de 1 saptamana? Nimeni, nimic?
Ați uitat atât de repede… « PAH @ 20.1.2012, 3:14 pm
[...] văzut la Alex Mihăileanu o întrebare care m-a nedumerit. Am înțeles, apoi, că reprezintă o interpretare a unei interpretări a [...]
Demisia parlamentarilor USL: cacialma sau inconştienţă? » subiectiv.ro @ 23.1.2012, 3:34 pm
[...] de-acum înainte. Pe de-o parte, nu mă miră ideea, nu după ce Micul Prostănac a fost în stare să cerşească la UE penalizarea României. Idioţenia liderilor USL e deja absurdă, cîtă vreme nu doar c-o să [...]
Demisia parlamentarilor USL: cacealma sau inconştienţă? » subiectiv.ro @ 24.1.2012, 10:48 am
[...] de-acum înainte. Pe de-o parte, nu mă miră ideea, nu după ce Micul Prostănac a fost în stare să cerşească la UE penalizarea [...]