Cînd a fost să-mi cunosc viitorii socri, adică într-o zi de Crăciun – întîmplarea face că 25 decembrie este şi ziua de naştere a soţiei mele -, cu ultimii bani în buzunar, zic să dau o tură prin Unirea, să mai cumpăr ceva. Deh, ca aproape în fiecare an, am lăsat totul pe ultimele minute. Desigur, Unirea era închis. Mihăileanu, la vremea aceea pletos, dar aranjat mai de doamne-ajută (adică renunţasem la obişnuitele tricouri negre din ultimul an şi mă dădusem pe cămaşă – cred că o mai am şi acum, deşi nu ştiu dacă am mai purtat-o de două ori), se gîndeşte să cumpere flori.

Pe vremea aceea, locuiam pe Brezoianu, în plin centrul oraşului. Ş-apoi, nu se face să nu te duci cu flori pentru mama fetei, mai ales dacă atunci urmează să-i cunoşti părinţii, nu-i aşa? Zic, să iau flori. Florăria de la Cişmigiu trebuie că era închisă de cîteva zile. La fel, florăriile de la Universitate. Salvarea, mi-am zis eu, vine de la Unirea. Acolo, măcar, trebuie să mai existe ceva-ceva deschis. În fond, buricul oraşului, plină zi de Crăciun, tre’ să mai existe cineva care să vîndă, să mai producă nişte bani pe ultima sută de metri.

Ultimii mei bani – că îmi mai uitasem şi cardurile acasă – nu erau foarte mulţi. Dar suficienţi, mi-am zis, pentru un buchet şi să-mi mai rămînă nişte bani şi să-mi scot iubita în oraş, pe seară.

Florăriile de la Unirea, pline. De flori, că angajaţi nu mai erau. Mi-aduc aminte că existau vreo trei florării şi în zona în care trebuie să ajung. Zic, să iau un taxi. Mă uit pe portieră, văd 1,4 lei, mă urc, dau comanda. Maşina pleacă, şoferul turează, o calcă, pe ici-colo, mai încetineşte, că parcă prea multă zăpadă cauzează alunecări. Şi mă trezesc, pe la jumatea drumului, de unde aveam un zîmbet cît China pe faţă, să mă uit pe bord… Şi ce-mi văd ochii?

Aflaţi continuarea în bannerul  afişat pe homepage-ul www.9am.ro printre mesajele de Crăciun ale altor utilizatori de internet. Asteptati cateva secunde si va apărea. Dupa ce o vedeţi, întoarceţi-vă aici si spuneţi-mi cum vi s-a părut.