Cred că cea mai mare problemă legată de evenimentele organizate de F5-Realitatea este programul. Atît la cele două ediţii RoNewMedia la care am participat (fără să o pun la socoteală pe a treia, la care am ajuns acum zece minute), cît şi la Politica 2.0, programul conferinţei te oboseşte. Pur şi simplu, te dă peste cap.
La toate ediţiile la care am participat, am încercat să fac live blogging. De la ora 9.30 pînă pe la 14. La ora 14, dacă mi-ai fi arătat o canapea, aş fi dormit 12 ore fără întrerupere. Şi problema nu e neapărat la pauze, cît mai ales la “cantitatea” de invitaţi. Sînt foarte mulţi, mulţi care vorbesc mult, pe care nu îi poţi opri că, pînă la urmă, i-ai invitat ca să vorbească, nu să facă prezenţa. Într-un fel, se scurtează pauzele, şi nu doar cele de cafea.
Dacă s-ar putea face ceva în sensul ăsta, ar fi ideal. De altfel, ăsta e şi motivul pentru care mulţi pleacă la mijlocul zilei. Pentru că n-ai cum să rezişti mai mult. Cantitatea de informaţie este foarte mare, vorbitorii sînt uneori prea mulţi… Deh.
dragos stanca @ 16.6.2009, 3:01 pm
Alex, ideea nu e sa se stea all day. Este un event cum se organizeaza oriunde in Europa si US, unde sunt cate 3 zile de genul asta. Sunt zeci de speakeri, uneori in sali diferite. Te invit sa mergi la orice conferinta tip MIPTV sau IFRA sa vezi cum e. Ideea e sa vii la ce te intereseaza nu sa stai all day. Multumesc pentru observatie, oricum.
Claudia Ciuta @ 16.6.2009, 4:38 pm
Salut.
Lupul cel rau a mancat chiar pagina ta de contact. Poti sa o faci bine? Sau sa imi spui alta modalitate de a avea contactul tau?
Multumesc.
Rafaela @ 16.6.2009, 5:47 pm
Total de acord cu tine. E prima data cand ajung la RoNewMedia si mi s-a parut identic de obositor ca si Politica 2.0 din punct de vedere al programului. Daca la Politica 2.0 am stat pana la final, ca si parte din echipa Inpolitics, astazi dupa pranz am plecat. Pur si simplu nu am mai rezistat.
O alta problema pe care eu o semnalez este ca se vorbesc fie lucruri fumate ( eternul “bloggeri vs. jurnalisti”) fie lucruri mult prea teoretice (multe dintre ele deja cunoscute pentru unii) si prea putine exemple. Interactiunea speakeri- public = 0. Vina e din partea ambelor tabere. All in all a fost ok, am retinut cateva lucruri interesante. Nu stiu daca e cazul si celor cu mai multa experienta in online.
Alex Mihăileanu @ 16.6.2009, 6:28 pm
Am fost anul trecut la Cannes Lions, stiu cum e :)). Doar ca pentru mine, daca vreau sa fac live blogging, este extrem de obositor. Este si motivul pentru care azi m-am abtinut :)
Alex Mihăileanu @ 16.6.2009, 6:30 pm
E pus la vedere, uita-te la bannerele din dreapta, pe unul dintre ele este trecuta adresa de mail.
Claudia Ciuta @ 18.6.2009, 9:20 pm
hmmm….Banner blindness.
Multumesc de directionare,.