Semnătura lui Grigore Arsene şi stampila Editurii Curtea Veche nu valorează nimic

Semnătura lui Grigore Arsene şi stampila Editurii Curtea Veche nu valorează nimic

Adrian Ciubotaru are un contract de editare/publicare cu Editura Curtea Veche. În contract se stipulează că “Producătorii de gresie“, volumul pe care urma să-l publice, trebuia să apară în 2008. Fireşte, cum şade bine oricărei instituţii româneşti cu aere de seriozitate, s-a făcut 2009, a dat criza peste firmuliţă şi, uite!, s-au gîndit băieţii să tragă o ţeapă: hai să rezilieze contractul, ce naiba!, doar nu există şi autori deştepţi, iar toţi sînt săraci lipiţi, boemia mamei ei de boemie!, n-au bani să ne dea în judecată!

Îl ştiu pe Adi Ciubotaru de cel puţin trei ani, ca să nu mai spun că, timp de vreo nouă luni, am locuit în acelaşi apartament din Tei. Adi e un tip pe care nu-l vezi foarte des enervîndu-se. Afişează cel mult o tristeţe, din cînd în cînd, dar nimic mai mult. Nu face scandal, nu se apucă să strîngă cioburile oalelor sparte de alţii, nu-şi bagă nasul acolo unde nu-i treaba lui. Prin urmare, îi înţeleg durerea legată de Editura Curtea Veche. Citat din articolul de pe blogul lui Adi:

Domnul Grigore Arsene (directorul Editurii Curtea Veche şi preşedintele Asociaţiei Editorilor din România – n.m.) a făcut ceea ce eu credeam că nu-i atât de imprudent să o facă. A spus (fluturând dispreţuitor cu hârtiile din mână) că nu există niciun contract. Mi-a spus că nu pot dovedi ca am semnat ceva cu ei. După spusele lui, contractul e fals, iar eu l-am semnat cu nişte oameni care nu reprezentau editura şi de unde ştie el că eu n-am adaugat rânduri în contract? Cum pot eu dovedi că în sediul lor există un contract semnat cu mine?

Parol, ce-a făcut domnul Arsene nu este doar imprudenţă, dar se cheamă nesimţire. Îmi cer scuze oricui consideră că jignesc o asemenea somitate, dar bătaia de joc în ce categorie comportamentală intră?

Mi-a spus că pot să-i dau în judecată, însă o să-mi râdă toţi în faţă (expresia lui). Cât de nesimţit să fii să chemi un autor să semneze rezilierea unui contract, iar apoi să-i spui că de fapt nu există niciun contract? Cât de nesimţit să fii să ameninţi pe cineva care şi-a rupt din timpul lui să vină la o întâlnire la care nu era dator să vină?

Prin urmare, părerea mea ar fi că înculpata – editura, adică -, în frunte cu domnul Grigore Arsene, ar trebui dată în judecată. Cînd ai pretenţii că eşti editură cu o cifră de afaceri de aproape un milion de euro în 2006 (că pe 2007 nu există date pe site-ul Ministerului Finanţelor), cînd îţi permiţi să bagi bani în reclamă, dar comentezi că e criză şi faci scandal că “prostul” nu e de acord cu rezilierea unui contract despre care tu îţi permiţi, ulterior, să trîmbiţezi că nu există şi că existenţa lui nu poate fi demonstrată, nu poţi decît să arăţi că eşti un nimic.

Cazul de faţă, Editura Curtea Veche vs. Adrian Ciubotaru, poate fi extins la nivelul întregii pieţe româneşti de editare de carte. Se pot trage concluzii peste concluzii, se poate înţelege de ce autorii publicaţi sînt cei care strîng din dinţi şi acceptă tot soiul de înţelegeri din care nu cîştigă mare lucru, se poate înţelege de ce unii refuză să fie publicaţi văzînd atîta nesimţire şi, într-un final, putem să tragem concluzii şi pe marginea calităţii literaturii româneşti contemporane.

Ca o postfaţă (sic!) – doar de un paragraf -, aş spune doar atît: dacă la Editura Curtea Veche e criză, atunci să mai fie una, bonus. O criză de PR, spun. Prin urmare, recomand cititorilor cu blog să pună măcar un link către articolul lui Adi Ciubotaru. Măcar să ştie şi alţii despre ce e vorba şi să nu mai facă aceeaşi greşeală.

10 comentarii

  1. de ce nu s-a publicat in 2008? s-au dat explicatii? mie se pare destul de relevant
    pt ca exista un paragraf in toate contractele in care se precizeaza ca in caz de forta majora orice parte poate rezilia
    criza financiara cred ca intra in categoria asta, nu?

    reactia ” directorului Editurii Curtea Veche şi preşedintelui Asociaţiei Editorilor din România ‘ e complet deplasata si nesimtita, dar ca a reziliat contractul nu mi se pare atat de incorect..
    poate chiar au probleme cu banii..
    (si de caracter). dar nu vad pe ce motiv i-ar putea da in judecata
    sau ce n-am inteles eu cum trebuie?

  2. Nu s-a dat o motivatie de ce s-a intirziat foarte mult. Iti recomand sa citesti articolul de pe blogul lui Adi si sa dai click pe link-uri, o sa gasesti screenshot-uri din mailurile trimise.
    Plus, contractul nu a fost reziliat, cita vreme Adi nu a semnat anexa de reziliere. De ce i-ar putea da in judecata? Pentru ca nu au respectat contractul. Cita vreme ei au dat semne abia in 2009, cind in 2008 trebuia sa fie publicata cartea, conform contractului, cred ca e ceva in neregula, e un temei suficient pentru un proces, iar Adi poate sa ceara linistit despagubiri.

  3. Arsene & Co. (adik sotia) sunt unii dintre cei mai mari tepari si nesimtiti din lumea editurilor autohtone. Inca de pe vremea cand exista Adisan. Inteleg perfect situatia prin care treci. Sfaturi concrete nu am cum sa iti dau fiindca mama mea, una dintre persoanele care au fost indelung exploatate de cuplul de rahat, a intrerupt colaborarea cu ani in urma. Sper sa reusesti in instanta, Adi. Din cate stiu eu, ei mai rau , latra decat musca.

  4. am citit, cred ca a(vet)i dreptate

  5. [...] Nesimţire cruntă la o editură cu pretenţii: Curtea Veche curtea e prea veche, trebuie una nouă curtea veche Editura Curtea Veche: sau cum sa-ti bati joc de scriitori Curtea plină de oameni mici şi vechi [...]

  6. [...] 4. Nesimţire cruntă la o editură cu pretenţii: Curtea Veche. [...]

  7. Sunt convinsa ca d-nul Ciubotaru merita mai mult respect de la editura Curtea Veche, nu am nici o indoiala; revolta lui e de inteles, a fost tratat ca unul care batuse si el la poarta Curtii Vechi. Stiu ca e greu de digerat asa ceva. Ma tem ca editura are dreptul sa rezilieze contractul (ca si dl. Ciubotaru, oricare dintre partile ce incheie un contract pot cere rezilierea in conditiile X). Marturisesc insa ca ma amuza teribil formula “editura plina de oameni mici si vechi”. Aflu, cu ce stupoare, cu cata emotie, cu ce fior, ca oamenii MARI sunt cei NOI. Ah, omul nou …de tip blogger! Va rog sa ma credeti, mi-au dat lacrimile!

  8. Sa-i dai in judecata….daca sunt tepari…….sa ia si ei tzepe….o sa castigi sigur deoarece trebuia sa apara in 2008….si a trecut 1/4 din 2009 shi nimik din partea lor.

  9. Nesimtire curata

  10. Si eu am avut citeva carti publicate prin editura curtea veche si bineinteles ca ASENE GRIGORE si-a insotit toti banii din vinzarea cartilor. Cu alte cuvinte eu am platit pentru publicare cartilor ca “tiganul” sa poata sa aibe bani. As dori sa gasesc mai multe persoane care au fost inselate de ARSENE GRIGORE si toti sa-l dam in judecata. As intentiona sa pun anunturi in fata televiziunii romane si in fata Asociatiei de Editori unde “hotul cel mare” poate sa vada. Email la:
    getam@live.com .

Lasa un comentariu




* = obligatoriu


Do NOT fill this !

Abonare / RSS & Mail

Fii la curent! Aboneaza-te prin RSS Primeste articole noi in fiecare zi. Aboneaza-te pe mail! iPod? MacBook? iPad? Prowdly powered by Webfactor. Quality hosting Conectat prin router de la Oktal. Electronice

Publicitate

Din aceeasi categorie

Sponsori

Ce port azi .ro Curs intensiv de publicitate online USBMania.ro

Comentarii recente

Articole recente