Nu am apucat să fac foarte multe poze cu Fiatul, mai ales din cauză că era murdar de la ploaie şi de la bălţi. Aşa că am ales cinci cadre făcute în interior.

Să nu uit nici de titlu, trebuie să adaug şi nişte concluzii. Încep prin a spune că Fiat 500 este o maşină de oraş. E mică, se strecoară uşor (deşi, uneori, te sperii nu care cumva să zgîrii oglinzile de-a dreptul imense), e “nervoasă” mai ales dacă eşti primul la semafor. Totuşi, nu este neapărat o maşină de Bucureşti. E bună la Torino, la Milano, acolo unde nu sînt ditamai şanţurile în asfalt.

Apropo de şanţuri, le-am simţit poate şi pentru că, fiind maşină de test drive, automobilul nu a venit cu suspensiile şi amortizoarele reglate pentru străzile din Bucureşti. În afară de un schimbător de viteze oarecum rigid, poate şi cauza pentru care mai făcea cîte-un “hîc” la trecerea dintr-a treia într-a patra sau a cincea (nu, n-am condus eu cu 100 în pasajul de la Piaţa Muncii, eu i-am dat doar a doua în poligon), Fiat 500 nu este o maşină cu defecte majore.

Spaţiul interior este destul de generos pentru pasageri. Deşi buretele de pe scaune e un pic mai tare (poate şi unde maşina e nouă), stai destul de comod şi ai suficient loc să îţi întinzi picioarele. În schimb, dacă eşti genul care umblă cu telefonul, tutunul şi cheile în buzunare, nu prea ai unde să le pui. Mai ales dacă eşti şofer, din cauză că ai tendinţa să întinzi mîna mult spre dreapta pentru a lua ţigările sau bricheta.

După cum se vede şi în poza de mai sus, un obiectiv de 18 mm prinde tot bordul. Oricum, maşina pe care am avut-o pe mînă se ridică la aproximativ 16.000 de euro.

Asta înseamnă, printre altele, volan îmbrăcat în piele, trapă, motor de 1,3 diesel, controale de bord pe volan şi alte chichiţe mai mult sau mai puţin folositoare.

Teoretic, viteza maximă e 220 de kilometri la oră. N-am avut unde testa mai mult de 100 (cum ziceam, pasajul de la Muncii, la care se adaugă pasajul de la Obor duminică dimineaţă), însă, dacă e să ne luăm după nişte teste făcute de englezi, Fiatul bate un Mini Cooper la performanţe. Şi la preţ, de altfel, o variantă similară de Mini costînd cu vreo 3.000 de euro mai mult.

Nu în ultimul rînd, sistemul audio de care am beneficiat îşi face banii. La fel şi frînele, cîtă vreme nu trebuie să apeşi pedala pînă la podea ca să ţi se oprească maşina. Dimpotrivă, e foarte sensibilă şi, probabil, ar face invidioasă concurenţa. Nu în ultimul rînd, pedalele din aluminiu, oricît de drăguţe ar fi, nu au fost pe gustul pantofilor mei din cauză că sînt prea alunecoase. Totuşi, de remarcat suportul pentru piciorul stîng, atunci cînd vrei să-l odihneşti după ţinut prea mult apăsat ambreiajul.

Nu în ultimul rînd, Fiat 500 este o maşină a detaliilor. Trebuie să o vezi ca să înţelegi de ce. Ca design, jos pălăria. Totuşi, nu este o maşină pentru care aş scoate 16.000 de euro. Eu, unul, nu mă încadrez în target. De 16.000 de euro mi-aş cumpăra un VW Golf.

În schimb, dacă eşti o domnişoară fană a blondei de la Drept, merită să o cumperi. Exagerez. Dacă îţi permiţi maşina, probabil că îşi face banii. Dacă vrei să îţi iei o maşină în rate sau în leasing, aş recomanda ceva dintr-o clasă superioară care să te ajute să îţi amortizezi investiţia.

Tags: fiat, fiat-500, masini, mini-cooper, poze