“Să mă chemi la nuntă, da?“, îi zic. Ea rîde. “Eu vorbesc serios. Şi promit că n-o să ratez momentul no matter what“, îi mai spun. Rîde şi mai tare. “OK, OK, o să fac o masă cu foşti“, îmi răspunde şi continuă să se strice de rîs.

Nu se mărită. Nu încă, cel puţin. Dar replica a fost delicioasă, mi-a plăcut la nebunie. Da, o să fiu acolo şi n-o să ratez momentul pentru că, în fond, astea sînt clipele în care sîntem fericiţi. Cele în care cei cîţiva din jurul nostru, la care ţinem cel mai mult, sînt fericiţi.

De la o simplă replică şi pînă la un gest aparent nesemnificativ, lucrurile se pot mişca într-un sens care nu poate decît să te încînte, să-ţi schimbe ziua. Un zîmbet, un cuvînt, o îmbrăţişare, o privire, un sărut.

Deşi eram la un pas să spun că am o viaţă monotonă, mi-am dat seama cît de crunt mă înşel. Dimpotrivă, pot spune că am o viaţă liniştită. Nu mă mai enervez din orice, nu îmi mai bat capul cu detaliile care îmi strică ziua, sînt mult mai calm, iau tot mai des decizii gîndite, am mai mult timp să analizez şi, per total, am ce îmi doresc. Nu totul, pentru că nu e bine să ai totul odată, ci atît cît îmi trebuie. De unde şi urarea pe care o fac tuturor la zilele de naştere: “Să fii fericit, sănătos şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. Nu toate odată, ci pe rînd, că altfel n-ai mai avea la ce să speri“. E o urare cît se poate de sinceră şi plină de bunăvoinţă.

Am prieteni care sînt fericiţi, am prieteni care sînt aproape de a fi fericiţi, am lîngă mine o femeie extraordinară, am suficient încît să dau pe chirie cam cît cîştigă alţii într-o lună, mi-ajunge să nu mor de foame şi să ies şi în tîrg destul de des, am destul timp liber şi, nu în ultimul rînd, mă gîndesc la ce e mai important: prezentul.

Nu trăiesc în trecut, din amintiri, sau în viitor, din visuri, ci trăiesc în prezent, cu ceea ce am. N-aş spune că sînt împlinit, n-aş spune că sînt fericit, aş spune că sînt mai mult decît mulţumit de ce am. Fericirea nu o măsor în prezentul pe care îl trăiesc, ci în viitorul care o să se întîmple. O să fiu fericit peste ani de zile, cînd o să am o viaţă măcar la fel de liniştită, o casă, o nevastă, copii şi o mîţă sau un cîine. Acum doar mă apropii de ceea ce cred că o să am. Pentru mine, fericirea e o noţiune care ţine de ideal. Dar dacă ar fi să o gîndesc într-un sens profan, aş spune că da, cred că sînt fericit.

Sînt liniştit, calm şi relaxat. N-am mai trăit de mult sentimentul ăsta. Am trăit doi ani la o viteză pe care nu credeam că pot să o ating. O frază precum cea din titlu mă face să rîd cu poftă, din toată inima şi îmi schimbă ziua. Sînt liniştit, calm şi relaxat. Îţi vine să crezi? Că mie încă mi-e greu. Aş vrea să mă obişnuiesc cu sentimentul ăsta.

Tags: personal