Frost/Nixon. Sau cum presupui ca va fi un film plictisitor, dar cînd colo…

Tags: a-beautiful-mind, cidade de deus, david frost, filme, frank langella, frost/nixon, kate winslett, michael sheen, milk, oscar, richard nixon, ron howard, sean penn, slumdog millionaire, the curious case of benjamin button, the reader, tsotsi

Mai am de bifat un singur film de pe lista nominalizaţilor la Oscarul din 2009 pentru cea mai bună peliculă. Milk. Încă n-am apucat să-l văd, iar singurul motiv pentru care l-aş urmări este Sean Penn. Însă dacă ar fi să nu-l pun la socoteală pe acesta, aş bate monedă pe Frost/Nixon.

Dacă la The Reader am adormit (după care l-am văzut pe bucăţi), în ciuda unui joc actoricesc genial din partea lui Kate Winslett, dacă Slumdog Millionaire mi-a adus aminte de Cidade de Deus şi de Tsotsi, dacă The Curious Case Of Benjamin Button mi s-a părut mai degrabă interesant decît capodoperă (în ciuda rating-ului), Frost/Nixon mi-a creat o senzaţie pe care nu mi-a mai dat-o de foarte multă vreme un film: mi-a rămas gîndul la el mai mult de un sfert de oră după ce l-am văzut.

Pe scurt, este un film care începe oarecum pe tiparul documentarelor, cu declaraţii ale martorilor, care te face să te aştepţi la o oră şi jumătate de plictiseală. După vreo zece minute, datele problemei se schimbă, deja nu ştii la ce ar trebui să te aştepţi. La finalul filmului, deşi iniţial ţi se părea că va dura o veşnicie, ajungi să te întrebi cînd s-a terminat atît de repede.

Nu sînt critic de film cîtuşi de puţin, dar nici nu sînt uşor de impresionat. Însă cînd ajungi să vezi jumătate de oră din film şi să simţi că eşti acolo, în aceeaşi cameră cu actorii, deja trecem la alt nivel. Deja nu mai este doar povestea lor, ci este şi povestea ta. Iar atunci cînd protagonistul este vădit nervos, se ridică de pe canapea, îşi dă ochii peste cap de două ori, face un tur de cameră şi îşi pune mîinile-n cap, iar tu îi simţi tensiunea, nu mai vorbim de filme cu pretenţii de Oscar, ci de un joc actoricesc impecabil şi de o regie fenomenală.

Ca să îţi faci o idee, regizor este Ron Howard, care are la activ un Oscar pentru A Beautiful Mind. Pe Richard Nixon îl joacă Frank Langella, nominalizat la Oscar pentru rol principal în acest film, în timp ce Michael Sheen îl interpretează pe David Frost. Probabil că aceşti trei oameni sînt singurii responsabili pentru suspansul pe care au reuşit să-l creeze într-o peliculă despre care spui, imediat după ce o vezi, că nu are un story deosebit ori ieşit din comun, pentru ca cinci minute mai tîrziu să realizezi că, de fapt, eşti confuz, povestea e mult mai complexă decît pare. De unde şi nominalizarea la Oscar pentru cel mai bun scenariu.

Filmul este interesant de văzut fie şi numai pentru confruntarea dintre cele două personaje, un David Frost charismatic, monden, iubit de toată lumea, respectiv un Richard Nixon bătrîn, hulit, dar un foarte bun manipulator, cu o prezenţă şi o statură incredibil de puternice, în ciuda vîrstei înaintate, a mersului aplecat şi uşor cocoşat şi a atitudinii oarecum bolnăvicioase. Este mai mult decît povestea unui interviu care a intrat în istoria jurnalismului, este povestea unui “duel”, aşa cum Nixon bine caracterizează, în film, înfruntarea cu Frost.

Pe lîngă replicile absolut delicioase, jocul actorilor este completat de o mimică demenţială, de priviri convingătoare cum rar îţi este dat să vezi şi de o acţiune bine legată, în ciuda lipsei oricărui fel de efecte speciale. Frost/Nixon este, probabil, unul dintre filmele care vor fi studiate de studenţii la cinematografie.

7 comentarii

Ceva ma face sa cred ca povestea lui Benjamin Button va izbandi la Oscar pentru ca ia ceva de pe la Forest Gump. Cineva mi-a dat linkul asta: http://www.collegehumor.com/video:1897317

“Frost/Nixon” se lipeste de tine si pentru faptul ca ai ceva antecedente jurnalistice. Ai punctat bine faza cu mimica.

“Milk” e destul de greu de digerat, zic eu, de un heterosexual cat se poate de comun.Poate Sean Penn scoate ceva din filmul asta.

“Milionarul de Mahala” este exotic si cred ca se bate cu Benjamin Button pentru Oscarul cel mare.

Cititorul nu stiu cum e. O sa aflu cat de curind.
neah, n-as miza pe Benjamin Button, poate tocmai din cauza acelei comparatii. “Milionarul de mahala” nu cred ca va pupa Oscarul, nici macar pentru ca e Danny Boyle regizor, poate si din cauza ca ideea, oricit de misto ar fi, are o serie de lipsuri. Milk are sanse pentru ca trateaza o problema destul de delicata, in speta homosexualitatea, vezi Brokeback Mountain pina una-alta (ca exemplu, eu nu l-am vazut nici pina acum), in timp ce The Reader are sanse: 1. pentru ca e foarte bine jucat, iar scenariul e foarte bun, 2. pentru ca, iarasi, trateaza alta problema delicata, anume Holocaustul, si stim (nu-i asa?) ca genul asta de filme prinde foarte bine la critici.
My 2 cents: E misto Frost/Nixon dar parca prea ‘pasnic’. Nu e plictisitor neaparat dar tensiunea aia construita numai din priviri si subintelesuri… parca mai era loc de ceva. Slumdog mi se pare o poveste mult mai proaspata, care nu te lasa sa respiri. Poate ca aduce cu Citade de Deus dar asta e cel mai bun compliment care il poate primi un film. Cu TCCOBB sunt de acord. Parca prea fost gandit ca o capodopera si nu da deloc bine.

To sum up, Slumdog Millionaire e filmul la care m-as mai uita de cateva ori dintre toate trei.
Aseara ma gandeam sa ma uit la Frost/Nixon si am lasat-o balta. Dupa articolul asta ii dau o sansa :).

Slumdog mi-a placut si l-am vazut de 3 ori. Bine, de doua ori…in situatii care n-au tinut de mine..dar nah.

Benjamin Button a fost previzibil de la inceput la sfarsit si mi s-a parut prea lung.
da, am vazut Frost/Nixon adineauri si e absolut genial.
Si mie mi-a placut foarte mult. Dar cand l-am vazut, la fel ca la Nunta Muta (genial), sala era aproape goala.
[...] pe larg despre film, puteti citi la Alex Mihaileanu. (Nici un vot inca) Loading [...]