Filme: Stargate – The Ark of Truth (2008), Final Destination (2000)

În ultima vreme, aproape în fiecare seară am văzut cîte un film. Printre cele mai recente, şi Stargate: The Ark of Truth, care se va lansa pe DVD în martie – că tot am pus mîna pe un screener, şi Final Destination (2000).

stargate ark of truth Filme: Stargate   The Ark of Truth (2008), Final Destination (2000) Stargate: The Ark of Truth este continuarea poveştii SG1. Mai exact, după ce sînt distruşi Ori-i, în urma lor rămîn preoţii şi armatele. Fiica Valei, Adria, scapă şi ea, ba mai mult, reuşeşte să asceadă şi preia întreaga putere de care beneficiau Ori înainte de a fi distruşi.

Bineînţeles, pămîntenii descoperă ceva scriituri străvechi despre un cufăr al adevărului, ceva tehnologie programată să redea oamenilor supuşi de Ori liberul arbitru. Povestea continuă în binecunoscutul stil Stargate. SG1 se îmbarcă la bordul Odyssey, un reprezentant IOA pleacă alături de ei, ajung în galaxia în care trebuie, nenea de la IOA creează un replicator, se ajunge la două probleme…

Pentru fani, The Ark of Truth este un must-see, deşi finalul nu e chiar reuşit, prea se potrivesc toate. Personal, aştept să apară şi Stargate: Continuum.

final destination Filme: Stargate   The Ark of Truth (2008), Final Destination (2000)Final Destination, cel apărut în 2000 (adică primul), este unul dintre filmele pe care le-am evitat. Nu sînt un mare fan al filmelor de groază. De regulă, mi se par nişte comedii proaste. Se pare, însă, că greşeala a fost a mea, pentru că Final Destination e un film care chiar merită văzut. Şi nu pentru felul în care mor personajele, ci pentru idee.

Moartea are un plan” este propoziţia care ar caracteriza cel mai bine filmul. Ideea ar fi că o clasă de la nu-ştiu-ce liceu de prin New York pleacă la Paris, într-o excursie de zece zile. Un puşti are un soi de premoniţii. Se urcă în avion, adoarme şi visează că avionul o să explodeze. Cînd se trezeşte, cîteva lucruri se petrec precum în visul lui şi vrea să coboare. Un altul vrea să îl ia la bătaie, alţi doi coboară după el, o profesoară trebuie să rămînă la sol. Avionul explodează la scurt timp după decolare.

Mai departe, totul e poveste: toţi cei şase supravieţuitori erau destinaţi morţii, iar acum trebuie să o ocolească. Într-un final, rămîn doi, după care moartea vine oricum…

Următorul film pe listă e Some Like It Hot (1959). Pe româneşte, “Unora le place jazz-ul“.

Tags: , , , ,

5 comentarii

  1. AlexD @ 13.1.2008, 6:00 pm

    ca si in seria Saw, primul film e cel care vine cu o idee buna, continuarile sunt interesante doar pentru fani sau din punctul de vedere al felului in care mor personajele..Final Destination 2 are cateva morti interesante ce implica o scara de incendiu, un geam sau un gard cu sarma ghimpata (sorry pt spoilere)

  2. Alex Mihaileanu @ 14.1.2008, 1:48 am

    hehe… spoilerul pe care l-am primit eu era ala cu trunchiurile de copaci care se rastoarna dintr-un camion :D

  3. Simple @ 14.1.2008, 10:37 am

    Eu am vazut prima data FD 2 si abia poi 1. Nu sunt nici eu un fan al genului, insa astea 2 sunt chiar bune si interesante. Merita si 2-ul.

  4. AlexD @ 14.1.2008, 11:00 pm

    am zis sa nu dau prea multe spoilere, dar acum ca ai zis de ala cu trunchiurile de copaci, stai sa il vezi p-ala cu geamul: e instant si brutal

  5. Hyperion @ 30.1.2008, 4:59 am

    Ei, dragi fani SG-1, o sa cam fiti dezamagiti, pe scurt. :) In primul rand, Liberul Arbitru nu se poate (pre-)programa; e ceva instinctiv, as argumenta, asa cum ADN-ul NU hotaraste actiunile si/sau NOROCUL oamenilor(!) Nu va luati dupa “Gattaca” fiindca se exagereaza mult acolo. In al doilea, se pronunta “orai”, si propun ca si romanii sa ortografieze(!) “Orai” sau “orai” (fiti atenti sa nu plasati “l” in loc de “i”, insa. :P), iar in al treilea, vechiul cliseu dual al Raului si Binelui e… vechi; depasit, rupt de realitate. :) Ca sa nu mai zic de Adria, foarte bine caracterizata de Vala Mol Doran / Claudia Black a fi drept o rasfatata ascensionata / inaltata sau cam asa ceva. Si a mai observat careva pana acum ca Adria are alura unei rockerite intergalactica, respectiv interdimensionala? :P
    Mai mult, Vala (Cum pronunta Mitchel? “Vola”?!) e terminata rau, iar Morgan LeFey / Sarah Strange e si-mai-si; m-am ingrozit de ele in “Pegasus Project”. Geesh! Daniel Jackson / Michael Shanks (sa ma exprim “a la Teal’c”) nu arata nici el prea bine… indeeed. :P Iar naiba a devenit arheologul miop si alergic rambo intergalactic, ramane un mister mai adanc si mai periculos de stupid decat Chivotul Adevarului (“Cufarul Adevarului”?!!). :)) OK, personajul care ma calca pe sistem e cel al lui “Cam” aka “Shaft” Mitchell, mai ales din pricina umorului sau de Sud (from gran’ma!), da’… ce sa-i faci. De fapt, ca sa imprumut dintr-un eufemism pamantean: “NU e o galaxie perfecta”. :P Of, unde-i muppet-ul de Thor cand ai nevoie de umor sec?!!
    In regula. Vreti finalul? Morgan si Adria se inclesteaza intr-o lupta care nu dureaza mai mult de cateva secunde (sub forma sferica), Inaintasii (“Priors”, en.) SI Dosai (“Doci”, en.) sunt spalati pe creier cu “Pantenne Pro-V” a la Alterra (tehnologie alterrana), iar baza de la Groomlake preia… cufarul :P fara sa stie ce dracu’ face, ca de obicei. Da’ sa stiti ca m-a amuzat rau cand au revenit Replicatoarele. “Cam” ii zice agentului: “- Stii de ce a fost nevoie ca sa terminam ganganiile astea?!” :)) Indeeed… De Arma Dakari.
    Hmm, da’ astept sa-i vad ochii lucitori ai lui Baal (pron. ca “Ball” in en. – n-au PIC de cultura! -) si decolteul mai pronuntat al lui Ka’tesh / Vala, totusi. ;) Poate gasesc screener si la asta.

    Ciao!

Lasa un comentariu

* obligatoriu. Adresa de mail nu va fi facuta publica.

ATENTIE

Nu sint tolerate injuraturile, cuvintele si expresiile obscene sau comentariile neargumentate. Chestie de igiena a conversatiei. Mai multe detalii, aici.