Printre cele mai recente filme pe care le-am văzut, se numără continuările la Final Destination, Atomised (după “Particulele elementare” ale lui Michel Houellebecq) şi un film cu drogaţi, cu Johnny Depp în rolul principal. Dar să le luăm pe rînd.

Final Destination 2 (2003) e continuarea poveştii din primul film, de data asta cu alte personaje. La fel ca şi în cazul primei părţi, scenariul este foarte bine pus la punct. O idee foarte mişto mi s-a părut alegerea personajelor, care au fost influenţate, într-un fel sau altul, de personajele din primul film. Practic, au avut de-a face cu ele fără să-şi dea seama. Chestie mişto, pentru că pe prea puţini îi duce capul să lege două filme astfel.

De reţinut, tipa care supravieţuieşte în prima parte va muri în cea de-a doua, iar finalul e de-a dreptul criminal. Şi nu pentru că moare cineva, ci pentru felul în care moare, un clişeu de film prost care m-a terminat de rîs.

Final Destination 3 (2006) este, probabil, exemplu perfect de film care încheie o trilogie în cel mai prost mod cu putinţă. Dacă primul film a fost bine scris, bine regizat, bine filmat, dacă al doilea a fost aproape la fel de bun ca primul, ultimul din serie este, de departe, cel mai prost.

Pornind de la idee, clişeul cu roller-coaster-ul care se strică la mijlocul cursei, şi pînă la lipsa unor efecte decente pe filmare, filmul este slăbuţ. Noroc că îl salvează sfîrşitul, altfel nu şi-ar fi meritat rating-ul de pe iMDB.com.

Atomised (2006), apărut şi sub numele The Elementary Particles (Elementarteilchen este titlul original), este ecranizarea cărţii “Particulele elementare” a lui Michel Houellebecq. Regizat de un necunoscut – cel puţin pentru mine -, Oskar Roehler, filmul redă aproape perfect cartea.

Cel puţin aşa spune prietena mea, care a mai şi citit-o. Pe scurt, ea zice că scenariul păstrează perfect detaliile cele mai importante, actorii sînt cei mai potriviţi pentru rolurile pe care le interpretează – ba mai mult, chiar o fac foarte bine -, iar regizorul a reuşit să facă imposibilul: să ecranizeze o carte imposibil de ecranizat. E părerea ei, care a citit cartea. Eu am văzut doar filmul. Şi mi-a plăcut.

Fear and Loathing in Las Vegas (1998) este, probabil, unul dintre cele mai bune filme cu drogaţi din cîte am văzut pînă acum. Johnny Depp face un rol criminal, Benicio de Toro nu se lasă nici el mai prejos. Doi drogaţi care pleacă din Los Angeles către Las Vegas pentru a-l omorî pe un traficant de droguri ajung să se drogheze atît de mult, încît uită ce aveau de făcut.

Senzaţia pe care ţi-o lasă filmul, la final, este aceea că pe tot parcursul celor 110 minute ai fumat şi tu alături de ei. Cînd m-am ridicat din pat, am fost atît de zăpăcit, încît nu ştiam ce trebuie să fac. Scenariul, regia, filmarea sînt de excepţie, trebuie neapărat văzut. Mai apar pentru cîteva minute Cameron Diaz, Tobey Maguire şi Christina Ricci.

Tags: atomised, benicio-del-toro, cameron-diaz, christina-ricci, fear-and-loathing-in-las-vegas, filme, final-destination, johnny-depp, michel-houellebecq, oskar-roehler, the-elementary-particles, tobey-maguire