Dacă m-ar întreba cineva, aş spune că Julie Delpy este genială (nici cu Adam Goldberg nu ne e ruşine). Tot ea este cea care a scris şi regizat filmul. Cel puţin după ce am văzut 2 Days in Paris. Lăsînd la o parte faptul că filmul este pe jumătate în franceză (recomand cu căldură căutarea unei subtitrări în engleză, pentru că ce au tradus românii e de aruncat), că părinţii ei joacă rolul părinţilor personajului pe care ea îl interpretează, aş spune că aş vrea să văd mai multe filme de genul ăsta.

“Ar trebui să se facă mai multe filme de genul ăsta“, îmi zice mîţa. Şi sînt de acord, pentru că nu vezi chiar atît de des aşa ceva. Pe scurt, e vorba despre relaţia dintre un el şi-o ea, el american (new-yorkez, mai exact), ea franţuzoaică (din Paris), el interior designer, ea fotograf.

Ce e de reţinut din film? Felul în care micile şicane dintre parteneri sînt percepute ca glume, că sarcasmul şi ironia nu sînt întotdeauna rele, că dragostea rămîne dragoste. Tot filmul, de altfel, este sumarizat, aşa cum spunea şi Ana (daţi şi aici un click, că “review“-ul meu e slab), într-o singură replică, pe cît de amuzantă, pe atît de adevărată:

There’s a moment in life where you can’t recover any more from another break-up. And even if this person bugs you sixty percent of the time, well you still can’t live without him. And even if he wakes you up every day by sneezing right in your face, well you love his sneezes more than anyone else’s kisses.

Merită văzut măcar pentru dialogurile de-a dreptul delicioase, dacă nu pentru întreaga idee.

Tags: 2-days-in-paris, adam-goldberg, filme, julie-delpy