Tags: , , ,

Fiat 500 Astăzi, pe la vreo cinci după-amiaza, am dat o fugă pe la AutoItalia. Ne-a picat pe mână, pentru trei zile, noul Fiat 500. Da, acela despre care ați tot văzut scris pe bloguri în ultimele două săptămîni.

Prin urmare, pînă luni pe la prînz, avem ce conduce :P. Acum, că am terminat introducerea, să trecem la o “mică” prezentare a jucăriei – pentru că, din multe puncte de vedere, pare o jucărie. În primul rînd, pentru că e mică. În al doilea rînd, pentru că bordul e plin de butoane, iar cadranul e foarte colorat.

Design

Ca design, Fiat 500 este superb. Atît la exterior, cît și la interior. Exteriorul nu este cu mult diferit de prima variantă a mașinii, mai ales dacă e să ne luăm după fotografiile din mapa de prezentare, însă e foarte bine restilizat.

Interiorul păstrează foarte multe elemente de la primul model și, în general, de la modelele din perioada de început a automobilelor. Spre exemplu, au fost restilizate mînerele din interior, schimbătorul de viteze, inclusiv cadranul din spatele volanului.

Confort

Mașina pe care o avem pe mînă este aceeași pe care a avut-o și Vali. Motor de 1.3 pe motorină, 75 de cai putere. Ca pasager, sentimentul e foarte mișto, mai ales cînd circuli cu geamul deschis și îi auzi comentînd pe care întorc capul după mașină. Totuși, există și vreo două sentimente de disconfort pe care ți le creează interiorul, în ciuda faptului că există foarte mult loc pentru cei din față.

După ce te așezi în scaun, îți dai seama că trebuie să te întinzi un pic dacă vrei să tragi centura de siguranță. Și asta se întîmplă indiferent dacă scaunul e dat mai în spate sau dacă e tras mai mult în față. Scaunele sînt destul de înalte, iar cel din dreapta nu poate fi lăsat în jos. Prin urmare, la cei 1.85m ai mei, am avut sentimentul că sînt foarte sus, mai exact ca și cum aș fi stat într-un Aro.

Un alt punct slab la capitolul “tapițerie” este reprezentat de rigiditatea scaunelor. “Pernele” se simt mult mai tari decît, spre exemplu, la un VW Polo. În cazul scaunului șoferului, deși este foarte ușor manevrabil – față-spate, reglare pe înălțime etc. -, suferă de rigiditate, ceea ce nu dă un sentiment foarte plăcut celui care conduce. La asta se adaugă spațiul restrîns pentru cei ce stau pe bancheta din spate, un minus pe care nu știu dacă îl compensează portbagajul destul de mare pentru o mașină atît de mică.

O chestie care ne-a amuzat teribil a fost spălatul parbrizului. Dacă mașina este echipată cu trapă, iar trapa e deschisă, nu este indicat să apeși “maneta” pentru lichid. Riști să te întrebi dacă a început să plouă. Nu, nu plouă, e doar lichidul de parbriz.

Cum se conduce

Se spune despre motoarele diesel că sînt mai puturoase. Parțial adevărat, parțial fals. Totuși, dacă ne uităm la Fiat 500, lenea se simte atunci cînd pornești motorul, durează mai mult decît la Polo, de exemplu. O altă chestie după care nu m-am dat pe spate este că, atunci cînd schimbi viteza, se simte. Trecerea dintr-o treaptă în alta e un pic mai bruscă decît la alte mașini, simți cum motorul ia o simplă pauză, după care pornește foarte brusc.

Schimbătorul de viteze, fiind amplasat mai sus decît la celelalte mașini, poate fi un pic incomod pentru cine nu e obișnuit. Plus de asta, e ceva mai rigid. Tot un pic incomodă e și treapta pentru marșarier, dar numai dacă nu ești obișnuit să tragi de schimbător spre dreapta-jos cînd vrei să dai cu spatele. Din același ciclul, deși mie mi s-a părut că servodirecția este foarte OK, mîța spune că, asemenea schimbătorului, volanul este un pic mai rigid. Asta comparativ cu Polo. Același lucru zice și despre pedala de accelerație, deși mie mi s-a părut că se duce foarte ușor, poate chiar prea ușor. În schimb, frîna funcționează perfect.

Per total, mașina este foarte ușoară, se conduce extrem de bine, se strecoară foarte ușor în trafic, demarajul mi s-a părut mult mai bun decît la multe mașini din alte clase, prinde viteză foarte ușor. Mîța e foarte plăcut surprinsă de senzorul de parcare. Apropo de asta, să nu te miri dacă mai ai un metru jumate pînă-n gard și începi să auzi bipuri după bipuri. De la senzor e.

Și încă o chestie mișto: oglinzile sînt mari, ceea ce e un plus. Nasol ar fi că reglarea se face de pe portiera din stînga, acolo unde, la celelalte mașini, se găsesc butoanele pentru coborît/urcat geamurile. Așa că riști să te trezești că vrei să deschizi geamul și, cînd colo, în oglinda din dreapta nu mai vezi nimic. Nu e un minus, e chestie de obișnuință.

O altă chestie care ține de comoditate: butoanele de pe volan, printre care și volum pentru radio/mp3 player, respectiv schimbat piesa ori postul de radio.

Bineînțeles, mai sînt multe de descoperit. Prima impresie este aceea că Fiat 500 este o mașină foarte simpatică și foarte mișto gîndită. Ce nu o avantajează e prețul, care crește în funcție de fiecare chichiță pe care o vrei la capitolul dotări. O să revin cu detalii despre mașină, respectiv cu poze.

9 comentarii

  1. felicitari pentru cel mai slabut review pe care l-am citit in ultima vreme.

  2. multumesc frumos.
    da’ unde scrie ca e review? s-apoi cine are impresia ca ce am facut eu este un review? sint doar niste impresii. n-am cum sa fac un review unei masini cita vreme nici macar nu am permis de conducere.
    oricum, multam de comentariu.

  3. mda, probabil ispy s-o fi referit la faptul ca nu te pricepi la masini si , totusi, ai scris depre fiat. nici eu nu ma pricep la masini si am observat ” amatorismul ” tau in domeniu. oricum uneori este mai interesant sa citesti un asemenea post din perspectiva unui novice.

    bafta

    p.s.: daca as fi scris eu postul as fi facut comparatia cu un renalt symbol :)) (fiind unica masina pe care am condus-o pana acum)

  4. daca vrei sa nu-ti ploua in masina cand speli parbrizul cu trapa deschisa, regleaza stropitorile sa stropeasca mai incet. asta e un lucru pe care il stiai daca aveai carnet. :-D

  5. ce? abia acum au adus-o in romania?
    si cand te gandesti ca ne credem buricul pamantului :-))))

  6. de condus, am condus-o. in poligon :)) de fapt, e prima masina pe care am condus-o daca e sa nu pun la socoteala cele doua dacii pe care era sa le bag in casa din cauza ca nu mai gaseam frina :))
    in alta ordine de idei, masina e draguta, da’ eu n-as da 16.000 pe ea, oricit de misto ar fi versiunea pe care am condus-o in poligon. cit despre comparatii, nu pot decit sa o compar cu Polo-ul pe care il conduce prietena mea. decit sa dau 16.000 de euro pe un Fiat 500, mai bine dau 16.000 si imi configurez un Polo, iar de banii astia, VW-ul va fi muuult mai dotat.
    Fiat 500 o sa fie cumparat de cei din target. daca iti permiti sa scoti banii, merita, e genul de masina pentru domnisoare, mai ales pentru cele din categoria “blonda de la drept”. merita si daca n-ai ce face cu banii.
    in schimb, daca vrei o masina ca lumea, pe care sa n-o schimbi, pe care sa te bazezi, as recomanda altceva.

  7. Eu am o Albea care e ceva mai mare si imi sunt destul de familiare butoanele care te-au zapacit pe tine :D

  8. [...] Am vazut pe mai multe bloguri recenzii la noul Fiat 500. Am citit si eu, ca tot au inceput de 6 luni incoace sa-mi placa masinile, si am cateva mentiuni proprii: – Fiat are, cel putin in Bucuresti, un service extrem de prost. Dureaza 1 luna de zile doar sa te programeze, apoi timpul de service si costul sunt peste media celorlalte marci de automobile. Stiu asta din mai multe surse, din experientele persoanelor respective, de-alungul ultimilor ani. – Fiat 500 este o masini -CLAR- de gagici. Adica eu ma consider destul de “open-minded” si dispus sa incerc chestii noi, dar totusi, exista niste limite – nu as merge cu o astfel de masina Cred ca tre’ sa fii gagica fitzoasa sau gaylord, altfel… Nu vad un barbat conducand o astfel de masina. Iar ca gagica fitzoasa ce esti, sa-ti iei masina asta inseamna ca nu ai avut bani de Mini Cooper sau sau Audi TT sau BMW Z4 (aka. alte masini de gagici fitzoase). – Pretul autoturismului este mult prea mare pentru ce ofera. De exemplu, comparand cu un Opel Corsa, cred ca ia bataie la toate capitolele: spatiu, motorizare, fiabilitate, confort, mai putin eleganta, factorul ala de fancyness/gayness. [...]

  9. V-am citit parerile si sincer sa fiu nu pot fi de acord. In primul rand k masina o potzi lua in varianta sport la doar 13.505 euro, hai 14000 daca vrei si trapa:D Spuneti k e “CLAR” de femeie, poate avetzi dreptate mai putzin in varianta 1,4 16 valve 100cp, am facut test drive k masinutza asta si credeti-ma, k nu e deloc feminina…Urla de nici nu-ti vine sa crezi de la vreo 5000 de ture in sus, sistemul audio nu e deloc rau, un model ca acesta pe negru k niste jante de 16″ deja schimba masina asemeni unei suzuky swift black edition al carei target sunt si barbatzii…..intradevar nu este atat de spatioasa, dar in comparatzie k altele din categoria ei e destul de incapatoare, ca sa nu mai vorbim de costurile intretzinerii, mult sub cele unui mini cooper, audi tt, BMW sau ce masini mai gasitzi voi de le punetzi la aceeasi categorie. Intradevar pretzul e un pic cam piperat dar pentru cineva care ink nu are o familie e ideal….parerea mea:)

Lasa un comentariu




* = obligatoriu


Do NOT fill this !

Abonare / RSS & Mail

Aboneaza-te la RSSFii la curent! Aboneaza-te prin RSS Aboneaza-te la RSSPrimeste articole noi in fiecare zi. Aboneaza-te pe mail!

Sponsor

Din aceeasi categorie

Am scris pe Twitter

Sponsori

mar.ro Ce port azi .ro Curs intensiv de publicitate online Agrafa.ro USBMania.ro space for rent

Comentarii recente

Articole recente