Primul meu telefon mobil a fost unul pe care l-am împrumutat de la un fost coleg de clasă. Prin 2001, acoperirea era încă la stadiul de căutat semnalul în vîrful dealului.

Mi-a picat pe mînă, atunci, un Alcatel One Touch Easy, pentru cine-şi mai aminteşte. O ditamai cărămida care mai că-mi trăgea jos de pe mine pantalonii de trening, în zilele în care aveam ore de sport şi n-aveam chef să mă schimb la vestiar.

Cărămida aia am tot avut-o o bună bucată de vreme, că ajunsese la un moment dat să îmi găurească buzunarele pantalonilor sus-menţionaţi. Într-un final, am renunţat la mobil pentru vreun an, cînd am trecut pe un Siemens A50 pe care l-am avut pînă-n 2007.

Pe vremea aceea, cele mai bune tarife erau la Cosmorom. Antena de satelit în roşu şi albastru, cu tarife de 40 de cenţi în reţea şi de vreo 60 de cenţi în alte reţele. Boierie, nu glumă, mai ales că o reîncărcare cu cîţiva dolari îţi dădea credit de 10 dolari. Practic, vorbă cît mai multă. Desigur, în limita bugetului, care se ducea, de regulă, pe cu totul altceva decît pe reîncărcări.

Ceva mai tîrziu, am devenit om serios şi cu abonament, dar la vremea aia, dacă-mi mai amintesc bine, primele 15 secunde erau gratuite în Cosmorom. Acum, cînd mi-aduc aminte, mă umflă rîsul. Vorbesc în jur de 12 ore pe lună la telefon, am facturi de aproape 100 de euro pe lună, iar atunci sunam cu telefonul la ureche şi cu ochii în secundarul ceasului. Să vezi distracţie, cu apeluri scurte, unul după altul.

Cînd, într-un final, am renunţat la mobil (terminasem bugetul de licean sponsorizat de părinţii pensionaţi după 40 de ani de carieră în învăţămînt), a trebuit să sun pe cineva. Bucurie nespusă la venirea facturii Romtelecom. Trebuia să dau de un văr şi nu era nici la muncă, nici acasă. Deci, să sunăm pe mobil. De unde factura la fix era minusculă, a venit de vreo zece ori mai mare.

Gură bogată, văru-meu m-a tot ţinut la telefon. Eu încercam să-l întreb ceva, el ţinea morţiş să-mi explice cu multe detalii ce gagici a mai agăţat pe mIRC. Superb.

Întîmplarea face ca o rudă să fi lucrat ani de zile la o centrală Romtelecom, aşa că, atunci cînd era vorba de a te lungi la telefon cu neamurile, suna el pe toată lumea şi ieşea de-o teleconferinţă. Maică-mea era plecată la ţară, deci accesul la telefonie era deja mult mai uşor. Cînd s-a întors şi-a văzut factura, şi-a pus mîinile-n cap.

Nu mai ţin minte pe unde-am scos cămaşa, dar am o vagă bănuială că am dat vina pe ea. Desigur, după ce-am făcut pierdut desfăşurătorul. Acum, e amuzant. Atunci, n-a fost. Tehnologia a evoluat între timp, acum vorbeşti din Romtelecom în Cosmote la tarif de reţea, iar dacă ai minute gratuite, sînt valabile şi ele. Să fi existat la vremea aia tehnologia de azi, altă viaţă ar fi fost…

PS: Eu sînt curios ce-şi mai aminteşte Mircea Scărlătescu.

Tags: alcatel, cosmorom, cosmote, fun, reclama, romtelecom