La Vodafone e NESIMŢIRE. Mare! Iar lipsa de respect faţă de clienţi, ŞI MAI MARE

Sun la departamentul de relaţii cu clienţii, pe 15 martie, cerînd activarea roaming-ului de pe 17, că de pe 18 n-o să mai fiu în România. Deh, plec din ţară, mă interesează să pot fi sunat şi, mai ales, să sun. Nu cer activare permamentă, ci doar pînă la începutul lunii următoare, că oricum mai am programată o ieşire din ţară. Mi se răspunde că se trimite cerere, spun OK…

Pe 18 martie, pe la prînz, la ieşirea din aeroportul din Bergamo, deschid telefonul. Bag PIN-ul, nu se întîmplă nimic, nu vrea să se conecteze la nici o reţea. Îmi spun că o fi de la Xperia, mai aştept un pic. Ajungem în Milano, deja mă enervez. Reiau lista setărilor telefonului, nimic suspect. Ajung să sun, de pe telefonul jumătăţii mele mai bune, la relaţii cu clienţii.

Da, ştiţi, văd că a fost făcută o cerere de activare a roaming-ului de către un coleg, dar ne pare rău, n-avem cum.

Deja am nervi, cît de mult pot să mă mai enervez? Întreb de ce şi, dintr-o dată, simt că sînt luat la mişto. Mi se răspunde că n-am vechime suficientă în reţea. Adică am abonament din toamna lui 2004, sîntem în 2009, iar eu n-am vechime în reţea? Cum vine asta?

Ah, da, ştiţi, aveţi un istoric de plată cu nişte facturi achitate cu întîrziere şi trebuia să achitaţi în avans o garanţie de 150 RON. N-aţi primit SMS-ul?

Moment în care mă întreb dacă am voce de prost. Sau dacă sînt, pur şi simplu, prost că le folosesc serviciile, că le plătesc în fiecare lună facturi de peste 50 de euro şi că nu am schimbat reţeaua pînă acum. Ba chiar ajung să mă consider eu, pe mine, de-a dreptul idiot că accept să fiu luat la mişto în halul ăsta.

Ştiu că am întîrzieri de plată, dar mi-am plătit de fiecare dată toată facturile, integral. N-am timp în fiecare lună să ajung la data emiterii facturii la bancă, să depun banii, şi nici n-am obiceiul să-mi ţin toţi banii pe card, tot timpul, ca să îmi plătesc online datoriile la Vodafone. Aşa că plătesc atunci cînd îmi aduc aminte, de regulă atunci cînd îmi restricţionează accesul. Asta e, uneori am lucruri mai importante de făcut decît să mă prezint cu banii în dinţi la casierie.

N-am probleme cu garanţia, aş fi plătit-o. Dar am probleme cu NESIMŢIREA. Dacă eu te sun pe 15 ca să-mi activezi roaming-ul de pe 17 şi îţi mai şi precizez că abia pe 18 voi ajunge într-o ţară străină, de ce trebuie să sun PE BANII MEI, CU SUPRATAXĂ ca să aflu că tu, timp de trei zile, n-ai fost în stare să mă anunţi nici măcar printr-un SMS că trebuie să depun o garanţie? Nu m-ar fi deranjat, ştiu că e vina mea că nu mi-am plătit nişte facturi la timp, aş fi făcut un transfer în contul Vodafone şi aş fi rezolvat repede.

Dar de ce trebuie ca eu, un abonat de bună credinţă, să aflu că nu am roaming cînd deja sînt plecat din ţară? Ce au păzit oamenii ăia timp de trei zile, ştiind că eu voi fi în ţară pînă pe 17 martie, la ora 24.00? Asta se cheamă nesimţire, iar singurul lucru care mă mai ţine legat de Vodafone, în momentul de faţă, dacă nu mă înşel, este un contract care expiră prin decembrie. Dar nu-i nimic, dacă mă mai enervează o singură dată, plătesc taxa de reziliere şi îmi portez rapid numărul în altă reţea.

Tags: , , ,

63 comentarii

  1. Dan @ 22.3.2009, 11:34 pm

    Se poate ca si dansii, sa procedeze dupa modelul “Cand imi aduc aminte, de obicei cand … se restrictioneaza accesul”
    Nu tin cu ei, dar reciproca cateodata functioneaza…

  2. fcb @ 23.3.2009, 12:12 am

    daca mai primesti un xperia vinde-mi-l mie mai ieftin :D (alo piaristii se aude acolo in spate?)

  3. RampaGe @ 23.3.2009, 12:33 am

    Am avut abonament vodafone vreo 6 ani am renuntat pentru ca cel mai putin plateam 3 – 4 mil , de 2 ani am abonament la cosmote si este excelent , minute nationale si internationale , nelimitat in cosmote si platesc maxim pe luna 100 ron .

    PS VORBESC DE RUP

  4. Cristian @ 23.3.2009, 1:03 am

    Nasol ce s-a întâmplat, dar dacă e să privim lucrurile altfel, nici tu nu-ți plăteai abonamentul la timp, așa că nici ei un te-au înștințat la timp :-)
    Mă întreb câți clienți au mai pierdut în modul ăsta și dacă e mai rentabil decât să riște și să activeze roaming-ul. Oricum prea bine nu dă pentru ei.

  5. Tiberiu @ 23.3.2009, 1:10 am

    Alex: sa-ti povestesc ca am stat 12 zile fara roaming tot pe afara? Recent. Nu ghici firma, pls :) . Poate totusi au oameni buni pe PR.
    PS Noroc ca intotdeauna am doua telefoane cand plec afara. Chiar asa ghinion n-am avut sa nu-mi fie activate ambele numere de pe retele diferite.

  6. crow @ 23.3.2009, 1:26 am

    La Cosmote intradevar e si acolo cu depozit dar numai pt cei care au sub 6 luni in retea sau au avut restanta mai mare de 3 luni (!) de neplata in utlimele 6 luni.
    Ce pot sa zic decat ca stiu exact ce simti pt ca similar am patit cu un sim de wind italia. Am ajuns in Romania si am cerut dezactivarea unei Extraoptiuni de pe el. Mi s-a spus ca numai daca sun DE PE ACEL SIM mi se poate prelua cererea. Eu i-as fi sunat dar Wind Italia nu are roamingul activ default la prepaid, in consecinta mi-a luat 3 luni cate 5 euro degeaba fara sa folosesc respectiva extraoptiune…

  7. maeva @ 23.3.2009, 5:47 am

    Am asteptat cu mare nerabdare sa fie efectiva portarea numerelor. Si am renuntat la Vodafone, fara sa ma uit inapoi. Pot sa-ti povestesc pe trei-patru pagini cate magarii au facut, si asta unui client care avea facturi intre 3 si 12 milioane de lei vechi lunar. Nu zic, si un client de 300.000 lei (vechi), merita respect, pentru ca e CLIENT, insa cand iti bag in buzunar in medie 70 de milioane de lei pe an, am pretentia sa am un minim tratament de respect. Dar nu… Si atunci, mi-am portat numarul. Ura si la gara, nu voi relua niciodata contract cu Vodafone

  8. adib @ 23.3.2009, 6:31 am

    Alex, problema asta nu am avut-o niciodata la cartela preplatita. Vorbesti cit ai credit si atit. In schimb “jumatatea mea mai buna” :))), a avut nevoie de o garantie pentru activarea roaming-ului.

  9. Arhi @ 23.3.2009, 8:18 am

    cartela rulez.

  10. Marin Vasile @ 23.3.2009, 8:40 am

    Niciodata nu mi-a placut de compania asta…Vodafone. Au cele mai mari castiguri din toata Europa parca. Probabil asta explica de ce se comporta asa angajatii cu oameni ca tine si ca altii, oameni seriosi care le baga bani in buzunare.

    Eu folosesc serviciile Orange prepaid. Nu am intrat totusi vreodata in contact cu ei. Nu am avut nevoie sa apelez la servicii de relatii cu clientii sau sa merg sa platesc facturi. Deci sunt de aceeasi parere cu Arhi. Cartela e cea mai buna optiune, mai ales atunci cand vrei sa te intri cat mai putin in contact cu reprezentantii companiilor astora mari de telefonie mobila.

    Insa iti sugerez sa mergi la Cosmote dupa ce se incheie contractul tau cu Vodafone, sau in momentul in care il vei rezilia. Tipii astia chiar se straduiesc sa atinga un grad cat mai ridicat de “consumer satisfaction”. Au oferte bune si probabil asistenta tehnica si serviciile de relatii cu clientii sunt pe masura.

  11. Sorin @ 23.3.2009, 8:41 am

    … si nu de azi, de ieri, ci din totdeauna …!

  12. mArius @ 23.3.2009, 9:03 am

    Am avut si eu nevoie de roaming pe Orange.
    L-am activat online pe orange webcare. 2 minute a durat.
    A doua zi era activ.

  13. Ioana Ginju @ 23.3.2009, 9:06 am

    Empatie se numeste prima dintre calitatile unui marketer. Indiferent unde lucreaza, in ce pozitie sau companie, indiferent daca doar primeste sugestii si reclamatii sau se ocupa de strategiile de piata ale companiei. Trebuie sa stii sa vezi si sa gindesti prin ochii si mintea clientului tau. Ei n-au facut-o aici. Din pacate, toate frecusurile astea nu fac decit sa duca la pierderea clientelei. Nu va vor contacta PRistii, au altceva de facut. Managerul de mk este cel care , in mod normal, trebuie sa va contacteze. Sunteti important pentru el!

  14. florina @ 23.3.2009, 9:14 am

    Platesc mereu cu intarziere factura la Orange… e drept, sunt sume maricele, in jur de 100 de euro lunar, dar intarzai vesnic din lipsa de timp.
    Am insa, de 3 ani, roaming permanent si nu platesc nici o garantie. Este unul dintre motivele pentru care am ramas la Orange…

  15. nwradu @ 23.3.2009, 9:16 am

    Suna ciudat totul. Eu plateam 30 de lei pe luna, nu aveam vechime mai mare decat a ta, si de cate ori am sunat sa-mi activeze Roamingul s-a facut instant, fara garantii, fara alte discutii, fara ca am ceva de achitat. S-a intamplat de vreo 3 ori pana acum.

    E drept ca am cerut mereu activarea roamingului “de acum” (sunam cu vreo 2-3 zile inainte de plecare) si pe perioada nelimitata, ca nu sunt costuri suplimentare. Cand plecam iar dadeam doar un telefon sa verific ca e activ, si era deja, dar nu strica o verificare. Ori au schimbat drastic politica, ori ai mare ghinion.

  16. Dan @ 23.3.2009, 9:22 am

    Intamplator tocmai ieri am incercat sa activez la Orange roamingul. Incercat pe internet, mers fara probleme si primit SMS ca trebuie contactata neaparat Relatii Client. Sunat si aflu ca daca am sub 6 luni abonament trebuie sa platesc o suma ca sa-l activez. Avand pe Vodafone roaming de cativa ani, am renuntat.

    Cat priveste Vodafone, am 4 abonamente folosite de mine si de familie si la activarea lor simultana nu am avut nici un fel de probleme. Sunat si pur si simplu folosit. E adevarat ca desi am facturi mici (sub 100 RON) pe fiecare din ele, le-am platit la timp.

    Probabil in ochii lor esti privit ca un client “riscant”. Stiu pe cineva angajat la ei care se ocupa de scoaterea banilor de la datornici prin telefoane de avertizare/amenintare. Problema era ca erau o gramada de clienti care refuzau sa-si mai plateasca facturile si NIMENI si NIMIC nu-i putea obliga. NU exista metode de coercitie in afara de a-i bloca din reteaua lor.

    Nu vad de ce compania ar fi fost obligata sa dea drumul la roaming in 2 zile fiindca asa doreati dv, poate e un proces de mai multe zile. Cred ca si cu garantia data, tot ar fi tinut mai multe zile.

    Offtopic: e jenant pentru cineva cu un telefon de sute bune de € sa nu fie in stare sa-si plateasca factura. Daca nu ati avut bani, ce-ar fi fost sa vindeti telefonul si sa platiti factura?

  17. Claudiu Minea @ 23.3.2009, 9:27 am

    Alta faza: discut cu cineva de la Vodafone pentru un abonament la o firma de transport international de marfa. Dupa discutii de cateva saptamani, ajung la faza cu activarea roamingului pentru soferi. Si raspunsul este “nu prea putem de la inceput”…

  18. bo9dan @ 23.3.2009, 9:34 am

    Ha, ha , ha

    De ce rad ? Amar rad … In luna februaruie Vodafone a avut oarece probleme de net. Ale lor nu ale mele, cel care platesc serviciul. Din partea companiei nici macar o singura reactie, una mica de tot. Atunci cand am spus asta, zero sustinere din partea comunitatii. Poate asa meritam.

    PS Vezi postarea nr. 3 de la articolul “Cum schimbi MX Records la domeniile luate prin MyX ” !!!

  19. clujean @ 23.3.2009, 9:53 am

    confirm si eu; Cosmote, la care am abonament de vreo 5 luni, nu mi-a facut nici un fel de problema, iar serviciile si tarifele chiar imi convin; restul tine de optiunea fiecaruia

  20. Alex Mihăileanu @ 23.3.2009, 10:06 am

    Xperia este un telefon primit in teste, il am de trei saptamini, nu imi apartine, daca trebuie neaparat precizat. Altfel, nu e vorba de a nu avea bani de platit factura este vorba de lipsa de timp, asa cum am precizat si in text.

  21. writeman @ 23.3.2009, 10:06 am

    ce e frustrant e ca ei pot sa-ti taie telefonul cand nu platesti factura, dar tu nu poti sa-i pedepsesti cumva cand iti fac magarii din astea…

  22. Alex Mihăileanu @ 23.3.2009, 10:09 am

    Ma gindesc si la varianta Cosmote. Altfel, nu-mi permit cartela, cita vreme vorbesc destul de mult la telefon si as iesi mai scump. Mi-ar conveni un abonament cu multe minute incluse, de fapt asta e si motivul pentru care am pastrat abonamentul, am vreo suta si ceva de minute pe luna, dintre care vreo 80 nationale, plus ceva extraoptiune cu cinci centi pe minut dupa cinci seara. Ca sa imi iau cartela, ar insemna sa ma opresc o data la patru-cinci zile la un chiosc si sa cumpar una de reincarcare si as iesi mai scump.

  23. A. @ 23.3.2009, 11:18 am

    oricat de mare blogger ai fi, regulile se aplica la fel pentru toti. ai intarzieri la plata, esti considerant un client riscant. M-as mira sa nu fi primit SMSul…

  24. Hm @ 23.3.2009, 11:27 am

    nenea, daca tu itii aduci aminte sa platesti facturile cand ti se restrictioneaza accesul, se cheama ca esti rau platnic. Mai bine ai face ciocu’ mic. Ca sa nu mai spun ca din cauza unora ca tine avem parte si noi, cei cinstiti, de reguli prea dure…
    Hai sictir.

  25. popescul @ 23.3.2009, 12:27 pm

    in principiu zici “vodafone” si tragi apa…nimic mai mult.e cea mai corecta cale de a trata situatia…

  26. bogdan @ 23.3.2009, 2:37 pm

    cand esti bad debt, nu ai cum sa beneficiezi de acelasi tratament ca client “curat”. fiecare dintre noi se protejeaza cum stie de pierderi, iar in vremuri de criza, pui si doua “prezervative”. mai nasol ca un junior nu a stiut sa-ti spuna la tel ca trebuie sa platesti o garantie… cu care cred ca erai de acord, avand in vedere istoricul platilor tale catre ei ;-).
    be careful next time!

  27. Cat @ 23.3.2009, 8:32 pm

    Client Vodafone/Connex de sase ani sau pe acolo. In fiecare luna, dar in fiecare luna din acesti sase ani, am intarziat la plata facturii. In fiecare luna ma sunau cand mi-era lumea mai draga. Dupa cinci ani am izbucnit explicandu-le ca, daca mi-ar acorda circa un minut si jumatate din timpul lor si ar verifica istoricul de plata, ar vedea ca in fiecare luna, dar absolut in fiecare luna, am platit factura. Asa ca i-am rugat frumos sa nu ma mai deranjeze cu telefoane, pentru ca am o viata si nu sunt obligata sa le suport bruiajul, si i-am asigurat de profunda consideratie si, in special, de faptul ca imi voi plati intotdeauna facturile, chiar daca nu la timp.
    Si asa mi-am schimbat proasta parere despre Vodafone, pentru ca nu au mai fost probleme de atunci. Si, desi sunt un “platnic intarziat”, roamingul imi merge mereu ceas.

  28. machupicchu @ 23.3.2009, 9:50 pm

    Despre “tratamentul” de care te poti”bucura” din partea “vo’da’fon’e” se pot scrie prea multe pagini….Am folosit serv.lor inca de la inceputuri si in prezent mai am cateva luni de contract…….si voi renunta. In privinta activarii/inactivarii roamingului conditionata de neplata la timp a fact. este o minciuna. Adevaratul motiv este faptul ca : pentru a putea sa rezolvi orice problema cu ajutorul “relatiilor cu clientii” trebuie sa apelezi de cel putin doua ori la lucratorii acestui serviciu. In cadrul acestuia sant unii care habar nu au, altii care nu au chef, unii buni, altii …., unii cu bun simt, altii aroganti si plini de “aere de vodafone”…… Am patit-o de cateva ori costandu-ma destul ,fapt ce m-a determinat ca de fiecare data sa-i atentionez de cate 3 ori. Si totusi, chiar si la un astfel de mod de a proceda tot am avut parte de: facturi gresite si care au ramas nerezolvate si dupa ce am facut conferinte la telef.cu ei…. Spun da…da…. dar nu rezolva nimic. Ai putea crede pe cale de consecinta ca unii sant alienati mental…dar cu tupeu si nonsalanta in a te minti…….ceva specific lor. Asa ca in situatii de acest gen depinzi de….cine-ti raspunde la telef. acestui serviciu……

  29. Mihai @ 25.3.2009, 7:14 am

    Sunt client Vodafone / Connex de mai bine de 6 ani. Extrem de multumit. Roaming activat fara probleme, de peste 50 de ori. Se mai intampla, Alex, se mai intampla… Nimeni nu-i perfect. In orice caz, cel putin pentru mine, Vodafone e solutia cea mai buna!

  30. Traian @ 25.3.2009, 4:20 pm

    Sunt client Vodafone din 2004…de pe vremea Connex..nu am avut probleme niciodata..Chestia cu activarea roaming “cand vreau eu” nu prea tine..ca sa fim corecti..La urma urmei este o afacere..iar daca cel care cere anumite servicii mai scumpe este si rau platnic..au dreptate sa nu-l dea asa usor..Referitor la hei-rupul abonati-va la Cosmote..e de gandit bine inainte…firma greceasca ..care a intrat pe piata cu servicii iefitne…ganditi-va,comparativ, cam la ce produse gasiti la magazinele “38″…cam asa este si cu Cosmote…

  31. Cristian @ 27.3.2009, 12:12 pm

    Domnu’ Mihaileanu, hai sa-ti comunic doua lucruri: in momentul in care tu ca si client soliciti activarea unui serviciu la orice companie de telefonie mobila se verifica eligibilitatea ta ca si client fata de acel serviciu, in cazul de fata pentru activarea roaming-ului pe loc la Vodafone exista 2 conditii necesare si suficiente si anume:
    1. sa ai vechime minim 6 luni in retea (pe abonament)-conditie indeplinita
    2. sa nu fi existat restrictii pe motiv de neplata sau intarziere a platii in ultimele 3 luni-conditie neindeplinita, fiindca ai restrictii in fiecare luna, deci garantie din start. In aceasta situatie se face o cerere catre un alt departament privind activarea roamingului care are ca si termen de rezolvare 48 ore, adica pana cererea ajunge sa fie citita si se trimite SMS-ul cu solicitarea garantiei se poate ajunge la 48 ore, ca asta se poate intampla dupa 1 ora, sau dupa 47 nu are nici o relevanta, termenul se respecta si este singurul indicativ de care clientul trebuie sa tina cont.
    Al doilea lucru pe care doream sa ti-l comunic este ca intamplarea face sa fiu reprezentant in cadrul Departamentului de Relatii cu Clientii al Vodafone, si tot intamplarea face ca eu sa fi fost cel care am facut cererea de activare roaming pentru tine. Nu cred ca am fost nesimtit cu asta, am respectat doar o procedura, pentru ca de altfel as fi putut sa-ti activez chiar eu roamingul cu de la mine putere, dar asta m-ar fi pus intr-o situtatie de feedback care in mod sigur nu ar fi fost prea placuta pentru mine. Pana la urma eu sunt unul, cei ca tine sunt mii, sute de mii…..Unii dintre clienti chiar au impresia ca la o vechime de 2-4 ani in retea sunt neaparat clienti vechi sau fideli. Sa fim seriosi….am cunoscut clienti care au abonamente la Vodafone inca de cand s-a infiintat Connex-ul, prin ’98, si altii care aveau facturi de milioane, respectiv zeci de milioane, si nu faceau parte din categoria bussines…..
    Nici nu stii cate lucruri se fac ca sa avem un Customer Delight Index foarte bun, si culmea ca mai si reusim, dar evident, tot timpul vor exista clienti ca tine sau ca altii care vor avea impresia ca merita tot ce vor si cand vor, vezi Doamne pentru ca platesc facturi “uriase” de 50 euro si astfel li se cuvine totul. Vodafone rasplateste vechimea si fidelitatea, dar decat sa ajungem in situatia sa va platim ca sa va tinem in retea mai bine ne lipsim de voi, ca pana la urma Vodafone (o companie matura, nu ca si Cosmote care merge in pierdere de cand s-a infiintat doar ca sa atraga clienti) este o firma, o companie, iar ca orice companie se urmareste profitul, pentru acte de caritate avem Fundatia Vodafone, care, cu toate ca nu este foarte cunoscuta, a facut si face in continuare multe lucruri bune…dar pentru oamenii care chiar au nevoie! Si crede-ma, ca iti convine, ca nu iti convine, lucrurile stau la fel la toate companiile de telefonie mobila, ca e Vodafone, ca e Orange, Cosmote sau ce or mai exista. Si apropos, sa vedem ce se va intampla cand se va rebandui Cosmote-ul in T-Mobile….tare sunt curios! Sa nu ma intelegi gresit, din punct de vedere a nevoilor mele de comunicare Vodafone nu este reteaua care sa ma avantajeze foarte mult in sensul ca majoritatea prietenilor mei, in afara de colegi, sunt in alta retea, pana la urma nevoia ta de comunicare te aduce in situatia sa alegi o retea sau alta. Nu te tine nimeni in Vodafone cu forta, poti pleca si acum, dar platind taxa de reziliere, taxa cu care ai fost de acord la semnarea contractului si pe care la fel ai plati-o si la Orange sau la Cosmote daca ai rezilia inainte de Contract End Date.
    Cat priveste nesimtirea si lipsa de respect despre care vorbesti, tare ma gandesc ca esti extrem de subiectiv, ca deh, suntem pe subiectiv.ro, si ceea ce te-a facut sa folosesti acesti termeni este nemultumirea ta fata de faptul ca ai ramas fara roaming, dar aici vina iti apartine in totalitate si iti spun si de ce: pentru ca daca ai avut roamingul activat nu te-a pus nimeni sa il dezactivezi, nici macar nu locuiesti intr-o localitate de granita ca sa spunem ca ar fi vreo problema cu faptul ca roamingul iti strica activat pe numar. Odata activat el nu se dezactiveaza decat daca o face titularul sau utilizatorul la *142#, in MyVodafone, s-a activat pe termen limitat sau suna la mine sa il dezactivez eu. Tu de ce l-ai dezactivat? Pe de alta parte, cand stii ca ai nevoie neaparat de asa ceva nu astepta pana in ultima clipa, suna cu o saptamana inainte, hai cel putin 3 zile inainte, pentru ca lucrurile nu se vor intampla dupa cum vrei tu, ci dupa cum putem noi, si subliniez, cum PUTEM nu cum vrem, pentru ca te asigur ca avem foarte mult de lucru. Si te pot asigura ca SMS-ul privind solicitarea garantiei se trimite intodeauna!
    La felul cum ai prezentat dialogul dintre tine si colega mea, DA cred si eu ca ti s-a parut o nesimtire, si mie mi se pare pentru ca nu este un dialog real, este o aproximare cu cuvintele tale a ceea ce, poate, a fost o conversatie de bun simt, si n-am sa te cred pe cuvant cand ai sa afirmi contrariul, vin-o cu dovezi si discutam.
    In rest, tot ce pot sa-ti spun este sa ai o zi minunata, iti inteleg supararea, dar vreau sa intelegi si tu cum stau lucrurile de fapt. Sa auzim de bine in continuare si astept apelurile tale la *222 atunci cand ai nevoie de ajutor in rezolvarea anumitor situatii.

    Cristian S, VF-RO Partner

    PS: acesta NU este punctul de vedere oficial al companiei Vodafone, este punctul de vedere personal al meu.

  32. Alex Mihăileanu @ 27.3.2009, 9:15 pm

    Cristian, ideea e asa: de pe 15, de dimineata – pentru ca, daca iti amintesti, am sunat dimineata – si pina pe 18, cind m-am trezit in Milano fara roaming, sint MAI MULT de 48 de ore. Sint 72, nu? Parca asa e matematica, daca imi amintesc eu bine.
    Cit priveste SMS-ul in cauza, te-as ruga sa verifici in sistem, ca ai acces la el, si ai sa vezi ca nu l-am primit. La mine in telefon n-a ajuns nici in ziua de astazi.
    La fel, te-as ruga sa verifici inregistrarea convorbirii mele cu colega ta – sint convins ca exista inregistrarea pe undeva – ca sa te convingi singur. N-am avut absolut nici o problema cu tine, am avut o problema cu bataia de joc a colegei tale. Cum iti permiti sa-mi spui ca n-am vechime in retea, cind eu sint abonat de cinci ani?
    Si nu, nu am nici o problema cu garantia, cum am spus si in text, am o problema ca nu mi s-a transmis la timp. Si iti garantez, nu mi s-a transmis deloc pina nu m-am trezit in alta tara, cu roamingul neactivat.

  33. maeva @ 27.3.2009, 9:43 pm

    Cristian, si? Ce parere ai? Daca un client are facturi de 50 de euro nu merita respect? Nu e client? Asa pari ca spui acolo. Un client care aduce si un euro in companie e un CLIENT. Se pare ca asta n-ati inteles voi. Alta problema. Eu nu ma numaram printre clientii de 50 de euro, cum am spus si mai sus, intr-un comentariu, aveam facturi intre 5 si 12 milioane de lei vechi lunar, ani de zile. Si totusi, imi faceati numai probleme. Nu va purtati nici macar corect, iata de ce am asteptat cu nerabdare ca portabilitatea numarului sa fie efectiva. Nu vreau sa povestesc aici cu detalii ce mi s-a intamplat, dar daca te intereseaza, Cristian, iti pot explica. Oricum, impardonabil, si nu o data. Singurul motiv pentru care am ramas este ca aveam acel numar de 7 ani, si il stiu enorm de multi oameni. Dar cum s-a putut, am plecat. Asa ca nu mai face pe grozavul, serviciile voastre nu sunt atat de bune cat PUTETI, cum afirmi tu. Se poate mult, mult mai bine.

  34. Cristian @ 28.3.2009, 1:15 am

    Maeva, Alex, ce as dori sa stiti amandoi este ca nemultumiti au existat, exista si vor exista in continuare la orice companie de telefonie, fie ea mobila, fixa sau prin satelit. Cel mai usor sa dai gres este sa incerci sa ii multumesti pe toti.
    Stiu ce presupune munca cu oamenii, eu sunt printre fericitii care au rezistat pentru ca mi-am pastrat sangele rece, dar am avut colege care au inceput sa planga si au iesit pe usa imediat ce au luat primele apeluri la casca pentru ca nu au putut suporta stressul provocat de unii clienti. Ganditiva ca noi suntem cateva sute de oameni, iar voi sunteti peste 9 milioane. Raportul e undeva in jurul 1:15000…Si va rog sa ma credeti ca munca asta nu e o munca usoara, e extrem de solicitanta, e nevoie de multa implicare ca sa duci anumite situatii la bun sfarsit. La sfarsitul programului iesi de acolo cu dureri de cap si o stare de oboseala accentuata provocate de monitoarele de calculator, de casca si de antenele care sunt chiar langa call center. In conditiile acestea e foarte usor sa clachezi si sa nu-ti dai seama. Din exterior e usor sa arati cu degetul, insa uneori imi vine sa ii sun pe colegii de la Orange sau Cosmote si sa le spun “Stimati colegi, va inteleg poate cel mai bine si va respect pentru munca pe care o depuneti!”.
    Daca colega mea, pe care nici nu o cunosc personal, ti-a vorbit pe un ton neadecvat pozitiei in care se afla eu nu te rog sa o scuzi, ci te rog sa o ierti, imi este mie rusine de aceasta situatie, dar te rog sa o intelegi, este foarte posibil ca inaintea ta ea sa fi discutat cu altcineva care a adus-o in situatia de a se pozitiona in defensiva. S-a mai intamplat ca altii sa greseasca iar eu sa trag pentru asta, deci nu e prima oara, cu toate ca nu m-a pus nimeni sa ma implic in aceasta discutie si totusi am facut-o.

    Maeva, se pare ca nu m-ai inteles. Daca un client are facturi de 3 Euro eu personal am sa ii acord tot respectul pe care il pot acorda unui om, atat timp cat la randul meu sunt respectat, insa poate ca nu toti sunt ca mine. Dar pot sa iti expun nenumarate situatii in care clientul da dovada de lipsa de respect, de la misto-uri de 2 lei pana la injurii aduse la adresa mea sau a companiei. Asta cum pot sa o numesc? Cea mai des intalnita situatie este atunci cand vine clientul sa isi schimbe a bonamentul ca a auzit el de pe la vecinu’ ca el a primit nu stiu ce superoferta si ar vrea si el acelasi lucru, fara sa se intrebe in ce conditii s-a acordat oferta respectiva, daca este eligibil de activare, daca este de acord cu prelungirea de contract, si uite asa te trezesti ca ameninta cu trimiterea in instanta a companiei pentru ca clientul nostru mai are un an de contract si nu poate beneficia, saracul, de o alta prelungire de contract peste un contract sau o prelungire de contract deja existenta, cu alte cuvinte ne trimite in instanta ca nu “vrem” sa-i facem jocul.

    Altii vin cu texte de genul “Haideti domnu’ ca sunt client fidel la Vodafone, am 4 abonamente la dumneavoastra, platesc facturi de sute de mii in fiecare luna daca va uitati in calculator, chiar nu se poate face nimic?” Si in momentul ala vin eu si imi spun in sinea mea: si eu am avut la Vodafone abonament de 5 Euro, dar nu am avut niciodata pretentia ca sunt client fidel, cu toate ca am abonamentul de 2 ani si am platit facturi pana in 50 lei, pentru ca stiam ca sunt persoane care platesc milioane, poate zeci de milioane pentru serviciile pe care le folosesc, si intre timp lucrurile astea mi s-au confirmat…Daca eu, cel care platesc un abonament de 5 Euro si la orice cost suplimentar pe care il vad sun sa intreb de ce naiba am cost suplimentar ca doar m-am incadrat in minutele din abonament, fara sa stiu, in ignoranta mea, ca serviciul Cost Controlul de la Vodafone nu este 1234, ci *123#, si ca 1234 este un numar scurt taxat cu 1 Euro, deci daca si eu sunt client fidel, atunci cel cu facturi imense de milioane ce mai este?

    Mai sunt clientii vechi, cei care au abonamente de mai mult de 4-5 ani la Vodafone si care au ramas cu Centul de cand l-au activat de prin 2000-2001 si care, vezi Doamne, sunt nemultumiti ca au ramas cu acelasi abonament. Omule, dar ai sunat vreodata la noi sa ne spui ca ceea ce ai la momentul respectiv pe numarul tau te dezavantajeaza? Poate ti-am fi putut oferi o alternativa, dar ai preferat sa ramai in ignoranta si in lenea ta, iar acum te plangi ca esti client de atatia ani si nimeni nu te-a bagat in sema cu nici o oferta. Daca intr-adevar te-ar fi dezavantajat ne-ai fi contactat si ti-am fi rezolvat problema.

    Sper ca acum ai inteles ca incercam sa vorbesc despre clientii care aduc 1 Euro in companie dar au pretentii de 10, si nu despre cei care aduc 1Euro si sunt constienti de pozitia pe care o ocupa. Pana la urma e o chestiune de ce-imi-dai-ca-sa-iti-dau…

    Am intalnit de la tarani simpli care nu faceau diferenta intre telefonul in sine si numarul alocat cartelei SIM din acel telefon, pana la parlamentari… A trebuit sa le vorbesc pe limba lor, indiferent din ce categorie faceau parte, dar cu bun simt si respect, uneori imi permit si cate o gluma. Ca nu toti colegii mei fac ca mine, asta nu este de condamnat, fiecare are o personalitate si este o entitate diferita fata de cel de langa. Si va rog sa nu uitati un lucru, consultantii sunt si ei OAMENI, nu sunt robotii din ghidul de la *222, au dreptul sa greseasca cum si voi aveti dreptul sa gresiti, important este ca in urma feedback-ului primit sa nu repete greseala.

    Alex te pot invata ce sa faci astfel incat sa nu mai existe probleme cu plata facturilor tale daca tot spui ca nu e vorba despre bani: plateste prin direct debit. Completeaza la banca la care esti un formular pentru direct debit iar in momentul in care se emite factura ti se retrage suma respectiva direct din cont, fara sa iti mai bati tu capul cu asta, si sa vezi cum se schimba lucrurile in bine pentru tine…

  35. maeva @ 29.3.2009, 6:28 am

    Imi vine de-a dreptul sa plang, sunt absolut atinsa, stai sa-mi iau un Kleenex. Mai, saracele, adica chiar asa, sa planga de stresul provocat de clienti… Hi, hi, hi. Cine e labil si nu e pregatit sa aiba de-a face cu tot felul de situatii si oameni, nu se angajeaza la call-center, punct. Prin natura functiei esti confruntat cu tot soiul de imprejurari. Asa ca nu, n-am nici o indulgenta pentru cineva care isi pierde profesionalismul.
    Pe de alta parte, acum e prima oara cand aud de conceptul “respect de 1 euro”, respect de 3 euro, respect de 100 de euro. Afla de la mine, Cristian, respectul este sau nu este. Nu exista respect cu unitatea de masura in bani.
    Vad ca vorbim in gol si nu vreau sa umplem spatiul blogului lui Alex. Ideea e ca nu va respectati clientii, si in mai mult de o imprejurare. Si dupa aceea veniti cu argumente lacrimogene de genul “a tipat cineva la ea, saraca, era in plansete”. Asa ca a tratat si ea fara respect pe urmatorul, nu? Super rationament.
    Hai sa-ti zic, asa, pe scurt, cam ce mi s-a intamplat mie. Plateam intotdeauna facturile prin Vodafone My Account, si asta inca de cand era Connex. Si asta pentru ca am o sfanta oroare de casierii, cozi, etc. Plus ca daca as putea plati absolut totul in viata asta cu cardul online sau offline, as fi cea mai fericita. Da, deci plateam prin Vodafone My Account. Ei bine, din momentul cand apasam butonul send pe tranzactie, mie banii imi dispareau din cont, imi erau debitati. Din punctul meu de vedere, ca si client, deci, din acel moment, si fix din acel moment (usor verificabil, deoarece online se vede ora, ziua, etc), consideram ca am platit factura. Ei bine, cam dupa o saptamana, Vodafone imi taia telefonul, fara sa ma sune inainte sau ceva. Si asta in mod repetat, deci nu s-a intamplat doar o data. Sunam, evident, sa intreb ce se intampla. Dadeau, bineinteles, vina pe banca mea. Care era una din top 3, ca sa nu insinuezi si tu ca e vina bancii. Si cum imi place sa inteleg, evident ca nu m-am dat batuta si am sunat si la banca. Acolo am dat peste cineva mult mult mai dragut, care mi-a explicat exact de ce se intampla asta: ei bine, in momentul cand un client plateste online sau offline cu cardul, acei bani sunt retrasi din contul sau de banca, pentru a onora plata. Dar ei nu pleaca imediat la beneficiar. Ei sunt pusi de-o parte, pana sunt solicitati de comerciantul catre care s-a facut plata. In offline acest lucru se petrece cand comerciantul trimite un desfasurator catre bancile respective, in online, tot asa. In cazul in care banii nu sunt solicitati timp de 30 de zile, banca iti recrediteaza contul. Ei bine, din cauza ca cineva de la Vodafone UITA in mod repetat sa ceara banii de la banca, eu ma trezeam, ca si client de buna credinta, cu telefonul taiat, dar cu banii luati. Deci… si cu banii luati, ca sa zic asa. Totul a culminat cu un moment cand eram la 3GSM, congresul de telefonie mobila de la Barcelona, in februarie 2006, si mi-ati taiat telefonul, desi platisem. Era frumos sa fiu la un congres de telefonie mobila fara telefon. Multumesc Vodafone, esti un mare operator cu angajati super competenti. Si dupa ce am sunat de pe telefonul cuiva la acel numar cu suprataxa de care pomeneste si Alex, solutia, UNICA solutie propusa de cei de la Vodafone a fost ca, pentru a-mi putea da drumul la telefon, cineva din Bucuresti sa mearga sa plateasca la ei la sediu. SA PLATEASCA DIN NOU o factura care fusese achitata de o saptamana???? O factura de 5 milioane, deci, adica trebuia sa si faca rost de bani. Dar cum in fata lor, evident, ei au dreptate, pentru ca nu ai recurs, iata cum s-a dus mama, pe un viscol deosebit (ca era viscol in februarie 2006), pana in nenorocirea de casierie de la Apaca, pentru a da inca 5 milioane la minunata companie. Asa ca scuteste-ma. Mai am intamplari, daca vrei. (disponibile la cerere).

    Scuze, Alex, chiar nu intentionam sa detaliez intamplarile mele, dar Cristian chiar a reusit sa ma scoata din pepeni cu argumentele lui lacrimogene.

    p.s. (pentru Cristian) cand creezi un serviciu si il anunti cu surle si trambite, cand faci PR mult pentru ceva ce lansezi, asigura-te ca acel serviciu merge, macar la cateva luni-cativa ani de la lansare. Altfel, te faci de ras. Elementar.

  36. Cristian @ 29.3.2009, 3:37 pm

    Maeva, femeie! Tu chiar nu pricepi un lucru, tocmai ti-am spus ca acolo lucreaza oameni, nu roboti! Oamenii au sentimente, au caractere, nu ii poti cere unui consultant sa ramana calm in momentul in care tu vii si urli ca toti dracii ca ti-a venit factura uriasa, ca Vodafone te fura, ca Vodafone te trage-n teapa, iar la sfarsit ii demonstrezi cu cartile pe masa ca nu are dreptate si ca el nu a fost taxat pentru nimic din ce nu a folosit. E frustrant sa stai in apel cate jumatate de ora (si sa-ti dai peste cap toata eficienta) si in situatiile astea ceva se petrece si normal ca te dezechilibrezi din punct de vedere emotional. Astfel incat trebuie sa stai cateva minute pe Not Ready si sa bei o gura de apa ca sa-ti revii. Pana la urma se face o selectie naturala, cine rezista, OK! Cine nu, pleaca! Dar asta nu inseamna ca nu suntem profesionisti! Numai cine nu cunoaste poate debita asemenea tampenii! Acesti oameni “lipsiti de respect” (si sper ca ai observat ghilimelele de rigoare!) ar fi putut lucra pentru Orange, dar s-a intamplat ca ei sa lucreze pentru Vodafone. Care e problema?
    Incep sa cred ca ai o problema cu mine personal si cu toti angajatii companiei, ceea ce nu mi se pare fair. Problema ta a fost cu Vodafone, nu cu mine sau colegii mei!

    Ma intreb totusi, de ce oare exista atatea persoane care folosesc serviciile Vodafone si sunt multumite, chiar foarte multumite (pentru ca primim mailuri aproape in fiecare zi in care ni se comunica faptul ca “Clientul X ne-a sunat sa ne multumeasca pentru amabilitatea si felul cum i-am rezolvat problema, si ca suntem cei mai tari!”). Crede-ma ca atunci cand e de facut o reclamatie toti sunt cu hartia in mana, dar cand le faci un bine doar cativa se gasesc sa-ti mai si multumeasca…

    O ultima rugaminte am la tine: defineste, te rog, conceptul de RESPECT fata de clienti, pentru ca mi-e teama ca definitiile noastre nu coincid.

    Cine e lipsit de respect? Compania Vodafone sau angajatul Vodafone?
    Sa-ti mai spun oare ca (,) COMPANIA Cosmote are o acuta lipsa de respect fata de clienti? E ceva gen campanie electorala pe care o fac baietii nostri parlamentari: Votati-ne pe noi ca noi va dam, noi facem si dregem, si ii vezi cum impart batoane de salam si sticle de ulei la saracii pensionari. Cam asa face si Cosmote-ul, umileste oamenii cu oferte nesimtite de genul 1000 minute pentru cativa euro, si ii aduc in situatia sa-si piarda respectul de sine, la fel cum pensionarii se imbulzesc la coada pentru ajutoare. Au o campanie publicitara foarte agresiva si uneori fac concurenta neloiala. Dar normal, pe roman nu-l intereseaza, lui sa-i dai cat mai mult si cat mai ieftin, moca daca s-ar putea…. Am avut un client care negocia cu mine un abonament, la care, conform procedurii, nu puteam oferi reducere, dar el negocia cu mine pretul abonamentului doar “din principiu”, doar pentru ca n-avea el chef sa plateasca TVA-ul….si credeti-ma ca nu era un amarat…..dar a fost penibil!

    Eu am cam incheiat ce aveam de spus, nu am de ce sa imi fac nervi in afara programului…

  37. maeva @ 29.3.2009, 6:48 pm

    Mda. Nimic despre fondul problemei. Nu stiu de ce puteam sa ma astept la un raspuns, desi nu a fost nimeni in stare din minunata companie sa-mi dea un argument valabil timp de trei ani (ca da, s-au implinit trei ani!)

  38. maeva @ 30.3.2009, 5:49 am

    Internetul mobil de la Orange se misca foarte bine. Il folosesc de un an jumatate, l-am avut (din cauza imprejurarilor) si ca solutie principala de internet intr-un oras de provincie, cand am fost obligata sa stau 2 luni in afara Bucurestiului. Am facut grafica, am trimis fisiere mari la tipografie, a mers foarte bine. Nu intotdeauna 3G, in functie de locul in care ma aflam, dar pe total e absolut ok. Nici n-am nevoie sa sun la serviciul clienti, ca sa stresez angajatii:))) (ca sa raman ontopic totusi)

  39. tonia @ 10.4.2009, 4:45 pm

    servas,
    vodafone e suuuuuperrr! De 2 luni nu mi-a mai venit factura prin posta cum obisnuia. nu am fost informata privind faptul ca factura nu se mai emite postal si nici nu mi s-a cerut acordul sub nici o forma (scris; telefonic; sms; e-mail). In contractul incheiat cu Vodafone nu este stipulat asa ceva.
    Am intrat pe site-ul Vodafone pentru mai multe informatii – am fost directionata pe MyVodafone unde scrie ca daca te loghezi poti vizualiza factura online. Am incercat sa ma loghez si am primit mesajul “Acest numar de telefon a fost deja inregistrat” – eu nu m-am inregistrat niciodata. Daca selectez optiunea “Mi-am uitat parola” primesc mesajul “Numarul de telefon nu se potriveste”. ……..
    daca vrei sa depui reclamatie la un magazin vodafone o sa iti zic ca ei sunt franciza…si ca dute in sediul central din charles de gaulle si depune acolo…acolo ghici?! du-te si depune la magazin..nu aici!
    As propune o companie pentru 1 zi…in care sa nu dam nici un fel de tel sau sms……sa vedem ce o sa faca in ziua aia?!….problema e cum o sa convingi macar 1 mil de oameni sa faca asa……

  40. carmen @ 24.4.2009, 10:16 pm

    Cristian, omule, apare de la sine o mare nedumerire: la angajare va spala creierul sau, pur si simplu, asa sunteti voi ?

  41. Anda @ 25.6.2009, 8:29 pm

    Cum stimate reprezentant in cadrul Departamentului de Relatii cu Clientii al Vodafone ai tupeu sa afirmi asta : ” in momentul in care tu ca si client soliciti activarea unui serviciu”, a se retine ” SOLICITI” tine-o p`asta:
    ehehe…voi stati bine…eu am de plata 1870 euro (TVA inclus )pentru trafic de date in sistem roaming. Totul a inceput cand, din greseala ( cardul stand in geanta cu laptopul ), cardul meu a ajuns la o persoana din anturajul meu in afara tarii. Eu stau linistita….stiam ca nu am activat roamingul…ce se putea intampla?! Acolo, un coleg al persoanei din anturajul meu nefunctionandu-i aplicatia ii cere putin cardul sa vada daca functioneaza sau e al lui de vina. Intra pe net..descarca aplicatia Vodafone…pe la ora 21.00 ( eu fiind in tara ) si primesc telefon a doua zi la ora 12.00 cum ca s-a efectuat un trafic de 1542 euro fara TVA, ca un asemenea trafic nu a mai fost efectuat niciodata si ca sa platesc cat mai urgent pana la emiterea facturii suma de 2000 ron “ca avans”.
    Stupefiata…neintelegand de ce….nu spun nimic ajung acasa consult contractul. Se poate observa la Art. 1.2 “Servicii roaming – Clientul poate beneficia de serviciul Roaming la cerere si cu plata in avans a unei garantii”.
    Bun zic…..citesc mai departe cum ca Vodafone poate cere sau nu acesta plata daca te verifica in sistemul Preventel si observa ca esti bun platnic. Ok zic si de data asta…..ajung la Art. 2.3 “Limita de credit”. Ups…aici devine interesant…..zice asa:” Serviciul prestat in avans reprezinta un credit acordat Clientului. In vederea garantarii platii obligatiilor contractuale, limita de credit acordata Clientului, se stabileste in functie de: VALOAREA SERVICIILOR CONSUMATE DE CLIENT IN ULTIMA LUNA; DE VALOAREA ABONAMENTULUI SI DE BONITATEA CLIENTULUI”.

    Si uite asa ma deplasez urgent urmatoarea zi la sediul din Pta Charles de Gaulle. Acolo nu ma lasa nici de lifturi sa ma apropii comunicandu-mi ca pentru orice problema sa merg la o reprezenta ca la respectiva adresa nu au relatii cu publicul.

    Fug repede la o reprezenta….surpriza….Stau la rand vreo 20 min sa pot discuta cu Dra din spatele unui pupitru….Ii comunic ca :
    1. Nu am solicitat activarea serviciului roaming pe cardul de date.
    2. De ce nu am fost anuntata de activare
    3. Cum au putut sa lase cardul fara limita sau l-au lasat sa ajunga la acea suma.
    4. Si ca doresc anumite informatii si solutionarea acestui eveniment.

    Tinand cont de:
    1. Sunt persoana fizica
    2. Valoarea serviciilor din ultima luna a fost de 270ron cu tva ( cuprinde 2 abonamente voce si unul de date )
    3. Media facturilor mele nu depasind suma de 350 ron.
    In ce baza au lasat acel card sa ajunga la o suma care MA DEPASESTE.

    Raspuns:
    Da, aveti dreptate activarea acestui serviciu nu a fost facuta nici de Dvs ( adica eu ) nici de alta persoana, ci a fost activat automat datorita faptului ca:-sunteti client fidel-vechi in retea ( 6 ani ), s-a observat ca ati mai folosit acest serviciu ( da, voce ) cunoscand costurile si ca nu s-au gandit ca se poate intampla asa.

    Dupa o criza de isterie…nu va imaginati situatia….o intreb cum au putut sa nu mi se puna o limita de credit conform contractului unde eu platesc max 350 ron pe luna; cum au putut modifica un contract bilateral fara acordul celeilalte parti…ceea ce e total ilegal….pauza…pe principiul “ai luat mere?!”

    Desigur nu a fost in stare decat sa inregistreze contestatia mea scrisa.
    Eu client de buna credinta nu am stat sa verific facturi mai ales ca in ultima perioada nici nu mai trimit forma scrisa la client. Nu am constatat nereguli si am platit.
    Atat timp cat nu mi s-a adus la cunostinta consider ca nu imi este opozabil si nici sa fiu invinovatita nici macar din culpa.

    Au trecut deja 15 zile de la depunere ( termenul max este de 30 zile )…niciun raspuns…am sunat la ei…nu se ocupase nimeni de contestatie.

    Bun zic….fac reclamatie online la OPC…primesc raspuns ” pentru cercetarea celor semnalate avem nevoie de documente probatorii”. Le raspund: ” va pun la dispozitie contractul si facturile”.
    Dupa care pauza…..nimic..nicio reactie…..

    Asta e Romania…cautand pe net gasesc un articol din data de 28.04.2009 in “Liderul de opinie” urmatoarele:
    “Contactat telefonic, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului, Bogdan Dima, a arătat că, până în prezent, niciun client al vreunei companii de telefonie mobilă nu s-a prezentat pentru a depune o reclamaţie. „Acţionăm doar în condiţiile în care există o sesizare, depusă neapărat din partea unei persoane fizice”, a arătat comisarul-şef Dima. Lipsa reclamaţiilor are, probabil, o justificare simplă: atâta vreme cât VODAFONE a pus capacul pe escrocherie, preferând să o trateze (dacă o tratează) în secret, utilizatorii nu ştiu că au fost prejudiciaţi. Şi, până nu vor primi facturile, la sfârşit de lună, nici nu-şi vor da seama că au suferit un prejudiciu şi care este valoarea acestuia.”

    Care lipsa?!…Cica sesizare?!…Pai am facut-o…..Aflandu-ma in aceasta situatie nu mai gasesc solutii….veniturile sunt aproape la limita supravieturii….iar penalizarea de intarziere a platii conform contractului este de 0.5%/zi, suma penalizarilor putand depasi suma asupra careia este calculata.

    Deci….se intampla in Romania unde abuzul, frauda sunt ca la ele acasa.

    De asta ce mai zici Dle Reprezentant?! Si mai ai tupeul sa afirmi “Vodafone rasplateste vechimea si fidelitatea, dar decat sa ajungem in situatia sa va platim ca sa va tinem in retea mai bine ne lipsim de voi, ca pana la urma Vodafone (o companie matura, nu ca si Cosmote care merge in pierdere de cand s-a infiintat doar ca sa atraga clienti) este o firma, o companie, iar ca orice companie se urmareste profitul, pentru acte de caritate avem Fundatia Vodafone, care, cu toate ca nu este foarte cunoscuta, a facut si face in continuare multe lucruri bune…dar pentru oamenii care chiar au nevoie!”

    Asa rasplateste Vodafone fidelitatea?! Inseland oameniii?!Activandu-le servicii pe care nu le-au solicitat?! Care companie matura?!

  42. radu @ 16.7.2009, 10:25 am

    Vodafone sunt niste jegosi. Pe langa probleme de toate felurile, te trateaza cu dosul si te considera batut in cap. Mie au refuzat sa imi schimbe un telefon cumparat de la ei dupa ce s-a defectat de n ori si a stat cu saptamanile prin service pentru ca “asta e politica firmei”. Nici nu conta ca “politica firmei” era inafara legislatiei. Pana la urma s-a ajuns la citatii, si la rezilierea a 20 de abonamente pe care le aveam pe firma si la care se plateau aprox 3000e lunar. S-a rezolvat cand s-a ingrosat gluma, dar am ramas total scarbit. Dupa cum spunea cineva inainte, spui Vodafone si tragi apa. Niste jegosi.

  43. Anda @ 18.7.2009, 10:27 pm

    Ma simt datoare sa va aduc la cunostinta ca se poate si impotriva VODAFONE sa fii.
    De la data primei postari si pana acum nu am rezolvat decat o reducere de 1350 euro si mai am vreo 500 euro. Inca nu indraznesc conform legislatiei in vigoare sa-mi dea un raspuns in scris. Asta dupa nenumarate legaturi directe la reprezentanta si telefonice. Inca se mai discuta si pentru restul de suma.De ce oare?! M-am certat la telefon cu un “domn” foarte bine informat aducandu-mi la cunostinta ca ei sunt “acoperiti juridic”. Dupa 30 min revine si imi spune ca in cel mai scurt timp vom rezolva problema “amiabil”. Sa fie din cauza faptului ca sunt “acoperiti juridic”?!

  44. Mihai @ 18.8.2009, 4:29 pm

    sunt scarbit de vodafone……am avut abonam la ei timp de 10 ani! si cand a trebuit sa-l inchid mi s-a zis ca trebuie sa astept 30 zile.asa sta treaba la ei!esti bun cat esti la ei si platesti….cand vrei sa pleci te trateaza ca pe un gunoi!……si s a nu mai zic ca cei de la rel clienti sunt varza….ns cum sa prosteasca mai repede omul…..faza buna la mine era ca eram prea documentat in ce tine de reteaua lor faimoasa si produsele pe care le expun……….in fine….nu mai zic nimic ca deranjez pe cei de la rel clienti care comenteaza p-aici! atat stiu ei sa faca!…… atunci cand tre` sa vb cu omul la tel unul spune ceva si altul spune altceva!………cred ca invatza total diferit strategia de prostie omeneasca!!….in fine!….bft

  45. romanian blogosphere @ 18.8.2009, 5:09 pm

    problema este ca pana acum nimeni nu a avut sau nu a dorit sa-si faca timp pentru a se lupta cu unul din cei doi mari operatori de telefonie mobila din romania. cauza pentru care ambii se comporta in cel mai pur stil monopolist. genul: nu-ti convine, mars la romtelecom. intamplator, am avut de-a face cu o casa mare de avocatura din anglia, specialistii de acolo asigurandu-ma ca pot sa semnez orice fel de contract, cu oricare din operatori, fara sa-mi fie frica de ceva. si asta din cauza faptului ca respectivele contracte contin atatea abuzuri incat pot fi demontate cu usurinta in instanta. un avocat cu stiinta de carte sa ai, si totul se rezolva.

    sfatul meu, anda, desi extrem de taridv, este sa nu dai inapoi si sa mergi mai departe pe linia deja inceputa: intradevar, roaming-ul este o optiune, un serviciu a carei activare nu poate fi facuta decat cu acordul sau la cererea expresa a titularului de contract, deoarece presupune posibile costuri suplimentare. activarea acestui serviciu fara instiintarea ta este un abuz.

    bafta si sper intr-un deznodamant fericit si favorabil tie.

  46. romanian blogosphere @ 18.8.2009, 5:23 pm

    moshule, vorbesti mult si degeaba! nu ai dreptate e niciunde, si te-am cautat pe toate cusaturile. mai mult decat atat, nu trebuie sa iti ceri tu scuze pentru lipsa profesionalism si bun simt ale colegilor tai. daca nu ai destul sange in instalatie pentru a lucra la casca (sau nu te duce capul la mai mult, de ce sa nu o luam si asa…), te apuci de altceva. dai cu sapa, faci box, te apuci de fotbal, etc. nu te obliga nimeni sa stai acolo. in afara de bani, sigur ca da. iar faptul ca ai rezistat nu stiu cati ani la casca nu este o chestie cu care sa te mandresti, nu-i asa? pentru ca lucrul la casca este pentru pustani care au nevoie de part-time job si care au ambitia sa ajunga mai sus, nu sa ramana sclavi toate viata.

    in ceea ce priveste comportamentul vodafone in astfel de situatii, cred ca este similar cu cel al orange. aveti marketshare imens si va permiteti sa tratati clienti ca pe niste jeguri. la fel ca si politia rutiera. aia se prevaleaza de uniforma, arma si masina cu girofar, voi va prevalati de numere: abonati, useri, tarife.

  47. anda @ 20.8.2009, 12:09 pm

    Multumesc pentru sfat “romanian blogosphere” …ceea ce am si facut…am mers mai departe si am depus o revenire la constestatie……dat fiind faptul ca ei erau “acoperiti juridic” la 24 de ore de la depunerea revenirii la contestatia initiala mi-a fost ajustata intreaga suma….si m-am ales si cu un telefon…:D
    Partea nasoala este ca nu mai pot solicita daune morale deoarece in raspunsul oficial imi este refuzata contestatia, dar totusi mi-a fost ajustata intreaga suma…..cum a fost refuzata daca ei au ajustat intreaga suma?!…In fine…..nu mai conteaza….eu am scapat…….de data asta….dupa o perioada de 2 luni de tergiversari din partea celor de la Vodafone.

    Aveti grija ce semnati!

  48. victor @ 27.12.2009, 1:14 pm

    Nu va faceti griji ca alti operatori sunt mai cu mot .
    Am avut o divergenta cu o operatoare de la cosmote si-mi vorbea de sus de parca ea conducea firma . Ca sa nu mai vorbesc ca palavragea in timp ce eu incercam sa-i explic care e problema .
    Oricum pana nu se face o lege care sa fie una pentru toti , cu clauze bine puse la punct ca sa nu mai fac ei ce vor …

  49. COSTI @ 7.1.2010, 3:04 pm

    am si eu o problema cu rahatii astia de la vodafone.. in urma cu 2 ani am facut un contract cu ei (pe 2 ani), iar in septembrie 2009 imi expira contractul vechi si am vrut sa reinnoiesc abonamentul dar cu alte optiuni(a aparut abonamentul cu cele 500 min oricand in retea si imi era mai util acel abonament). pe data de 20 sept 2009 am facut cerere de reziliere contract, telefonic la *222 (care era pe numele lui taica-meu dar cartela era la mine – pe toata aceasta perioada eu am folosit abonamentul si am platit la zi in fiecare luna.. nu am intarziat cu plata nici macar odata in cei 2 ani de zile) si dupa mai multe incercari de convingere pentru prelungire contract (specific ca cererea de reziliere contract l-am pus pe taica-meu sa o faca deoarece contractul era pe numele lui) cei de la vodafone au acceptat. i-au spus ca o sa rezilieze contractul actual. din acel moment cartela mi-au blocat-o si nu am mai putut folosi numarul. am stat linistit crezand ca s-a rezolvat si intre timp am facut abonament nou tot la vodafone, deoarece vechiul abonament nu il puteam prelungi decat cu optiunile pe care le-am mai avut (cu minute mai putine. dupa o luna imi vine factura iar pe aceasta erau trecute ambele numere de telefon.. in fine am crezut ca asa se face.. am platit aceasta factura (ma refer la cea din octombrie). in luna noiembrie aceeasi problema.. pe factura iara doua abonamente (cel reziliat si cel nou). atunci nu am mai rezistat si am sunat la relatii cu clientii .. (am inregistrarile telefonice cu cei de la vodafone cum dau vina unii pe altii ca defapt s-a facut o greseala.. de la ei.. incercau sa imi bage pe gat si ceva telefon numai sa imi ramana ambele abonamente.. daca intereseaza pe cineva buzz -email-) in fine dupa o lunga discutie le-am explicat ca eu nu o sa mai platesc decat abonamentul actual deoarece din data de 20 septembrie de cand am cerut telefonic reziliere contract cartela nu am mai putut sa o folosesc (mi s-a blocat de la ei) si deci nu are rost sa mai discutam. mi-au promis si de data asta ca se face defapt o factura pe minus.. in fine .. ma duc sa achit noul abonament, iar cea de la casa imi spune ca asta este o prostie ca defapt asa ceva nu se face. trebuia sa platesc abonamentul asa cum este .. adica suma de 60 lei noi (in care erau incluse ambele abonamente), iar la factura urmatoare, cea din decembrie mi se va recalcula totul si o sa ajungem la 0. nu am acceptat sa platesc si i-am sunat iara pe cei de la relatii cu clientii care.. dupa mai multe discutii m-au sfatuit sa nu achit decat 40 lei (atata mi-au calculat ei ca ar valora defapt numai abonamentul nou). m-am intors iara la casa si am achitat aceasta suma. in decembrie .. aceeasi problema.. factura a venit inca si cu diferenta de bani pe care nu am achitat-o la factura anterioara dar am procedat exact asa cum au zis cei de la relatii cu clientii. iara m-am enervat si am sunat la relatii cu clientii si dupa ce le-am mai spus inca odata povestea de acum 3 luni.. si dupa ce i-am amenintat ca ii dau in judecata sau ma duc la opc(cu toate ca cei de la opc nu fac nimic) m-au sfatuit sa nu platesc deloc si ca defapt o sa imi trimita factura din ianuarie reglata. (specific inca odata ca am toate inregistrarile telefonice). astept sa vad ce se intampla la factura din ianuarie si daca nu o sa se rezolve nici acum.. chiar ca o sa recurg la chestia cu datul in judecata.

  50. costi @ 14.3.2010, 12:46 pm

    Continutul reclamatiei:
    BUNA ZIUA,
    ma numesc dusca constantin, iar in urma cu aproximativ 2ani si 8 luni, tatal meu a incehiat un abonament cu firma
    vodafone pe care mi l-a dat mie sa il utilizez. in decursul a 2 ani de zile mi-am platit toate facturile la zi (nu am avut niciodata intarziere de plata). dupa expirarea contractului, am decis sa schimb abonamentul in altul cu minute incluse mai multe, tot la vodafone, dar sa imi pastrez numarul de telefon. am sunat la vodafone si am intrebat ce este de facut, acestia spunandu-mi ca nu se poate .. numai sa mai imi fac inca un abonament cu optiunile pe care le doresc. in fine, l-am trimis pe taica-meu sa mai faca un abonament cu noile optiuni, si in acelasi timp sa rezilieze contractul pe numarul vechi. rezilierea a facut-o telefonic (in septembrie 2009), iar din acel moment cei de la vodafone mi-au blocat cartela. eu astfel am inteles ca s-a rezolvat. in octombrie ma trezesc cu factura pe numarul cel nou pe care era trecut si abonamentul vechi. am crezut ca asa este normal si am platit inca o luna abonamentul vechi(fara sa pot utiliza cartela , sa imi consum macar minutele care erau incluse in vechiul abonament.) in noiembrie .. aceeasi poveste, pe factura erau trecute si noul abonament si vechiul pe care il reziliasem defapt. atunci nu am mai rezistat si am sunat la relatii cu clientii. au incercat sa imi dea tot felul de explicatii si sa ma convinga sa pastrez defapt si numarul vechi, ca imi fac pe el tot felul de oferte, ca imi dau si telefon gratis (santaj pe fata… am si inregistrarile telefonice cu ei). eu am refuzat si m-au indrumat sa platesc dupa un calcul facut de ei (am si aceasta inregistrare telefonica) numai o suma de 32 ron (aprox)din intreaga suma de 56.94 ron. in fine am ajuns sa platesc si nu am tinut minte exact suma si oricum am platit mai mult .. am platit 45 ron, acestia promitandu–mi ca se va face o regularizare la factura urmatoare (cea din decembrie) si ca vor face in asa fel incat sa nu imi fie restrictionate apelurile pentru ca nu platesc intreaga suma. dupa toate astea soseste si factura din 8.12.2009 si surpriza.. in loc sa fie calculat cum trebuie, aveam de plata restul din suma neachitata plus penalizari (mici dar erau trecute). iar mai jos unde figureaza si detalierea compensarilor facute de ei .. era trecuta chiar o incarcare a facturii cu 20 de euro. am sunat iara la ei si mi s-a explicat ca defapt a fost o gresala ca in loc sa imi dea compensare mi s-a adaugat o suma in plus, dar iara cu promisiunea ca in factura urmatoare o sa fie totul cum trebuie si ca nu trebuie sa platesc nimic pana in ianuarie cand o sa imi vina factura reala. iara mi-au pus abonamentul in asteptare ca sa nu fiu restrictionat de la apeluri si intr-adevar nu am platit, am asteptat sa vad urmatoarea factura. pe urmatoarea factura surpriza mai mare. erau trecute inclusiv suma neachitata (cei 20 euro cu care m-au incarcat din greseala) dar si penalizari ca nu am platit aceasta factura. iar am sunat la ei si defapt mi-au spus ca sistemul este de vina, s-au facut toate ajustarile si acum si factura din februarie o sa imi vina exact cat am de plata. eu ma saturasem ca in tot acest timp de aprox 4 luni sa nu imi vina o factura cum trebuie, pe fiecare sa fiu incarcat cu sume fictive de plata si am cerut si rezilierea contractului cu ei, dar mi-au spus ca nu este posibil pentru ca mai am inca un an si pana imi expira contractul. am fost adus in situatia in care am luat legatura cu avocatul sa vad ce este de facut iar acesta mi-a spus sa incerc sa rezolv situatia pe cale amiabila si mai apoi daca nu se rezolva .. mergem mai departe (sa apelez la instanta). intre timp m-au sunat si cei de la reziliere contract si m-au convins ca nu se mai repeta si sa am incredere ca factrura urmatoare o sa vina normal cu toate compensarile facute si ca acest caz nu se va mai repeta. asa a si fost.. in februarie, in fine, mi-a venit factura cum trebuie si am achitat-o integral. m-am linistit si am renuntat definitiv la rezilierea cu ei. totul a durat pana la urmatoarea factura (cea din martie cand iara m-au incarcat cu suma de 12 roni. specific faptul ca abonamentul meu este de 6 euro si am mai vorbit un euro peste, deci aveam de platit cu tot cu tva undeva la 33 ron). pe factura mi-a aparut de plata cei 33 ron plus 12 ron penalizari. am sunat iara la ei sa vad in ce consta cei 12 ron penalizari si ce credeti.. nu au avut nici o scuza.. iara sistemul.. iara greseala lor.. scuzele de rigoare si ca nu se va mai intampla. eu am achitat intreaga suma.. (nu am stiut initial cat am de plata si in fata casieriei am fost pus in fata faptului implinit). de aceasta data iara am cerut telefonic rezilierea contractului si iara am luat legatura cu avocatul. acesta m-a sfatuit sa am aceasta cerinta scrisa. asa am incercat sa fac. am luat legatura cu cei de la vodafone si am intrebat cum pot face aceasta cerere de reziliere scrisa. mi-au spus ca este posibila rezilierea numai cu bifarea unei casute in care eram de acord cu achitarea a 150 euro (taxa de reziliere). le-am spus ca nu sunt de acord cu asta deoarece eu am fost bunplatnic, iar toate necazurile pe care le-am avut au fost cauzate de ei. in fine, ca sa scape de mine sa nu ii mai stresez mi-au spus sa solicit de la o reprezentana vodafone o cerere tip. asa am si facut .. in aceeasi zi am mers sa cer aceasta cerere si .. surpriza.. doamna de acolo cand a auzit ca sunt persoana fizica a zis ca nu stie de astfel de cerere si a sunat la sediu (dupa telefonul meu). dar ca surpriza sa fie si mai mare.. acestia i-au spus ca inregistrarea este facuta deja… (am zis ca cei de acolo sunt batuti in cap si ca ma pun pe drumuri aiurea.. si am plecat nervos, dar pe de o parte multumit ca luasera in considerare cererea telefonica de reziliere contract). dupa numai 10 minute ma suna iar cei de la vodafone sa ma intrebe daca sunt de acord cu platirea celor 150 euro taxa de reziliere si le-am spus ca nu. atunci mi-au spus ca aceasta cerere nu o sa fie aprobata, iar eu le-am zis ca nu o sa mai imi achit nici o factura.. si unde o sa se ajunga? iar dansii foarte “respectuosi” mi-au spus ca numele meu o sa fie bagat in baza lor de date ca rauplatnic si ca o sa fie inaintat dosarul meu la o firma de recuperare datorii.. si de aici o sa am treaba cu aia nu cu ei .. nesimtire curata la vodafone!!!

    multumesc si sper ca acest incident al meu sa apara in toate site-urile.. si sa il vada si cineva mai de sus de la vodafone, daca nu cumva toate astea se fac cu acordul “sefilor”.

    nesimtire inca odata . toti prietenii mei au aflat de acest caz al meu cu vodafone si i-am sfatuit la randul lor sa zica mai departe de aceasta nesimtire.

    oricum in viata
    mea nu o sa mai sfatuiesc pe nimeni sa isi faca abonament la vodafone.. cu atat mai putin familia mea.

Lasa un comentariu

* obligatoriu. Adresa de mail nu va fi facuta publica.

ATENTIE

Nu sint tolerate injuraturile, cuvintele si expresiile obscene sau comentariile neargumentate. Chestie de igiena a conversatiei. Mai multe detalii, aici.