Pentru fanii HEROES, de reţinut că episodul 19 o să fie difuzat pe 23 aprilie (probabil pe 24 e pe torrente), iar sezonul se încheie pe 21 mai. Tot de reţinut, regizorul serialului, Greg Beeman, are blog şi răspunde la întrebările fanilor. Printre altele, de acolo am aflat că primul sezon – actualul, adică – are 23 de episoade, că va exista şi sezonul doi, iar dacă datele de audienţă vor fi OK, vor exista minimum cinci sezoane. Pentru curioşi, serialul se filmează în întregime în Los Angeles, iar staff-ul este format din minimum 85 de oameni (de fapt, între 85 şi 100) pentru un episod mai “uşurel” şi chiar 300, pentru episoadele mai ample (în funcţie de efecte şi alte poveşti). Mai multe detalii pe blogul regizorului Heroes, Greg Beeman – aviz TV Blog :P.
În altă ordine de idei, pentru cei care urmăresc Smallville, serialul s-a reluat. A apărut de vreo două zile şi cel mai recent episod pe torrente. Da, ăla cu nunta lui Lex Luthor cu Lana Lang. Have fun!
Pînă una-alta, eu încă aştept reluarea Stargate Atlantis şi n-am nici cea mai vagă idee cînd apare următorul episod. Pînă atunci, am dat peste alt serial produs de SCI FI, The Dresden Files. Doar pentru amatorii de magic & stuff fantasy tales. Ca idee, e vorba de un tip – chipurile vrăjitor [wizard] – care în viaţa de zi cu zi e detectiv particular şi se luptă cu magia neagră blah-blah. Foarte mişto pentru iubitorii de fantasy, deşi pe alocuri de cam uşurel.
L3ST @ 17.3.2007, 10:14 pm
Era si cazu’ sa revina Heroes .. chiar m-am plictisit saptamana asta :/
Ms pt link, poate-mi mai raspunde la intrebari.
sidryane @ 17.3.2007, 11:46 pm
stargate atlantis – 13 aprilie
eu am citit la jen de un link destul de util intr-ale astea:
http://www.pogdesign.co.uk/cat/#April2007 ma rog, iti selectezi tu luna… eu il am la bookmarks;)…. heroes rulz:)