Din ciclul “tehnologie românească de succes”, astăzi avem eBright. Nu, nu glumesc, tehnologia băieţilor de la eBright e foarte mişto, cel puţin conceptual. Numai că… nu merge. Mă rog, o fi mergînd ea, dar nu la mine. Eh, dar să spunem despre ce e vorba, că altfel nu facem nici o brînză.
Despre proiect
eBright e un proiect, momentan în beta, care vrea să fie un fel de cititor de publicaţii. Ieri, la Digital Marketing Forum, am apucat să stau de vorbă cu băieţii care se ocupă de el. Ideea e mişto: publisher-ul trimite PDF-ul publicaţiei aşa cum e trimis el la tipar, iar eBright în encodează în formatul propriu (ceva în genul platformei realizate de Arxia şi pe care o folosesc Business Standard, Cotidianul şi Academia Caţavencu pe site, dar pe alt principiu de folosire). Utilizatorul trebuie să descarce un reader, prin care poate cumpăra ediţia unui ziar, a unei reviste etc. şi pe care o poate, eventual, printa.
Platforma suportă mai multe formate, nu doar de publicaţii, ci şi mp3 sau video player, ceea ce, pe viitor, i-ar permite să se dezvolte ca serviciu multimedia pe bune. Totuşi, nu e chiar atît de simplu.
Defecte
De fapt şi de drept, există doar un singur defect mare şi lat. Ca să instalezi readerul, trebuie neapărat să ai instalat .NET Framework 3.5, adică o chestie de la Microsoft care se instalează în cîteva ore. Poate exagerez, dar eu am aşteptat vreo jumate de oră să se instaleze .NET Framework şi n-am mai avut răbdare, aşa că am anulat orice urmă de instalare a readerului.
Practic, mi-a tăiat tot cheful de a testa produsul oamenilor, oricît de bine împachetat şi prezentat mi-ar fi fost. Că nu merge pe Mac, asta e deja partea a doua şi nu mă priveşte, cîtă vreme nu sînt utilizator de Mac decît ocazional.
O altă problemă care ar putea intra la capitolul defecte este faptul că tehnologia, oricît de mişto ar fi ca idee, nu ştiu cît o să prindă la români. Dacă ne gîndim că utilizatorul român de internet abia acum descoperă feedreaderul, pînă va ajunge să folosească eBright va mai dura vreo doi ani pe puţin. E doar o părere…
Idei
eBright, dacă ar fi dezvoltat ca lumea, fără să mai fie nevoie să instalezi toate tîmpeniile, ar fi mult mai simpatic. Iar dacă ar mai găsi şi clienţi (gen trusturi de presă sau edituri) prin care să vîndă abonamente la publicaţii la preţuri mai mici decît cele de la chioşc, chiar s-ar ridica.
Oricum, e un serviciu care, cel puţin pentru început, ar trebui să se adreseze segmentului business, în speţă celor care lucrează în companii. Personal, eu acolo văd consumatorul acestui produs şi tot acolo văd şi promovarea lui.
Andu @ 29.2.2008, 2:28 am
N-as zice ca e o idee atat de misto si nici atat de originala.
Tentative de a crea un sistem de restrictionare a vizualizarii de multimedia exista de multa vreme (practic, intram in problema mai mare a intaririi drepturilor de autor). Industria cartilor electronice (de exemplu) experimenteaza de ceva vreme in acest domeniu. Solutii exista si au fost implementate (nu este nevoie de inca un format de documente, pdf’ul are tot ce-i trebuie pentru a putea fi controlat si dupa distributie – serviciul Adobe Document Center si alte asemenea third-party, la fel si pentru formatele Microsoft).
Problema este ca aceste solutii nu se bucura de prea multa popularitate. De ce? Pentru ca “inchid”, in loc sa “deschida”. Este vorba despre acelasi model de venit (revenue model) falimentar de tip inchis, restrictionat, care se pozitioneaza singur intr-o situatie de conflict cu utilizatorul.
Pay-per-view si altele asemenea sunt moarte, informatia ar trebui sa fie gratuita – oricum internetul este liber si orice se poate pirata. Google, blogosfera si Web 2.0 in general au demonstrat ca se poate obtine profit oferind calitate gratis, cel putin marelui public.
Pentru mediul business exista deja agregatoare de informatii specifice, pentru diverse nise de activitate. Newsletter’e si baze de date cu studii platite si articole scrise de specialisti etc, mult peste ideea de presa sau de mass-media.
Si nu cred ca distributia neautorizata de articole/publicatii de catre clienti din mediul business este o problema. Ideea are drept tinta marele public. O firma care a platit pentru o prognoza financiara nu ar distribui-o apoi la toata lumea.
Auzi tu.. un format nou de documente! Este el oare indexat de cineva? Pot sa caut documente dupa cuvinte cheie din interiorul fisierelor, presupunand ca le-am cumparat si imi apartin de drept?
Dezamagitor..
kraft @ 29.2.2008, 7:21 am
Problema cu .NET Framework e problema veche. Utilizatorul renunta de multe ori sa mai instaleze un program daca acesta este dependent de .NET Framework. Sunt programator si cand lucrez un program incerc sa folosesc un limbaj care nu e dependent de .NET Framework din cauza descrisa mai sus.
Cat despre ideea nastrusnica de a plati ca sa citesti un ziar sau o revista pe Internet in conditiile in care sursele de informatie au devenit asa vaste si intr-o tara ca Romania am ceva dubii, recunosc. Personal nu pot digera toata informatia calda pe care o primesc zilnic in mail (zona IT-engleza). Tendinta astazi nu e sa restrictionezi, dupa cum s-a spus si mai sus, ci exact opusul. Se putea gasi o idee ceva mai buna!
Radu S @ 29.2.2008, 8:34 am
eu nu inteleg la ei obsesia asta pentru limba engleza. Frate, fii mai hotarat! Daca iti zici eBright, publicatii digitale, atunci nu-ti fa restul paginii in engleza…!!
Programare Sociala @ 29.2.2008, 12:14 pm
ebright sucks. Din start. :D
Trebuie sa recunosc ca am fost oarecum surprins cand ai spus de timpii de incarcare pentru Framework. Credeam ca se downloadeaza/instaleaza mai repede.
Partea “buna” e ca acest framework va fi parte integranta din sistemul windows pe viitor, iar de bine de rau Microsoft il va baga pe gat utilizatorilor. Apoi, din ce in ce mai multe produse vor folosi framework, deci va fi o chestiune generala in instalarea frameworkului.
Frameworkul prezinta avantajul ca permite dezvoltarea de aplicatii intr-o perioada de timp f. scurta.
ideea eBright mi se pare una proasta insa, nu pentru ca vrea framework ci pentru ca este INCA un soft pe care sa il instalez.
Mai bine se mergea pe o combinatie de site & rss feeds & pdf.
Jean Valjean @ 29.2.2008, 1:11 pm
Daca este cu .NET Framework adio, e mort din fasa ! Pe tipul asta de proiect e necesara o viteza mare pe care mastodontul puturos NET Framework nu o are.
.NET Framework e o ambitie idioata a lui Bill Gates care dupa ce a pierdut procesul cu Sun pentru Java a zis sa-si faca el o Java a lui… si vedeti si voi ce-a iesit.
Razvan @ 29.2.2008, 1:46 pm
“eBright: Un serviciu care, dacă ar merge, ar fi mişto” – misto pentru cine? Pentru mine? pentru tine? – Sa fim seriosi.
Eu nu dau bani pe ziare, chiar daca scriu la ele :)
Razvan @ 1.3.2008, 10:16 am
Alex as vrea sa pot lua legatura cu tine pe email, se poate?
Alex Mihăileanu @ 1.3.2008, 4:33 pm
Razvan: subiectiv [at] gmail [punct] com
trimite-mi un mail cind ai chef.
Razvan @ 1.3.2008, 6:57 pm
mersi, am vazut