Nu urmăresc blogurile Google, în mare pentru simplul motiv că nu mă interesează. Aşa că am ratat anunţul de acum o lună şi ceva, cînd pe unul dintre blogurile AdWords a apărut un articol prin care se anunţa că în spaţiile AdSense implementate pe site-uri, unde de obicei apărea reclamă contextuală, vor rula inclusiv bannere. Articolul complet este aici. Mişcarea, pe care n-am văzut-o comentată pe nicăieri – sau, pur şi simplu, mi-a scăpat -, e uşor ciudată, dar nu chiar imprevizibilă. Mă aşteptam să introducă, la un moment dat, şi display. Acum, însă, apar nişte întrebări. În primul rînd, cum vor fi plătiţi publisherii: tot la click sau la numărul de afişări? Dacă la numărul de afişări, atunci e foarte interesant. Practic, intră peste regiile publicitare, adică va fi mai simplu pentru advertiseri mici să intre pe site-uri mari. Rămîne de văzut cît vor avea de cîştigat publisherii dacă acceptă display.
Dacă se plăteşte la mia de afişări, va fi o lovitură cruntă pentru regii şi va fi mult mai uşor pentru advertiseri cu bugete mici să intre pe site-uri mari. Ceea ce, în fond, nu e chiar rău pentru cei mici, dar nu va fi la fel de plăcut pentru regii. În al doilea rînd, focusul pe display va lovi serios business-ul Google pe partea de PPC, de altfel şi sursa principală de venit, în momentul de faţă. Display-ul, sînt convins, va aduce mult mai mulţi bani în conturile Google, cel puţin teoretic, însă pînă nu se anunţă ceva concret, sînt doar supoziţii.
Oricum, va fi interesant de urmărit mai ales că, pe de o parte, tot mai puţini advertiseri mici se vor orienta către reclame contextuale şi vor merge către display, iar de cealaltă parte, dacă Google nu promite destui bani publisherului, va pierde site-urile cu trafic mare. E interesantă mişcarea şi dintr-un alt motiv: se poate înţelege că Google se va concentra mult mai mult pe propriile produse, precum YouTube şi Picasa. Adică urmăreşte să scoată bani în primul rînd din produsele proprii, lăsînd pe plan secund restul.
E o mişcare destul de riscantă, dar de urmărit. Cert e că, din cele mai multe puncte de vedere, va avea de suferit mai ales reclama contextuală “tradiţională” – în cazul Google, iar cel mai mult de cîştigat vor avea concurenţii direcţi ai AdSense – pe piaţa românească, de exemplu, Etarget. Ceea ce nu e deloc rău, ba dimpotrivă, avînd în vedere că vor fi stimulate şi regiile autohtone să se mişte mai bine pe partea de vînzări. Competiţia e bună, ca să zic aşa. Pentru piaţă, în general.
titi @ 4.8.2010, 1:14 am
N-ai inteles nimic din articolul Google…
Alex Mihăileanu @ 4.8.2010, 9:44 am
@titi: explica-mi tu, te rog