112: un minut plus un minut plus alte două minute…
Formez 112. Din cîte ştiu, 961 e scos din uz. Sau cel puţin aşa se auzea acum doi ani, cînd toate autorităţile erau mîndre de noul sistem centralizat de preluare al urgenţelor. Sistem care te ţinea în telefon pînă murea pacientul. Din cauză că dispecerii habar n-aveau cum să stea de vorbă cu oamenii, la fel cum n-aveau nici cea mai vagă idee cum să distingă o urgenţă de o ţeapă.
Foto: Spitalul Floreasca. Aşteptare.
După cinci minute de sunat continuu, după nenumărate apeluri finalizate cu acel sunet familiar doar cînd mergi cu metroul – de fapt, doar un ţiuit anost care îţi curăţă timpanele de orice urmă de speranţă -, “112, bună seara, care e urgenţa?“. Mă bate un gînd să-i mulţumesc că, în sfîrşit, s-a gîndit careva să răspundă. Dar nu, sînt prea nervos pentru subtilităţi: “Nu vă supăraţi, cam cîte apeluri aţi avut în ultimele 30 de secunde? Dar în ultimele 5 minute? Că de cinci minute tot sun. Asta una… Şi a doua: decît să mai aştept încă o oră, mai bine daţi-mi un număr de telefon de la un spital de urgenţe!“.
Ştiu foarte bine că o replică e suficientă ca să scot din sărite un întreg departament. Metoda e testată de multă vreme. “Auziţi, domnu’ Mihăileanu, dacă eu trebuie să pierd 30 de telefoane ca să vă dau un număr, de ce să vă mai răspund?“. Ete-a naibii, ai acces la baza de date Vodafone şi ştii cum mă cheamă. Mulţumesc, chiar mă bucur! Vrei să ştii? Hai să-ţi răspund: “Pentru că sun de cinci minute pentru o ambulanţă şi nu-mi răspunde nici dracu’!“. “962 – Spitalul Floreasca. La revedere“, îmi răspunde. “Ştiţi ceva? Chiar trebuie să vă spun că lucrez în redacţia Cotidianul ca să răspundeţi la timp la un telefon?“. “Nu mă interesează, gata, vă închid. La revedere“.
Adevărul e că nu poate să nu îţi placă impertinenţa de care pot da dovadă unele angajate de la 112. Probabil n-au timp să îşi facă unghiile acasă. Unghii care sînt mai importante decît un om care poate să intre în comă în orice moment. Că doar nu e nici mă-sa, nici tac-su ăla care moare!
“Alo? Floreasca?”
Sun la Floreasca. “Un minut am nevoie, vreau doar un răspuns scurt“. Încerc să expun trei simptome, poate pot să fac ceva eu, mai repede, dar sînt repezit. “Dacă nu vedem pacientul, nu putem să vă spunem nimic“. Sînt total de acord, dar mă interesează, tanti, dacă ai vreo idee de la ce poate fi. Fii atentă două secunde, doar mă auzi că sînt nervos! Fii calmă, ca să ne înţelegem, că dacă urli, ne certăm! Îi spun că lucrez în aceeaşi redacţie cu cei de la Cotidianul şi se calmează. Îmi explică pe scurt că ar trebui, mai degrabă, să mă urc într-un taxi şi să vin la spital. Îi mulţumesc, închid, sun unde ştiu că mi se explică frumos, calm, pe înţelesul meu.
Urgenţă: Talent, frate, Sorinel Puştiu! Dă mai tare!
Taximetristul e un tip de treabă, ne lasă chiar la intrarea în spital, la Urgenţe. Patru brancardieri şi vreo trei scaune cu rotile. Doi dintre brancardieri sînt beţi morţi, îi auzi după tonul sacadat şi după pauzele şi ăăă-urile în vorbire. “Ascultă aici talent, frate! Sorinel Puştiu! Dă, frate, mai tare mobilul ăla! Talent, frate! Ascultă aici!“. Alte trei asistente stau şi se uită. Orice pacient ar fi, poate să cadă pe jos, că tot un drac e pentru ei. Scaunele alea cu rotile sînt pentru handicapaţi, nu pentru bolnavii care abia reuşesc să se ţină pe picioare. Lasă-i să pice, dă-i dracu’, noi să ne luăm salariile! Ce dacă pică, Urgenţa-i la cinşpe metri mai încolo, se poate căra şi cu o pătură!
La Urgenţe Majore, după ce e preluat bolnavul, eşti trimis să ţi se completeze o fişă. La Registratură. La Registratură, din două locuri, unul singur ocupat: de bunică-mea dinspre tată, decedată în 1990 din cauza unei lovituri cu capul de o scară, suferită pe fondul transportării de la etajul patru la etajul unu al spitalului pe o pătură. Că pentru moşnegi şi babe, deşi liftul funcţionează, nu se pun la dispoziţie tărgi. Venită să bîntuie, fireşte. Că pînă se gîndeşte cineva să vină să caute tastele pentru completat o fişă…
Momente…. schiţate
“Vă anunţăm noi dacă se modifică starea pacientului. Vă rugăm să aşteptaţi pe hol, o să vă anunţăm noi“, îmi spune o doctoriţă. Nu rămîn în sala de aşteptare, ci ies direct afară. Îmi aprind o ţigară. Un tip îmi cere un foc. Nu se uită cum prinde ţigareta între dinţi şi aprinde filtrul. Înjură scurt şi îl rupe, aprinde din nou. Îi ofer eu o ţigară. Să arunce drăcia aia. Un altul îi mai dă două ţigări. Are un bandaj pe antebraţ.
“L-au prins, mai devreme, nişte poliţai. Era cît pe ce să îşi ia o mamă de bătaie. Uită-te la el, e drogat. îşi bagă-n venă. L-a adus poliţia. M-au întrebat pe mine dacă l-am văzut şi le-am zis că a plecat. Au plecat şi ăia într-un final“. Îmi spun părerea: asta e, dom’le, dacă alţii n-au altă treabă decît să îşi bage în venă şi să îşi rateze viaţa, ce să le faci? “Eh, nu e vorba de asta, mă, e vorba de ce ai aici“, îmi spune, arătînd cu indexul mîinii drepte emisfera dreaptă a creierului. “Şi sărac să fii, dacă vrei să faci ceva cu viaţa ta, te descurci, frate. Nu-ţi trebuie decît un pic de minte. Ştiu destui care îşi duc traiul fără să îşi găurească venele şi-s vai de mama lor“, îmi spune. Şi n-am cum să nu-i dau dreptate.
Mai pierd ceva vreme prin sala de aşteptare. Ne dă paznicul afară. Se spală pe jos. Mă duc la “bufet” să-mi iau un senviş. E două jumate şi mai am de aşteptat. Destul. Îmi iau un espresso de la automat. Prea multă spumă, nici un beţişor de amestecat, amar ca dracu’. Ies să mai fumez o ţigară.
“Dă şi mie un foc, te rog“, mă roagă un tip plinuţ. Cămaşă, pantaloni de stofă, pantofi, mai că mă întreb cine i-a spart nasul în încercarea de a-l lăsa fără bani. “Cine te-a caftit?“. Nimeni, îmi răspunde. “Un amic de-al meu s-a îmbătat şi a căzut. Ditamai animalul la doi metri şi peste o sută şi ceva de kile. Au venit mai mulţi amici ruibişti la mine şi am băut. Şi ăsta a căzut şi am vrut să-l ridic. Şi am căzut cu faţa de asfalt. Doctoriţa mi-a zis că e fractură de piramidă nazală, mă trimite acu’ la Colţea. Iar tre’ să dau bani pe taxi“.
Mă întreabă cui să dea o şpagă mică. Drum la Colţea, alţi bani pe taxi, pe-acolo sigur tre’ să dea o şpagă, ăia cică să îi facă alte radiografii, la nouă tre’ să fie pe şantier, naşpa, frate!, de unde timp de somn? Şi numa’ uite cum se duc banii la taxi! “Uite, am bani la mine. Am vrut să dau şi eu cuiva o şpagă, să scap mai repede, să termin aici toată treaba. Nu-s vreun interlop să-mi fi luat bătaie, frate! Nu! Şi nici măcar nici n-a vrut cineva să mă fure. Da’ la nouă tre’ să fiu pe şantier! Voiam să dau şi eu o şpagă unei asistente sau vreunei doctoriţe, da’ cui să dai, frate? Sînt toate la un loc, ţi-e şi ruşine să scoţi din buzunar dacă n-ai pentru toţi…“.
Unii vin în spital cum apucă. Haine de casă (tricou, pantaloni de trening, şlapi, teneşi sau pantofi fără nici cea mai vagă urmă de şosete) sau haine de bairam. Ce naiba, doar de puţine ori în viaţă apuci să te îmbraci în hainele bune, păstrate cu sfinţenie la naftalină. La nunţi şi la înmormîntări. Iar alţii… alţii intră în spital la agăţat gagici. Iar altele, puştoaice cu minte cît un miez de nucă, îmbrăcate ca pentru discotecă, nu uită să care după ele o poşetuţă în care nu au nimic interesant. Da’ deh!, trendul nu se discută…
3:45 – Ţară, ţară, vrem transferuri!
“Am aşteptat cinci minute să-mi răspundă şi tot ea cu gura mare“, îi zic şoferului ambulanţei, cel care-mi transferă bolnavul la alt spital, despre dispecera de la 112. “Băi nene, eu zic că-s maxim cinşpe la sută care gîndesc în ţara asta pentru toţi. Restul n-are treabă, dom’le, degeaba fac ei facultăţi“. Şi parcă tind să-i dau dreptate. Mai ales cînd îmi zice asta: “Dacă nu ţi-ar răspunde după cinci minute, n-ai crede că eşti în România. Un’ te crezi? În Germania?“.
La Floreasca mi-am spus, la un moment dat, că nu am ce face mai mult de-atît, că nu mai sînt responsabil de nimic din ce ar putea să se întîmple, că, de-acum, totul depinde de doctori. Apoi mi-am dat seama că am încredere în doctori cîtă am în popi sau în politicieni. Adică fix cît într-un cui de tei: deloc. Deşi, din fericire, uneori o mai greşesc şi bine. La Floreasca, doctoriţa cu care am vorbit la telefon mi-a zis că nu contează unde lucrez, că e la Cotidianul sau oriunde în altă parte, că tratamentul e acelaşi pentru oricine. Iar eu ar trebui s-o cred. Chestie care nu se întîmplă pentru că sînt convins că nu-i aşa. Ştiu foarte bine ce ton de milog a folosit cînd i-am zis că lucrez în redacţia Cotidianul. Da, într-un fel, am minţit. Pe de altă parte, dacă mă gîndesc că redacţia Cotidianului e pe acelaşi palier cu cea a Standard, că nu există uşi despărţitoare, n-am minţit aproape deloc. Rămînea doar să mai scot legitimaţia şi să-i dau o carte de vizită.
Se termină…
Şoferul de pe ambulanţă are dreptate, aşa e în România. Dacă ar fi altfel, aş crede că sînt într-o ţară europeană. De fapt, îmi dau seama că nu ei sînt cei nervoşi. Îmi dau seama că nervii sînt ai mei, că grijile mele sînt alea care mă stresează, iar nu tonul vocilor lor. Că, de fapt, eu sînt cel nervos, deşi ei – cadrele sanitare şi medicale – încă n-au învăţat că trebuie să fii şi să vorbeşti calm cu un om care e nervos, dar mai ales al naibii de îngrijorat.
În ciuda neîncrederii mele, la cinci fără douăzeci părăsesc spitalul în care e transferat pacientul. Se simte mult mai bine şi, dintr-un oarecare punct de vedere, eu n-am nici un merit. Cu toate astea, încă mă întreb dacă bolnavul n-a fost favorizat. Dar asta nu mai contează, important e că se simte mult mai bine, deşi oboseşte aproape la fel de repede după două fraze rostite. Dacă am ajutat, mă bucur. Dacă nu, măcar ştiu că am fost acolo. Dacă e meritul numelui Cotidianul, îmi pare rău. Dacă e meritul moralităţii cadrelor sanitare ori medicale, chiar sînt fericit. Deşi nu pot decît să mă îndoiesc de aspectul ăsta…
oompa @ 13.6.2007, 1:55 pm
Chiar acum vreo doua zile am vazut la stiri ca doar circa 7% din apelurile catre 112 sunt urgente, restul doar se plictisesc si n-au altceva mai bun de facut (parca era vorba de 1 milion de apeluri reale din 16 milioane primite; nu mai stiu exact intervalul, dar cred ca era vorba de anul 2006).
In asemenea conditii, ai nevoie de nervi foarte tari si multa rabdare ca sa lucrezi la centrala; eu cred ca mi-as pierde cumpatul dupa primii care suna aiurea si, din cauza lor, cei care au cu adevarat nevoie trebuie sa astepte, cum ai patit tu.
Cosmin @ 13.6.2007, 2:47 pm
aventuri horror.. ma gandesc cu groaza ca tre’ sa am si eu de-a face cu spitalele in curand
Piticu21 @ 13.6.2007, 10:18 pm
te-a mancat in cur sa te duci la floreasca … sau sa fii nervos … de ce n-ai citit la mine intai? sau ai uitat ? :))
Fana @ 15.6.2007, 2:34 pm
In principiu sunt de acord cu tine, Alex, in ceea ce priveste indolenta de la spitale. Dar suna ca dracu’ replica ta ca trebuie sa spui ca lucrezi la Cotidianul pentru a putea sa ti se dea un numar de telefon. Raspunsul a fost pe masura ingamfarii ce o arati: nu o intereseaza!poate erai om de serviciu la Cotidianul!
Alex @ 15.6.2007, 3:22 pm
Fana: e o chestie pe care o evit intotdeana, anume sa scot legitimatia de presa si sa fac scandal ca-s ziarist. dar cind nu ai cu cine sa stai de vorba, atunci chiar trebuie sa apelezi si la masuri extreme.
tu, daca ai fi fost in locul meu, cum ai fi reactionat?
sin @ 16.6.2007, 3:34 pm
eu n-am priceput niciodata chestia asta cu aratatul legitimatiei de ziarist… va da vre-un drept in plus fata de altii daca o aveti la voi sau cum ?
radu @ 17.6.2007, 2:29 pm
N-o sa comentez aici faza cu “lucrez la Cotidianul” pentru ca am facut-o deja pe blog. Vreau doar sa-ti zic o chestie: daca iti prezinti functia unui om care ar trebui sa te serveasca, iti faci mai mult rau decat bine. Ar trebui sa vb cu cineva care lucreaza intr-un call-center si sa vezi ce parere au ei despre “ziaristii, directorii, vedetele, etc” care ii suna.
Robert @ 22.6.2007, 12:14 pm
am fost internat la Floreasca 3 sapt in urma unui accident de masina. in timpul acesta am cheltuit 2500 lei pe spagi la infirmiere, brancardieri , asistente , medici (adica la toti)
Daca n-ai bani ai supt-o pe romaneste. Chestia cu apelatul la functia de ziarist mi se pare normala si imorala , ca de , traim in romania si daca nu-i speriem putin pe doctori ca vor aparea intr-un articol din ziar daca nu-si fac meseria, ai incurcat-o , trebuie sa dai spaga.
Haos ordonat » 112? @ 27.6.2007, 6:20 pm
[...] Oarecum legat de postul anterior si de asta avem intamplarea urmatoare. [...]
ALINA @ 2.10.2007, 1:59 pm
Apropo de cele citite mai sus….eu am avut-o pe mama internata 3 luni in Floreasca si zic eu ca acele cadre medicale care sunt acolo sunt asa pentru ca au prea multe cazuri in acelasi timp si nu neaparat ca nu–i intereseaza. Ati vazut vreodata cand ajunge SMURD-ul la floreasca??? nu va doresc sa vedeti asa ceva si cum pot alerga oamenii astia care, spun unii, nu fac nimic.
Nu sunt medic si nici nu vreau sa ridic statui dar in situatia in care am dormit alaturi de mama aproape 3 luni in spital si am vut cum se desfasoara activitatea zi si noapte credeti-ma ca acesti oameni sunt mai mult decat competenti.
Nu cred ca ar trebui sa aruncam cu pietre chiar in toti medicii doar pentru ca unul sau altule pilos si total incompetent. Si aici vorbim de medic care, in urma consultului, a diagnosticat-o pe mama cu hemoroizi cand ea de fapt avea cancer la colon. De aceste situatii sa va fie teama nu ca atunci cand vreau eu sa fie cineva acolo; poate in cabinetul in fata caruia tu astepti cineva chiar moare.
andreea @ 3.10.2007, 5:01 pm
mama mea a murit in spitalul floreasca, dupa o operatie efectuata de dr nicolau eugen. se spune ca este un medic bun, insa experienta proprie mi-a dovedid ca nu este nici macar om, cu atat mai putin medic.
nu mi s-au dat nici un fel de explicatii de domnul doctor, insa alte surse mi-au spus ca a fost infectata in timpul operatiei.
spitalul este infect, iar medicii si asistentele te aduc in pragul nebuniei
MB @ 4.10.2007, 5:42 pm
Am fost operata de doua ori de o echipa de chirurgi din Sp.Floreasca. Toata consideratia pentru medicii de acolo. Nu acelasi lucru pot spune despre asistente si infirmiere. Nu de putine ori a trebuit sa suport consecintele indolentei lor. Am fost imobilizata la pat si pusa pe perfuzii ale caror branule mai spargeau vasul de sange astfel incat solutia perfuzabila ajungea sa se acumuleze in tesuturile din jur, producand durere. Desi sotul meu arunca cu “atentii”, mai ales pe timp de noapte, nu de putine ori am oprit din proprie initiativa perfuzia, din cauza durerii, pentru ca asistenta nu venea cu orele, poate chiar spre dimineata, la finele turei, cand trebuia administrat tratamentul. Nu de putine ori, desi eram atenti cu infirmiera de pe tura de noapte, am fost in pragul unui blocaj renal sau sa dau drumul urinii in pat, pentru ca nu o vedeam decat cand intra in tura si venea dupa atentii si la sfarsitul turei cand trebuia sa faca o minima curatenie in saloane, pentru vizita doctorilor.
dana @ 18.11.2007, 12:43 pm
mama mea a fost operata in spitalul floreasca fiind diagnosticata cu ocluzie intestinala .a ajuns din onesti cand era aproape totul pierdut si vreau sa spun celor care au postat pe acest forum ca medicii isi fac cu adevarat datoria.intamplarea a facut ca operatia a reusit desi cazul era extrem de grav. cu 6 saptamani inainte de operati de ocluzie intestinala fusese operata la giulesti de cancer la colul uterin.echipa care a operat-o merita toata consideratia si aprecierea indiferent de ce s-ar fi intamplat.am stat cu mam 4 zile in spitalul floreasca si am vazut devotamentul si daruirea cu care medicii trateaza pacientii.ritmul de munca este infernal , pacientii ajung acolo cu probleme cu adevarat foarte grave,in patru zile am vazut ceea ce nu poti vedea la un spital oarecare.inainte sa ajunga la floreasca ,mama mea a fost consultata de alti 2 medici care i-au pus fiecare cate un diagnostic total diferit unul fata de celelalt.de accea as dori sa spun celor nemultumiti de sistemul medical sa fie nemultumiti de erorile medicale facute in alte spitale.nu trebuie discreditati toti medicii indiferent ca pacientul moare sau nu.trebuie sa acceptam ca doctorii nu sunt dumnezei iar cei de la floreasca.o spun cu toata convingerea fac tot ce tin de ei pentru a salva vieti.felicitari acestor oameni care stau pe baricade si credeti-ma chiar isi fac datoria.
dana @ 18.11.2007, 12:48 pm
as dori pe aceasta cale sa multumesc si doctorului BOGDAN MARTIAN care are o mana de aur si un suflet pe masura.mama mea a fost operata de dumneavoastra si daca azi traiesti totul vi se datoreaza dumneavoastra si ajutorului lui Dumnezeu.
Va multumim domnule doctor,v-am cunoscut pe holul spitalului si m-ati incurajat cand aproape ramasesem fara speranta
monica simion @ 1.2.2008, 4:57 pm
am o fetita de1an si 10 luni,de la 4 luni tot umblu cu ea prin doctori,cind vine frigul tot timpul tuseste imi spun ca au bronsiolita.nu stiu ce sa mai fac,cum sa o tratez m-am saturat de atitea medicamente,nu vrea sa le mai ia .va rog sa ma ajutati este intr-o stare critica.nu pot merge la munca nu am incredere in nimeni sa las fetita,imi este frica decit eu stiuce sai fac cind este asa.nu am posibilitatea sa ajung cu ea la bucuresti.va rog sa ma ajutati.
multumesc
Rubanet Nora @ 9.2.2008, 5:04 pm
Spitalul de Urgenta Floreasca – un mare FISSSSSSSS!!!
Ma duc la ora 02:00 AM..m-am lovit la cap intr-un grav accident auto…fara morti…doar posibili raniti…zic ca sufar de o boala psihica..si pauza…tre sa completez formulare, sa astept la o coada ca la lapte pe vremea impuscatului, trebuie sa stau in picioare…ca pe scaune stau brancardierii (obositi de prea mult efort..:D)…stau vreo 10 min…ma durea tare capul..si plec..spre ceva mai capabil..
cu drag,
nora!
gaffer @ 21.2.2008, 1:47 pm
mie mi se pare ca cel putin aici in Bucuresti lucrurile incep sa se miste … De ce spun asta ? Pei in decurs de doar 6 luni am “vizitat” 2 spitale diferite cu aceeasi nenorocita problema : pneumotorax ( aer intre pleura si plaman ) . prima oara la Marius Nasta ( fostul Filaret ) si apoi , pana acum cateva zile la Urgenta.
Sincer sa va spun imi era sila de spitale gandindu-ma la debandata si mizeria pe care o stiam de cand eram mic . Dar a fost total pe dos : la Nasta doctori tineri , de treaba , asistentele la fel . Sincer sa fiu s-au dat bani dar nu sume exorbitante si ridicol de mari .
La Urgenta am fost placut surprins : doctorul de garda care m-a operat nu a vrut sa ia nimic , asistentele de la post operator etaj 2 la fel . Apoi m-au mutat la Chirurgie 4 etaj 4 , si vreau sa spun ca asistene mai dragute ca acolo nu am vazut in viata mea nicaieri , nici chiar la particular … devotamentu era total si simteam cu adevarat ca vor sa te ajute … calme , politicoase , cu simtul umorului care intr-un fel te faceau sa uiti ca esti intr-o situatie destul de nasoala .
Toata ziua se plimbau pe usa de cel putin zeci de ori si cu toate astea de cate ori cereai un calmant ti-l faceau numai decat . am fost intr-un salon mare cu 18 paturi si am vazut multe rude ale celor internati , bagandu-le bani in buzunar asistentelor , dar acestea li-i dadeau inapoi . BRAVO LOR . m-am tinut odata sa o intreb pe una dintre ele cam cat castiga , dar am uitat … deh calmantu !!!
sincer sa fiu in medicina trebuie sa existe atat dorinta , placerea de a face ceea ce faci , dar si un salariu … pentru ca vazand dragostea cu care , atat doctorii cat mai ales asistentele care practic erau acolo 24/24 cu noi ,aveau grija de pacienti , m-as simti io jignit sa aflu ca se chinuie cu un salariu mic .
vero @ 19.10.2008, 4:00 pm
nu lucrez la Spitalul Floreasca ci la altul dar tot de urgenta si tot in departamentul de ” primiri urgente ” . Accept mustrarile oamenilor , nici eu nu sunt de acord cu multe decizii sau reguli …. dar as vrea , asa cum eu m-am pus in locul dvs , la fel va rog sa va imaginati cum ca ati lucra 24 de ore , intr-o camera pe unde se perinda cca. 200 de oameni zilnic cu diferite probleme , unii te ameninta cu topoare ,altii ca te asteapta la poarta dupa program sa te violeze ,altul pur si simplu iti arde cate un pumn zdravan numai pentru ca tu , ca asistent , ai facut doar ce a trebuit … o simpla injectie , faptul ca doare este fiziologic .
Nu as vrea sa o dezaprob pe doamna de mai sus care scria ca asistentele ii spargeau venele si ii lasau lichidul perfuzabil sa ii invadeze tesuturile … : venele se sparg pentru ca sunt prea subtiri sau prea micute …. nu se sparg din cauza asistentelor si nici a pacientului :) … este atat de usor sa acuzi si sa improsti lumea din fata ta cu noroi moral .. este destul de greu insa sa te pui si in locul persoanelor respective si a vedea prin ce trec ….
As vrea sa stiu cum se comenteaza faptul ca , datorita unor oameni care stau si nu fac nimic, unor tipi nervosi si recalcitranti ( dupa cum voi relatati si afirmati aici ) sunt oameni care au inviat , care traiesc , zambesc si iti imbratisaza acum familiile … sunt oameni care au fost faramite si au fost reconstruiti ca un puzzle ….
Imi permit sa adaog inca ceva : cum ati fi daca lumea din jurul vostru ar fi un haos total , plin de sange ,lacrimi ,moarte si durere in fiecare zi … ati fi nervosi sau calmi ?
Cu multumire si cu speranta intelegerii , va doreste o zi buna – Vero
Ciprian @ 17.10.2010, 11:44 am
Zilele trecute am fost cu siguranta pentru ultima data in acest spital..care numai de urgenta nu se poate numi..in primul rand te intampina un mare…maaaare dobitoc la fisier care foarte sictirit in prostia lui in momentul in care-l deranjezi cu o intrebare…te trimite la plimbare si pleci..pleci la primbare pe holurile jegoase ale spitalului..in cazul meu spre ortopedie…astepti…2-3 ceasuri sa iasa dreaku cineva…acel cineva care ,,insista” sa astepti pe hol ca vei fi chemat si in cele din urma rabufnesti, ori intri si ii trimiti la origini, ori pleci ca in cazul meu spre un alt spital poate privat daca esti in cursul saptamanii, insa eu fiind in weekend am zis sa-mi incerc norocul la un alt spital din sistemul de stat..indreptandu-ma spre Sf.Maria de pe 1 Mai si SOC..asistenta calma…doctor de nota 10..curatenie luna..intr-un cuvant un spital care merita pe deplin sa ii aduci laude chiar daca in cazul meu nu a fost decat o mica interventie chirurgicala la o banala unghie incarnata…insa cred ca unii isi merita salariile de rahat din sistem si aici ma refer la o parte din incompetentii astia de la floreasca, iar pentru ceilalti succes si sa o tina tot asa..poate cu timpul scapam si de dobitoci!