LATER EDIT: Mai jos este punctul de vedere al omului de presă nemulţumit de colegii de breaslă. Nu vorbesc în calitate de blogger. Blogul este doar mijlocul de publicare. Vreau ca acest lucru să fie delimitat clar, să nu existe neînţelegeri.

4 octombrie 2007, deschiderea Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti. Zeci de jurnalişti claie peste grămadă, zeci de camere video şi aparate foto, acreditări peste acreditări sau lipsa totală a lor. Maşini tari şi fete mişto, bucuria fotografilor. Cafea şi suc moca la Centrul de Presă, aperitive de toate soiurile, frigărui şi alte soiuri de mîncare la fiecare stand în parte, fericirea pişcotarilor.

Am făcut introducerea în atmosfera primei zile la SIAB 2007. La început, toate bune şi frumoase, mai ales fetele. La scurt timp, conferinţele de presă după care mi-a fost ruşine să mai spun că sînt ziarist. De ieri, Mihăileanu renunţă la titluri gen ziarist, jurnalist şi adiacente. O să-şi spună, cel mult, dătător cu semnătura la gazetă. Pentru că jurnaliştii/ziariştii români sînt nişte fripturişti ordinari, nişte pişcotari flămînzi care, la salarii de peste o mie de euro, se cacă pe ei la două feliuţe de salam întinse pe-o felie de pîine. Mi-e ruşine de ruşinea lor, cărora nu le e ruşine de ruşinea noastră, cei care mîncăm acasă cînd ne e foame, ne cumpărăm tricouri cînd avem nevoie şi nu împărţim coate colegilor pentru un pix care costă jumate de leu.

Conferinţa Dacia. Am ratat-o, eram cu Alex Gugoaşă, de la Standard, aşteptîndu-l pe Franz Jung, presedinte BMW Group, pentru un interviu. Fotoreporterul de la Standard nu ajunsese, iar Alex mă rugase să îi fac cîteva poze. Dacia şi-a ţnut conferinţa, a anunţat camioneta, a dat cadouri jurnaliştilor: o mapă de presă şi o geantă de voiaj mare, albastră, inscipţionată cu alb. Au fost împărţite 150 de bucăţi şi tot se mai găseau unii care să ceară. Gurile rele spun că s-au împărţit, de fapt, 400 de genţi.

Conferinţa Hyundai. Intro artistic, prezentare model nou, încă un moment artistic, dezvelirea noului Hyundai i30, “Vă invităm la o gustare“, deşi invitaţia nu mai era necesară. Cîteva zeci de jurnalişti se îmbulzeau la o uşiţă. Se împărţeau cadouri pentru presă: o punguliţă cu mapa de presă şi o trusă pix-stilou. Un aşa-zis jurnalist, român neaoş, venit mai tîrziu, împarte coate în grămadă. Deşi venit mai tîrziu, se bagă în faţă, printre cei ajunşi mai devreme: “Ce te bagi, bă, muistule? Dă-te-n pula mea de-aici, că-ţi mai fut şi una!“. Auzit de alte zeci de oameni, printre care şi oficiali ai Hyundai România. Omul vizat de înjurătură îi face loc.

Celălalt mai împarte căteva coate şi ia punguţa. Iese, mai aşteaptă un minut şi intră să mai împartă o serie de coate. Ia şi punga cu numărul doi lăsînd încă o carte de vizită. Ar mai intra, dar realizează că deja l-au văzut ceilalţi că a luat mai mult decît trebuie. Urmearea? Agaţă cel mai mare platou de pe masă şi începe să-şi pună mîncare: una în farfurie, una în gură, una în farfurie, una în gură… Iese cu ditamai farfuria plină ochi. Nu ştiu cum îl cheamă, dar propun să-l botezăm Ghiţă Pişcot. E un personaj cu care o să ne mai întîlnim în prima zi a SIAB. De fapt, cu care o să ne întîlnim peste tot în prima zi.

Scap o remarcă lîngă vreo trei fotoreporteri: “Bă, ce ţi-e şi cu flămînzii ăştia!” Mi se răspunde: “Ce vrei, mă, dacă ne e foame? N-ar trebui să mîncăm? Sau cum?“. Ba da… trebuia să mîncaţi acasă, nu să băgaţi în voi ca nişte porci!

Conferinţa Mitsubishi. Următoarea pe listă, lansarea noului Lancer, un model superb, ceva mai ieftin decît nelansatul în România, Evo 10. Prezentarea de rigoare. Se amplasează nişte platouri cu ceva aperitive şi altele de-ale gurii. La stand se împart, contra cărţi de vizită, punguliţe. Alături, un bol cu stick-uri USB de 1 Gb, argintii, metalice, pe care toţi le confundă cu brichete. Cîteva sute de bucăţi. În trei minute nu mai rămîne nimic. Aud lîngă mine un capăt de discuţie: “Tu cîte ai luat, mă?, “Unul singur. De ce, trebuia să iau mai multe?“, “Bă, io am luat patru, du-te-napoi şi bagă mîna şi ia mai multe!“. Mi se face greaţă.

Ghiţă Pişcot se plimbă cu un platou uriaş, foarte mîndru de el. Crapă-n el ca un porc ce pare. Din cînd în cînd, face pauze scurte. Are gura plină, încearcă să înghită şi nu poate, se înroşeşte un pic, ochii i se fac cît cepele, devine palid, dar într-un final înghite. Zîmbeşte larg, mîndru că a reuşit să bage-n el tot. O ia de la capăt. Bagă-n el mai mult decît poate înghiţi, mai are-un pic şi se-neacă, dar le dovedeşte. Se simte un erou şi afişează din nou zîmbetul. Un zîmbet cam de vreo două ori mai larg decît cel antologic, al lui Iliescu.

Conferinţa Volvo. Moment artistic la Toyota, e prezentat noul Auris, se dezveleşte un concept-car Auris, se prezintă noul Lexus. Nu se împarte nimic presei. Lumea e dezamăgită. Foarte dezamăgită. Dar nu-i nimic, urmează Volvo, acolo tre’ să se dea ceva! Şi se prezintă noul Volvo, după care un reprezentant al companiei deschide un portbagaj. Buluc-grămadă: hai să luăm!

În jur de 30 de jurnalişti se înfing într-o maşină care începe să se mişte pe loc. Reprezentantul Volvo scoate un rucsac inscripţionat. Ghiţă Pişcot vine în viteză, împarte cîteva coate, pune mîna pe el şi-l smulge cu putere. El primul! Nu îmi dau seama dacă s-au împărţit mai mult de cinci, pentru că au fost chemaţi badiguarzii. I-au îndepărtat cu grijă pe jurnalişti de maşină, iar portbagajul a fost închis. Nu s-a mai dat nimic. Mulţi au mai dat ture, în speranţa că poate mai pupă ceva, au întrebat dacă, totuşi, vor primi ceva. N-au avut baftă, li s-a spus că nu mai există. Portbagajul a rămas tot închis, iar situaţia a devenit şi mai penibilă.

Conferinţa Kia. Lansare Cee’d, invitaţie la o gustărică. Oficialii Kia au auzit ce s-a întîmplat în spatele lor, la Volvo. Cineva a făcut imprudenţa să iasă cu cîteva punguţe (mapă de presă+tricou) şi să le lase pentru cîteva secunde jos. Au dispărut ca şi cînd n-ar fi fost. Au dat cîtorva jurnalişti pe care îi cunoşteau personal şi au închis uşa. Înjurături printre dinţi. Cum se poate aşa ceva? Preferenţiale? Şi totuşi, Ghiţă Pişcot s-a descurcat. A plecat şi de-aici cu ceva.

Conferinţa Rădăcini. La standul Rădăcini (dealer Hummer, printre altele), se prezintă H3 la un preţ promoţional: 37.000 € pentru pachetul de bază, fără nimic în plus. Se gîndesc prost să împartă ceva jurnaliştilor. O pungă cu mapa de presă şi macheta unei maşini. Altfel spus, o jucărie. Jucărie pentru care s-au îngrămădit cel puţin 40 de oameni, iar cînd s-au terminat… cum? n-a ajuns la toată lumea? Cred că nu mai trebuie precizat că unii au luat de două ori.

Dacă unele companii au oferit momente artistice, nici jurnaliştii nu sînt mai prejos. Urmează un clip simpatic, de vreo cinci minute, care evidenţiază calitatea de necontestat a ziariştilor noştri de primă mînă. O să îl vedeţi şi pe Ghiţă Pişcot la 1:30, iar pe la 4:30 o să îl revedeţi, de data aceasta cărînd ditamai punga. Pungă în care se regăsesc inclusiv de-ale gurii, luate direct de pe masă şi vărsate înăuntru.

Pe Ghiţă Pişcot l-am revăzut, ulterior, cerînd o geantă la standul Dacia, chit că nu mai era niciuna de dimineaţă. S-a mulţumit cu o singură pungă mare. A vărsat în ea conţinutul cerorlalte patru sau cinci şi de-acolo… nimeni nu mai ştie ce s-a întîmplat.

Companiile tac. Pentru că li se pare normal să nu comenteze. Să se pună ei rău cu jurnaliştii? Am trecut pe la toate şi am cerut o părere. Un off-the-record, fără numele companiei, fără numele vorbitorului. O părere despre cît de nesimţiţi, de mîrlani, de flămînzi şi de nesătui sînt mîndrii noştri ziarişti. Răspunsurile mi s-au părut nu ciudate, ci şocante.

Oamenii din companii nu se miră de comportamentul mîrlănesc al celor care le calcă pragul cu legitimaţia de presă agăţată de gît. Pentru ei, aşa ceva e normal. Mi se spune că nu li se pare nimic ieşit din comun, că aşa se întîmplă de fiecare dată. Că nu e ceva neobişnuit. Că se obişnuieşte să se dea un cadou presei şi că tot timpul se îmbulzesc ţăranii cînd îi cheamă boierul să le arunce doi galbeni. O fi un obicei, dar E UN OBICEI PROST! Se fac singuri de rahat, după care se miră că se uită lumea urît la ei.

Mi se pare şocant ca nesimţirea specimenelor de felul ăsta să fie tratată cu indiferenţă, ca şi cum ar fi ceva normal. Aşa cum spunea şi Gugoaşă, ăştia sînt cei care ne fac breasla de rîs. Din cauza lor, şi noi, cei care mai avem un strop de demnitate, sîntem trataţi ca ei.

PS: Da, da, mi-e ciudă de nu mai pot că n-am fost în locul lor, să primesc plocoane. Mor de ciudă şi de oftică pentru că n-am plecat cu şapte plase pline ochi şi nu mai pot de nervi că nu fac parte din rîndul lor, profesioniştii într-ale înghesuielii, împărţitului coatelor, înjuratului celor care se bagă în faţă şi cerşitului. Nu vezi, nu mai pot de ciudă că, dacă mi-e foame, am mîncare acasă, că dacă vreau un tricou, mă duc şi mi-l cumpăr, că nu mi se scurg balele după un pix moca.

Tags: jurnalism, romania