Începînd de astăzi, s-a dat verde programului “Şcoala de bani“, un program integrat de educaţie financiară, ce îşi propune ca, pe termen lung, să influenţeze comportamentul de economisire a românilor. Fiţi atenţi, că e interesant. Premisa de la care s-a plecat e un studiu care spune că românii au foarte mari aspiraţii, dar nu fac mai nimic pentru a ajunge acolo unde îşi doresc, preferînd mai degrabă să cîştige la loterie. Ei, aici întervine Şcoala de bani: pune la dispoziţie o serie de cursuri şi lecţii online, astfel încît economisirea să devină mai uşoară.
Desgur, gîdilînd un pic dorinţa de îmbogăţire peste noapte a românului, organizează şi un concurs, cu premii totale de peste 11.000 de euro. Aşadar, dacă vrei să cîştigi 5.000 de euro, iată ce trebuie să faci: te înscrii, alături de un “coleg de bancă” (poate fi soţia, prietena, fratele, sora, mama, tatăl, treaba voastră) pe ŞcoalaDeBani.ro, daţi “examenul de admitere” – un test cu 30 de întrebări cu tematică financiar-bancară (care, cel puţin teoretic, n-ar trebui să fie atît de grele încît să nu reuşeşti să faci de-un 5 de trecere).
Urmează participarea, timp de două săptămîni, la cursurile online (în zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 15-17, tot pe site). Ce înveţi la cursuri, plus conţinutul de pe site, vor fi subiectele a două “teze“, care vor consta în cîte un test grilă cu 10 întrebări şi cîte o problemă cu tematică de pe site. Cu cît strîngi un punctaj mai mare, cu atît ai mai multe şanse să cîştigi concursul “Buzunarul anului”: Locul I – 5.000 de euro, locul II – 3.000 de euro, locul III – 2.000 de euro.
Altfel spus, banii nu se dau de pomană, nu se acordă premii prin tragere la sorţi, ci trebuie să demonstrezi că meriţi să îi primeşti. Nu e vreo glumă ori vreo ţeapă. Campania de educaţie financiară “Şcoala de bani” este susţinută de BCR, premiile sînt pe bune.
Florin Puscas @ 15.10.2009, 5:06 pm
Da, interesant! Eu m-am inscris, insa nu am inteles cum dau testul de admitere. Ma rog, astept sa vad ce iese. :-)
badea ciuculescu geanina @ 15.10.2009, 11:24 pm
nu prea inteleg
provinciala @ 16.10.2009, 1:55 pm
sau te duci pe site, completezi formularul, dai enter si ramai prost. pentru ca nu se intampla absolut nimic.nu tu mail de confirmare, nu tu mesaj pe site:”sarumana de date, va mai cautam noi..”
o fi pe bune concursul dar nimic, in afara de recomandarile unor bloggeri cunoscuti, nu confirma asta
Flavian @ 16.10.2009, 2:21 pm
Manipulare facuta cu sponsorizarea BCR.
Adica banci despre banci, numai rahat cu frisca.
Cand vezi ce scrie in “cursurile” alea ti se face rau…
Andrei @ 18.10.2009, 3:14 pm
prietene ai o problema. ori te dau banii afara din casa, ori in supararea ta pe bani nu mai vezi nici macar ce poti sa faci pentru tine, asta in cazul in care mai poti sa faci ceva pentru tine…
ellaida @ 19.10.2009, 1:01 am
M-am inscris si eu, ca doar am incredere in ceea ce promovezi tu… Ca altfel… Si totusi… cred ca e o mare pacaleala. Am facut doar de… fix un 5 de trecere, cum spui tu… Adica am acumulat minimul de 45 de puncte din cele 70 pentru calificare! Hai, mai, chiar fix 45?! Da-o-ncolo! Nu mai cred ca e pe bune. Si gata.
Flavian @ 20.10.2009, 3:09 pm
Sunt oameni care nu traiesc doar pentru banii care vor ramane in curand fara nici o valoare. Iar in ce priveste “cursurile” de rahat cu frisca sa luam un singur exemplu: Cat de sigure sunt depozitele in banci ?
Raspuns corect: cam la fel de sigure ca zapada din curte atunci cand vine primavara. Nu mai conteaza daca e la adapost sa nu o sufle vantul atunci cand afara vor fi 20 de grade.
E suficient sa ne uitam un pic la FDIC-ul american sau la situatia CDO-urilor ca sa lamurim problema sistemului bancar aflat in prag de faliment cu totul. Moment in care n-o sa mai ajute nici mama fondului de garantare care acopera de fapt abia 1% din totalul depozitelor existente la noi si 0.17% la americani.