Tags: business-standard, cristi-lipan, design, presa-scrisa
Am pus mîna, astăzi, pe noul Business Standard. Mă rog, printre altele, am dat o raită şi prin redacţie, dar asta e partea a doua. Pe scurt, o părere la prima vedere ar fi că ziarul arată mult mai bine, dar e structurat mult mai prost. Sînt patru caiete, dar nu ştii unde începe şi unde se termină fiecare. Sînt materiale pe care le aştepţi într-o anumită pagină şi pe care le găseşti în alta.
Ziarul
La capitolul design nu pot să comentez nimic, îmi place cum arată. Ş-apoi, hai s-o luăm şi pe partea cealaltă, art-director este Cristi Lipan, despre care nu pot să am decît păreri de bine pentru că ştiu cum lucrează. Totuşi, îmi închipui că există şi diverse certuri pe marginea integrării materialelor. Ştiu cum era la început, cînd tu aveai poză pe lat şi ţi se cerea pe înalt, că aşa-i şablonul. Presupun că acum, fiind mult mai complex, n-o să mai fie aşa de uşor să îi convingi pe cei de la DTP să bage poza pe care o vrei tu, îmi închipui că or să fie bucăţi de materiale cu paragrafe din coadă tăiate şi altele de genul.
Totuşi, cea mai nasoală chestie mi se pare trecerea la 40 de pagini în contextul în care nu s-au mai făcut angajări, ci dimpotrivă, au plecat oameni şi s-ar putea să mai plece. La DTP, spre exemplu (ca tot am trecut azi pe acolo), e o mare nebunie. Mai pe româneşte, e cam ceea ce se întîmplă într-o redacţie din altă ţară, unde jurnaliştii chiar muncesc. Acu’ să nu se înţelegă greşit, şi la Standard se munceşte, însă eu mă refeream strict la agitaţia care lipseşte cu desăvîrşire din redacţiile ziarelor autohtone (şi-am trecut prin multe redacţii). Dar asta e altă problemă, respectiv cea în care discutăm despre copy/paste-urile de pe Mediafax.
Site-ul
Odată cu trecerea la noul format, nici site-ul n-a scăpat de un redesign. Prin urmare, din punctul meu de vedere, noul site arată mai nasol decît primul din simplul motiv că au fost copiate elemente care se potrivesc ca nuca-n perete. Spre exemplu, actualul logo şi-a pierdut masiv din importanţă, iar combinaţia de fonturi e aleasă în cel mai prostesc mod cu putinţă. Sînt de acord că Georgia (sau Times New Roman) merge foarte bine la titluri cu Arialul din text, însă mi se pare o aberaţie să le combini cu Trebuchet MS.
Apropo de combinaţii de fonturi, alternare serif cu sans-serif au ştiut să facă cei de la Times. Numai că acolo există designeri, pe cînd la Standard… mhm, nu pot să comentez. În fine, mi se pare o aberaţie să foloseşti un font elegant pentru headings precum Georgia (care se pupă foarte bine cu un font serios precum Arial) pe lîngă un heading comic cu Trebuchet. Din acelaşi ciclu de aberaţii face parte şi alăturarea unui titlu de sidebar cu un heading mai mic, reprezentînd titlul unei secţiuni.
Din aceeaşi categorie (adică luatul pe arătură) fac parte şi titlurile care apar în dreapta main-ului din fiecare secţiune, care ar trebui să aibă un font sesizabil mai mic decît cel din textul alăturat. Alături de care mai vedem şi o căruţă de butoane portocalii care îţi fac ochii franjuri.
Concluzia
Nu în ultimul rînd, nu pot să nu mă amuz de penibilul poll-ului din sidebar: Ce părere aveţi despre noul standard.ro? a) mult mai bună decît versiunea anterioară; b) nu se vede nici o diferenţă majoră; c) site-ul vechi era mai bun. Varianta mea de răspuns este d) foarte naşpa.
Deşi există ceva îmbunătăţiri la capitolul structură, design-ul e mult mai urît. În ce priveşte ziarul, deşi design-ul este semnificativ mai reuşit, structurarea e mult mai proastă.
4 comentarii
Lasa un comentariu
Abonare / RSS & Mail
Fii la curent! Aboneaza-te prin RSS Primeste articole noi in fiecare zi. Aboneaza-te pe mail! iPod? MacBook? iPad? Prowdly powered by Webfactor. Quality hosting Conectat prin router de la Oktal. Electronice
Publicitate
Din aceeasi categorie
- Agenţie de PR, ştiu să spamez!
- O campanie simpatică: un portbagaj cît o parcare
- De ce e relevant că Vîntu a fost turnător? “Întăriţi-vă statul!”
- Doreşte cineva o ceafă de porc marca FarmVille?
- Concerte pe care n-ai voie să le ratezi: Metallica şi Rammstein.
Sponsori
Comentarii recente
- ion ion: Multumesc Remus
- remus: Da, am facut plangere la Protectia Consumatorilor din judetul in care...
- Sebastiano: @Ariel – Dap, trebuie sa ii invat o lectie. In timp ce...
- Oana: Eu nu prea inteleg de ce iti faci tu SRL, cand puteai sa angajezi si...
- Ariel: @Sebastiano – N-avea ce căuta. Dar ai răbdare să-l dai în...



25 de ani, Bucuresti, blogger din 2003. Jurnalist din 2003, cu experienta de presa, printre altele, (Ziua, Business Standard etc.), actualmente freelancer si consultant independent in domeniul comunicarii online.
Nu are legatura cu subiectul, dar daca vrei sa vezi agitatie intr-o redactie te invit la Mediafax.
la Mediafax n-am intrat, recunosc. oricum, ca idee, eu ma refeream la redactiile de ziare. in agentii de presa e normal sa fie asa.
[...] Tocmai relansat, Business Standard are parte si de reviewuri ceva mai critice din punctul de vedere al desginului (si nu doar) [...]
Poate d-aia a luat Business Standard 5 premii de excelenta la European Newspaper Award… :|
Si Alex, acum pe bune… nu stiu cum era la pagina ta, si la ce ora plecai tu de ti se pare ca nu era nebunie in redactia Business Standard si ca se da copy paste de pe Mediafax…
Ma rog…