- din ce stiu eu: statul roman e obligat sa conteste orice decizie defavorabila in instanta. si o face, ingrosand nota despagubirilor care vor fi platite. vezi cazul fostilor proprietari. in canada, dupa o decizie care-i este nefavorabila, statul se da un pas inapoi, vorbeste cu niste avocati si decide daca merita sa mai cheltuiasca banii contribuabililor intr-o aventura inutila;

- statul roman nu negociaza. exemplu: o firma mica, in lichidare, cu niste datorii de platit la stat. poate managerul firmei sa mearga la ministerul de finante si sa zica: mai, ministerule, iti datorez 200.000 euro. Am 150.000. Atata pot sa-ti dau. Ti-i dau si tu imi stergi penalitatile alea de 50.000 si eu inchid firma, suntem chit. Statul nu vrea. Si cu ce se alege? Va lichida srl-ul ala mititel in limita capitalui social care era, la infiintarea srl-ului, de 2 milioane de lei vechi. sa fie primit ca nu are alte bunuri pe care sa le execute.

din nou, in canada, statul s-ar uita, ar vedea ca e mai avantajos pentru el sa ia cei 150.000 ca nu are ce executa si totul ar fi ok. sa nu mai spun ca eu, simplu, cetatean, aflat in dificultate financiara, ma duc la fisc si-l rog sa-mi esaloneze plata impozitului si fiscul, de cele mai multe ori accepta.

@Bug Zileriu unde sa se invete managementul in .ro? ca daca vei compara programele ase-ului cu cele ale universitatilor de afara, vei vedea ca nu nu pot iesi manageri din facultatea aia.

Sint 3 componente aici la momentul actual, politicienii (actuali), presa (actuala) si societatea / romanul (actual). 9x% din politicieni si o buna parte din presa stim pentru cine joaca, cealalta parte din presa incearca sa se pastreze la un mijloc, furnizind un serviciu social. Doua componente active, bravo lor. Cea inactiva e societatea, romanu care s-a si a fost scirbit in asha hal incit nu-l mai intereseaza nimic decit citi bani face si ce poate sa-si cumpere cu el, preferind sa stea la nivelul de masa de manevra, chiar daca fiecare dintre noi crede ca sintem un fel de Robin Hood, cum ne descurcam noi printr-o padure de probleme zilnice, in ciuda statului si citeodata chiar reushim sa ii mai dam un shut in cur, cind nu-i mai dam niste bani.

Ne dam shuturi in cur singuri in final – politicienii actuali nu se schimba pina cind nu vor fi schimbati. Cu cine, intrebam cu disperare? Cu tine mah, cu toti astia de mai vrei sa faci ceva. Si cu o gramada altii care ar vrea sa faca ceva. Alegem in schimb sa nu alegem, sa ne plingem de altii dar sa nu cerem nimic de la noi. Apare un candidat mai curatel, il bagam instant in aceeasi oala si apoi daca se inneaca pina reushesti sa-l cunosti si sa-l mai albesti, eh asta e, mai bine sa nu fii dezamagit, nu te-ai inshelat, a fost un mormoloc ca s-a innecat, daca era bun de ceva, ar fi reushit.

Eu nu mai am incredere in pareri din’astea singulare, in suparati din’astia care vad solutiile dind cu pumnu in masa – vreau sa vad constructii, vreau sa vad structuri care dureaza, asha reushesti sa construiesti o societate solida, nu punindu-l azi pe Patriciu ministru al economiei ca are idei cum sa ne scoata din criza, apoi miine trebuie sa pui pe altu sa ne scoata din criza urmatoare. Problema Romaniei e ca toti gindim de pe o zi pe alta, chiar stii ca ti-e foame azi, esti indeajuns de destept incit sa iti inchipui ca o sa-ti fie foame cu siguranta si miine.