Citesc de cîteva minute un interviu cu Dinu Patriciu, în Adevărul. Las la o parte şicanele şi stropul de campanie electorală pentru Crin Antonescu – şi recomand şi cititorilor să facă acelaşi lucru – şi trag nişte linii: Patriciu are dreptate în foarte multe privinţe. Şi, oricît de detaşat de politică s-ar da, chiar dacă e înfipt în ea pînă la gît, spune nişte lucuri de un foarte mare bun simţ.

Partea proastă e că Patriciu, arătîndu-se detaşat de politică (deh, s-a retras în 2003, cînd şi-a dat demisia din Parlament), se face că nu vede miserupismul din întregul sistem politic autohton, indiferent de partid. Dar să le luăm pe rînd, începînd cu ce enunţă patronul Adevărul şi, rogu-vă, aveţi răbdare şi citiţi fiecare citat în parte. Le luăm separat.

Cred că ar trebui să fixăm cursul faţă de euro imediat, prin hotărâre unilaterală, pe baza sistemului consiliului monetar. Nu am face decât să recunoaştem o realitate. Leul este o monedă falsă, fără legătură cu economia reală

Cred că toţi ne dorim să trecem la euro. Gîndim în euro, calculăm în euro. Leul, de fapt, nu prea mai există. Adevărat. Însă ar trebui făcute, totuşi, nişte calcule de risc înainte de a comenta aspectul. Ba mai mult, cred că ar trebui văzut în ce măsură vor fi afectate anumite afaceri, bazate pe speculă şi să ne întrebăm, după aceea, de ce nu se face mai repede trecerea.

(În perioada 1996-2000 – n.m.) Partidele emiteau mesaje total nediferenţiate adresate tuturor şi nimănui, nereuşind să iasă dintr-o banalitate absolută a mesajului politic

Domnul Patriciu, implicat în guvernare în acea perioadă, ştie foarte bine. Dar oare, de la înălţimea afacerilor sale, a mai aruncat, de curînd, vreun ochi şi la ce se întîmplă acum? Pentru că, indiferent de campania electorală derulată din 2008 şi pînă acum, nimeni n-a spus nimic concret, nimeni n-a venit cu nici un program electoral. Cumva pentru că românilor li s-a luat şi nu le mai pasă?

Sistemul statal a rămas să gestioneze, într-un fel sau altul, mai mult de jumătate din ceea ce se tranzitează prin economie. De fapt, criza noastra e mult mai veche decat criza economico-financiară izbucnită în 2008

Total adevărat. România este în criză dintotdeauna. Şi asta pentru că sînt interese mult mai mari decît acela de a realiza o stabilitate economică. Să luăm toate exemplele de afaceri falimentate sau crescute artificial, să ne uităm la toate contractele cu statul. S-au scurs tone de cerneală pe tipărirea zecilor de tone de hîrtie, s-au scris milioane de pagini de ziar despre tot soiul de tunuri. A interesat pe cineva?

Există oameni care se pricep să facă un lucru sau altul şi în primul rând business. Din mediul de business trebuie luaţi cei care să devină manageri ai treburilor publice

Perfect de acord. Deja s-a luat prima astfel de măsură. Managerul Ferarri România este ministru al Sănătăţii. Şi îşi propune să reducă numărul spitalelor, că sînt prea mulţi bugetari angajaţi. După care se plînge că sistemul medical din România e prost şi că medicii români pleacă în Italia, să lucreze ca asistenţi medicali. Eh? Care manageri? Şi, mai important, îi interesează pe manageri să se bage în politică? Şi de ce s-ar băga? Unde? Într-o troacă în care toţi porcii se împroaşcă pentru a-şi hrăni clientela politică? Pentru ce? Ca să îşi strice imaginea şi să fie confundaţi cu ceilalţi?

Românii încă nu sunt conştienţi că prosperitatea tuturor şi a fiecăruia în parte depinde în mod direct de numărul de capre aflate în vecini.  Cheltuiesc o imensă energie pentru a omorî sau a fura capra vecinului. Capitalismul presupune să accepţi ideea că vecinul posesor de capre trebuie preţuit

Românii nu sînt conştienţi pentru că nici cei care îi conduc nu sînt conştienţi de asta. Noi gîndim pe termen scurt, că nu ne e foame mîine, ci ne e foame acum. Pentru că nimeni nu şi-a bătut capul, în 20 de ani, să creeze un climat economic cîtuşi de stabil şi o legislaţie decentă. Nici PSD, nici PDL, nici PNL. Nimeni. Cîtă vreme ciobanii din fruntea turmelor şi-au furat singuri căciula, ce exemplu puteau să ia oile?

Scăderea impozitării, atât a celei directe, cât şi a celei indirecte, reducerea cotei unice la 10%. Nu poţi să-ţi permiţi să fii mai puţin atrăgător (faţă de ţările vecine – n.m.), în competiţia pentru capital şi noi contribuabili, mai puţin deschis decât cei cu care te afli în competiţie directă. (…) Veniturile vor creşte şi vor deveni mai certe, iar colectarea va fi mai bună cu cât cota e mai scăzută

Da, total de acord. Reducem cota de impozitare, dăm bonusuri celor care plătesc în termen sau anticipat, toate bune şi frumoase. Dar n-ai cum să faci asta în condiţiile în care miniştrii Finanţelor sau cei ai Economiei nu cunosc economie. Oamenii sînt pe lîngă. Şi, în general, cam toţi miniştrii. Ce-a făcut Orban la Transporturi? Ce-a făcut Berceanu la Transporturi? Au acceptat cu toţii, cu bună ştiinţă, să plătească mai mulţi bani pentru un kilometru de autorstradă pe an. Nimănui nu-i pasă!

Pentru capitalizarea firmelor, şi nu pentru scăderea preţurilor, trebuie redusă TVA la 15%, aşa cum ne povăţuieşte şi Comisia Europeană. Am vorbit mult despre necesitatea ca Trezoreria Statului, în sistemul de plată a impozitului, să introducă şi băncile prin acceptarea plăţii în instrumente financiare, şi nu numai în lichidităţi, care decapitalizează firmele

Corect. S-ar reduce masiv birocraţia. În loc să stai trei ore la coadă la Finanţele Publice, ai putea face un virament bancar, de acasă, cu laptopul în braţe şi ai scăpa de-o grijă. Adunate, măsurile astea ar da bine şi la investitorii străini. Dar “noi nu ne vindem ţara” din ’89 încoace şi nici n-o s-o vindem de acum înainte. Pentru că decît să producă alţii pentru noi, mai bine falimentăm şi vindem pe bucăţi, pe comisioane grase.

Birocraţia este încremenită în proiect. Vorbim cu limbă de lemn ca pe vremea socialismului nu despre viitorul luminos al comunismului, ci despre noile noastre succese pe calea economiei de piaţă. Birocraţia n-are alt scop decât acela de a-şi multiplica funcţiile. (…) Eu vorbesc de o reducere cu 80% a numărului birocraţilor, alţii de 50%. Măcar dacă ar scădea cu 50% numărul ministerelor, agenţiilor şi oamenilor care nu fac altceva decât să colecteze şi să distribuie banii din buget, şi care sunt 750.000 astăzi

Pentru birocraţia românească nu există soluţii de eradicare. Sînt 750.000 de oameni plătiţi de stat. Dacă dai afară 500.000, oamenii ăia vor rămîne pe drumuri. Problema lor, nu-i aşa? Corect, pentru că pot să se apuce de lucruri constructive. Oricum, 200.000 mai au un pic şi ies la pensie. Problema e pe jumătate rezolvată. Ceilalţi, să-şi facă afaceri. Ajutăm IMM-urile. De acord. Dar cîte şanse de supravieţuire au IMM-urile lor în condiţiile în care toată legislaţia le este împotrivă, cînd nu există stimuli, cînd nu li se dă nici o şansă? Cîte şanse au, cînd sînt moarte din faşă din cauza dezinteresului politicienilor?

Politica nu poate fi o meserie, e o ocupaţie, o activitate de management, pe care o faci la un moment dat, acceptat de comunitatea pe care vrei să o reprezinţi

Poate la alţii. Domnul Patriciu poate ar trebui să se întrebe care e meseria lui Ion Iliescu. Şi care e meseria lui Mircea Geoană. Şi care e meseria lui Ludovic Orban. Şi care e meseria lui Emil Boc. Şi care e meseria Elenei Udrea. Ăştia sînt oameni care, de 10-20 de ani, nu fac altceva decît politică, pentru care politica a devenit un mod de viaţă. Cred că nimeni din actualul Parlament nu consideră că politica înseamnă management. Funcţiile de senator şi de deputat sînt vacanţe de patru ani, cu somn în timpul programului şi cu absenţă la vot, ocupate de nişte oameni care n-au nici o treabă cu managementul, care habar n-au de ce e important să voteze o lege.

Mediul de aici va fi întotdeauna mult mai profitabil decât dintr-o societate rigidă, aşezată, în care mai eşti şi străin

Ca loc de plasament pentru investiţii, aşa e. Dar cînd vine vorba de condiţii, mai bine nu. Preferi să-ţi faci bagajul şi să pleci. Mediul autohton este mai profitabil pentru cine are interese. Adică pentru domnii parlamentari care ies pe sticlă. Pentru că cel puţin 50% dintre ceilalţi nu iau cuvîntul în plen nici măcar de două ori în patru ani. Îi plătim de pomană. Sînt nişte trîntori care-şi petrec patru ani de vacanţă în Casa Poporului, vacanţă plătită din banul contribuabilului.

La noi, însă, totul se transformă în duşmănie şi apoi într-o bătaie neghioabă lipsită de orice fel de reguli. Politica în România e o încăierare între derbedei

Şi aşa va fi, indiferent cine e la putere. Şi cine spunea că Parlamentul ar trebui dinamitat, avea dreptate. Cu o astfel de clasă politică nu vom ajunge nicăieri. Pentru că nu există interes, altul decît împărţirea ciolanului.

După părerea mea, există patru tipuri de corporaţii: turma, care întotdeauna îşi urmează şeful, ciobanul; haita, în care există un şef, dar foarte mulţi încearcă să-l înlocuiască şi îl supun unei continue presiuni; apoi stolul, care se mişcă sub imperiul motivaţiilor exterioare – frica, spaima, foamea, lumina -, după anumite reguli simple, toţi membrii fac aceeaşi mişcare în acelaşi timp după anumite proceduri;  al patrulea este caracatiţa: n-are creier, are sistem nervos, are un sistem de comunicare intern, fiecare dintre părţile componente se mişcă independent spre binele propriu şi cel comun

Ghici care funcţionează în România?

Personal, n-am încredere în nici un partid, în nici un politician, în nici un candidat. Ne-am întors în anul 2000 şi ajungem, încă o dată, să votăm răul cel mai mic. Istoria nu doar că se repetă, dar în cazul României, cineva, acolo Sus, îşi bate joc de noi în mod repetat. Alegem constant să nu avem de unde alege şi, într-un final, ne alegem cu miserupismul.

“The land of choice“, ce mai!

Tags: adevarul, dinu-patriciu, politica, romania, stiri