Unul dintre motivele pentru care n-am schimbat frizerul de mai bine de trei ani – cam de cînd m-am mutat în Iancului, de fapt – ţine de felul de a fi al omului. Al doamnei, de fapt, căci vorbimd de o frizeriţă la vreo 35 de ani. Per total, îşi face meseria bine şi, chiar dacă nu oferă bonusuri – nici n-ar avea ce; poate un foarfece? -, face conversaţie.

Ştiţi filmele alea americane, cu frizeria de colţul străzii principale, în care masculii orăşelului merg aproape zilnic să fie bărbieriţi şi să pună de-o bîrfă bărbătească sănătoasă? Cam aşa şi în cazul de faţă. Pentru că eu nu sînt singurul care se tunde de fiecare dată la ea. Dimpotrivă, mai are vreo cîteva zeci de clienţi fideli care preferă să vină a doua zi, în timpul programului ei, decît să se aşeze pe scaunul de care e responsabilă vreo colegă de-a ei.

La fel ca în cazul florăresei, are o memorie foarte bună. Chit că ne vedem o dată la trei luni, îşi aduce aminte despre ce am discutat ultima dată cînd ne-am văzut. Mă întreabă ce-am mai făcut, cum mai merge, îmi povesteşte cum i-a mai mers ei, cum se recuperează după operaţia la coloana vertebrală, cîte kile a mai slăbit în ultimele trei luni şi de ce. Însă o face într-un mod neintruziv, simte cînd e cazul să se oprească din povestit întîmplări din viaţa ei.

Per total, femeia ştie să menţină o conversaţie constantă şi plăcută cu clienţii ei. Astfel, îi fidelizează. Ceea ce nu se poate spune despre multe dintre brandurile care activează pe piaţa din România – şi mă refer inclusiv la multinaţionale. Culmea este că nu e chiar aşa de greu să conversezi cu clienţii tăi, nici măcar pentru o corporaţie. Sau… cine ştie?, chiar o fi atît de greu?