Mi-a luat aproape două săptămîni, dar am terminat de văzut Stargate SG1. Ce se poate spune? Că, probabil, e unul dintre cele mai tari seriale din toate timpurile. De ce? Simplu: în ciuda unor episoade de umplutură, este – pentru mine, cel puţin – singurul care nu m-a plictisit după primul sezon, nu m-a plictisit nici după al doilea, nici după al treilea… de fapt, nu m-a plictisit deloc.

Contrar tuturor celorlalte seriale pe care le-am văzut, afară de Heroes, SG1 este singurul care a avut continuitate şi, probabil, singurul care, înlocuind personaje, a reuşit să păstreze farmecul. Spre exemplu, deşi pleacă O’Neill, apare Mitchell. Care nu duce nici el lipsă de sarcasm. Dar pentru că nu era suficient, apare şi Vala. Bună mişcare, pentru că dialogurile sînt şi mai delicioase.

De departe, cel mai tare episod de la înlocuirea lui O’Neill cu Mitchell este cel în care SG1 se duce în Atlantis (S.10-E.03 – The Pegasus Project). Una bucată Mitchell, una bucată Shepard, una bucată McKay şi una bucată Vala şi eşti pe jos de rîs. Iar faza cu lămîia este absolut superbă, mai ales dacă ai urmărit şi Atlantis în paralel cu SG1. Nu de alta, dar şi personajul Shepard dă dovadă de ironie şi sarcasm din plin:

Sheppard: Listen, if McKay gives you a hard time, just…
Mitchell: Shoot him.
Sheppard: Also, he’s mortally allergic to citrus.
Mitchell: Really?
Sheppard: [pulls out a lemon] I keep one with me at all times. It’s just a comfort to know… it’s there.
[tosses it to Mitchell]
Mitchell: That’s good intel, thanks.

Apropo de Atlantis, o chestie pe care nu am putut să o trec neobservată, este reţeta aplicată: una bucată colonel glumeţ – Shepard (O’Neill era la fel), una bucată om de ştiinţă – McKay (în SG1 e Carter, însă McKay este un personaj criminal, mai ales în situaţiile în care e luat la mişto), una bucată alien, apoi două – Teyla şi Ronon (SG1: Teal’c, respectiv Vala). Singura problemă rămasă este un Daniel Jackson, însă e înlocuit cu succes de ceilalţi. Ca să nu mai spun că şi personajul Elizabeth Weir este foarte mişto.

Singura întrebare care mă frămîntă în momentul de faţă este legată de Ancients, în contextul în care sînt pomeniţi încă din primul sezon al SG1 şi sînt întîlniţi în sezonul doi. Întrebarea simplă e: cînd le-a venit producătorilor ideea de a produce Atlantis? În sezonul şapte al SG1 sau cu mult înainte?

O altă chestiune care mi se pare foarte tare este modul în care s-a reuşit îmbinarea atîtor culturi antice cu religii şi, mai ales, convertirea lor (de fapt potrivirea) la ideea de civilizaţii pe alte planete. Presupun că munca de documentare a fost enormă, iar pregătirea serialului s-a făcut cu muuultă vreme înainte de apariţia primului sezon.

O chestie care m-a amuzat teribil, mai ales după cele zece sezoane văzute, este modul în care poţi aprecia evoluţia tehnologiei în lumea reală. Dacă acum zece ani se foloseau nişte CRT-uri cît jumate de birou, în prezent se folosesc LCD-uri super-slim. Cel mai bine se pot observa în Atlantis. Şi nu mă refer la tehnologia din film, ci la cea reală, la recuzită. În ultimă instanţă, laptopuri şi servere DELL versus… ceva-uri din ’97. După ce te miri de rezultatul comparaţiei, începi să te întrebi cum o să arate tehnologia peste zece ani.

Pînă una-alta, abia aştept să se reia Atlantis. Mai puţin mă interesează că Sam Carter preia comanda în locul lui Weir, cît mă interesează mai ales dialogurile. Atlantis, la fel ca SG1, are marele atu că producătorii au angajat nişte scenarişti cu un simţ al umorului extrem de dezvoltat. Faza cu lămîia şi replica lui Mitchell [That's good intel - LOL!] mi s-a părut criminală.
Fireşte, nu pot să uit să precizez că abia aştept să apară The Ark of Truth şi Continuum. Ambele or să apară exclusiv pe DVD, prin urmare… hehe, continuarea nu cred că mai e necesară.

___________________________
* “Indeed“, cuvîntul specific lui Teal’c, este şi cel care încheie serialul; înainte de a urca rampa, membrii SG1 spun în cor “Indeed“, imitîndu-l pe Jaffa, care tocmai le răspunsese la o întrebare cu… “Indeed”.