Alex Filip îşi exprimă frustrările legate de meseria lui. E om de PR. Ba chiar face o listă şi promite că va mai urma una. Buuun. Am citit lista aia şi am remarcat că are şi nişte frustrări legate de jurnalişti. Hai să vedem, în cazul ăsta, şi care sînt frustrările mele, de jurnalist, legate de piarişti.

1. Piariştii nu ştie să scriu. Sau nu ştiu să scrie, eu nu ştie exact care-i treaba cu gramatica asta. Altfel spus, am tone de mailuri de la piarişti din care lipsesc o grămadă de virgule, în care găsesc virgule între subiect şi predicat, în care am o căruţă de dezacorduri şi lista poate continua, inclusiv cu ortograme de-a dreptul brutalizate, că apar doi de i cînd trebuie doar unul şi invers. Colac peste pupăză, foarte mulţi piarişti nici nu ştiu să se exprime. Iar asta o vezi foarte uşor: te uiţi peste text şi vezi că nu există ordine în idei, că e scris cu picioarele, că noutatea nu e decît în titlu sau că lipseşte cu desăvîrşire, că nu ai ce ştire să scoţi din comunicatul de presă pe care ei îl consideră atît de important etc.

2. Majoritatea piariştilor nu ştiu sau nu înţeleg (ori nu vor să înţeleagă faptul) că eu, ca jurnalist, vreau un text clar, concis, la obiect, într-un limbaj cît mai simplu cu putinţă, cît mai pe înţelesul omului care mă citeşte şi că nu dau doi lei pe limba de lemn în care mă anunţi tu, piaristul, de nu-ştiu-ce chestie. Eu, jurnalistul, NU AM CHEF şi NICI TIMP să îţi rescriu ţie comunicatul pe înţelesul cititorului. Plus: dacă te sun să îmi dai mai multe detalii, NU TREBUIE să continui să foloseşti acelaşi limbaj bolovănesc, pentru că TOT TU o să te superi dacă o să îţi apară declaraţia în ziar cu alte cuvinte, pe înţelesul cititorului meu, dar cu aceleaşi idei. Tu, ca piarist, NU EŞTI ILIESCU, prin urmare NU AI VOIE să te pierzi în sinergia faptelor, ci eşti obligat să transmiţi un mesaj cît mai simplu.

3. Majoritatea piariştilor uită să răspundă la mailuri şi se fac că plouă atunci cînd le dai un deadline. Cel puţin 80% dintre piariştii cărora le-am trimis întrebări pe mail acum cîteva luni sau chiar acum două-trei săptămîni nu mi-au răspuns nici astăzi. Şi nu că aş fi cerut cine ştie ce informaţii. În schimb, tot ei se plîng de jurnalişti că nu îi bagă în seamă sau că nu le publică excepţionalele comunicate de presă.

4. Piariştii au prostul obicei de a uita să te şteargă din spam-list-uri cînd îi rogi să o facă. Bine, nici cu alţii nu-mi e ruşine, la BMG am trimis cel puţin patru mailuri şi i-am rugat şi la telefon de vreo trei ori să mă scoată din mailing-list. Degeaba. Revenind la piarişti, deşi le spui să înceteze, că nu te interesează informaţiile pe care le trimit (de regulă, pentru că scrii pe alt domeniu, iar ei trimit la toţi redactorii, nu se uită la cine scrie pe domeniul în cauză), continuă să te spameze cu regularitate. Frustrant e cînd primeşti cinci sau şase mailuri în două zile despre acelaşi eveniment, mailuri în care se spune fix acelaşi lucru. E drept, trebuie apreciată perseverenţa, dar nici chiar aşa.

5. Frustrant e cînd piariştii au impresia că un comunicat de presă al lor merita prima pagină şi a ajuns ştire de 500 de caractere într-un colţ din coada ziarului. Şi mai frustrant e că piariştii nu înţeleg că redactorul hotărăşte ce intră în ziar, nu departamentul de PR al nu-ştiu-cărei firme.

6. Frustrant pentru jurnalist e atunci cînd piaristul nu înţelege că ceea ce prezintă el nu e interesant, ba e chiar plicticos şi te adoarme în timpul conferinţei de presă. Şi tot ei se miră că subiectul de PR/comunicare despre care se vorbea iniţial nu mai e interesant atunci cînd se dau cifre. Normal că nu e, cîtă vreme banul e mai important.

7. Frustrant pentru un jurnalist este să participe la conferinţe pe teme de PR şi comunicare din cauză că, datorită ochelarilor de cal al piariştilor, se vorbeşte doar în termeni pompoşi care fie te bagă în ceaţă, fie te enervează, fie te plictisesc, fie te adorm, fie te fac să îţi pierzi concentrarea şi, în concluzie, te fac să pierzi o mare parte din informaţia prezentată. Şi asta din cauză că, încercînd să înţelegi ce vrea să zică în trei fraze, nu apuci să mai fii atent la următoarele trei.

Or să mai urmeze şi altele, nu-i problemă. Cum mai apare ceva, cum mai spunem, că doar mă ţine baza de date. Nemulţumiri legate de piarişti mai are şi Enache: aici şi aici. Oricum, ca idee, concluzia e simplă: deşi ar trebui să fie experţi în comunicare, cei mai mulţi nu ştiu să comunice. Explicaţia ar fi logică: un ziarist, în mod normal, face multă muncă de teren, întîlneşte tot soiul de oameni, învaţă să comunice cu toţi. Spre deosebire de el, un piarist stă toată ziua într-un birou şi scrie după şablon. Nu cred că are sens să mai spun că şi şabloanele alea mai trebuie schimbate, că modul de a comunica evoluează (sau dacă nu evoluează, cel puţin se schimbă) constant, că normele comunicării se alterează în timp şi sînt înlocuite cu altele.

Altă chestiune ar fi că piariştii români sînt closed-minded, dacă mi se permite exprimarea. Plus: sînt un fel de comunişti care refuză să accepte noul şi să se reinventeze, să devină mai atractivi, să spargă normele, să vină cu ceva nou. Despre privirile urîte la tricoul şi blugii de pe jurnalist nici nu mai vorbesc. Iar în cazul ăsta, problema e cravata piaristului, care îl sufocă şi nu mai lasă sîngele să oxigeneze creierul.

E drept, există oameni buni şi în presă, şi în PR, la fel cum există şi uscături. Problema e că, în ambele tabere, uscăturile sînt, din nefericire, mai multe. Dar despre asta… altădată.