O dimineaţă de duminică la fel ca oricare alta. Nimic special în afară de soarele arzător şi năduşeala vestitoare a verii. Asfaltul din faţa Casei Presei frige. Undeva, în parcarea din faţa colosului, cu faţa către un monument căruia eu încă nu am reuşit să-i desluşesc forma, vreo 12 maşini şi cîteva motociclete îşi fac apariţia.

Trei jeep-uri din al doilea război mondial, cu parbriz rabatabil, cu steag al Statelor Unite lîngă oglinda din stînga şi cu canistra de benzină în spate, lîngă roata de rezervă, sînt aliniate ca pentru marş. Doi paşi mai încolo, o motocicletă cu ataş din aceeaşi perioadă, care pocneşte la fiecare accelerare, e încălecată de un tînăr de vreo 30 de ani echipat în verde militar, cu cască pe cap şi ochelari peste ea.

În dreapta lor, o maşină produsă în 1958 şi încă una, ceva mai “tînără”, la care se mai adaugă vreo două-trei “veterane”. În următoarele zece minute îşi mai fac apariţia vreo două Forduri de pe la jumătatea secolului trecut şi, într-un final, apare şi o adevărată bijuterie: un Ford decapotabil produs la începuturile erei auto. Cu şofer îmbrăcat în şofer şi cu două cucoane pe bancheta din spate, ieşite la promenadă cu umbrela pe post de apărătoare de soare.

Aud pe cineva că “alea două-s ale lu’ Piedone”. Cristian Popescu, cel cunoscut publicului mai degrabă pentru poreclă decît pentru cariera politică, îşi expune un Oldsmobile în roşu şi alb produs în 1958. O maşină la a cărei siglă te uiţi lung şi nu înţelegi. Observi, într-un final, că-i scrie numele cu litere de-o şchioapă.

Lîngă ea, un Cadillac albastru. Cu ditamai construcţia comunistă în spate, nu poţi decît să-ţi aminteşti de vreun film rusesc. Cel puţin asta e imaginea care m-a izbit cînd am tras primul cadru.

Maşină de mafioţi ruşi, mi-am spus.

În primă instanţă, n-am reuşit să-mi dau seama ce maşină e. Am remarcat ulterior.

Lîngă Cadillac, un Triumph Spitfire decapotabil, cu două locuri, de toată frumuseţea. Parcat de un domn pe la vreo 55 de ani, venit cu soţia (cred că l-am tăvălit prea mult prin Photoshop, aşa că îmi cer scuze pentru calitatea pozei).

Lîngă el, o altă maşină roşie care-ţi ia ochii.

Şi, nu în ultimul rînd, Fordul care face furori de fiecare dată cînd e scos pe stradă.

PS: Îmi cer scuze pentru calitatea ultimei poze, am încercat să o prelucrez un pic în Photoshop cît să-i dau o aură de “oldie” şi am reuşit să o ard mai mult decît era ars originalul. Deh…