Financiarul: Analiză cu hîrtia-n faţă

Am făcut un pustiu de bine şi am cumpărat Financiarul de la chioşcul din colţ. Habar n-am care e tirajul cu care au pornit, cert e că preţul este 2 lei. Partea amuzantă vine în momentul în care îţi dai seama, apropo de formate, că avem cotidiene economice de toate soiurile: broadsheet la Ziarul Financiar, berliner la Business Standard, respectiv tabloid la Financiarul. Pentru că da, noul cotidian al lui Dan Voiculescu este pe format tabloid.

[Precizare: compact, că e pe jumătate de broadsheet, deşi eu i-aş spune în continuare tabloid, chit că tabloidele româneşti merg pe format berliner]

Format vs. conţinut

Ca strategie, mi se pare foarte OK ideea de lansare pe dimensiuni de tabloid. E mai uşor de citit, de plimbat în buzunare. Totuşi, formatul de faţă reduce foarte mult din cantitatea de informaţie, conţinutul este mult redus şi mai că aş fi dispus să pariez că or să existe redactori amendaţi pentru că vor exista ştiri ratate.

Un alt dezavantaj al formatului Financiarul este acela că ideea de quality newspaper, pe care ar trebui să meargă noua gazetă, se pierde. Şi nu din cauza dimensiunilor, ci din cauza lipsei de informaţie.

Într-un fel, e ca şi cum un director de corporaţie ar ţine pe birou Libertatea. Plus că nici design-ul nu ajută foarte mult, ba dimpotrivă. E drept, nu toţi îl au pe Cristi Lipan pe post de art-director, dar cred că se putea mult mai bine.

Design > Prima pagină

Cînd am văzut la chioşc ziarul, m-a izbit prima pagină din Gândul. Logo-ul e cît China, coloană stînga oarecum copiată de la ZF, coloană dreapta, submain, coloană orizontală de ştiri. La prima vedere, pare un ziar pentru pensionari. Layout-ul e semnat Anca Mitan, despre care eu, unul, nu ştiu nimic. E prima oară cînd aud de ea, ca să nu mai spun că Google nu mă ajută cu nimic.

Dacă Ziarul Financiar are avantajul de a fi primul, de a avea o structură echilibrată, de ziar cu ţinută, dacă Business Standard are un aer modern şi atrage prin grafica de excepţie, Financiarul pare un soi de foaie pe care o bate vîntul. Nu îl ajută nici logo-ul şi cu atît mai puţin fonturile folosite.

Fonturi

Nu ştiu ce fonturi folosesc oamenii, dar eu văd o combinaţie de grotesque şi comic, cel puţin la titluri.

Ştiu că eu, unul, nu prea cunosc clasele de fonturi, dar ce se vede mai sus e pur şi simplu grotesc. Nu se încadrează nici în tiparul clasic, nici în cel modern. De fapt, nu se încadrează nicăieri. Hai, să nu exagerez, poate undeva în perioada în care Adevărul era condus de Cristian Tudor Popescu, pe format broadsheet, fără o structură anume a informaţiilor.

Despre celelalte fonturi, uppercase, nu pot spune decît că sînt prea abrupte, foarte urît tăiate. Impresia generală, după ce arunci un ochi pe hîrtie, este aceea că eşti oarecum luat la mişto pentru un preţ de doi lei pe care l-ai lăsat la chioşc. Financiarul nu are alură de ziar premium, ci de tabloid.

Header, main, submain…

Structurarea informaţiilor este, la rîndul ei, deficitară. Pornind de la capul de pagină, care nu are nici un… căpătîi, şi pînă la aranjarea submain-urilor, nu se leagă nimic.

Lăsînd la o parte titlul pompos, ce se vede mai sus este un exemplu de cap de pagină în care iese în evidenţă numele ziarului, ca şi cum cititorul n-ar şti ce gazetă ţine în mînă, în loc să se vadă secţiunea pe care o citeşte (o poză a secţiunii apare mai jos, în text, la comentariul despre pagina în engleză).

Ideea de ziar bătrînesc se păstrează în continuare, mai ales dacă ne gîndim că supratitlurile nu mai sînt de multă vreme în trend, ele aparţinînd perioadei puilor vii născuţi de Evenimentul Zilei. Nici măcar Ziua, cotidian conservator prin definiţie, nu le mai foloseşte de mult [a se vedea PDF].

Nici cu graficele nu ne e ruşine, care sînt foarte slabe ca lucrătură. Par făcute în PowerPoint, nicidecum într-un program de design.

Submain-urile seamănă foarte mult cu cele din Gândul. Cel puţin felul în care sînt despărţite. E un peisaj cît se poate de tern, nu iese cu nimic în evidenţă, nu scoate nimic în faţă.

Nu în ultimul rînd, Financiarul are o pagină în limba engleză. E drept, conceptul a fost preluat şi de Standard la lansare, însă pagina s-a dovedit puţin cam inutilă (sic!), secţia Engleză de la cotidianul lui Vîntu luînd exclusiv drumul netului.

La capitolul conţinut, nu ştiu ce să comentez. Nu am apucat să citesc mai nimic, în speţă din cauză că am o grămadă de treabă, deja am depăşit un deadline pe care mi l-am luat singur, ca să nu mai spun că mi-a mai picat un contract micuţ de consultanţă, care o să mă ţină destul de ocupat în perioada următoare. O să revin şi cu ceva detalii despre conţinut, dar după ce o să arunc un ochi peste articole.