După cum ştim, România este o ţară în care totul este posibil, dar nimic nu se poate. Cam aşa şi cu presa, cam aşa şi cu online-ul, şi cu dezvoltarea, şi cu marjele de profit, cifrele de afaceri, trendurile ascendente, cresterile peste aşteptări şi toate declaraţiile pompoase despre dezvoltare, recorduri, expansiune, integrare şi alte poveşti similare. Ce am scris mai sus se aplică pe toate planurile economiei româneşti. Totuşi, de data asta încerc un studiu de caz pe dezvoltarea presei în online.

Dacă urmărim declaraţiile din presă despre evoluţia online-ului românesc, despre lansările şi relansările de site-uri ale diverselor publicaţii, nu ai cum să nu remarci cîtă mîndrie patriotică îşi rezervă fiecare. Cu toate astea, cînd vine vorba de investiţii, toată lumea se dă lovită, toţi se fac că plouă şi, într-un final, toată lumea tace mîlc. Există mai multe tipuri de gîndire. Şi începem cu exemplele.

Tipologia Ce online, frate? Să mai crească şi abia după aia…

Cosmina Noaghea, director de publishing la Publimedia, spune că niciuna dintre publicaţiile pe care le are în subordine nu va avea o redacţie online separată de cea offline. Citez:

Angajăm oameni care să se ocupe de online, dar e foarte important să colaboreze cu cei din print. Anul viitor o să continuăm sa recrutăm oameni doar pentru Internet, dar n-o să avem niciodată o redacţie online separată de offline.

Cu toate astea, Cosmina Noaghea consideră că internetul este un mediu în care trebuie să îşi facă simţită prezenţa, dar momentan nu interesează, că nu aduce prea mult profit:

Pe Internet vorbim de creşteri foarte mari, procentual, de la un an la altul, dar în valoare absolută, veniturile din internet comparativ cu cele din print sunt în continuare foarte mici. Online-ul trebuie să mai crească mulţi ani ca să ajungă la o proporţie decentă.

Bineînţeles că nu aduce, cîtă vreme este considerat cantitate neglijabilă. Cîtă vreme o să avem ochelari de cal, normal că n-o să vedem decît potenţialul, undeva departe, dar numai după ce capra vecinului a murit de şapte ori. “Să-i lăsăm pe fraieri să investească, să moară singuri, după care învăţăm din greşelile lor şi le arătăm noi. Dar asta peste vreo cinci ani, aşa…”

Tipologia Ce să fac cu 200 de euro din site, cînd eu vînd pagina de reclamă din revistă, la Vodafone, cu 3.000 de euro?

Un oarecare şef de revistă de oareşce comunicaţii mobile se arăta, deunăzi, foarte nemulţumit de veniturile aduse de site-ul publicaţiei pe care o conduce. A încercat să monetizeze prin AdSense, dar n-a cîştigat foarte mult şi s-a lăsat păgubaş.

Prin regia de vînzări nu iese mare lucru din bannere. La ce să îmi bat capul mai departe? Am două sute de vizitatori pe zi şi cei mai mulţi vin din newslettere. Cum? Ai două-trei mii de vizitatori pe zi pe un blog? Păi şi noi punem ştiri pe site în fiecare zi, băgăm monitorizarea de presă…

Precizare: monitorizarea de presă înseamnă un mănunchi de titluri, fiecare însoţit de o frază care nici măcar nu povesteşte ca lumea despre ce e vorba în ştire. Puse la grămadă, probabil cu funcţia “Edit” a CMS-ului. După care se întreabă de ce bot-ul Google vine o dată la o lună, cînd pune conţinutul din print pe site şi cum se face de are un spike de trafic taman atunci.

Tipologia Eu nu pun ştirile întîi pe site, că le preia concurenţa şi le bagă în ziarul lor!

Un alt motiv de oftică şi de scandaluri în redacţii ţine de “gîndirea strategică” a difuzării ştirilor pe tiparul “Frate, concurenţa ne urmăreşte”. De exemplu, Ziarul Financiar şi Business Standard sînt la concurenţă pe nişa lor. Financiarul nu se pune, că oricum nu-l cumpără nimeni.

Dacă unul dintre reporteri are o exclusivitate, va trimite ştirea la online cu mesajul expres că trebuie să apară abia a doua zi dimineaţă. Nu care cumva să preia ideea şi să dezvolte acelaşi subiect. Ce nu pricepe nimeni este că NU EXISTĂ CONCURENŢĂ între cele două. Este o nişă mult prea restrînsă ca sumă de subiecte, cu prea puţine surse, unde toată lumea are aceleaşi ştiri, în acelaşi timp.

Şi asta se întîmplă pentru simplul motiv că, din cîte am observat în perioada în care am lucrat la Standard – ceea ce, probabil, se întîmplă şi la ZF – nu interesează pe nimeni munca de teren. Pardon, reformulez: singura muncă de teren este plimbatul pe la conferinţele de presă şi cel mult la cîte-un interviu. Cu toate astea, toată lumea se aşteaptă la exclusivităţi.

Tipologia La ce ne trebuie online, cîtă vreme sînt alţii care au site-uri de ştiri de unde putem să luăm şi noi subiecte?

Un alt exemplu de “gîndire strategică”, atunci cînd vine vorba de concurenţă, este considerarea surselor exclusiv online de informaţie drept o resursă de preluare cît se poate de firească, de gratuită şi de legitimă. “Noi nu ne dăm ştirile pe net că le află concurenţa, dar luăm de pe net, că ăia nu-s concurenţa noastră.”

Nimic mai fals. Cînd vorbeşti de concurenţă şi vezi că un site bagă exclusivităţi peste exclusivităţi pentru că are oameni care muncesc, iar tu stai ca prostul şi te uiţi că n-ai subiecte, atunci e clar că ai o problemă. Ar trebui să iei măsuri: fie să-ţi trimiţi oamenii la muncă, fie să ofertezi oamenii care te lasă în urmă în online, fie să înţelegi că online-ul este un mediu de dezvoltare strategic şi să cauţi soluţii.

Am relansat un site, o să-i batem măr!

În ideea în care online-ul românesc se zbate între furt de conţinut şi încercarea de a aplica idei care au mers la alţii, problema apare cînd vine vorba de “arătat concurenţei cine sîntem noi”. Relansarea unui site înseamnă, de cele mai multe ori, grafică nouă şi cam atît.

În contextul în care în orice altă ţară, în care se pune cît de cît preţ pe online, un publisher încearcă să integreze cît mai bine conţinutul, astfel încît să îl poată monetiza cît mai bine, în România se continuă pe ideea că e prea riscant să investeşti într-un mediu pe care nu l-a testat nimeni înaintea ta.

Prin urmare, de aceea site-urile româneşti de ştiri arată cum arată, au vizitatorii pe care îi au şi veniturile pe măsură. Sînt prea puţini cei interesaţi să monetizeze conţinutul video, de exemplu, în ideea că “lasă, bă, advertiserii din România sînt prea închişi la minte ca să bage bani în asta”. De ce? Pentru că tu, cel care ar trebui să-i deschizi mintea, nu o faci fie din cauză că ţi-e lene, fie din cauză că, deşi te lauzi că eşti bun pe domeniu, n-ai încredere în propriile resurse.

Integrarea media. De ce nu poate funcţiona în România

Dacă nu mă înşel, la RoNewMedia, unul dintre speakeri vorbea despre cum ar trebui să se facă un cross-media decent, cum să se renunţe la anumiţi paşi şi cum ar trebui să se scurteze drumul ştirii de la sursă la cititor într-un trust de presă.

Românii nu pot face asta. Ca să dai drumul unei ştiri pe site, nu poţi să nu o opreşti în corectură. Sînt o grămadă de reporteri care pun virgulă între subiect şi predicat şi care nu sînt în stare să facă un acord ca lumea. Se pierde vreme în corectură? Da. Poţi renunţa la corectură? Nu.

Ca să faci o integrare decentă ar trebui să-ţi asumi riscurile că cineva de la concurenţă ar putea să dezvolte ştirea ta, dar sîntem prea mîndri de cele 800 de semne scrise ca să le dăm mai repede. Ca să bagi în print o dezvoltare adevărată a subiectului durează prea mult, iar redactorului îi e prea lene să scrie mai mult de 2.500 de semne, plus că la ora cinci sau la şase tre’ să spargă uşa, că îl aşteaptă colegu’ de la concurenţă la o bere, peste drum de redacţie.

Ca să îţi angajezi oameni numai pentru online nu se merită, că îi plăteşti inutil, plus că ajungem la cele de mai sus şi nu ne convine. La ce-i mai plătim, la o adică, pe cei din print, dacă cei de la online le fac treaba?

Ar trebui să ne testăm ideile. Avem un buget, testăm, dăm greş, încercăm următoarea idee. Numai că noi nu vrem să testăm de frică să nu ne scadă imaginea, iar dacă o facem, atunci ne dorim să dăm greş cît mai repede şi cu costuri cît mai mici posibil.

Nu am încotro decît să închei cu un citat din Fernanda Romano, Creative Director JWT Londra, pe care am văzut-o la un seminar la Cannes Lions. Deşi este o remarcă prin care generalizează, sintetizează perfect modul în care gîndesc românii.
______________________
Sursă foto: gapingvoid.com.

Tags: business-standard, cannes-lions, cosmina noaghea, fernanda-romano, financiarul, Media, online, presa-scrisa, publimedia, ziarul-financiar