Despre o undă de inocenţă: “Eu vreau să trăiesc din scris”

Cu întîrziere de vreo trei săptămîni, din lipsă de timp, m-am gîndit să-i răspund lui Costi Rogozanu. Zice că dau un sfat “inocent şi simpatic” (încă nu m-am prins cine-i inocent şi simpatic, dacă eu sau sfatul, dar tind să înclin spre a doua variantă) atunci cînd spun că unii jurnalişti ar avea viitor pe online. Culmea însă e că inocentă mi se pare ideea lui Costi, aceea de a trăi din scris, iară nu din vîndutul scrisului, cum spune el.

Or, “a trăi din scris” e un paradox, n-ai cum să faci doar asta. Scrisul nu-ţi dă de mîncare şi nici nu-ţi ţine de cald. “De aia sînt angajat şi nu fac afaceri proprii. Nu am cap de business şi nu vreau în viaţa asta să «produc», vreau să scriu şi să trăiesc din asta, punct“, scrie Costi.  Ba dimpotrivă, tocmai pentru că eşti angajat să scrii trăieşti din vîndutul scrisului. Pentru angajatorul tău, articolele pe care le… creezi – dacă “produci” nu e bine – sînt nişte produse pe care le cumpără de la tine şi pe care le vinde mai departe.

Tocmai aici şade inocenţa. Poate să te cheme Palahniuk, Garcia Marquez sau Cărtărescu, tot din vîndutul scrisului trăieşti, iar toată maşinăria din spatele vînzărilor nu constă doar în talentul, în munca şi în plăcerea ta de a scrie, ci se bazează în proporţie de cel puţin 75% pe un ditamai sistemul, numit “departament de marketing”.

Nu cred că există vreun scriitor care să trăiască din donaţiile fanilor, care-l sponsorizează lunar cu o sumă fixă, ca el să stea acasă şi să scrie, doar-doar o mai publica un roman la un moment dat. Iar ce n-a înţeles Costi din sintagma “atît cantitate, cît mai ales calitate”, pe care acei jurnalişti care ar migra în online ar trebui să o livreze, este că doar calitatea nu e suficientă ca să ai ce mînca. Dacă dai o analiză pe macro-economie, de exemplu, la două săptămîni, n-o să strîngi într-o lună nici măcar de-un pachet de ţigări. Dacă, pe de altă parte, dai două analize pe săptămînă, iar între timp publici şi ştirile din industrie, s-ar putea să te mire încasările.

Internetul nu este gazeta care aduce bani din ce e surplus peste cheltuielile cu tiparul, distribuţia, lefurile şi ce mai pică din publicitate. Internetul nu se măsoară în audienţe de 8-12 ori mai mari decît tirajul tipărit, ci se măsoară la unitate de unu. Dacă nu ai cantitate, care să îţi genereze ping-uri către Google, care-şi trimite roboţelul să-ţi scaneze site-ul ca să poată să te găsească lumea în căutări, să-ţi intre în paginile articolelor şi să dea click-uri pe reclamă, n-ai rezolvat nimic.

Site-ul nu este un lunar pe care rotativa-l taie-n 2.000 de exemplare. Există avantaje, dar există şi dezavantaje. Dacă vrei să produci, faci compromisuri. Aşa cum şefii din online fac compromisuri atunci cînd, în loc să angajeze oameni pentru cantitate, angajează oameni care să producă ceea ce se numeşte calitate.

Un exemplu concret al trăitului din vîndutul scrisului sînt colaboratorii plătiţi ai VoxPublica (sau, mă rog, o parte din ei). VoxPublica e vîndută de marketing, nu de conţinut. E vîndută mai ales de traficul generat de Realitatea.net şi de cel generat de cei ce intră aducîndu-şi aminte că au auzit la Realitatea TV de VoxPublica. Scoate-i pe aceia şi vezi cu cîţi rămîi. După care, ca să vezi dacă poţi să “trăieşti din scris”, fă un experiment: întreabă-ţi cititorii cîţi dintre ei sînt dispuşi să plătească 10 euro pe lună, nu mai mult, ca să-ţi citească exclusiv articolele tale. Şi apoi spune-mi dacă mai poţi “trăi din scris”.

Nu ştiu cîţi bloggeri, dintre ăia cunoscuţi, chiar “aşteaptă înfriguraţi sfîrşitul zilei ca să-şi numere unicii”. De fapt, cred că niciunul nu stă să facă asta, iar momentele în care îşi verifică traficul sînt, de cele mai multe ori, atunci cînd au de demonstrat ceva sau cînd li se cer rapoarte de pus pe masa clientului care a cumpărat spaţiul publicitar. Dar inocenţa asta, bat-o vina, e simpatică foc. Şi aş putea paria că, de fapt, nu e doar inocenţă sau naivitate.