Nu am fost la Web-Club la niciuna dintre ediţii. În general, nu particip la evenimente care se desfăşoară în afara programului meu de muncă. Prefer să am o viaţă personală. Însă nu am avut cum să ratez reacţiile de pe bloguri la dezbaterea de la cea mai recentă ediţie: Este internetul românesc supraestimat? Am văzut tot soiul de păreri, dar tind să fiu de acord cu Vivi, care spune că avem internetul pe care-l merităm. Şi totuşi, nu pot să nu observ problemele de la noi, deşi motivul principal rămîne mentalitatea.

Ne e frică să comunicăm

Din cauza nepriceperii şi, mai ales, a lipsei de înţelegere a mediului de comunicare, ne e frică de online. Am mai spus asta şi o s-o repet de cîte ori este cazul: nu doar că nu ştim să comunicăm, cum să comunicăm, dar nu ştim nici ce să comunicăm. Încercăm cu diverse comunicate, vedem că nu iese şi renunţăm. Bineînţeles, cîtă vreme comunicatul este prost scris şi nu transmite nici o informaţie concludentă. Fireşte, mai ales dacă informaţia nu aduce nimic nou sau pur şi simplu nu transmite nimic.

Sîntem nişte zgîrciţi

În general, firmele româneşti vor să facă totul cu bani cît mai puţini. “Vrem un site, plătim două sute de euro, dar vrem design, hosting şi conţinut şi, dacă se poate, şi promovare, iar site-ul să fie primul în Google a doua zi după lansare“. Cu astfel de strategii nu se face treabă. Cu conţinut prost pe un site de promovare nu o să ajungi niciodată primul în Google, ci o să rămîi pe pagina 73. Sau “Avem 500 de euro, primiţi cu bannerul nostru pe o perioadă de doi ani?” ori “Plătim 50 de euro pentru advertorial, da’ vrem să rămînă o săptămînă pe prima pagină“.

Noi ştim întotdeauna mai bine

Din refuz în refuz, se ajunge la “investirea” sumei în AdWords, unde se speră la 50.000 de click-uri cu 0,05 cenţi bucata pentru publisheri. Bugetul nu e cheltuit nici în jumătate de an, oamenii nu vor reveni pe un site făcut cu picioarele, click-urile vor fi ocazionale, iar rezultatele vor fi proaste. De ce? Din cauză că reclamele sînt scrise prost, cuvintele cheie sînt alese după cum bate vîntul, toată treaba e făcută cu picioarele. Pentru că el ştie mai bine şi se zgîrceşte să dea comision 5-10% din buget unei firme care se ocupă cu campanii de contextuale. Precum clienţii care vin la tine pentru un site şi te obligă să bagi a cincea culoare în layout. Într-un final, decretează că online-ul e prost, nu-i aduce clienţi, deci nu e eficient, prin urmare nu mai investim.

Ne este frică să experimentăm

Asta ar fi trebuit să fie prima, dar am spus-o de atîtea ori, încît am obosit să repet vorbele Fernandei Romano: preferăm să băgăm bugete mari acolo unde ştim că merge măcar expunerea brandului, decît să experimentăm cu sume mici, unde pierderea este aproape nesemnificativă în caz de eşec, deşi rezultatele ar putea fi cu mult peste aşteptări. De asta se bagă masiv bani în display, iar atunci cînd propui un proiect ieftin, aştepţi cîteva săptămîni ca să ţi se spună că nu se face.

Nu vrem sau n-avem timp să înţelegem

Factorii de decizie sînt, de obicei, persoane care folosesc internetul preponderent pentru mail. Sînt prea ocupaţi cu altele, afacerea merge binişor, aşa că nu vor schimba nici măcar site-ul după zece ani de la lansare. Doar prezenţa pe internet le este suficientă. Le propui ceva, înţeleg că internetul este un mediu eficient, dar nu vor lua nici o măsură. Trebuie să le explici în ce constă eficienţa, vor asculta, dar nu vor auzi, iar într-un final nu vor înţelege cum se face. Aşa că vor hotărî să nu se bage.

Nu sîntem creativi

Bannerele sînt făcute cu picioarele, uneori ca să scape mai repede, alteori după specificaţii prea clare, care n-au nimic de-a face cu eficienţa, sau pur şi simplu copycat-uri. Rezultă bannere terne, care nici măcar nu te invită să te uiţi la ele, darămite să mai dai şi click. Ca să nu mai spun de overlayere, care enervează. După care se uită la rezultate şi realizează că ceva n-a mers cum trebuie.

Nu ne pricepem nici măcar la copiat

Facem clone de site-uri de afară, însă nu ne punem problema dacă merg şi în România. Copiem cu nesimţire toate modelele de succes fără să ne gîndim la nevoile omului de rînd, furăm conţinut, după care facem scandal. Rezultatele se văd: site-uri închise sau cu trafic care se apropie de zero, falimente etc.

N-avem strategie, nu ştim ce e ăla mix de media

Toţi îşi propun rezultate excepţionale, doar unii reuşesc. Strategiile sînt făcute fără cap şi coadă, nu există deadline-uri concrete, se sar cu vederea aspecte importante în procesul de comunicare al produsului. Reclama este făcută la grămadă, pe unde se poate, cu display, cu contextual – însă fără a avea noţiunea de content marketing în minte, o să revin pe tema asta -, iar rezultatele nu se ridică nici la jumătatea aşteptărilor.

Care e concluzia?

Concluzia este că internetul românesc este mai degrabă subestimat decît supraestimat. Trebuie foarte multă educaţie şi foarte multă seriozitate. Criterii care nu prea sînt respectate în România. E mai simplu să faci după ureche decît să plăteşti pentru o treabă făcută ca la carte sau, altfel, mai simplu decît să înveţi cum se face. De aia Slovacia este o ţară cu şapte milioane de locuitori, din care doar vreo trei milioane au internet, iar valoarea pieţei de online este de peste 25 de milioane de euro. Raportat la România, o ţară cu şase-opt milioane de conexiuni şi cu o valoare a pieţei de 18-20 de milioane, concluzionăm că ceea ce se întîmplă este tragic.

Întrebarea este, de fapt, nu cum estimăm internetul românesc, dacă e subestimat sau supraestimat, ci mai degrabă ce e de făcut. Iar lista de mai sus rămîne deschisă. Bube mai sînt destule, am uitat cel puţin cinci.

Tags: advertising, not-funny, online, romania