
Radu Soviani, noul redactor-şef Business Standard
Plecarea lui Adrian Mîrşanu de la Business Standard, din calitatea de redactor-şef, a stîrnit o serie de reacţii foarte interesante. Şi mă refer mai ales la comentariile de pe bloguri. Lăsînd acest gen de bîrfă ieftină deoparte, care te cam aruncă în situaţia de a nu mai merita să fii angajat nicăieri, locul lui Mîrşanu este luat de Radu Soviani.
Ştirea a trecut pe jumătate neobservată, deşi este foarte interesantă, dacă e să analizezi mişcarea. Soviani vine de la The Money Channel, de unde pleacă cu un mare capital de imagine. Faţă de fostul redactor-şef, care nu ştiu dacă a ieşit “pe sticlă” de cinci ori în doi ani, Soviani ar trebui – cel puţin teoretic – să atragă capital de imagine şi pentru publicaţia pe care o va conduce.
Va fi interesant de văzut în ce măsură va continua să apară la TV. Spun asta în contextul în care, în Realitatea-Caţavencu, este o reală problemă în ceea ce priveşte cross-media. Spre exemplu, dacă ProTV aduce în direct, în prime-time, cîte un jurnalist de la Ziarul Financiar aproape de fiecare dată cînd e un subiect pe economic în discuţie, Realitatea TV nu face nimic.
Pe de altă parte, cross-ul se face, în Divizia Business Media, aproape exclusiv cu The Money Channel. Care, să-mi fie iertat, dar oricît de bun ar fi, nu are audienţa necesară promovării unui cotidian care ar trebui să se bată cu ZF (cel puţin la nivel teoretic, deşi concurenţa nu e chiar bine definită, în special din cauză că targetul este uşor diferit). E o mare diferenţă între a promova un ziar în faţa a cîteva zeci de mii de telespectatori şi a-i face reclamă la emisiunea de ştiri cea mai urmărită.
Avînd în vedere că Soviani obişnuia să fie invitat la Realitatea TV, ar fi interesant de văzut în ce măsură va mai participa activ şi pe TV. Per total, trăgînd linie, noul redactor-şef este mult mai cunoscut decît Adrian Mîrşanu. Şi chiar mi se pare demn de urmărit cum va evolua cross-ul pe viitor, nu de alta, dar Soviani are un mare potenţial de a promova publicaţia şi de a-i aduce o imagine extrem de mult îmbunătăţită.
Radu @ 3.8.2009, 4:32 pm
Sincer nu stiu cat ajuta. Am avut o parere foarte buna despre Business Standard (si de altfel si despre Money Channel) pana recent. Articolul de mai jos e exemplificativ pentru cauzele pentru care nu mai am.
http://www.business-standard.ro/articol_103749/prima_casa____a_confirmat_asteptarile_si_a_condus_la_cresteri_de_pret_de_10_15___video.html
Intrebare: cand titlul mentioneaza cresteri de 10-15% iar continutul mentioneaza maxim 4% (ca de altfel si studiul folosit ca referinta) cum se numeste acest tip de articol? Care e gradul de credibilitate? Ce poti sa mai zici de publicatia respectiva?
Din pacate, asemeni celorlalte publicatii din acelasi grup, si aceasta incepe sa degenereze la capitolul corectitudine si obiectivitate.
limpede @ 19.8.2009, 7:52 am
Un prim pas in promovarea publicatiei a fost ideea concediului de 10 zile neplatite cu care Soviani se mandreste ca fiind o masura preluata de Guvern din Business Standard.